Cezarina Adamescu: Alena, prinţesa tristeţilor albe – poveste poematică –

Octombrie 6, 2008 at 9:49 pm

CUVÂNT DE-NCEPUT SPUS ÎNTR-UN MINUT

Povestea pe care vreau să ţi-o spun, copile, nu se află-n cartea de citire. Nu se află nicăieri pe pământ, decât la mine-n cuvânt.

Şi-o să rog vântul să nu mi-o zboare, fiindcă am cules-o din Soare.

Povestea mea e ca o jucărie, pe care-o găseşti într-o casă de hârtie.

E o poveste plină de lumină, ca dimineaţa aceasta senină.

Şi are o mulţime de eroi, ca mine, ca tine, ca voi.

O poveste încărcată de mistere pe la colţuri şi prin unghere. În care, pentru dezlegarea şaradei nu ţi-ar ajunge nici cele o mie şi una de nopţi ale Sheherazadei.

O poveste pe care s-o scrii cu rouă, pe lună nouă. O asemenea poveste, cum v-am mai zis, se găseşte numai în Paradis. De îngeri plină, ca un crâmpei de lumină. O imagine diafană. O icoană.

O poveste cum nimeni n-a mai scris, decât poate, în vis. Muiată-n raze de soare, să-ţi facă-n orice zi sărbătoare. Desenată cu aşchii de stele, pe pereţii inimii mele.

Mă las, aşadar, legată fedeleş de condei, să mă ducă pe sub tei, pe strada Domnească până prestigiul o să-mi mai crească.>>>>

Anunțuri

Entry filed under: 1.

Camelia Ciobotaru:,,ÎN FAPT DE TOAMNĂ” Cezarina Adamescu:Scenete biblice versificate “Povestea fiului pribeag”


CĂRTICICA ROMÂNEASCĂ DE COPII – O MOŞTENIRE SPIRITUALĂ DE LA CĂRTURARUL________ ARTUR SILVESTRI

Prof. Dr. Artur Silvestri

Ca un adevărat părinte iubitor de copii, Domnul Prof. Dr. Artur Silvestri, acest cărturar de excepţie al culturii româneşti şi universale, pe lângă cărţile de excepţie pe care le-a scris de-a lungul întregii sale vieţi, care cuprind o arie foarte largă de subiecte, de la istoria neamului, civilizaţie, filozofie, morală, economie, literatură, artă, a avut o generoasă idee, aceea de a oferi celor mici, reviste şi cărţi pentru lectură, o veritabilă bibliotecă şcolară pe internet şi, în cadrul editurilor pe care le susţinea, s-a îngrijit mult ca în programul de editare să fie un loc însemnat şi pentru acest segment de cititori, poate cel mai fidel şi mai atras de lectură.>>>>>

~~~~~~~~~~~~~~~~~~

Artur Silvestri iubea foarte mult cărţile...

coperta

... și animalele, mai ales câinii

A Silvestri

~~~~~~~~~~~~~~~~~~

ARTUR SILVESTRI în lumina eternităţii - film documentar

~~~~~~~~~~~~~~~~~~

O NOUTATE !

______________________________________ UN CADOU PRETIOS PENTRU COPILUL TAU >>descarca gratuit , in versiunea color , celebra carte pentru copii VULPEA ACADEMICIANA, de Mariana Braescu ; O gasesti aici >>>> _______________________________________ PENTRU "CARTICICA ROMANEASCA DE COPII " CONTACTE -colaborari , propuneri >>>aici>> _______________________________________

CUVINTE SI CULORI

aurel-anghel De la scriitorul Aurel Anghel : un desen ce va lua loc în cartea " Crângul cu pitici şi bunici ", la care lucrez .Este un desen al nepoţelei în vârstă de 9 ani care locuieşte la Shanghai . _________________________________

LA MUZEUL SATULUI 3 MAI 2010

_________________________________ COPII DIN MARAMURES ALATURI DE SCRIITOAREA ELISABETA IOSIF _________________________________ cutiuta-fermecata __________________________________

POEZII ŞI POVEŞTI PENTRU COPII

REFERINŢE / click pe tema preferată

Octombrie 2008
L M M M V S D
« Sep   Noi »
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031  
free counters