-Llelu Nicolae VĂLĂREANU:,,TOAMNĂ DE VIS, VIS DE TOAMNĂ”

Septembrie

Mergem să sfinţim strugurii

pe faţa însorită a dealului

serpuitul drumului prin ierburi

parfumul de miere, roua aurului viu

lumina reflectată-n oglinzile de aer

ale lui septembrie

mă feresc de ispite

să mă acopăr de clipe fugare

care vin peste iubiri,

cad pietrificate pe simţuri,

mă înţeapă-n orgolii.

Pământul mărinimos,

aracii-n gardurile lor de viţă

asază nemurirea pe rafturi

si rodul ei la odihnă.

Voi bea licoarea de cristal

cu toţi bunii şi nepoţii mei

şi vom cinsti c-o rugaciune

lumina din ochiul bobului stors.

se termină ospăţul,

satul îsi reia povara după odihnă

molcom, dealul se destăinuie

si trece mereu

prin destine neterminate

cu dulceaţa seacă a vinului.

Mă plimbam către toamnă

O enigmă pe faţa acestor zile

surâsul privirii mirat

un joc de culoare şi cuţit

încercarea de a trece prin tine

o fantă de lumină umbrită.

Azi

fluturii-n zbor pe iile fetelor

mi-au lipit genele cu polen

păsări de pradă au pus întuneric în ferestre

eu căutam vorbele nespuse-n tăcere

şi legam cuvintele de umerii dimineţii

ca o lumină de aripa îngerilor

răsăritul.

Peste câteva ceasuri

în cenuse de vitraliu pe faţa oglinzii

mă plimbam către toamnă

într-o gabrioletă de aur

unde asteaptă caii vântului

să le umplu ieslea

cu poloage de iarbă.

Toamnă de vis

Lasă-mi patima somnului

pe albul braţului tău

gândurile vibrând clipele

cu un minutar pe cadranul inimii

Lasă gol fagurele pieptului

să-l umplu cu miere picurată

si bucăţi de trecut

în noaptea în care dorm ciresii.

Învăluie în sarm seara

când din ochi sorb lacrima

rotunjesc sânii în palme

si-ţi desenez în irisi

noaptea de flori înmiresmată

în acuarelă verde.

Dimineaţa definitiv portretul

îl voi înrăma în aur

pe peretele coscovit al odăii

unde omor singurătatea.

Pleacă mereu câte o zi

Pleacă mereu câte o zi

vine alta cu valul si trece

din câmpie printre văi si dealuri

de unde am fost prigonit,

rămân tot mai subred pe drumul spre munte.

O ploaie căzută din cer în ţinuturile calde,

nimeni n-a vrut să mă însoţească la drum

acum, tu ai sosit la această răscruce,

o fântână-si închină ciutura la troiţa vecină;

bem apa iubirii si ne încărcăm cu putere

amintindu-ne presimţirile de care am fugit.

Mă uit cum ninge întunericul din nestiute cotloane,

cum respiră-n noi pasii grăbiţi

si se lasă vata moale a somnului

popasaul e-n cale.

E mult până la căderea brumei

tu râzi si deschizi fereastra

unui gând pe care nu l-am avut.

Tăceri de aur

Din miez de mere coapte sorb razele târzii

Să nu mai simt povara odăjdiei de brumă

Sub dealul descântat m-astept să întârzii,

Copii de curcubeu se joacă-n cer cu humă.

Albastru prinde aripi de pasăre maiastră

Pierdută-n lutul ars de mesterii olari

Razele se culcă-n amiază la fereastră

Alături cu sărutul cioplit în pietre tari.

Podgorii risipite plâng frunza ruginită

Fântâni cu ciuturi negre ţin umbră la troiţe

Tăceri de aur prinse de-o aripă cernită

Îsi curg nemarginirea la fete în suviţe.

În fiecare zi ploioasă

în fiecare zi ploioasă de toamnă

mi se prelinge-o durere

din tălpi până-n crestet

ca un sarpe târându-se vara

prin vreascuri

cu fruntea lipită de geam

sunt umbra la care nimeni nu vine

văd firele ploii atârnate de stresini

uneori vântul le frânge căderea

timpul a adormit în ceasornic

Doamne, îmi zic, cât vor mai înflori primăveri

peste mine

si câte cuvintele

acesti fluturi albi

pe hârtia ca un cearceaf creponat

a unui poem pentru totdeauna nescris

Dar cine ar crede

Pe poteci troienite cu frunze întruna

mă urmăresc umbrele prin care ai trecut,

noaptea albă, te caut în braţe cu luna

pe un ţărm neumblat, depărtat si plăcut.

Cu dragoste prin gânduri sărace îmi treci

cu surâsul apatic, părul galben şi lung,

prin vise trec clipele grăbite şi reci

chem ceasul răpit de blestem şi-l alung.

Şi vântul înteŃit în poeme îl aud

când ochii tăi de patimi se întristează,

păsările stoluri trec prin mine spre sud

cobor să-ţi sărut glezna cu o rază.

Alerg tot mai mult si nimic nu se vede;

bat clopotele serii cu dangăt din nord.

M-apasă tristeţea. Dar cine ar crede

că eu si inima mea, nu suntem de-acord?

Îmi aud sufletul cum flutură cuvinte

Curg sunetele imateriale prin aer

dimineţile prind aripile logosului

prin care absorb lumina si devin desăvârsit

în acest duh prin care se miscă păsări albe

gîndurile îsi deschid înrourate floarea

Ascultă cum respiră oamenii iubirea,

cum apiraţia mea-i o fereastră deschisă

prin care se vede forma divină a lucrurilor,

fără de care visele ar rămâne goale

şi n-ar mai trece prin porţile sărutului.

N-am putea trăi bucuria cu simţurile

si n-am putea să ne strivim cu ură

îndepărtându-ne în fiecare zi eul din noi,

cred că ne acoperă neobservate sunetele

le aud cum trec prin mine vibrând.

Aud miscarea buzelor, oftatul sânilor

stiu cum plânge copilul, suferă barbatul, asteaptă femeia.

Odată cu căderea frunzelor,

descopăr durerea din tăcerea bătrânilor

rămasi singuri fără tainica bucurie.

Aud pădurile, izvoarele, iarba, vietăţile

îmi aud sufletul cum flutură cuvinte,

mă întreb ce sunet ori cântec nu aud

ca să mă înalţ si să nu cad pradă pierzaniei?

Dacă te-ntorci

Copacii joacă beţi în pielea goală

Trec păsări sir, mărsăluind un cântec,

Butoaiele-s umflate peste pântec

Cu o licoare-n curgere domoală.

Se miră cerul cum o să se-ntâmple

Căruţa ploii vine de departe

Cu roţile si osiile sparte

Din frunte curge iarna înspre tâmple.

Dacă te-ntorci, voi fi lângă povarnă.

Învârt horinca de-ncălzit la iarnă

Grăbit de treabă, zbatere si umblet.

Cam desfrunzit de atâţia ani si vise

Mă voi plimba prin nopţile ucise,

Tu să-mi oblădui grijile din suflet.

Clipele

ori noapte ori zi

clipele se sparg, cad în cenuse

cineva spune că aduc moartea

sau poate viaţa

zadarnic îţi tai o fereastră să vezi

nu ai ce, dincolo e necunoscutul

pe care-l străbaţi doar cu gândul

ori zi ori noapte

nimeni nu-ţi schimbă drumul

alunecând prin cuvinte ca prin stropii de ploaie

clipele se adaugă pe umerii goi de impotrivire

femeia nu-ţi cere nimic, îi bucuri privirile

cu aceleasi sentimente învechite si arse

suntem doua umbre care se însoţesc

până la apus,dincolo

LLELU NICOLAE VĂLĂREANU

16 SEPTEMBRIE 2010

Anunțuri

%d blogeri au apreciat asta: