Archive for noiembrie, 2010

CEZARINA ADAMESCU:,,UN PRIETEN GRĂDINAR”

Căţelandrul jucăuş

Iată-l, s-a urcat acuş

Pe butoiul plin cu apă

Şi dintr-o brânduşă papă.

Ce tot papă cuţu-n zori?

Ia, parfumul unei flori.

Soarbe cuţu’ însetat

Din potirul parfumat.

Când sătul e de mireasmă

Bea din roua de agheasmă.

Şi când soarele stă sus

Căţelandrul doarme dus.

*

>>>>>>>>>

noiembrie 28, 2010 at 3:24 am

CEZARINA ADAMESCU:,,UN ÎNGER CU FLAUT LA BUZE. POVESTEA CEZAREI-CODRUŢA”

VĂ LAS ÎN LOC SURÂSUL… ULTIMUL CAIET ŞCOLAR AL CEZAREI-CODRUŢA MARICA”, Editura Brăduţ, Târgu-Mureş, 1996. Interviuri şi redactare: Ana-Maria Crişan, Valentin Marica, Laura Bândilă.

Motto:

„De rupi din codru-o rămurea

Ce-i pasă codrului de ea?”

Doar copacului din care a fost smulsă, doar lui îi curg lacrimi verzi, lacrimi de lumină, lacrimi crucificate, lacrimi roşii…lumini înlăcrimate… Doar locul de unde a fost smulsă, încă mai sângeră…. Cum să astupi golul care cu nimic nu se astupă? Cu ce să umpli vidul rămas, ce cu nimic nu se înduplecă să se umple?

Până şi cuvintele pe care se înalţă schele şi edificii, cad la pământ, neputincioase…Cuvintele care altădată aveau aripi, acum par bolovani, stârnind zgomote seci  atunci când ating hăurile fîntînii din noi, iscând ecouri cât se poate de mute.

Greu, greu se încheagă cuvintele. Greu se  mai rostesc şi tăcerile. Anevoie putem sta drepţi  cu spatele la Lumină. Numai îngenuncheaţi mai putem asculta freamătul depărtării. Şi liniştea din adâncuri. Doar rugăciunile Misterelor de Lumină din Sfîntul Rozariu, rostite de mine azi, 7 noiembrie în Biserică, pentru Cezara-Codruţa, pot să sprijine gândul. Le şoptesc într-un genunchi, cu  glas sugrumat de plecarea la ceruri a Poeziei. A Vulcanului de Poezie, poetul neamului acestuia oropsit şi bolnav de Dumneavoastră, Ţară! Tristeţi peste tristeţi şi mai mari, dând să se reverse….Durere nouă peste dureri vechi, stratificate…

În faţa realităţii, supunerea-i oarbă. Degeaba curg întrebări, nedumeriri pe relieful obrazului, în ochii făcuţi pâlnie, în aşteptarea semnelor. Cerul tace. Şi pământul tace. Marea e mută. Munţii au încremenit. Chiar şi mişcarea a rămas ţintuită, prăbuşită cu zgomot.

Cartea aceasta începe cu o absenţă. Dar nu cu o absenţă închisă într-un perimetru limitat de ziduri prin care nu pătrunde lumina, ci una aşteptătoare, strigătoare ea însăşi, deschisă spre orizontul privirii, una atât de largă încât încape în ea lumea întreagă.>>>>>>>

noiembrie 10, 2010 at 1:26 am

CEZARINA ADAMESCU:,,SONETE PĂUNESCULUI”

Cutreierând de-a surda în Olimp

Cutreierând de-a surda în Olimp

Neostenit, cu paşii ca de cearã

Poetul s-a ales în piept c-un ghimp

Ce l-a purtat aproape-un veac – povarã.

.

Dar – pãsãtori – toţi zeii cei strãini

Îi aruncau priviri fulgerãtoare

Cum singur culegea cununi de spini

Şi le-aşeza pe frunţi nemuritoare.

.

În urma lui cuvintele şuvoi

Ca lava se preling şi varsã parã.

Primiţi-le, sunt scrise pentru voi,

Şi rãstigniţi-l, pentru-a câta oarã?

.

Dar iatã-l jefuit de anotimp

Cutreierând de-a surda prin Olimp…

…………………

>>>>>>>

noiembrie 10, 2010 at 1:00 am

CEZARA CODRUŢA MARICA:,,CASA CU O MIE DE FERESTRE”(La maison à mille fenêtres)

Deschid uşa şi intru, cu o anume sfială.

Casa avea o mie de ferestre, era albă şi impunătoare. În prima încăpere m-am împiedicat de o floare neobişnuită, care părea a creşte tocmai din podea. I-am mângâiat petalele şi am plecat mai departe. Pe pereţii următoarei încăperi erau desene, în multe culori, amintind de primele litere ale alfabetului. Un desen semăna cu litera A, altul cu litera B.

Intru în următoarea încăpere şi văd chipuri omeneşti, senine, în fotografii înrămate în raze de soare. Chipurile îmi făceau parcă un semn, din privire, să nu mă grăbesc. În următoarele încăperi pereţii erau împodobiţi cu ghirlande de cuvinte. Sub aceste ghirlande, pe jilţuri împărăteşti stăteau: Prâslea, Greuceanu, Făt-Frumos, Zâna-Zânelor, cu raze de lună în mâini şi pe frunte, plănuind cum să-l răpună pe Zmeul cel Rău. Următoarele încăperi erau şi mai frumoase. Peste tot  miresme de floare şi pâine caldă, cântări armonioase, susur de izvoare, iar la cele o mie de ferestre păsări măiastre, fiecare în cioc cu câte un semn.

Am deschis ferestrele, am adunat semnele şi le-am pus în şir. Ce încântare! Aveam scris în faţa ochilor: cartea de citire.

CEZARA CODRUŢA MARICA

Din cartea: „Umbra pasului de melc” (La trace de l’escargot), Editura Ansid, Târgu-Mureş, 2005)

noiembrie 1, 2010 at 1:20 am


CĂRTICICA ROMÂNEASCĂ DE COPII – O MOŞTENIRE SPIRITUALĂ DE LA CĂRTURARUL________ ARTUR SILVESTRI

Prof. Dr. Artur Silvestri

Ca un adevărat părinte iubitor de copii, Domnul Prof. Dr. Artur Silvestri, acest cărturar de excepţie al culturii româneşti şi universale, pe lângă cărţile de excepţie pe care le-a scris de-a lungul întregii sale vieţi, care cuprind o arie foarte largă de subiecte, de la istoria neamului, civilizaţie, filozofie, morală, economie, literatură, artă, a avut o generoasă idee, aceea de a oferi celor mici, reviste şi cărţi pentru lectură, o veritabilă bibliotecă şcolară pe internet şi, în cadrul editurilor pe care le susţinea, s-a îngrijit mult ca în programul de editare să fie un loc însemnat şi pentru acest segment de cititori, poate cel mai fidel şi mai atras de lectură.>>>>>

~~~~~~~~~~~~~~~~~~

Artur Silvestri iubea foarte mult cărţile...

coperta

... și animalele, mai ales câinii

A Silvestri

~~~~~~~~~~~~~~~~~~

ARTUR SILVESTRI în lumina eternităţii - film documentar

~~~~~~~~~~~~~~~~~~

O NOUTATE !

______________________________________ UN CADOU PRETIOS PENTRU COPILUL TAU >>descarca gratuit , in versiunea color , celebra carte pentru copii VULPEA ACADEMICIANA, de Mariana Braescu ; O gasesti aici >>>> _______________________________________ PENTRU "CARTICICA ROMANEASCA DE COPII " CONTACTE -colaborari , propuneri >>>aici>> _______________________________________

CUVINTE SI CULORI

aurel-anghel De la scriitorul Aurel Anghel : un desen ce va lua loc în cartea " Crângul cu pitici şi bunici ", la care lucrez .Este un desen al nepoţelei în vârstă de 9 ani care locuieşte la Shanghai . _________________________________

LA MUZEUL SATULUI 3 MAI 2010

_________________________________ COPII DIN MARAMURES ALATURI DE SCRIITOAREA ELISABETA IOSIF _________________________________ cutiuta-fermecata __________________________________

POEZII ŞI POVEŞTI PENTRU COPII

REFERINŢE / click pe tema preferată

noiembrie 2010
L M M J V S D
« oct.   dec. »
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
2930  
free counters