-Grigore Vieru:,,Poeţii sunt copiii naturii”

COPILUL ÎNĂLBIT

Lui Spiridon Vangheli

Iar lui

viaţa i-a dat

lucrul care-i mai greu:

să rămână copil mereu.

Omul şi-a pus în desagă

nişte materne câmpii

şi-a pornit prin lume,

să spună basme la copii.

Le spune basmul c-un plop

până când copiii

văd fruntea băsmuitorului

din frunzele plopului

picurând câte un strop.

Le spune basmul cu mama,

până când îmi aleargă cu toţii

să-i sărute ochii, obrajii, năframa,

Basme adevărate despre Ştefan

le spune,

până când mi se fac mari

şi dârji ca străbunii.

Iar când basme nu mai are

şi copiii adastă,

încearcă să le spună

limba noastră.

Băsmuitorul de-acum a-nălbit,

iar basmul acesta

nu are sfârşit.

OCHEANUL

Când eram mic

Cineva îmi dădu un ochean.

Cu el

Toate

Eu le măream.

Măream fărâma de azimă

În patruzeci şi şapte

Până când

Puteam să rup din ea

Jumătate.

Măream şi adânceam

Valurile Prutului,

Până când

Mă temeam să intru în ele.

Măream pe „cartinci”,

Oameni cu mustăţi,

Până când vedeam grădina

Umplându-se ca de spice

De mustaţa lor.

Măream vorbele,

Până când sunau

Ca un clopot bisericesc.

Măream tăcerea,

Până când în căpiţa de paie

Auzeam cum respiră spionii.

Nu ştiu cum şi de unde

Băiatul meu

A scos ieri

Acea jucărie veche.

Azi-dimineaţă

Am stricat ocheanul.

ABECEDAR

Lui Liviu Damian

Când eram mic,

mă jucam în cuvinte.

jucam prost –

am pierdut aproape

toate cuvintele.

N-aveam de la cine

lua altele.

Tata era luat

şi dus departe.

Mama tăcea.

Acum încep

să învăţ din nou cuvintele.

Vai, la vârsta mea

ce greu e să le-nveţi!

Până când spun mamă

îmi creşte mare feciorul,

până când spun tată

îmi albeşte capul.

N-am timp de pierdut,

mă silesc să le-nvăţ

măcar pe cele mai sfinte.

Încep să fac cântece

din numai două cuvinte.

AUTOBIOGRAFICĂ

Mama mea viaţa-ntreagă

A trăit fără bărbat.

Singuri prea eram în casă

Ploi cu grindină când bat.

Mama mea viaţa-ntreagă,

Stând la masă, ea şi eu,

Se aşază între mine

Şi-ntre Unul Dumnezeu.

Oh, şi crede-aşa într-însul,

Că-n albastru văzul ei

Chipul lui de pe icoană

Se străvede sub scântei.

Şi eu ţin atât la mama,

Că nicicând nu îndrăznesc

Dumnezeul din privire

Să mă vâr să-l mâzgălesc.

INSCRIPŢIE PE CARTEA COPILĂRIEI

Lui Mircea Sîntimbreanu

Sunt vechi.

Ca taina şi ca marea.

Ca raza cea de sus

A bolţii.

În mine n-a murit

Mirarea.

Chiar dacă

Mă răniră colţii.

Sunt vechi.

Cu lacrima de-o samă,

Cea de la care-mi

Iau fiinţă.

Iubirii îi dau chip de mamă

Şi urii

Chip de suferinţă.

STEAUA DE VINERI

Ala-bala, prin aluni,

Unde eşti, copile-luni?!

Şi tu, copilandre-marţi,

Cu mari ochii tăi miraţi?!

Şi tu miercure, ah, floare –

Adolescenţă visătoare?!

Şi tu, joie mohorâtă –

Tinereţea mea pierdută?

Nu pleca, vinere, încă

Nu! Stea matură, adâncă!

C-o să vină sâmbăta

Cu rece suflarea sa

Şi-o să-mi lase geana stinsă

Şi-n duminici gura ninsă.

COPIII

Ce fac copiii –

Vieţi mititele?

Cresc.

Cu pâinea tăticului

Cu versurile mele.

Mai întâi

Îmi ajung în dreptul

Buzunarelor

Unde am totdeauna

Câte ceva:

Un măr, vreo acadea.

Pe urmă –

În dreptul insignei

Pe care-o cercetează

De-aproape,

Până când vreunul

Mai îndrăzneţ

Mi-o scoate

Prinzându—şi-o lui.

Să pară mai mare

Şi mai voinic.

O,

Şi pe urmă,

Ajung în dreptul

Lacrimilor mele.

Atunci mă fac mic.

Şi ei

Cresc mai departe

De ele.

PAPARUDĂ-RUDĂ

Paparudă-rudă,

Vino de ne udă,

Vino de ne plouă

Cu ploiţă nouă;

Să-nflorească grâul

Şi la fete brâul,

Să-nfloare măslinii

Şi la fete sânii,

Să râdă copiii

Şi ochii câmpiei,

Să mai odihnească

Lumea plugărească.

Paparudă-rudă,

Vino de ne udă

Cu ploiţă bună,

Acasă ne-adun,

Vino fără piatră,

Că am prunci în vatră

Şi oaspeţi la masă,

Vino, luminoasă!

Spală mucegaiul,

Să zâmbească paiul,

Spală şi rugina,

Să râdă lumina!

Curată şi nouă,

Nouă şi curată,

Şi nemăritată!

Te cunună sfântă

Cu verde pământu,

Cu pământu nostru,

Fi’ndcă el ni-i rostu,

Fi’ndcă el ni-i miere

Şi el mângâierea,

Căci el ni-i iubirea

Şi el nemurirea!

(Selecţie din volumul antologic GRIGORE VIERU, Rădăcina de foc, Poeme Confesiuni, Cuvânt înainte de Ioan Alexandru, Postfaţă de Victor Crăciun, Ediţie ilustrată de Sabin Bălaşa, Selecţie şi îngrijire de ediţie: Arcadie Donos, Bucureşti, UNIVERS, 1988).

Anunțuri

%d blogeri au apreciat asta: