-Ioan Miclău:,,Doi prieteni şi viţelul”

DOI  PRIETENI  SI  VITELUL

(Din folclorul romanesc)

Cica traia odata intr-un sat frumos de campie doi prieteni buni.

Si erau asa de buni prieteni, de nu puteai deosebi pe unul de celalalt intratata se

asemanau in gandurile lor la tot ce faceau. Doar e adevarat proverbul popular care

zice: „Spune-mi cu cine te imprietenesti ca sa-ti spun cine esti”.  Asa si cei doi

prieteni, semanau la fapte ca doua picaturi de roua ce stralucesc la razele soarelui.

Apoi cei drept, si-au mai latit oamenii obiceiul si dupa naravuri, si dupa averi

si dupa multe alte ifoase. Cei mai destepti, destepti isi prind prieteni.  Cei mai inceti

de fire, prieteni asemanatori isi afla, la fel  bogatii intre ei, si mai saracii intre ei.

Numai ca, acesti doi prieteni din povestea noastra erau si bogati si destepti nevoie

mare. Adica, mai mult le placea lor sa se considere intelepti, deoarece satenii se cam

indoiau de istetimea lor.

Dar cum se stie de cand lumea ca numai faptele sunt acelea care ne arata cu

adevarat mintea cea buna a oamenilor, sa va povestesc cate ceva din faptele celor doi

buni preieteni.

Asadar, cum se stie, omul cuminte isi prevede dinainte planurile de viitor, asa si cei

doi prieteni procedara.

„Uite dragul meu prieten, se apropiu sarbatorile Craciunului, zise deci Gavrilas,

prietenului sau Gavrilus. Porcii ne sunt grasi, vinul asezat, hrana din belsug avem

pentru a ne petrece de sarbatorile Craciunului, Anului Nou, si Boboteazale Sfantului

Ioan; dar.., pe anul celalalt, cred ca ar fi bine sa ingrasam un vitel. Are carnea mai

cruda si mai moale pentru prapaditele astea de stomacuri. Ce zici?

„Bine prietene, asa vom face, raspunse Gavrilus, prietenului sau Gavrilas. Numai

ca, ar fi bine sa cumparam de pe acuma vitelul, sa se aleaga ceva de pielea lui, adica

sa avem ce impartii frateste din carnea lui frageda si moale.

„Ei, stai asa; stai un pic sa judecam. Daca tot avem timp pana la celalalt Craciun,

pentru ca cel de acum e aci, zise Gavrilas, ce-ar fi sa cumparam noi, si chiar acum, o

vaca ce are sa nasca vitelul? Nu te gandesti tu Gavrilus ca, am avea si lapte pana sa se

nasca vitelul?

„Vai, ce bine gandesti tu prietene, se aprinse Gavrilus, tocmai ce mi-ai luat gandul

din cap. Jumatate din an ai lua tu laptele, iar cealalta jumatate de an ar fi al meu laptele. Ce zici?

„Minunat, raspunse Gavrilas. Dar.., vezi tu bine prietene, ca in orisice afacere va

trebui sa acceptam si un anumit risc. Daca vaca ar cadea stearpa de lapte in timpul meu sau in timpul tau, cearta sa nu porneasca intre noi, daca asa ar fi sa fie norocul. Parca facea o proorocie omul, dar de altfel la orice neprevazut ei cugetau impreuna.

In sfarsit, pusera oamenii toate aceste invoieli la buna intelegere, ba si stabilira ca

de la inceputul anului pana la jumatatea acestuia, laptele va fi a lui Gavrilus, iar de la

jumatate la sfarsit, va fi a lui Gavrilas. Zis si facut. Pusera prietenii egal banii impreuna si mersera la targ. Gasira vaca potrivita, din rasa Baltata romaneasca, platira

pretul de trei milioane lei vechi, si venira cu vaca acasa.

Fiind buna de lapte, adica laptoasa cum se zicea in satul acela, Gavrilus era multumit

din primele zile cei drept, dar nu trecura inca nici alte cateva zile si vaca opri brusc

laptele. Vanzatorul vacii nu mai pierdu timpul odata ce vazu banii in mana, dar nici ei

nu intrebara daca vaca nu ar fi gestanta, oricum vaca opri laptele tocmai pentru acest

motiv. Dar riscul era risc, cei doi prieteni nu se certara, ba inca erau bucurosi deoarece

cu siguranta Baltata va naste vitelul. Cam pe ce vreme avea sa fete vaca, oamenii

nu stiura daca nu intrebara. Dar prin primavara timpuriu, vaca fata un vitel frumos.

Nu dupa multa vreme, venindu-i randul lui Gavrilas la lapte, acesta era fericit.

Ramanea suficient si pentru vitel, caci cum am zis, vaca era de rasa laptoasa, dar

curand vitelul trecu la intarcare, iar laptele era acum din belsug. Ce nu reusea sa bea

Gavrilas, vindea si la vecini de mai castiga omul si bani buni de buzunar.

Gavrilus tacea molcom, inghitand in sec, caci riscul era risc, iar invoiala asa le

fusese. Lunile treceau, iar vitelul se ridica si se rotunjea ca un papanas. Mai trecura

cateva luni, si cei doi prieteni se gaseau din nou in pragul sarbatorilor de Craciun, al

Anului Nou, si al Bobotezei Sfantului Ioan, iar vitelul lor era acum un adevarat tauras.

Cei doi prieteni hotarara taierea vitelului pentru a fi impartit frateste.

Gavrilus era cu o secunda mai luminat decat prietenul sau, dar Gavrilas era tot cu o

secunda mai istet decat prietenul sau, deci cum fusese norocos cu laptele, de ce sa nu

prinda un pic de noroc si la impartitul vitelului.

„Sa aducem cantarul de la vecini, zise Gavrilus, caci ale noastre-s cam ruginite, nu

bat bine.

„Nuu, nu-i nevoie sa deranjam vecinii, grai Gavrilas, ci mai bine luam o sfoara buna, si o intindem de la botul vitelului pana la radacina cozii. Indoim sfoara in doua

parti egale, si masuram  din nou de la botul vitelului pana la mijlocul spinarii, si acolo

facem o cruce cu carbunele.

„Foarte bine, raspunse Gavrilus, nu e rea idea, ca doara oameni cuminti ne socotim, nu holbaciti ca altii.

Asa si facura. Gavrilas gasi prin gospodarie o funie zdravana, facu apoi un inel la un

capat, trecura funea in jurul picioarelor taurasului, trecura celalalt capat al funiei prin

inelul gata facut, trasera cu nadejde si cat ai clipi vitelul cazu rasturnat  pe covorul alb

de zapada, caci ninse in toata noaptea trecuta. Gavrilus era recunoscut macelar prin

imprejurimi, asa ca prin o usoara lovitura de cutit la ceafa vitelului, acesta era gata de

jupuit si impartit, Gavrilus si Gavrilas luasera funea de o deznodara si se apucara de

masuratori.

Masurara cum zisera, indoira funea in doua parti egale, masurara din nou, facura o

cruce cu carbunele cu grija si exact la mijlocul spinarii vitelului, dupa care Gavrilas

zise: „Acum, tu Gavrilus  ai toata jumatatea incepand de la botul vitelului, cu toate

picioarele din fata si pana la carbune, iar de la carbune pana la radacina cozi sa fie al meu. Cred ca nu zic rau !

Gavrilus se cam scarpina la ceafa, oricum carnea cea mai multa era pe pulpele picioarelor din spate, si zise deci prietenului sau: „Dar daca am intinde noi sfoara de

la botul vitelului pana la varful cozii vitelului? Nu ar fi mai bine?

„Nu, nu, coada o impartim aparte, si tot cu sfoara, raspunse Gavrilas.  De la radacina cozii pna la mijloc, sa zicem ca e a mea, de aci si pana la varful cozii sa fie

partea ta; tot dreapta si egala.

„Daa, de egala e egala, dar ce fac  eu cu pleasna din varful cozii? Caci doar nu e buna de fiert in oala!

„Ei, o pui si tu varf la bici anul viitor, ii raspunse Gavrilas.

Cei doi prieteni intrara la incurcatura cu imparteala vitelului, tot asezau sfoara in toate

directiile de incepura sa transpire.

Atunci tocmai veni un vecin, asa intamplator, si dand peste ei, se mira vazandu-le

sudorile pe obraji, incurcati in masuratori, si zise:

„Mai, oamenii lui Dumnezeu, impartiti vitelul pe lungime, astfel o jumatate

cu picior din fata si unul din spate e partea unuia, iar jumatatea  cealalta e partea

celuilalt. Cu asta ati terminat.

„Si coada? intrebara deodata cei doi prieteni; vrem sa o impartim egal!

„Coada vitelului mi-a dati mie, caci v-am deschis capetele, raspunse vecinul.

Numai bine are sa gateasca Florica mea niste racituri de sa te lingi pe buze!

Cei doi prieteni impartira vitelul cum le spuse vecinul, coada vitelului o

dadura acestuia, dar tot buni prieteni si oameni de treaba  au ramas. Numai pe

ici pe colo mai chicoteau satenii zambind. Dar cine parca mai apleaca urechile la

gura lumii. Asta ar fi iar o alta  belea  pe capul omului.  Ba inca dupa ce inveselira

si pe vecin cu coada vitelului, adusera si o cana cu vin, de cinstira Craciunul si

toate sarbatorile ce urmau. Isi luara apoi fiecare partea sa de vitel, chemandu-si

nevestele in ajutor, care cu sorturile strans legate la brau alergara vesele, multamite

de barbatii lor.

SFARSIT

Ioan MICLAU – AUSTRALIA

Anunțuri

%d blogeri au apreciat asta: