-Elisabeta Iosif: „Insula tăcerii“

Ati fost vreodata pe o insula? Pot sa va spun ,dragi copii , doar atat ,ca puteti afla astfel multe lucruri. Mie mi s-a intamplat sa am parte chiar,de o poveste …in parte , adevarata. Cea cu un barzoi si soata lui.Dar pana la poveste , sa vedeti ce am descoperit….

Insula pe care am fost ,poate nu chiar o insula obisnuita ,se afla in Delta Dunarii .Da ,delta noastra ,cu plauri plutitori ,radacini de stuf rasucite si miscatoare .Imaginati-va ! O insula cu plante inalte cu flori ca soarele de luminoase sau de culoarea apusului…ce cresc intre ape .

In acea vacanta am cautat-o pe Oana , o fetita ca voi de mare ,care traieste pe aceste meleaguri si cu care ma imprietenisem. Era o zi senina,cu un cer impodobit cu dantele trandafirii ,semanand cu un copil frumos,cu ochii limpeziti de apele albastre.Oana imi promisese ca ma duce printr-o imensa colonie de pelicani pana la acea poarta de verdeata ,pe care o numea „draperie transparenta”.Am pornit impreuna traversand canale de apa,in inima deltei,printre mii de pasari venite de pe tot globul .

In acest loc ,rupse Oana tacerea dintre noi ,se spune ca a venit si „omul –pasare”,zeul care traieste in vazduh .Dar noi ne indreptam acum spre un loc numai de mine stiut.”Imi starnise curiozitatea .Aflasem ca aici isi facuse cuibar „pasarea de zapada”, cu pene ca franjurii .Nu stia nimeni unde-si avea cuibul si unde depunea in fiecare an numai un ou.Oana imi facu semn sa raman pe loc si intra printre lianele vegetatiei deasa si inalta.Se intoarse cu un ou in palmele sale mici .Picurau safire din ochii ei protectori ,care purtau o taina.Oana imi povesti cum isi petrecea aici ore in sir ,cum a presarat iarba printre pietrele unui loc numai cu nisip si cum uda fiecare fir de iarba ,sau cum cladea cuiburi pentru pasari. Deodata ,pe o mantie alba fluturand ca un nor ,ni se paru ca se contureaza un curcubeu…Din el , parca ,se desprinse un baietel ,ce purta o coronita de pene colorate.Facu o reverenta ,spunand ca-l cheama Faeton si o ruga pe Oana sa-i puna in palme oul miraculos. „Cine esti tu ,de iti permiti sa-mi calci teritoriul”il intreba Oana intrigata .”Sunt fiul regelui „oamenilor –pasari”,care domneste peste doua insule de stanci,aflate departe de aici” zise Faeton .”Asta-i legenda „ii replica Oana.”E mai mult o poveste,pe care am sa ti-o spun candva,despre zeul care traieste in vazduh.Eu insa vin aici in fiecare an sa iau oul pasarii de zapada si sa-l duc la noi pe insula.Dar numai aici,in acest loc il poate depune,fiindca nu-si gaseste cuib intre stancile de la noi,unde-i frig acum”, zise baiatul. ” E insula mea,eu am creat-o”spuse Oana incruntata. „Si eu te-am ajutat pe tine,fara sa stii .Cunosc intamplarea cu familia de berze?Si tot ce s-a intamplat”,ii aminti baiatul. „Lasa .A fost o poveste trista”,spuse Oana privind in zare si incepand sa o depene …

Pe insula aceasta era ca in Sahara…o mare de nisip.De aceea am plantat diferite specii ..dar insula era pustie fara pasari.Pe cosul casei mele isi facuse cuib o familie de berze . In acea toamna ,cand s-a putut pleca spre tarile calde,au lasat in cuib un pui bolnav,care n-ar fi rezistat la drumul lung.L-am ingrijit,iar in primavara am adus aici ,pe „Insula tacerii”,un barzoi ,in plina tinerete.Alta vietuitoare nu exista.Ma duceam aproape zilnic sa-l vad. Se invatase cu mine ,iar cand ma apropiam isi desfacea larg aripile ,iar eu ma asezam in genunchi,coplesita de greutatea sa.Se crease o afectiune intre noi, punandu-si ,de fiecare data, capul pe umarul meu .Intr-o zi…mi se paru ca-mi sopteste ceva la ureche..E absurd ,imi spusei in sinea mea ,dar soapta s-a repetat :”soata mea”si iar zise din nou.M-am gandit ca nu-i placut sa fii singur pe „Insula Tacerii”.Am gasit in cele din urma un alt pui de barza ,parasit si el in toamna. I-am adus perechea.Au urmat zile in care ma induiosa tandretea lor.

Toamna au plecat impreuna,iar in primavara urmatoare s-au intors la acelasi cuib…Era intr-un fel victoria mea asupra „Insulei Tacerii”.Eram fericita.Iar barzoiul nu-si uitase obiceiul si ma intampina de fiecare data,dandu-se jos din cuib si punand capul pe umarul meu..Si intr-o zi,iar imi sopti ceva..

Se zice ca berzele nu au glas”ii aminti eu.”Stiu,dar sunetele se alcatuiau din ce in ce mai mult in cuvinte:”puiul meu”… La un moment dat era ca un strigat disperat „puiul meu!”..Si m-am pus la panda in colonia de pasari de langa apa.Primul ou pe care l-am adus a fost al unei ratuste .L-am pus intr-un cuib alaturat ,facut de mine.A doua zi insa,…A!.. Te pomenesti,Faeton,ca tu ai facut asta? , adauga Oana intrigata..

Ridicandu-se in vazduh cu oul pasarii franjurate,acesta marturisi ca i se facuse mila de tanguirile berzei si i-a pus oul de ratusca in cuib.”M-am gandit ca altfel ,altcineva ,i -a strecurat oul in cuib!”,zise Oana ,urmarindu-l pe cer.

Si Oana continua sa-mi spuna intamplarea ce a urmat. „Oricum barzoiul se linistise .N-am renuntat sa mai urmaresc si alte familii in multimea de pasari din delta . Pe mica mea insula era insa , armonie.Pana intr-o zi…Eram acolo si am vazut iesind cu capul din cuib o vietate ce scotea sunete stridente.Barzoiul se uita derutat spre vietatea ce striga „mac-mac”inspre parintii adoptivi . Apoi, barzoiul isi astupa capul cu aripile ,iar intr-un tarziu se napusti asupra berzei soate ,smulgandu-i penele…Degeaba ii strigam ca nu trebuie sa aibe vreo banuiala,de vreme ce pe „Insula Tacerii”,nu-i o alta pasare”…”Si pasarile sunt geloase „..sopti intr-un tarziu ,dar nu stiam ca sunt atat de violente..Totul a fost zadarnic.Lovita cu ciocul ,abia am cules-o dintre scandurile barcii mele ,unde se ascunsese .Am vaslit cat am putut de repede.Barzoiul ne urmarea,dandu-ne tarcoale fioros.Cand am tras la mal,sarmana soata tasni din barca spre prima casa , care avea portile larg deschise,iar gospodina scotea painea din cuptorul din curte.Urmarita de barzoi, negasind o ascunzatoare ,intra in cuptorul incins. Barzoiul ramase intr-un picior si cu aripile desfacute incerca o ultima pedeapsa din usa cuptorului .Gospodina il alunga si scoase cu greu sarmana pasare cu aripile parlite.M-am intors pe insula.Nu l-am mai gasit.Si n-a mai venit.Eu am ingrijit barza parlita de cuptor.Zilele trecute am readus-o la cuib.Si ,ce crezi?O astepta barzoiul .Se apropie de ea ca-n prima zi..si familia se reintregi.”

Si..,intrebai eu ,ce crezi ca urmeaza?” „Vreau ca insula sa prinda viata.Sa aduc pe ghiolul de la margine acele gratioase lebede „cantatoare” sau ornitoringii,veniti tocmai din Australia…si alte pasari…Poate atunci „Insula Tacerii”va rasuna de cantecele pasarilor Deltei Dunarii si nu o voi mai numi astfel !”

Dar nu uita,ii spusei eu,exista un moment al zilei cand toate pasarile tac”.”Cum o sa uit ,spuse Oana cu glas de clopotel,ies mereu la rasaritul soarelui ,ca sa prind aceste unice secunde ale deltei ,cand nimic nu mai misca ,in semn de respect pentru astrul zilei.Numai aici poti ” asculta tacerea”.Numai in miraculoasa Delta a Dunarii.

ELISABETA IOSIF


%d blogeri au apreciat asta: