-Cornel C. COSTEA:,,POEME PENTRU ŢARA MEA”

O, ROMÂNIE…

O lume nepereche născut-a Necuprinsul,

Cu Dunăre, şi Mare, şi cu Carpaţi făloşi,

O lume ce ne-ndeamnă cu-ai săi copii frumoşi

Să-i trecem şi azi pragul cu gândul la nestinsul

.

Dor de primăverile din luncile câmpiei

Ce fermecate sunt sub razele de mai

Şi-atinse de miresme ce vor să reînvie

O inimă ce doarme pe-un vechi picior de plai.

.

E ţara noastră raiul promis de-al Nostru Tată

Pe vremea când umblam rătăcitori prin stele

Cu tălpile-ngheţate, cu aripi de nuiele,

Voind doar să cunoaştem a vieţii noastre soartă.

.

Urcăm, acum, spre vârful ce Sfinxul ni-l arată,

Un vârf  plin de lumină, dar rătăcit în nori

Ce-ating cu al lor creştet comoara de ninsori

Ascunsă de privirea ce încă nu suportă

.

Un curcubeu de raze, sublime-ntruchipări

Ale iubirii noastre pentru acest pământ

Atins de paşii noştri şi mângâiat de vânt,

De vântul ce aduce nespusele cântări

.

În inimi zămislite din inimi de cuvânt

Ce se preschimbă-n doină, în tainic vers de dor

Pentru aceia care,  ‘nălţându-se în zbor,

Învinşi au fost, o, soartă, şi zac acu-n mormânt.

.

O, Românie, ţară cu codri milenari,

Nu vreau să mai văd azi al tău obraz brăzdat

De lacrimi de durere, de sângele vărsat

Pentru al nostru bine, de-ai noştri fraţi mai mari.

.

O, Românie, ţară cu codri milenari,

Vreau să te ştiu în veci pe-a fericirii culme

Şi să te simt aproape, chiar dacă, poate, mâine

Eu voi pleca din tine spre alte zări de-amar.

Cluj-Napoca, 30 noiembrie 2006

…………………………….

PATRIA MEA

E-o patrie-acolo

în inima mea

cu munţi şi legende

cu linişti de stea.

.

O văd cum îşi scrie

al ei sfânt destin

în roca din care

se-nalţă-un suspin

.

La margini de umbre

topite de-un vis

în Hora Unirii

din Paradis…

Apahida, 8 decembrie 2009

………………………………..

SE VEDE IAR CERUL

Se vede iar cerul

de-un limpede azur

se naşte Misterul

în Cuibul cel Pur

.

Ascuns, nu în stele

cum Omul ar vrea,

ci-n muguri de îngeri

crescuţi vinerea,

.

Când Zâna Iubirii

apare tăcută

pe-o frunză de paltin

din nouri căzută

.

În Patria mea

ascunsă pe creste,

de unde Poetul

se-ntoarce cu-o veste,

.

E vestea cea mare:

Veniţi, dragi Români,

culegeţi Lumina

din munţii bătrâni,

.

Din Marea ce cântă

apusuri regale,

din Dunărea-ntinsă

în ierni boreale

.

sub frunţi înecate

de ape albastre,

vechi aripi lăsate

de Păsări Măiastre

pe Masa Tăcerii

să fie drept hrană

Sărutului cosmic

ce-nchis-a o rană

.

Făcută odată

pe-obrazul senin

al Patriei mele

în templul divin…

Cluj-Napoca, 9 decembrie 2009

………………………

CORNEL C. COSTEA


%d blogeri au apreciat asta: