-FLORA MĂRGĂRIT STĂNESCU:,,SUFLET DE COPIL”

Au fost odată…

 

Au fost odată…au fost cândva,
un trandafir și-o albăstrea,
încatușați într-un sărut,
iviți din vremuri de demult,
și-au pus pe strune, dragostea.
Sărmană inimă sihastră,
te-ai ofilit în așteptări,
petală fină și albastră,
te-ai îndreptat spre alte zări.
Năvalnic vânt si ploi te-au frânt,
un strop de viață pe pământ,
mai pâlpâie puțin și-ar vrea,
să vină iarăși, primăvara.
Au fost odată, au fost cândva,
un trandafir și-o albăstrea.

 

……………………………

 

Unde eşti copilărie ?

 

Copilărie ninsă de floarea de cireş,

rămasă-n amintire, ascunsă-ntr-un ungher,

mă-ntorc iar către tine şi te visez ades,

o fac cu nostalgie, mă regăsesc şi sper.

.

Tril de privighetoare în nopţile de vară,

febrile amintiri a primelor iubiri,

de mână cu-n prieten, plimbările de seară,

pe sub castanii falnici, trecut-am parcă ieri.

 

.

De gânguritul dulce al pruncului la sân,

privirea blândă a mamei, în păr cu mult argint,

ce ostoieşte plânsul şi-alină un suspin,

cu lacrima în geană, şoptindu-mi un descânt.

.

Trecut-a Doamne, ca floarea tinereţea,

mi-e părul nins şi mie, am tâmple argintii,

mă doare mult tristeţea, bătrâneţea,

doar inima-mi se-avântă, într-o joacă de copii.               

                                                                                                   Flora- 2007                                                 

 

…………………………………….

 

Moştenire

 

                        Copile drag !

                        Moştenirea ce-ţi las,

                        nu este mare…

                        este imensă.

                        Deasupra-ţi las nesfârşit,

                        cerul…încă senin,

                        iar la picioare-ţi aştern,

                        covorul verde-al câmpiei.

                        Toiagul încărcat de vremi,

                        este greu…

                        Primeşte-l în mâna ta tânără,

                        aşează-l la hotar şi…

                        ia aminte !

                        -Străine! mută-ţi cizma!

Ia-o de pe covorul meu verde!

                        Priveşte-mi toiagul!

Este sceptrul în care am strâns,

                        fulgerele, trăsnetele şi vântul.

                        Cu el…voi dezlănţui,

toate stihiile cerului şi pământului,

                        te voi izgoni cu …uragane.

                        -Ia-ţi străine cizma,

                        de pe covorul meu verde,

                        de nu, te vei aşterne sub el,

fără  ca o floare, sa-ţi    acopere trupul. 

 

                                         Flora- 1986

……………………………

 

Suflet de copil

 

Biet copil, sărmană soartă,

vânturând cătunele,

agăţat de-un fir de viaţă,

vrând să-şi afle numele.

.

 

Fraţi, surori şi-o blândă mamă,

ţi-ai dorit din răsputeri,

şi-ai ajuns de bună seamă,

frântă şi sleită de puteri.

.

Ai venit să-i baţi în poartă,

-Mamă! să-i şopteşti cu drag,

celei ce-a plecat în noapte,

lepadându-te sub gard.

.

Lacrimile-ţi spală ploaia,

toamna rece şi pustie,

n-a putut stinge văpaia,

inimii ce vrea să ştie.

Cine-n lumea asta hâdă,

te-a zvârlit, te-a părăsit,

nu tu îi vei da osândă,

suflet bun şi chinuit.

.

Cu picioarele-ngheţate,

de al toamnei rece glod,

cu hăinuţa sfâşiată,

tremurând, mai treci un pod.

.

Udă, te cutremuri toată,

mai ai numai o dorinţă,

să ajungi să-i baţi în poartă,

celei ce ti-a dat fiinţă.

 

.

       

 

Trist copil, amară sortă,

lepădat printre străini,

furişându-te ca hoţii,

printr-un gard de mărăcini.

.

Să ajungi să-i stai în poală,

depănând poveştile,

ce-ai fi vrut sa ţi le spună,

mama, sau surorile.            

                                                                                             Flora-2008

 

………………………..

 

            Cărţile nu strigă

 

Omule !
pleacă-ţi privirea,
desluşeşte slova veche,
plină de înţelepciune
şi de har.
Ascultă şoapta cărţilor,
cărţile nu strigă,
cărţile…vorbesc.                   Flora 2009                                     

 

…………………………….

 

            Speranţele bătrânilor

 

Speranţele bătrânilor,

îşi iau zborul

precum cocorii toamna.

.

Bucuriile lor,

izbânzile copiilor,

rare ca zilele însorite

din decembrie.

Frigul şi umezeala,

i-au lovit, gârbovit şi muncit,

ne-miloasă soartă,

zgârcită,

şuierând prin coşuri,

fără fum.

Veştile sumbre

se-adună şi-abundă,

c-antr-un album,

funebru.

Iar trece dricul,

pe uliţa plină,

de hârtoape

şi lapoviţa nemiloasă-i

ţine mereu în casă.

Mai fac o cruce şi

Domnului se roagă,

să-i mai lase, să vadă

o primăvară… întreagă.

                                                                                                                                     Flora- 2009

Anunțuri

%d blogeri au apreciat asta: