-Ioan Miclău – ” Purcelul Năzdrăvan ”

…Frumoase sunt povestile, plac tuturor, si celor mici si celor mari, fiindca un graunte de invatatura tot aduc ele, altfel n-ar mai fi povestitori sa le povesteasca.

Iar daca povestea e veche, cu atat mai bine, dupa intelepciunea proverbului: „Cu cat e vinul mai vechi cu atata mai bun „. Povestile bunicilor erau frumoase si intelepte, caci veneau din vremile cand neamul asta omenesc tocmai isi deschidea ochii si urechile sa vada, sa auda, si sa inteleaga bine aceasta lume plina de minunatii !

Astfel din vechime se spunea, si adevarat este, caci si animalele ce vietuiesc de- avalma cu oamenii pe acest Pamant frumos, au momente de voiosie, de exaltare, dupa cum si de tristete. Ele nu pot sa vorbeasca, dar au si ele gandirea si stiinta lor.

Unele sunt inteligente, prinzand repede multe indeletniciri daca sunt dresate.

Intotdeauna s-a recunoscut, adica mai mult se credea, ca numai purcelul din neamul grohaitoarelor e ca piatra la cap, adica neputand invata nici macar sa sara peste un fir de ata, sau sa imite macar si el o privighetoare, sa faca si el o ghidusie care sa-l ridice in ochii lumii ca fiind cineva. Dar ce poate face el aci, daca asa la creeat Dumnezeu si pe el. Trebuia sa se multumeasca a sta in limitele speciei lui. Adica sa scormoneasca in continuu cu ratisorul sau, iar crescand si ingrasinduse, sa ajunga pe esafodul bucatarilor.

Povestile insa spun ca fermecarile sunt un fel de oblojeala, aducatoare de minuni, dar nici asta nu s-a vazut tocmai la un purcel mistret, care sa devina un viteaz indragosti de vr-o muza a artei, sau colea, sa faca si el o nazdravenie de care sa se minuneze lumea.

Asa dar, povestea povesteste ca intradevar, pe costisa unei vai impadurite cu goruni mari si ghinde multe, traia fericita o mistreata. Grohaia vesela printre ceilalti mistreti si mistrete. Nu dupa multa vreme mistretei ii veni si ei sorocul sa nasca purcei. Si, minune, mistreata fata un singur purcel, lucru mai rar intalnit, dar si de aci se vede deja semnul unei ursite deosebite. Mistreata era foarte bucuroasa si abia-l vedea de drag. Dar si era sugubat purcelul, mai ales cand isi lasa urechile aplecate inainte peste ochi, iar cu codita ca un sfredel si ridicata, fugea de ici colo prin balta si frunzare. Cu ratisorul lui mic, scurma la cate-o radacina mai frageda, uneori apuca si cate o ghinda in gura, dar pe care inca nu o putea zdrobi.

Fiind mistreata asa cum spuneam, fericita si mandra de purcelul ei, avea uneori si tristetile ei. Vedea in instinctul ei, caci mare talent ori geniu nu va iesi din purcelul ei, si ca oricand un lup putea sa-l sfasie, sau prins intr-o capcana de vr-un vanator, sa ajunga sarmanul pe gratar de fripura. Ce grozavie ! Auzise mistreata multe asemenea istorii, si chiar vazuse cu ochii ei purcei dusi de lupi sau vanatori. Aceste ganduri o intristau din cand in cand, mai ales vazand cum maimuta se mandrea cu puiul ei ajuns mare vedeta la circ, era hranit si pieptanat, numai pentru ca facea oamenii sa rada, cand se agata cu coada de o funie ridicata. Ce sa mai zica de puiul de urs ajuns campion la lupte. Ba invatase chiar sa mearga cu bicicleta. Dar puiul vulpei la ce nivel filosofic ajunse acum pentru a prinde gainile cele gustoase. Ducea cainii de nas cu coada stufoasa de se dadeau deaberbeleacul pe costisele vailor.

Numai purcelul ei nimic, dar absolut nimic. Nici muzica, nici sport, nici dans, nici macar o catarare pe funie. Singura lui cale va fi, a ajunge hrana celor cu colti mari.

Tare era suparata. Insa cum este bine stiut de cand lumea, nici supararile nu sunt fara sfarsit. Uneori si numai banuielile fara temei aduc frica ce nu a fost niciodat folositoare, dar mistreata fiind din randul dobitoacelor, nu avea idea timpului si nici a faptului ca in rau, se afla de multe ori si binele. Purcelul ei, cu atat mai putin avea idee despre lumea mare.

El stia doar boltuirea umbroasa deasupra baltii unde el se stia a fi. Auzea si vedea cum firisoarele de apa curgeau la vale, iar printre ramuri frunzoase razele soarelu patrundeau inspre el in fiecare dimineata, si asta de cand se nascuse. Aci stia purcelul mistretei a fi miezul bunatatilor din lume. Si era fericit cand isi rasucea capul ca pe o bila dupa raza de lumina ce se legana dupa cum se leganau frunzele copacilor inalti, sub bataia linista a vantului. Cate o pararica mica si colorata, ciripind vesela mai patrundea din cand in cand in lumea asta mica a puiului de mistret.

Iata ca intr-o buna zi, ceva nemaipomenit, adevarate fantome aparura prin preajma baltii, facand mare galagie. Vai, si tocmai acum mistreata nu era acasa, era plecata sa adune jir, in graba purcelul se ghemuii sub o radacina, doar botisorul rotund il tinea afara pentru a putea respira. Ochii lui ca doua masline priveau ficsi prin desisul smladisului verde, dar de unde el nu putea fi vazut. Acele fantome uriase se miscau doar pe doua picioare inalte ca niste catalige de cocostarc. Asa le percepea purcelul mistretei, in realitate erau doi tineri excursionisti, porniti a vizita frumusetile padurii.

Urcara spre izvorul din deal sa se racoreasca din unda lui limpede si rece. Ei radeau si vorbeau despre cele ale oamenilor, mai aveau cu ei si un mini-televizor, pe care-l asezara tocmai pe malul baltii unde traia mistreata si purcelul ei. Vocea lasata la maximum, avu darul sa sperie si mai mult biata salbaticiune. Excursionistii se urcara mai la deal, lasand mini-televizorul acolo unde il pusera, iar vocea crainicului umplea dumbrava de zgomot si ecouri.

Dupa un timp purcelul isi scoase de sub apa ochii sai ca doua masline, privi direct pe ecranul televizorului. Acolo se derulau scene neintelese, pe strazi copii multi si galagiosi, o doamna pe un trotuar ducea de cureluta un purcelus domestic, fapt ce-l facu pe micutul mistret sa tresalte. Era un purcelus ce ii semana lui, frica parca il mai parasi, asa ca se apropie, dar asa scufundat in apa, sa vada mai bine purcelusul din televizor. Acesta avea si el dungi sure pe spate, tinea urechile plecate peste ochi, codita ca un sfredel, ridicata, iar din cand in cand purcelusul primea boabe de porumb pe care doamna i le servea din palma mainii ei. Si de cate ori guita, doamna se pleca la el cu boabele de porumb. Auzind si intelegand guitatul purcelusului domestic, puiul mistretei iesi afara din balta asezanduse in fata mini-televizorului, privea mirat cu ochii lui de masline.

Nici cand venira tiptil tinerii excursionisti, el nu observase, doar cand fu prins de acestia, incepu sa guite speriat. Era insa prea tarziu sa mai fuga in balta sa salvatoare, astfel ajunse si el in orasul oamenilor.

Ajunse la Circul Mare al orasului, iar aici repede il spalara, il hranira si-l botezara cu numele de Purcelul Nazdravan, tocmai fiindca dresorii circului observara apetitul acestuia pentru grauntii de porumb, pe care ii inghitea aproape fara a fi mestecate.

„Aha, isi zisera cei cu dresarea animalelor, ia uite-te frate ! Are Purcelul Nazdravan o sansa ! Repede intinsara o sfoara intre troaca de porumb si purcel, o inaltara putintel la inceput, apoi treptat inaltara sfoara, si minune, sarea Purcelul Nazdravan, de parca avea aripi, sa ajunga iute la boabele cele de porumb pe care le inghitea cu mare pofta, pe nerasuflate. Mai tarziu dresorii adusera o scandura de vr-o trei metri lungime, o asezara cu un capat pe o masa, iar pe masa aseza din nou troaca cu graunti. Se invarti purcelul, odata, de doua ori pe sub scandura inclinata, dar reveni la partea scandurii sprijinita pe dusumea, si repede porni a se urca pe aceasta, astfel ajunse pe masa cu graunte, infulecandule pofticios.

Problema era, ca odata ajuns pe masa, purcelul nu vroia sa mai coboare, dar nici asta nu fu o dilema pentru dresori, deoarece stramuta troaca de graunti pe dusumea, iar nazdravanul repede cobori la noii graunti.

Adevarul este ca judecata purcelului la atata se reducea, asi umple stomacul de graunti, apoi dormita indelung, fara a mai baga in seama chemarile dresorului sau.

„Hmm, isi zise dresorul, ia sa te trec eu acum prin exercitiul foamei, sa vezi ce-ti sfaraie tie unghiile de la picioare. Zis si facut. Nu primi purcelul graunti o zi si o noapte. In urma lua dresorul un gard de sarma cu ochiuri largi, inalt de 1metru, pe care il ancora zdravan de doi stalpi laterali, apoi aseza troaca cu graunti pe partea de dincolo a gardului, scuturand-o nitel, grauntii sunara ca niste clopotei, ceea ce il facura pe Purcelul Nazdravan sa-si fixeze ochii lui de maslina spre graunti.

Se repezi, flamand cum era el, dar nimeri cu ratul sau intre ochiurile de sarma, de abia si-l mai putu scoate. Incepu sa muste si sa rupa gardul.

„Aha ! Isi zise dresorul, de-l pot invata sa muste e bine ! Il invat sa muste, si tot scot din el ceva bun pentru circ. Zis si facut. Aduse un catelus de-l puse la troaca de mancare, lua gardul despartitor, iar Purcelul Nazdravan, se napusti asupra catelului, rupandul cu coltii lui de mistret.

Incet, incet, mistretul ajunse mare celebritate in lumea circului, fiindca invatase a musca pe oricine, atunci cand ii era foame si vedea troaca cu graunti.”
(Poveste din lumea folcloristica)
Ioan MICLAU – AUSTRALIA

Un comentariu Add your own

  • 1. Cezarina Adamescu  |  octombrie 8, 2008 la 11:38 pm

    Domnule Ioan Miclău,
    Poveştile Dvs. sunt adorabile!
    Le citesc cu mare plăcere şi interes şi le aştept mereu.
    E o mare încântare, nu numai pentru cei mici, dar şi pentru cei aidoma nouă, care am rămas cu sufletul neîntinat de zgura răului.
    Să vă dea Dumnezeu haruri sporite, inspiraţie şi numai bucurii sfinte!
    Cezarina Adamescu

    Răspunde

Lasă un răspuns la Cezarina Adamescu Anulează răspunsul

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Trackback this post  |  Subscribe to the comments via RSS Feed


%d blogeri au apreciat asta: