-Ana Petrescu: „Gusturi“

Era mic şi slăbuţ. Mergea cu greu când bătea vântul. Orice pală prea puternică îi punea viaţa în pericol. De aceea visa la locuri călduroase. Mic şi verde sau mov sau gri. Nu, gri în nici un caz, pentru că palmele aveau o tentă roz. Fără oglinzi e greu să exişti. Se suise odată pe măsuţa de toaletă a stăpânei, care habar nu avea de existenţa lui. Când să ajungă la oglindă, atunci îşi găsi pana de curent să vină. Aşa că nici o şansă pentru marea izbândă. Se resemnă la gândul că poate aşa era el construit, la marginea reuşitei, aproape de final, dar niciodată acolo.
E greu să fi şoricel în ziua de azi. Trebuie să stai mai mult ascuns prin crăpături de casă, prin imperfecţiuni de mobilă şi asta îţi poate afecta serios viaţa socială. Plus că mâncarea e accesibilă doar după lăsarea serii şi cu greu poate un mititel să care atâtea bunătăţuri. Era ghinionist, ce să mai, când stăpâna sa dezvoltă subit şi fără cauze clare o intoleranţă la lactoză. Atunci să vezi viaţă! De ce credeţi că era aşa slab şi pricăjit? 
„Da, sunt blesstemat, un ssâit iremediabil şi foarte confusss”. Cea mai clară propoziţie şi cea mai deasă în căpşorul său. Confuz pentru că nu ştia cum să-şi facă planurile concrete, ssâit, pentru că aşa se născuse şi blestemat (citiţi mai sus).
Apoi evadarea îi veni în minte. „O să evadez chiar aici unde sunt. În casa asta, o găsesc un colţisssor cald unde o să-mi fac un cassstel de cassscaval. Dar de unde iau cassscavalul? Hmm. De la vecinul cel prietenosss, care aduce câte o roată de lactată în fiecare sssăptămână pentru fetisssa proprietaresssei”.
Zisss ssi făcut. Adică zis şi făcut. A doua zi, fiind o miercuri, era clar că domnul cel binevoitor o să vină. La lăsarea serii, va fura o coardă de pian din sufragerie, va fugi în bucătărie, va face un mic lasou, pe care îl va arunca cu precizie şi el se va prinde de mânerul dulapului, trăgând strategic de el şi în acelasi timp făcându-şi avânt pentru un salt colosal ce se va termina cu o aterizare impecabilă pe primul raft. Seara era aici, adică acolo, la ei, în poveste. Seara venise. Şoricelul luă coarda, nu spunem cum, deoarece am lungi textul fără prea mult sens, şi se duse la bucătărie, unde avu loc aruncarea cu precizie. Aflat pe primul raft, deoarece planul îi reuşise, găsise deja roata de caşcaval. „Bine sssi acum sse fac?” Partea asta a planului nu fusese prea bine gândită. „Dacă îl împing o sssă cadă ssi o ssă facă POC mare, mare. Nu e prea înssselept, dar o ssă.mi iassăă”, având în vedere că propietăreasa dormea cu dopuri în urechi şi fetiţa ei era surdă. A fost POC, pe urmă şoricelul alunecă pe coarda de pian. În acest proces codiţa îi luă foc, ca să rimeze cu poc. Rezolvă acest impediment, rostogoli rotiţa până după canapea, deoarece acolo era cel mai călduros loc din casă, în partea stângă, lângă calorifer. Designul castelului îi luă toată noaptea, dar lucră din greu şi cu dibăcie. Odată terminată construcţia şoricelul adormi în zori, în patul său regal, cu baldachin. Se trezi de abia a doua seara, înfometat nevoie mare. Începu să mănânce din caşcavalul delicios. La vreo jumătate de oră după aceea i se făcu greaţa, Greaţa dădu în crampe, crampele în balonări, balonările, în altceva mai nasol. Leşină deshidratat, într-una dintre găurile caşcavalului. Când redeveni conştient, îşi aminti de intoleranţa la lactoză a stăpânei, care prin nu se ştie ce metode misterioase se transmisese. Să fi fost intoleranţa virală? Să fi suferit mutaţii? Şoricelul nu-şi puse aceste întrebări, ci se hotărî brusc şi decisiv să-şi schimbe gusturile. Acum că era mai gras, avea să se mute în spatele frigiderului şi să dezvolte o tehnică genială de a face îngheţata de cacao, fără lactoză să reziste la temperaturi mai ridicate. „De data asssta îmi construiesc o vilă uriassă în care sssă pot pune sssi-un topogan. Iupiii.”

ANA PETRESCU


%d blogeri au apreciat asta: