-Georgeta RESTEMAN:,,FĂRÂME DE AZIMĂ”

Debut


Tu ştii s-aduni cuvintele-mpreună
Şi să le dăruieşti cu suflet ştii
Le împleteşti apoi ca pe-o cunună
Le-aşezi la locul lor, ca pe copii…
.
Eu sunt doar o novice călătoare
Prin lanul poeziei nesfârşit,
De dragoste de semeni născătoare
În nefirescul lumii labirint.
.
Şi m-am trezit vibrând de armonia
Din suflet izvorâtă şi senină
Îmbrăţişând cu doruri poezia
Scăldată-n picuri scurşi dintr-o Lumină
.
Ce până nu demult a stat timidă
Şi-a dogorât lăuntric, sacadat
S-a
revărsat apoi într-o grădină
Ce flori de suflet multe-a adunat.
.
Au fost  în rou
ă surfilate-n taină
De un izvor imens de ap
ă vie,
Crescute-n
munţi şi îmbrăcate-n haină
De fericiri … ascunse-n poezie.

Oradea, 13 martie 2009

 

 

 

Dorinţa

 

Când unduirea lină a nopţilor ne-atinge
Şi blândul ochi al Lunii Pământul luminează,
O dulce adiere spre lume se prelinge
Rodesc din mine flăcări iar sufletu-mi vibrează
.
Purtat pe valuri calde, de bunătate pline
Primeşte şi-apoi toarce fuiorul de Lumină,
Trimite spre cei care îşi au speranţa-n sine
Scântei de floare, dalbe, crescute-ntr-o grădină
.
Î
n care nasc speranţe spre-aceia care sufăr’
Şi tainele durerii le ţin timid, sub cheie,
Cu sufletele pure ca florile de
nufăr
Trăind cu demnitate a vieţii odisee.
.
Le
mângâi tandru, tâmpla, de dragoste flămândă,
Dorinţa de-a învinge mă strădui să le-o dărui
Şi ţes din fire pânza speranţei de izbândă
Rămân cu ei alături, ca tot ce-i rău să birui.
.
Ce minunat e, Doamne, când vezi un bob de rouă
Sorbit din cupe albe, sculptate într-o floare
Şi poţi să dai din tine crâmpei de viaţă nouă
În care-i doar Lumină, iar sufletul, nu doare…

Oradea, 16 martie 2009

 

 

 

 

Îmbrăţişări

 

Din gardul viu de suflete stropite
Cu verde de smarald
în ceas de noapte,
Un mic
vlăstar cu vise neîmplinite
Şi-a plăsmuit un univers aparte.
.
Şi-n inima-i ce nu mai vrea durerea
A
aşezat o floare din grădină
Învăluinduşi dulce, mângâierea,
Cu dragoste-
mbrăcată în Lumină.
.
Iar paradisul
strâns în cercul roşu
Al sufletelor ce sfios vibreaz
ă,
Necunoscut
rămâne-n jurul nostru
Şi în tăcere îşi îmbrăţişează
.
Trăiri, ce-i stăpânesc pe toţi aceia
Care
îşi văd în flori eliberarea
Şi îşi adună-n suflet odiseea
Dintre ruine izgonind uitarea.
.
Sărutul dat văzduhului trudeşte
S-alunge cu
blândeţe un pustiu
Care-a domnit
în sufletul ce creşte
Verde smarald
născut din gardul viu…

Oradea, 21 martie 2009

 

 

 

Muguri

 

Muguri de magnolii se deschid uşor
La
-n urm-arome de suflet pustiu,
Sângerii ei fost-au, dar arzând de dor
Se prefac
în floarea sufletului viu.
.
Sute de miresme adunate-n mine
Risipesc
tristeţea şi-o transformă-n fum
Renăscând dorinţa, clocotind de bine,
Bucuria dulce-a timpului de-acum!
.
Luminat
ă-i floarea ce din mugur naşte!
Timpul
rătăcirii fost-a spulberat
Lăsând loc Iubirii şi-n suspin de Paşte
Va aprinde-n suflet dor
înaripat.
.
Şi purtat cu-ardoare către feeria
Nopţilor cu Lună, strălucind pe Cer,
Dorul ce
topeşte creşte-n temelia
Lacrimilor scurse pe obraz, stingher.
.
Muguri de magnolii ce-au plesnit
în noapte,
Tandru-
mbrăţişarea o strecoară-n vis
Dăruind frumosul tăinuit de şoapte
Făureşte-n suflet  un nou paradis.

Oradea, 23 martie 2009

 


%d blogeri au apreciat asta: