Archive for august, 2010

Cezarina ADAMESCU:,,EU ŞI CERUL”

Sunt un copil singur. N-am fraţi, n-am surori, n-am veri şi verişoare. Într-o zi, părinţii mei au plecat întro călătorie îndepărtată. Undeva sus, mi s-a spus mai târziu. La Tatăl nostru, al tuturor. Am aflat că tot acolo sus, trăieşte şi Maica noastră cea bună. Cândva. Mă voi duce şi eu la Tata. Poate-i voi întâlni pe ai mei. Dar pentru aceasta, trebuie mai întâi să cresc, să mă fac foarte mare şi să nu pierd nicio clipă legătura cu Cerul.

Cerul e ca şi Părintele meu. Ies adeseori în curte şi-l privesc. Eu şi cerul. Cerul e prietenul meu cel mai bun. Din totdeauna. Noi doi facem o pereche grozavă.

Cerul îmi seamănă, cu toate că el e mult mai mare ca mine. E populat de soare ziua, de stele şi lună noaptea, aşa cum mintea mea e populată cu gânduri cuminţi ori năstruşnice.

Vorbesc adeseori cu prietenul meu. Îl rog să-mi povestească despre ai mei. Mama e bine. tata e şi el undeva, pe acolo. Se vede că are multă treabă dacă nu mai dă pe acasă. Cerul îmi vorbeşte în felul său, de bună seamă. Atunci dau iama pe neaşteptate norii cei mereu schimbători şi-mi apar ca pe un ecran uriaş, felurite arătări, cu aripioare,  îngeri suavi cântând la harpă şi flaute, măicuţe cu prunci în braţe, balerine dansând pe gheaţă făcând reverenţe graţioase.

Toţi mă salută, îmi fac semne prietenoase. Şi eu le răspund aşişderea. Acolo am eu castele, palate de ceaţă, lacuri albastre, plăpumi de vată, şarete, trăsuri cu cai înşeuaţi sau fără de şei, dar ţintuiţi neapărat cu aur în frunte.

Uneori, călătoresc departe pe spinarea unei raze de soare, care mă mângâie. Cerul îmi trimite în dar stropi de rouă, lacrimi de ploaie, care mă ajută să cresc voinic şi steluţe de gheaţă. >>>>>>>

<!–[if !mso]> <! st1\:*{behavior:url(#ieooui) } –>

Sunt un copil singur. N-am fraţi, n-am surori, n-am veri şi verişoare. Într-o zi, părinţii mei au plecat întro călătorie îndepărtată. Undeva sus, mi s-a spus mai târziu. La Tatăl nostru, al tuturor. Am aflat că tot acolo sus, trăieşte şi Maica noastră cea bună. Cândva. Mă voi duce şi eu la Tata. Poate-i voi întâlni pe ai mei. Dar pentru aceasta, trebuie mai întâi să cresc, să mă fac foarte mare şi să nu pierd nicio clipă legătura cu Cerul.

Cerul e ca şi Părintele meu. Ies adeseori în curte şi-l privesc. Eu şi cerul. Cerul e prietenul meu cel mai bun. Din totdeauna. Noi doi facem o pereche grozavă.

Cerul îmi seamănă, cu toate că el e mult mai mare ca mine. E populat de soare ziua, de stele şi lună noaptea, aşa cum mintea mea e populată cu gânduri cuminţi ori năstruşnice.

Vorbesc adeseori cu prietenul meu. Îl rog să-mi povestească despre ai mei. Mama e bine. tata e şi el undeva, pe acolo. Se vede că are multă treabă dacă nu mai dă pe acasă. Cerul îmi vorbeşte în felul său, de bună seamă. Atunci dau iama pe neaşteptate norii cei mereu schimbători şi-mi apar ca pe un ecran uriaş, felurite arătări, cu aripioare,  îngeri suavi cântând la harpă şi flaute, măicuţe cu prunci în braţe, balerine dansând pe gheaţă făcând reverenţe graţioase.

Toţi mă salută, îmi fac semne prietenoase. Şi eu le răspund aşişderea. Acolo am eu castele, palate de ceaţă, lacuri albastre, plăpumi de vată, şarete, trăsuri cu cai înşeuaţi sau fără de şei, dar ţintuiţi neapărat cu aur în frunte.

Uneori, călătoresc departe pe spinarea unei raze de soare, care mă mângâie. Cerul îmi trimite în dar stropi de rouă, lacrimi de ploaie, care mă ajută să cresc voinic şi steluţe de gheaţă. Pe acestea, oricât mă străduiesc să le păstrez, nu reuşesc mai mult de o clipită. Toate acestea şi alte asemenea dulci nimicuri mi le dăruie cerul.

În cer îmi arunc eu mingea şi el o ţine o secundă în braţe, apoi mi-o aruncă îndărăt cu simpatie şi înţelegere. Tot el, cerul, coboară blând deasupra casei noastre ca un duh al mângâierii. Mă mângâie pe frunte. Uneori e atât de aproape, încât, dacă m-aş urca pe acoperiş l-aş atinge cu mâna. El e pământul păsărilor. Ştie cel mai bine graiul înaripatelor, altminteri, ele nu ar sta atâta cu el. Toate păsările calcă pe cer cum calc eu ţărâna ogrăzii. Ele merg altfel, parcă mai suplu, mai iute. Mersul pe aripi e mai lesne de înfăptuit, pesemne.

Odată, am rugat un lăstun să mă înveţe mersul pe boltă. Să păşeşti lin, cu braţele deschise, cu aerul din oase fluierând încetişor, asta ar fi nemaipomenit pentru oameni!

Am nevoie continuă de mângâierea cerului. E răcoroasă ca o mângâiere de mamă. Cerul mi-o oferă întotdeauna.

Acolo, am aflat încă de mic copil, locuieşte Doamne-Doamne, care e Regele Cerului şi al pământului. El vede tot. Lui nu-i putem ascunde nimic din micile noastre greşeli, fiindcă el are o mulţime de ochi. De acolo se pogoară seara, Îngerul meu păzitor lângă tăblia patului pictată cu doi iepuraşi şi cu un pisoi şi mă aşteaptă să spun rugăciunea : „Înger îngeraşul meu” şi „Tatăl nostru” şi „Bucură-te Marie”. Apoi îmi veghează visele.

august 28, 2010 at 11:47 pm

Ionel Marin- „Pe aripile copilăriei” – magia şi speranţa inocentului

—Minicronică—

Apariţia unei cărţi, este oricând un motiv de bucurie, mai ales când aceasta este o scriere nu lipsită de importanţă. Autoarea, născută la Adjud, pe 11 august 1978, este proaspăt licenţiată în ştiinţele educaţiei a Universităţii Bucureşti. Cartea are106 pagini alb-negru, cu ilustraţii şi este editată de către Editura Sfântul Ierarh Nicolae, Brăila, 2010. Fiind volumul de debut al autoarei adjudene Maricica Stroia, regăsim în el magia unui început, ce se întrezăreşte prolific şi util.  Scopul declarat, de însăşi autoarea acestei cărţi, este acela de a-şi pune la dispoziţie atât sieşi, cât şi cadrelor didactice interesate de acest demers, o carte de poezii, care să inventarieze câteva dintre temele ce se regăsesc în proiectarea activităţilor de tip integrat în grădiniţele de copii. Chiar şi numai datorită acestui scop declarat, cartea este insolită prin apariţia sa, dovedind încă o dată devotamentul faţă de misiunea de dascăl şi dragostea imensă pe care autoarea o poartă copiilor.

În prezent cadru didactic titular la Grădiniţa Surlea din comuna Păuneşti, judeţul Vrancea, autoarea rescrie în paginile cărţii afecţiunea pe care o simte faţă de irezistibilul zâmbet al unui copil, de mirarea şi nedumerirea acestuia. Viziunea asupra poeziei este de o simplitate debordantă, cartea fiind scrisă cu intenţia de o oferi, în primul rând copiilor de vârstă preşcolară, posibilitatea memorării facile a acestor poezii. Ţinând cont de particularităţile de vârstă ale celor pe care îi are în vizor, Maricica Stroia încearcă şi de ce nu  chiar reuşeşte să reproducă prin poeziile sale o lume magică, o lume atractivă, ubicuitatea copilului şi a copilăriei fiind mai mult decât evidentă. Stilul, încărcat de lirism, se doreşte o elogiere a unei vârste frumoase, de care copilul să devină conştient şi responsabil.  Sunt invitaţi să călătorească “pe aripile copilăriei” atât copiii, cât şi părinţii, bunicii şi chiar educatorii lor, care să “digere” simplitatea demersului dar şi profunzimea lui, indiferent de calitatea pe care o au  în momentul lecturării.>>>>>>>>

august 28, 2010 at 1:45 am

Gheorghe A. STROIA:,,ÎN BRAŢELE…BUNICULUI”

Curtea, plină de salcâmi a bunicului, se umplu de o adiere diafană de primăvară. În aer se auzeau deja bondarii, care bâzâiau printre crengile pline de floare ale copacilor. Gardul, înalt ca o fortăreaţă, păstra pe vârfuri urmele albe ale unei ninsori căzute fără veste, ca ultima răzbunare a unei ierni trecute. Printre scândurile bătute rar, dar cu meşteşug, se putea vedea drumul, plin deja de verdeaţă, din care ieşeau timide şi încă nedumerite pâlcuri de floricele galbene sau roşii.

În curte, aşezat pe scăunelul lui făcut dintr-un butuc, bunicul zăreşte venind, ţopăind de bucurie, pe soarele lui – Ghiocel, nepoţelul cel drag şi scump. Era destul de departe dar, când Ghiocel îl observă pe bunicul stând în curte, strigă cu putere multă:

— Buuuniicuuleeee!! se auzi glasul ca un ecou al lui Ghiocel. Eşti acasă?!

— Acasă sunt, dragul meu! Unde aş putea fi la ora asta, aşa de dimineaţă?

— Ajung acum, să nu pleci nicăieri, bunicule !

— Hai, vino la mine, soarele meu strălucitor, vino să te sărute tata moşul !

Intrând în curte cu viteza unui uragan, copilul sări direct în braţele bunicului, aproape răsturnându-l de pe scăunel.

>>>>>>>>>

august 28, 2010 at 1:02 am

ELENA BUICĂ:,,MARELE CANION”

Prima senzaţie pe care o ai ajungând la Marele Canion “The Grand Canyon of the Colorado River” cum e numit de americani, este aceea de încremenire şi de uluire, ca şi când te-ai afla într-o lume de pe altă planetă. Sunt trăiri atât de răscolitoare, încât îţi trebuie un timp oarecare până să se aşeze simţurile la locul lor, să te poti regăsi. Ce ştiam din fotografii sau din filme, era o realitate abstractă care acum nu se potrivea cu ce vedeam la faţa locului. Voiam să îmi notez impresiile “la cald” dar am rămas pentru multă vreme în nemişcare. Îmi venea să-mi frec ochii ca să dau crezare că tot  ce văd acum, există cu adevărat şi nu este numai o închipuire de-a mea care s-a desprins din lanţul multora care îmi populează adesea creierul. Ne secase parcă şi al graiului izvor. Bolboroseam cuvinte aşezate cine mai ştie de când în capul nostru, şi nu de puţine ori interjectii care subliniau surpriza. “Măi, măi, măi! Ştiam că ceea ce am văzut în fotografii nu se potriveşte cu ce vezi pe viu, dar nici chiar aşa!” ”Neam de neamul nostru n-a călcat pe aici!”

Acest Mare Canion, cel mai mare din lume, mărginit de două culmi muntoase, denumite North Rim (malul de nord) şi South Rim (malul de sud), este, de fapt, un defileu mai special, având pe fundul lui râul Colorado, care a contribuit şi el la săpături în adâncime. Se află într-un uriaş parc frumos şi bine îngrijit (Parcul Naţional, al Marelui Canion), cu hoteluri, restaurante, magazine cu suveniruri, un mic muzeu, cu pliante, machete, hărţi şi multe informaţii gratuite, printre care şi un program cu ce poţi vedea în funcţie de numărul zilelor de sejur. >>>>>>


august 28, 2010 at 12:45 am

Cezarina ADAMESCU-,,TOAMNA LA ŢARĂ”

LA ŢARĂ

E toamnă. Rugii au rugină pe ei

Iar din văzduh se vede un duh

Care împrăştie funigei.

O brumă de humă se-aşterne lin

Peste tufele de pelin

De pe câmpul galben velin…

.

Deodată se iscă o ploaie,

Bunicul iese în cămeşoaie

Cu franjuri subţiri în uliţă

Să ceară o piuliţă

Vecinului Niculiţă.

.

Pământul fierbe la foc mic;

Se aud pocnituri, poc, poc, din ibric,

Unde bunica a pus zahăr la ars

Pentru ginars.

>>>>>>>>>

august 26, 2010 at 12:03 am

AUREL ANGHEL:,,SCRISOARE”

Sticla asta minunată

Tot frumoasă te arată

Ieri cand te-am văzut am vrut

Să te prind, să te sărut

Şi în braţe să te strâng

Dar am început să plâng

Fin’că ea nu m-a lăsat

Tare m-a mai supărat.

Să mai ştii, dragă bunică

Nu mai sunt aşa de mică

Şi la noi e vară, vară

Şi alerg, alerg pe-afară…

Facem baie pe terasă

Şi avem casă frumoasă

Mami însă câteodată

Pare că e supărată

Iar eu ca s-o-nveselesc

La ea-n  braţe mă opresc

Sug o porţie de lapte

Şi adorm, se face noapte

Iar în vis, ce bucurie!

Ţie mie, ţie mie…

8/25/2010    09:36:01  Buzău

august 25, 2010 at 11:45 pm

Georgiana Maria Botiş:,,PENTRU CARTEA DE POVESTI – GEORGIANA”

STAŢI PUŢIN SĂ MĂ PREZINT:

Da, eu sunt Georgiana Maria şi am venit pe lume într-o zi sfântă din anul 2004: ziua Sfântului Gheorghe, purtătorul de biruinţă; îmi povesteşte mămica. Aşa trebuia să fie. În dimineaţa respectivă ea (mama)  trebuia să meargă la serviciu,  însă eu aveam alt plan. Eram nerăbdătoare să mă bucur de venirea primăverii, am izbutit.

Ce pitică eram, pozele îmi confirmă aceasta. Zâmbeam apoi băţoasă în căruciorul meu iar surioara Andreea îmi cânta mereu. Acum nu mai are loc de cântecele mele ;  la gradiniţă am învăţat cântecele, poezioare, am avut şi roluri cu ocazia serbărilor organizate. La bunica am doi căţeluşi, mă plimb cu bicicleta. Ştiu că tati şi mami sunt cei care mă iubesc. Bunicul, pe când trăia, îmi spunea mereu: păpuşă dragă. Am atâtea poze în care îl revăd alaturi de bunica, de sora mea, de mine… Uneori îmi este dor de el iar draga bunică mă alintă mereu.

Am planuri multe de viitor, gradiniţă, apoi şcoală, joacă, of şi câte vor mai fi. Haideţi mai bine cu mine  în lumea mea, în lumea poveştilor…

Şi mă semnez : Georgiana

Doamne, cât de binecuvântată este COPILĂRIA, câtă puritate şi farmec. Poveştile mele sunt şi poveştile voastre. Am intrat împreună în lumea lor; în viaţa cuvintelor, în lumea florilor, zânelor sau a păzitorilor îngeri cu gândul că peste toate acestea, mereu întinsă rămâne mâna lui Dumnezeu. Mâna care ne ocroteste, mâna care ne călăuzeşte. Frumuseţea lui Dumnezeu trebuie să fie deosebită pentru că mirific este TOTUL în jurul nostru.>>>>>>>

august 25, 2010 at 12:06 am

Cezarina ADAMESCU-,,UNDE-I VARA?”

Fluturaş hoinar prin crâng,

Spune-mi, oare-a cui e vina

Că de cum te-ai deşteptat

Lacom, mi-ai băut lumina ?

.

Nu mai pot măcar să strâng

Nici un pumn de raze line

Să le-adun c-un fir parâng

Ca pe micile sulcine.

.

C-au furat-o în găleţi

Vrednicuţeţe albine

Şi-au zidit-o-n groşi pereţi

Melcii-n casele lor pline.

>>>>>>


august 24, 2010 at 11:09 pm

Ovidu Creangă:,,POVESTEA UNUI CĂŢEL PE NUME CEZAR”

Pe mine mă cheamă Cezar, nu sunt un maidanez, dar sunt o corcitură, fiindcă tăticu a fost un câine lup Alsacian şi mămica un Labrador autentic. Tăticu’ nu avea culoare specifică rasei lui, adică un roşu cărămiziu, ci era negru având numai faţa şi botul roşu cărămiziu, culoare ce o avea şi pe burtă. Am uitat să spun pe tăticu’ îl chema Haiduc.

Mămica era neagră ca pana corbului, având numai un fluturaş alb la gât, aşa cum au mirii când se duc la biserică la cununie, şi mai avea şi nişte cizmuliţe albe la toate picioarele. Ce-mi aduc bine aminte de la mămica, erau ochii, căprui, mari şi calzi de tot. Mămica nu putea şi nu a făcut rău nicidată nimănui. Pe mămica o chema Molda.

Tăticu’ ne vizita destul de des, fiindcă cred că o iubea pe mămica ce era cu trei ani mai mică decât el şi mămica fiindu-i prima dragoste, îl iubea cu pasiune.

Noi am fost 8 fraţiori, 5 fetiţe şi 3 băieţei, eu eram după cum spunea mămica, cel pe care l-a născut primul. Norocul nostru a fost că mămica avea 8 ţâţe,  două rânduri de câte patru. Ţâţa mea era prima în rândul de sus de lângă inimioara mămicii. Noi eram disciplinaţi, niciodată nu ne repezeam la ţâţa altuia.

Într-o zi a venit la noi domnul doctor Panaitescu, stăpânul lui Haiduc, a venit cu Haiduc care imediat s-a apropiat şi ne-a sărutat, adică ne-a lins pe fiecare cu multă dragoste… Domnul Panitescu s-au dus în altă cameră şi nu ştiu ce o fi discutat că stăpânul nostru, domnul Arsenie, a venit destul de trist şi ne-a spus că un prieten de al domnului Panaitescu vrea să cumpere căţelul care s-a născut primul, adică pe mine.>>>>>>>

august 24, 2010 at 11:08 pm

CEZARINA ADAMESCU:,,FLORI PENTRU MAICA FECIOARĂ”

MAI FRUMOASĂ CA RAIUL

FLOAREA FLORILOR DIN RAI

Peste-oştirile cereşti

Maică Sfântă străluceşti.

Toate cetele de sfinţi

Le uneşti în rugăminţi,

Le uneşti în preamărire,

Slavă, laudă, cinstire,

Către Tatăl adorat,

Către Fiul Întrupat,

Către Duhul Sfânt slăvit

Cel în daruri însutit.

>>>>>>>>

august 24, 2010 at 12:53 am

Cezarina ADAMESCU-UNIVERSUL CANDORII „DUPĂ CHIPUL ŞI ASEMĂNAREA…”

CAMELIA CIOBOTARU, Copilăria ca o poveste, Editura Andrew, Focşani, 2007

Atinsă de mireasma dumnezeirii cu pecetea harului pe chip, poeta Camelia Ciobotaru revarsă ploaie de raze de lumină, convertite-n cuvinte  de har. Flori de cuvânt, fărâme de cuminecătură, azimă, boare. Pe fruntea, pe chipul, pe sufletul nostru. Le primim ca pe o scaldă-n roua dimineţii a florii şi-a ierbii.

Fiecare  zi e o scurtă viaţă” – spune Camelia Ciobotaru.

Din dragoste de viaţă” – poeta a învăţat să clădească „trepte/ pe scara ce mă-nalţă/ încet spre Absolut…”

Să facem linişte. Să facem pace cu noi şi cu ceilalţi. Să ne apropiem în vârful picioarelor ca în preajma legănuţului unde pruncul abia a aţipit. Să facem un „Popas de Taină” în acest „început…de infinit ceresc” – care e lirica autoarei. În poemele sale simple, ca sângele curgând în artere, limpezi şi minunate în nuditatea lor, atât de pură!

Şi întrebarea lăcrimândă, printre aureole de lumini care aprind iertări în suflet, stăruie ca o strigare mută spre Înalt: „De ce m-ai trimis, Doamne-n Poezie?…”

Şi până când Dumnezeu  îi va da răspuns, îi răspundem noi, după puterile şi înţelegerea noastră, umană: PENTRU CĂ ERA NEVOIE. Era nevoie de un asemenea suflet, de o asemenea poezie.

O întrebare care, prin concreteţea ei, stârneşte uimire. Mulţi poeţi se vor fi întrebând. Dar câţi au aflat răspunsul?

Gânduri, trăiri, sentimente. „Ce e de fapt gândul?!/ Grapă cu dinţi ascuţiţi/ Pregătită să-ţi are sufletul./ Şi să readucă la suprafaţă/ rodul primordial al însufleţitei sămânţe…” (Gânduri despre…gând).>>>>>>>>

august 24, 2010 at 12:43 am

Nicolae Horia Nicoară:,,Răbdarea…”

Aud mereu un murmur printre stele,

Răbdarea să vă fie adăpost!

Copil crescut în leagăn de nuiele

Am învăţaţ cuvântul pe derost

.

Şi l-am purtat cu mine în desagă

Oriunde-am fost prin lume-n sus şi-n jos,

Cine vrea şi poate să-nţeleagă

E dintre toate cel mai cu folos!

.

Răbdare dar, vă spun, răbdare multă,

Până la umilinţă uneori-

Fericit e norul care-ascultă,

Fericit e rodul de la flori,

>>>>>>>>

august 24, 2010 at 12:42 am

CEZARINA ADAMESCU:,,POVEŞTI DIN VACANŢĂ”

CE-AŢI FĂCUT CU VACANŢA?

Şi-acum, gata cu pălăvrăgeala că-ncepe şcoala.

Mâine vine cloanţa cotoroanţa să vă întrebe ce-aţi  făcut cu vacanţa?

Pe unde-aţi  rătăcit-o, de n-aţi mai  găsit-o?

Vai, dar ea s-a ţinut scai de noi. În zăvoi, la bunici, în pădure, la cei şapte pitici. Iată, s-a ascund în Dumbrava minunastă, călătorind cu trenul de Franţa până la Constanţa.

Trecând pe o punte până la munte. Pe unde n-a fost, nici nu ştiu pe de rost toate locurile şi blocurile în jurul cărora s-a jucat.

Şi, n-aţi aflat? Ca să schimbe decorul, într-o zi a luat şi vaporul. C-o ţinută zveltă, tocmai în Deltă.

S-a oprit şi pe stadion la un meci şi a făcut galerie. Mi-a plăcut acolo şi mie.

Şi după atâta cărare bătută s-a făcut nevăzută. Pur şi simplu din ochi a dispărut. Şi ce rău ne-a părut!

Am simţit cum uşor, printre degete ne scapă deşi mai crescusem de-o şchioapă.

Pe nimeni, nimerica n-a întrebat şi s-a evaporat.

Ca o baletistă după ce-a dansat toată vara la revistă şi-a lăsat ţigara aprinsă, umbrela deschisă şi o batistă.

>>>>>>>>

august 23, 2010 at 11:10 pm

AUREL ANGHEL:,,SCRISOARE PENTRU FASOLICĂ DE LA BUNICUL AURICĂ”

Făptură mititică,

.

Îţi dăruiesc  o poveste

luată din soare

şi răsturnată în mare.

O bună dimineaţă,

de frişcă şi de dulceaţă.

Aşa să-ţi fie viaţa, cuminte,

precum cuvintele  cele sfinte,

din povestea ta fermecată,

adunată

şi scuturată

din cărţi de cetire,

din cărţi de iubire,

din fire,

cântată din lyre

de menestrei.

>>>>>>>

august 23, 2010 at 10:59 pm

CEZARINA ADAMESCU:,,GRIGORE VIERU ÎN PATRIA LIMBII SALE PĂMÂNTEŞTI ŞI CEREŞTI”

GRIGORE VIERU,Aceştia suntem noi  así somos Nous sommes ainsi This Is How We Are, Antologie şi traduceri în spaniolă, franceză și engleză de Paul Abucean. Prefaţă de Nicolae Băciuţ, Editura Nico, 2010

Aceştia suntem noi. Asi somos. Nous sommes ainsi. This is how we are – astfel ni se prezintă în patru limbi Grigore Vieru, triplat de strălucita traducere în spaniolă, franceză şi engleză a lui Paul Abucean – înrăit traducător din limba lui Cervantes şi a unchiului Will a celor mai reprezentative nume ale liricii universale.

Cartea cu acest titlu este o antologie prefaţată sumar de Nicolae Băciuţ şi structurată, deloc aleatoriu, în aşa fel încât să ne ofere un portret VIU al poetului român Grigore Vieru.

Aşa cum subliniază Nicolae Băciuţ în Fiinţa poetului, care ţine loc de prefaţă,”Grigore Vieru s-a născut poet şi a nemurit poet. În fiinţa lui a curs poezia, o poezie când blajină, când răscolitoare, dar niciodată indiferentă, neutră, detaşată de ceea ce se petrece în jurul ei. (…)Opera lui pare mai prezentă acum, în reverberaţia tragicei dispariţii a poetului. Vocea poeziei sale e vibrantă, ecoul ei e preluat de alte voci care stau de veghe la întregirea limbii române în graniţa ei de pământ.

Poezia lui Grigore Vieru e în circulaţie. Fără paşaport, dar cu acte de identitate certe. Ea circulă şi caută să fie înţeleasă şi în alte limbi.

O întâlnire fericită, graţie poetului Eugen Axinte, a făcut posibilă această antologie, în care Paul Abucean a tradus fără să trădeze poezia lui Grigore Vieru. Selecţia îi aparţine traducătorului, iar titlul mi-l asum, deşi ar fi fost şi alte tentaţii.>>>>>>>

august 23, 2010 at 10:42 pm

MIRCEA ISTRATE DORIN:,,ICOANA CASEI PĂRINTEŞTI”

ICOANA   CASEI   PĂRINTEŞTI.

Când m-am dus pe-a vieţii valuri lumea toată înfruntând,

Am luat icoana casei în sămânţa unui gând,

Leac mi-a fost cea amintire când am dat de rău şi greu,

Ea puteri a pus în mine întărindu-mă mereu.

.

Eu crescut-am, ea bătrâna tot se-apleacă peste lume,

Dar în sufletu-mi rămâne ca o tainică minune

Cuibul cald, ce cu blândeţe mi-a moşit copilăria,

Iar acum în ceasul serii tot mi-o cată veşnicia.

>>>>>>>

august 22, 2010 at 11:04 pm

Stănescu Aurel Avram:,,Eterna copilărie”

Viaţa în capsulă

Portalul era încărcat cu aeronave până aproape de capacitatea maximă… o mulţime căutau adăpost. Se anunţase o furtună electromagnetică neobişnuit de puternică.

Pe Radu, comandantul aeronavei, îngrijorarea îl devastase însă chiar atunci auzi un mesaj îmbucurător: i se permise aterizarea în ultima clipă pe un aerodrom îndepărtat.

Pericolul fusese iminent. El cu echipajul se întorceau dintr-o misiune riscantă, care durase extrem de mult.

Ar fi fost culmea să  nu reuşească şi să evite coama vântului solar  care îi putea apropia de casă sau abate cu câteva grade de la traseu… ceea ce însemna alţi ani de căutări!

Cu mari eforturi au prins coada furtunii şi acum se luptau, ca nu cumva să devieze de la ruta stabilită precis.

Motoarele huruiau monoton arătându-i că totul decurge normal. În modulul patru era linişte şi căldură..

A răsuflat uşurat… izbutise să aşeze nava lin în peisajul bizar din alte universuri. Altfel ar fi riscat să se îndepărteze de planeta albastră cu marginile zdrenţuite şi gheţuri veşnice la cei trei poli. >>>>>>

august 22, 2010 at 10:38 pm

Cezarina ADAMESCU -,,PÂINE SFÂNTĂ”

Podul verde s-a întins

Pe câmpii, de  necuprins.

Firişoare verzi de grâu

Ţin pământului de brâu.

.

Până grâul să-ncolţească

Tot pământul era iască.

Mohorât şi-nfrigurat

Dar acum parc-a-nviat!

.

Lat de-o palmă, grâuşorul

Îşi înalţă căpuşorul

Către soarele roşcat

De trei suliţi  înălţat.

.

>>>>>>

august 3, 2010 at 12:19 am

-Ioana STUPARU:,,Balada copilului părăsit”

Ziuă primenită,

De Timp asmuţită,

De Zori însoţită,

De Soare iubită,

De CER dăruită.

.

Sub un Dud bătrân,

Pruncuşor de sân,

Cu drag alăptat,

Cu grijă-nfăşat,

Doarme liniştit

De Îngeri păzit.

.

>>>>>>>

august 1, 2010 at 12:01 am


CĂRTICICA ROMÂNEASCĂ DE COPII – O MOŞTENIRE SPIRITUALĂ DE LA CĂRTURARUL________ ARTUR SILVESTRI

Prof. Dr. Artur Silvestri

Ca un adevărat părinte iubitor de copii, Domnul Prof. Dr. Artur Silvestri, acest cărturar de excepţie al culturii româneşti şi universale, pe lângă cărţile de excepţie pe care le-a scris de-a lungul întregii sale vieţi, care cuprind o arie foarte largă de subiecte, de la istoria neamului, civilizaţie, filozofie, morală, economie, literatură, artă, a avut o generoasă idee, aceea de a oferi celor mici, reviste şi cărţi pentru lectură, o veritabilă bibliotecă şcolară pe internet şi, în cadrul editurilor pe care le susţinea, s-a îngrijit mult ca în programul de editare să fie un loc însemnat şi pentru acest segment de cititori, poate cel mai fidel şi mai atras de lectură.>>>>>

~~~~~~~~~~~~~~~~~~

Artur Silvestri iubea foarte mult cărţile...

coperta

... și animalele, mai ales câinii

A Silvestri

~~~~~~~~~~~~~~~~~~

ARTUR SILVESTRI în lumina eternităţii - film documentar

~~~~~~~~~~~~~~~~~~

O NOUTATE !

______________________________________ UN CADOU PRETIOS PENTRU COPILUL TAU >>descarca gratuit , in versiunea color , celebra carte pentru copii VULPEA ACADEMICIANA, de Mariana Braescu ; O gasesti aici >>>> _______________________________________ PENTRU "CARTICICA ROMANEASCA DE COPII " CONTACTE -colaborari , propuneri >>>aici>> _______________________________________

CUVINTE SI CULORI

aurel-anghel De la scriitorul Aurel Anghel : un desen ce va lua loc în cartea " Crângul cu pitici şi bunici ", la care lucrez .Este un desen al nepoţelei în vârstă de 9 ani care locuieşte la Shanghai . _________________________________

LA MUZEUL SATULUI 3 MAI 2010

_________________________________ COPII DIN MARAMURES ALATURI DE SCRIITOAREA ELISABETA IOSIF _________________________________ cutiuta-fermecata __________________________________

POEZII ŞI POVEŞTI PENTRU COPII

REFERINŢE / click pe tema preferată

august 2010
L M M J V S D
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031  
free counters