-Iulian BOSTAN:,,POEME GALBEN-RUGINII”

BRUMĂREL

Octombrie, stabil în vreme bună,

(Climatologii-aşa l-au consacrat),

Se-arată anu-acesta îmbufnat,

Ba chiar zăpadă a-nceput să pună !

.

Comportamentul său e cam ciudat,

E greu de înţeles ce vrea să spună,

Că azi îl vezi cum fulgeră şi tună

Şi-a doua zi la faţă e schimbat …

.

La toate-acestea, martor ocular,

Un greier mic, al toamnei menestrel,

Se uită speriat în calendar

Şi de acord cu mine e şi el :

Că dac-aşa se poartă brumărel,

Vai, cum va fi, cu frate-su…brumar !

~~~~~~~~~~~~~~~

REGINA NOPŢII

Mai marele pe boltă merge să se culce,

Împurpurând în depărtare zarea,

Peste cătun o adiere dulce

Se lasă-ncet odată cu-nserarea…

.

Un vânticel poznaş, umblând năuc,

S-a potolit şi el foşnind în şoapte,

Şi cuminţit, prin frunzele de nuc,

Îşi caută sălaşul peste noapte…

.

Regina nopţii îşi deschide floarea,

Stăpână e acum peste grădină,

Odorizând în jurul ei răcoarea

Cu un parfum aparte…De regină…

Iulian Bostan


%d blogeri au apreciat asta: