Archive for Martie, 2011

CEZARINA ADAMESCU:,,LA PLIMBARE-N CIŞMIGIU,,

Se dedică  Ioanei Stuparu

Ghiocei  şi brebenei,

Floarea Paştelui cu ei

Răsărite-n  Cişmigiu

Prea devreme, prea târziu?

Chiar la timp, că-i Mărţişor

Şi-am văzut  şi-un mâţişor

De răchită somnoros

Ce ţinea căpşoru-n jos.

Ba şi frezii, lăcrămioare,

Cavaleri şi domnişoare,

Floarea de Nu-mă-uita

Însoţită de-o lalea.

>>>>>>>>>

Anunțuri

Martie 31, 2011 at 9:36 pm

CEZARINA ADAMESCU:,,CĂRTICICA SUB UN AN,,

CUM ERAM CÂND NU ERAM?

O s-o-ntreb chiar pe mămica.

Eram numai atâtica.

Eram doar o semincioară,

Grâuşor de primăvară.

Eram cât o fasolică,

Mititică,  mititică.

Eram numai cât un nod.

Însă nu ştiam ce-i frica

Fiindcă eu şedeam comod

Şi mă proteja mămica.

>>>>>>>>

Martie 31, 2011 at 9:28 pm

CEZARINA ADAMESCU:,,GRAIUL ŢĂRII MELE,,

Orişicâţi locuitori

Ar avea planeta,

Orişicâte flori,

Graiuri, cât de multe,

Zboruri, câte-n stele,

Cine-ar sta s-asculte

Graiul ţării mele,

Ar afla îndată

Că în vers şi cânt

Nu-i mai minunată

Ţară pe pământ.

Basmele – oricâte

Ţi s-ar povesti

Ţi-ar părea  urâte

Dacă nu ai şti

De la moşi strămoşi

Basme moştenite

Despre Feţi-Frumoşi

Şi cetăţi vestite.

>>>>>>>

Martie 31, 2011 at 9:09 pm

CEZARINA ADAMESCU.,,POŞTA VESELĂ”

A SOSIT  POŞTAŞUL

Sunt poştaşul, buclucaşul

Pentru toţi aduc răvaşul

Aşteptat, nu-i de mirare

C-am o tolbă-aşa de mare.

.

Lui Dănuţ şi lui Codruţ

Le-am adus câte-un brăduţ

Încărcat de Anul Nou

Ce-l primiseră cadou

De la Iaşi, de pe Copou.

.

Lui Mihai i-aduc scrisoare

Cu un timbru, cap de zimbru

Tocmai de la Satu Mare

Unde şade mama mare.

Iar lui Grig

Ce-a rămas dintr-un  covrig

Frământat pe la Avrig.

>>>>>>>>>

Martie 31, 2011 at 9:00 pm

CEZARINA ADAMESCU:,,CĂRTICICA DE PATRU ANI”

BĂIEŢEL MODEL

Sunt băiat de patru ani

Cel mai cool dintre puştani,

Îi întrec pe toţi la joc

Deşi sunt un năpârstoc.

.

Nu mă bat şi nu mă cert

Iar pe cei mai răi îi iert

Şi-i învăţ să fie buni

Nu să  toarne la minciuni.

.

Nu-mi iau nasul la purtare

Fiindcă-a mea educatoare

M-a-nvăţat să fiu modest

Orice gest să-mi cântăresc.

.

Vreau să fiu smerit şi bun

Altceva nu pot să spun.

>>>>>>>>>

Martie 31, 2011 at 8:46 pm

Cezarina ADAMESCU:,,LECŢII DE VIAŢĂ,,

Prima lecţie de viaţă:

Să fii OM, de mic se-nvaţă,

Prin exemple şi modele

Cum să faci să fii ca ele.

.

Cum te-au îndemnat părinţii

După iscusinţa minţii

Educaţia să-ţi fie

Bun exemplu de-OMENIE.

.

Nu e greu, dar nici uşor

Să fii   OM ascultător

Tuturora de  folos

Şi deloc, deloc fălos.

>>>>>>>>>

Martie 26, 2011 at 1:48 am

-Ovidiu Creangă:,,Brebenel şi Sprinteoara,,

Brebenel era un puiuţ de căprioară, pe mămica lui o chema Sprinteoara. Brebenel era micuţ, încă mai sugea de la mămica lui. Mămica lui, Sprinteoara umbla toată ziua să găseasca muguri şi vlăstari tineri ca să-i mănânce ca să-i facă un lăptuţ bun şi hrănitor lui Brebenel. Mai păştea şi iarbă care creştea prin poenile din pădurea unde sălăşluiau ei, care se chema Pădurea Îndrăgostiţilor. Sprinteoara, îl iubea mult pe Brebenel, ca orice mămică, îl mângâia şi îl săruta mereu. Brebenel la rândul lui, o iubea nespus pe mămica lui şi nu ieşea din cuvântul ei. Ei erau buni prieteni cu pădurarul, nenea Nichifor care era un om bun şi milos, era pâinea lui Dumnezeu. De multe ori, Nichifor venea şi sta de vorbă cu Brebenel şi cu mămica lui. El le aducea deseori zahăr cubic care-i plăcea foarte mult lui Brebenel şi desigur şi  Sprinteoarei. Nichifor le-a spus că a pus anunţuri peste tot, că vânătoarea este interzisă în Pădurea Îndragostiţilor, în schimb îndragostiţii sunt primiţi cu multă bucurie de pădurar.

Nichifor a prins odată un braconier, adică un vânător care vânează ilegal şi l-a dat pe mâna poliţiei. Braconierul a fost judecat şi a fost condamnat la cââiva ani de puşcărie. Din acest motiv, braconierii nu prea mai aveau curaj să vină la omorât pe bietele animale.

Sprinteoara îi dădea să sugă lui Brebenel de trei ori pe zi, dimineaţa când se trezeau din somn, la amiază şi seara, înainte de a se duce la culcare.

Într-o zi, Brebenel a supt laptele de dimineaţă, apoi mămica lui a plecat să găsească ceva bun de păscut sau de mâncat muguri şi vlăstari tineri. De obicei ea se întorcea înainte de prânz ca să-i dea să sugă copilaşului ei.

Dar acum, în md curios, nu a sosit la timp, fapt care nu se întâmplase niciodată. Brebenel era îngrijorat şi atunci s-a gândit să-l caute pe nenea Nichifor, să-i spună ce s-a întâmplat şi să o caute pe Sprinteoara.>>>>>>>>

Martie 26, 2011 at 1:42 am

Articole mai vechi


CĂRTICICA ROMÂNEASCĂ DE COPII – O MOŞTENIRE SPIRITUALĂ DE LA CĂRTURARUL________ ARTUR SILVESTRI

Prof. Dr. Artur Silvestri

Ca un adevărat părinte iubitor de copii, Domnul Prof. Dr. Artur Silvestri, acest cărturar de excepţie al culturii româneşti şi universale, pe lângă cărţile de excepţie pe care le-a scris de-a lungul întregii sale vieţi, care cuprind o arie foarte largă de subiecte, de la istoria neamului, civilizaţie, filozofie, morală, economie, literatură, artă, a avut o generoasă idee, aceea de a oferi celor mici, reviste şi cărţi pentru lectură, o veritabilă bibliotecă şcolară pe internet şi, în cadrul editurilor pe care le susţinea, s-a îngrijit mult ca în programul de editare să fie un loc însemnat şi pentru acest segment de cititori, poate cel mai fidel şi mai atras de lectură.>>>>>

~~~~~~~~~~~~~~~~~~

Artur Silvestri iubea foarte mult cărţile...

coperta

... și animalele, mai ales câinii

A Silvestri

~~~~~~~~~~~~~~~~~~

ARTUR SILVESTRI în lumina eternităţii - film documentar

~~~~~~~~~~~~~~~~~~

O NOUTATE !

______________________________________ UN CADOU PRETIOS PENTRU COPILUL TAU >>descarca gratuit , in versiunea color , celebra carte pentru copii VULPEA ACADEMICIANA, de Mariana Braescu ; O gasesti aici >>>> _______________________________________ PENTRU "CARTICICA ROMANEASCA DE COPII " CONTACTE -colaborari , propuneri >>>aici>> _______________________________________

CUVINTE SI CULORI

aurel-anghel De la scriitorul Aurel Anghel : un desen ce va lua loc în cartea " Crângul cu pitici şi bunici ", la care lucrez .Este un desen al nepoţelei în vârstă de 9 ani care locuieşte la Shanghai . _________________________________

LA MUZEUL SATULUI 3 MAI 2010

_________________________________ COPII DIN MARAMURES ALATURI DE SCRIITOAREA ELISABETA IOSIF _________________________________ cutiuta-fermecata __________________________________

POEZII ŞI POVEŞTI PENTRU COPII

REFERINŢE / click pe tema preferată

Martie 2011
L M M M V S D
« Feb   Apr »
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031  
free counters