-Geta Mocanu:,,Lunile anului”

(din cartea cu acelaşi titlu, apărută la Editura PAX AURA MUNDI, Galaţi, 2007, Ilustraţii: Angela CIOLTAN-ZAINEA)

Moto:

Vin şi zăbovesc cu luna,

Anul le anunţă când.

Invitate câte una,

Îşi păstrează-acelaşi rând.

Pregătită ca de bal,

Prima invitată-apare.

Rochia-i albă de voal

Şi-i pe nume IANUARIE:

-Eu sunt prima invitată

Şi-am să stau pe-aici o lună!

Ce să spun, sunt încântată,

Numai de-o fi „vreme bună!”

Nu se lasă mai prejos

Nici a doua invitată,

Trena-i atârnând pe jos,

FEBRUARIE, îndată:

-Vai, ce frig este afară!

Sunt a doua invitată.

De cu zori şi până-n seară

Am să fiu tot…”îngheţată”!

Cât pe-aci să uite iară,

MARTIE, mai somnoroasă,

Apăru şi ea spre seară,

Dar la fel, cam friguroasă:

-Mă scuzaţi, era să uit!

Mi-am adus aminte-aseară…

Invitată-s mai de mult,

S-aduc mărţişorul iară!

Nelăsându-se rugată,

Vine-APRILIE în zori.

Rochia-i e udă toată,

Şi în păr, câteva flori:

-A plouat…zile la rând,

Rochia mi-e udă toată,

Am venit tot alergând,

Că-s a patra invitată!

Aşteptând, s-a plictisit…

„Nu veni acum, mai stai!”

I s-a spus, dar a venit,

Încântată, luna MAI:

-Am fost cam nerăbdătoare,

Mi s-a spus: „Mai stai, mai stai!”

Cum, când este-atâta soare,

Veselie şi alai?!

Alergând prin flori, desculţă,

Cu cireşe la urechi,

Vine IUNIE, drăguţă,

Încălzind fluturi, perechi:

-Am cireşe la urechi

Şi alerg prin flori, desculţă.

Hai, veniţi şi voi, perechi

Nu-i aşa că sunt drăguţă?

Căutând de zor răcoare

Roşie, precum e macul,

IULIE, încinsă-n soare

Îşi aduce şi hamacul:

-Uf, ce cald e, vreau răcoare!

Simt că asta nu-i a bună,

Ce mă fac cu-atâta soare?

Mă prăjesc în astă lună!

Luna AUGUST, visătoare,

Mai la urmă a sosit.

După cele surioare

Două luni a tot tânjit:

-Mi-a fost dor de surioare,

Le păstrez şi-acum în gând,

S-au prăjit de-atâta soare,

Însă rândul…este rând!

Evantai de vânt în mână,

Rochia maro-gălbui…

E SEPTEMBRIE, o lună

Ce aleargă tot hai-hui:

-Am venit s-aduc răcoare,

Am şi-un evantai în mână,

Mă iertaţi că, din culoare,

Zilnic iau, de-acum o lună!

Între bunuri răsfăţată

Şi gustând din toate-un pic,

Vine-OCTOMBRIE-alintată,

Nepăsându-i de nimic:

-O, ce bunătăţi găsesc,

Sunt o lună răsfăţată,

E de-ajuns doar să poftesc,

Toamna este-aşa bogată!…

Şi penultima e bine

Mai puţin luată-n seamă,

Are locul ei, în fine,

Şi NOIEMBRIE o cheamă:

-E prea linişte şi trist…

A pălit totu-n culoare!

Eu, de parcă nu exist…

Ce-o să fac o lună oare?!

Tristă că s-a rătăcit,

Ultima acum la număr,

Şi DECEMBRIE-a venit,

Flori de nea purtând pe umăr:

-Vai, dar eu m-am rătăcit

Şi-uite, înot în zăpadă…

Sunt DECEMBRIE, am venit,

Mi s-a spus că-s aşteptată!

Sigur că sunt aşteptate,

Toate-având menirea lor,

Şi în parte preferate,

După placul tuturor.

Vin pe rând, douăsprezece,

Fiecare-n felul ei,

Ba mai caldă, ba mai rece,

Şi-s grupate câte trei.

LUNILE ANULUI

Sunteţi mici, dar, reuşiţi

Cu atenţie, răbdare,

Lunile o să le ştiţi,

Începând cu IANUARIE.

……………………………..

După ce le învăţaţi,

Şi-o scenetă adaptaţi!…

GETA MOCANU (Galaţi)

DE ACEEAŞI AUTOARE:

*Mai rămâi copilărie, Editura Pax Aura Mundi, Galaţi, 2002;

*Zăpezile copilăriei, Editura Pax Aura Mundi, Galaţi, 2002;

*Alfabetul cu surprize, Editura Pax Aura Mundi, Galaţi, 2003;

*Legănaţi de anotimpuri, Editura Pax Aura Mundi, Galaţi, 2005;

*Buchet pentru cei mici (volum colectiv), Editura Pax Aura Mundi, Galaţi, 2006;

*Zâmbete pentru copii (volum colectiv), Editura Pax Aura Mundi, Galaţi, 2006;

*Călătorie de vis (volum colectiv), Editura Pax Aura Mundi, Galaţi, 2006.

*Mai rămăi, copilărie! – Ediţia a II-a revizuită, Versuri pentru toţi, copiii, Editura Pax Aura Mundi, Galaţi, 2007.

***********************************

Anunțuri

%d blogeri au apreciat asta: