Archive for decembrie, 2008

Gellu Naum:,,A doua carte cu Apolodor”

1.gellu-naum

Iată-l pe Apolodor

Fost, pe vremuri, călător.

Să reţinem cel puţin

Faptul că e pinguin.

.

Lângă el e Amedeu,gellu-naum-a-doua-carte-cu-apolodor

Cel mai cumsecade leu,

Cântăreţ la clarinet

Şi, din când în când, poet.

.

Blondul din fotografie

Este cangurul Ilie.

Fiind cangur, aşadar,

Are şorţ cu buzunar.

.

Pe toţi trei, iubindu-i foarte,

Vi i-am adunat în carte.>>>>


decembrie 27, 2008 at 1:28 pm

-CEZARINA ADAMESCU

img_0027

Darul meu de sărbători

Sunt aceste vorbe-flori

Ce-s menite să te-nveţe

Preţ să pui pe frumuseţe,

Şi-ţi mai dăruiesc, copile

În aceste simple file

Floarea de nu-mă-uita

Ce în piept o vei purta.

Iată, aşadar,

Micuţul meu dar:

A ÎNVĂŢA SĂ DĂRUI

Vă mărturisesc un secret pe care ar trebui să-l ştie oricine.

Nici o persoană nu e atât de săracă încât să nu aibă măcar un lucru la care să renunţe.

A renunţa, a creşte în renunţare – este o virtute creştină care îţi umple braţele cu daruri invizibile : cu aur preţios şi cu nestematele iubirii divine.

Dând din puţinul tău, oricât de modest, te îmbogăţeşti cu altfel de avuţii pe care nu ţi le poate răpi nimeni. Ele sunt nestematele „sărăciei cu duhul”, adică ale acelei sărăcii care nu-ţi permite să-ţi alipeşti inima de bunurile trecătoare.

De pildă : lucrurile sunt făcute să se strice. Fiecare ştie asta. Nici un lucru nu poate dura veşnic, chiar dacă eşti cât se poate de atent cu el. Orice lucru are o viaţă a lui, mai lungă sau mai scurtă. De ce să te bucuri însă numai tu de el? De ce să nu-ţi împarţi bucuria frăţeşte cu altcineva, care nici nu visează să-l cumpere?

Ai privit vreodată în ochi un copil care ţine o jucărie dăruită în braţe? Nici soarele nu are atâta lumină ca să-i poată cuprinde cu razele lui, întreaga bucurie.>>>>

decembrie 25, 2008 at 12:53 am

Cezarina Adamescu:,,La bazarul cu poveşti”

Dragi copii,

Priviţi atent fetiţa din fotografie! Vă place? O cheamă Oana.

Este aidoma vouă, îi plac mult poveştile. Acum se află într-un bazar cu jucării şi s-a oprit la rafturile pline cu poveşti şi poezii fermecate. Ea nu a mai avut răbdare până acasă şi s-a aşezat pe podea, ca să răsfoiască şi să citească o carte care a atras-o cel mai mult.

La fel face de fiecare dată când intră în bazar. Nu se mai satură de poveşti, le devorează pur şi simplu. Dar nu numai atât. Le desenează. Le recompune. Astfel colaborează ea cu scriitorii. Şi imaginaţia ei, uneori, întrece fantezia autorilor.

Să ne apropiem de ea încetişor şi să vedem ce carte citeşte.

SPRE BAZARUL CU POVEŞTI

ioana

Spre bazarul cu poveşti

Trec trăsuri şi trec caleşti,

Prin păduri de-argint şi-aramă

Unde cerul e-o năframă

Iar un şipot de izvoare

Te îmbie la răcoare.

Se înalţă pân’ la stele

Fermecatele castele

Cu-mpăraţi, cu-mpărătese>>>>

decembrie 22, 2008 at 2:40 am

Mircea Istrate Dorin:,,Datini din Ardeal”

clip

COLINZI DIN SATUL MEU

Se cern uşor colinzi de nea

Pe mucul cald de lumânare,

Ce-i sufletul şi viaţa mea

În locul cela, de născare.

.

Şi ning colinzi peste Ardeal

În noaptea sfântă de Crăciun,

Şi-aş vrea să fiu cu-ai mei din deal

Să-mi facă sufletul mai bun.

.

Că doar aici se fac minuni

În satul meu, pierdut în lume

Cu oameni simpli, dragi şi buni

Ce n-au averi şi n-au renume.

.

Şi-n clinchet lung de clopoţei

Cu trup curat de zburători,

Veni-vor dară îngerei

Nepoţii mei, colindători.

.

Ei or lăsa la geamul nost’,

Colinda veche din bătrâni,

Îmi zică ele cum a fost

În ziua sfântă de Crăciun.>>>

decembrie 19, 2008 at 12:33 am

-IOANA STUPARU- ,,Ursitoarele”

ioana-stuparu-2Ca pe ghimpi stătea Florica, lângă vatra focului, pe stratul de fân pe care născuse. I se părea un veac, până a treia zi, când i-or face ursitorile fetiţei. Abia după aceea avea voie să se ridice de acolo. Se bucura că măcar fetiţa era sănătoasă şi cuminte. Stăteau amândouă lângă vatră, după cum era obiceiul.

În cea de a doua seară, trebuia să doarmă alături de ele, naşa şi moaşa. Ca să nu găsească ursitorile pe mamă şi pe fetiţă, singure.

De data aceasta, naşa n-a putut să vină, deoarece avusese prea multe treburi de făcut şi căzuse ruptă de oboseală.ursitoare

N-a venit nici moaşa. Anica fiind moaşă doar cu numele, s-a ambiţionat şi n-a vrut să vină.

Riţa, care îi tăiase buricul fetei, ar fi vrut să vină, dar i-a fost frică de Anica.

Astfel, dintr-o naşă şi două moaşe, Florica şi fetiţa au întâmpinat singure ursitorile.

Nu i-a convenit deloc Floricăi, că nu şi-a dat copilul în rândul lumii, după cum era obiceiul, dar nu avea nici o putere. Aştepta cu sufletul la gură să treacă şi ziua de ursitori, pentru a se putea ridica de pe strat, ca să-şi vadă de rostul casei.

*

În ziua ursitorilor, pe Mitru Leu l-a găsit răsăritul soarelui în arie, strigând:

– Mărie, unde eşti, Anică?

Anica veni, lipăind talpă după talpă.

Veni şi Măria, dar mai încet, ţinându-şi mâinile-n sân, băgate sub pieptarul negru, de postav, cusut de Costică al lu’ Goace din Gămănei. Venea târându-şi piciorul după ea. Şi-l târăşte aşa,de când a fost pocită. ( URSITOARELE fragment de roman) >>>>

decembrie 18, 2008 at 9:50 pm

Cezarina Adamescu:,,Primăvara face pozne”

coperta-primavara-face-poznePRIMVARA FACE POZNE

Primăvara jucăuşă

are chef de râs şi joc.

Face semn şi o brânduşă

spre zăvoi o ia din loc.

C-o baghetă fermecată

ea desferecă izvoare

şi-n cetatea de verdeaţă

toţi copacii-i dă în floare.

Joacă bâza c-un bondar,

fugărita c-o lăcustă,

ţiuita c-un ţânţar

locului o clipă nu stă;

şi în hohot de culori

sare-ntr-un picior pe ciuturi,

trage iarba de mustăţi

într-un joc de flori şi fluturi.>>>>

decembrie 13, 2008 at 6:53 pm

-Ioana Stuparu:,,Ciorăpel şi Ciorăpici”

Ciorăpel şi Ciorăpici sunt fraţi gemeni. Chiar din clipa în care li se pregătea apariţia pe lume, soarta le-a fost pecetluită: aveau a trăi nedespărţiţi până la sfârşitul zilelor. ioana-stuparu-3

La prima vedere s-ar fi putut spune că semănau unul cu altul ca două picături de apă. O deosebire exista, totuşi, Ciorăpici fiind cu două degete mai scund decât fratele lui. Cum s-ar spune: era “pici”. De acolo i-a venit şi numele de “Ciorăpici”. Chiar fratele lui geamăn a hotărât să-i spună aşa. La început, Ciorăpici a suferit, considerând că nu era normal să fie tratat astfel. Însă, până la urmă a zis: “Treacă de la mine, nu e cazul să stau supărat, mulţi au porecle, şi, după cum s-a observat, din asta nu se moare”!

Cea care le-a dat viaţă a fost la fel de iubitoare cu amândoi. Voia să-i ţină nedespărţiţi atâta timp cât se aflau în grija ei. De aceea, pentru a-i putea supraveghea mai uşor, s-a gândit să-i lege unul de celălalt. Din neatenţie sau cine ştie din ce alte motive, cei doi frăţiori s-au trezit legaţi unul de altul chiar din dreptul gurilor.

Ciorăpel şi Ciorăpici puteau să vadă, dar, mai ales, puteau să audă ce se întâmplă în jurul lor. Însă nu puteau vorbi ca tot omul!… Aveau totuşi proprietatea de a comunica prin gânduri, fapt ce îi ajuta să-şi poată spune părerile, dar să nu fie auziţi de cei din jur.>>>>


decembrie 13, 2008 at 6:39 pm


CĂRTICICA ROMÂNEASCĂ DE COPII – O MOŞTENIRE SPIRITUALĂ DE LA CĂRTURARUL________ ARTUR SILVESTRI

Prof. Dr. Artur Silvestri

Ca un adevărat părinte iubitor de copii, Domnul Prof. Dr. Artur Silvestri, acest cărturar de excepţie al culturii româneşti şi universale, pe lângă cărţile de excepţie pe care le-a scris de-a lungul întregii sale vieţi, care cuprind o arie foarte largă de subiecte, de la istoria neamului, civilizaţie, filozofie, morală, economie, literatură, artă, a avut o generoasă idee, aceea de a oferi celor mici, reviste şi cărţi pentru lectură, o veritabilă bibliotecă şcolară pe internet şi, în cadrul editurilor pe care le susţinea, s-a îngrijit mult ca în programul de editare să fie un loc însemnat şi pentru acest segment de cititori, poate cel mai fidel şi mai atras de lectură.>>>>>

~~~~~~~~~~~~~~~~~~

Artur Silvestri iubea foarte mult cărţile...

coperta

... și animalele, mai ales câinii

A Silvestri

~~~~~~~~~~~~~~~~~~

ARTUR SILVESTRI în lumina eternităţii - film documentar

~~~~~~~~~~~~~~~~~~

O NOUTATE !

______________________________________ UN CADOU PRETIOS PENTRU COPILUL TAU >>descarca gratuit , in versiunea color , celebra carte pentru copii VULPEA ACADEMICIANA, de Mariana Braescu ; O gasesti aici >>>> _______________________________________ PENTRU "CARTICICA ROMANEASCA DE COPII " CONTACTE -colaborari , propuneri >>>aici>> _______________________________________

CUVINTE SI CULORI

aurel-anghel De la scriitorul Aurel Anghel : un desen ce va lua loc în cartea " Crângul cu pitici şi bunici ", la care lucrez .Este un desen al nepoţelei în vârstă de 9 ani care locuieşte la Shanghai . _________________________________

LA MUZEUL SATULUI 3 MAI 2010

_________________________________ COPII DIN MARAMURES ALATURI DE SCRIITOAREA ELISABETA IOSIF _________________________________ cutiuta-fermecata __________________________________

POEZII ŞI POVEŞTI PENTRU COPII

REFERINŢE / click pe tema preferată

decembrie 2008
L M M J V S D
« nov.   ian. »
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031  
free counters