-Iolanda Scripca:,,Scrieri din adolescenţă”

Toamna
(la 10 ani)

Toamna. Vantul bate prin ulucii caselor, disperat. Culorile mor in ruginiul vremii, lasand in ceata – clipa verde. Mainile crengilor isi ramifica ramurile, miscandu-le, parc-ar spune:
„Avem nevoie de frunze…”
Doar o frunza mica nu se desparte de copacul ei. Inca verde, ea viseaza la vara trecuta. Ar vrea sa stea tot acolo dar vantul o ia si pleaca, apoi o lasa jos, ratacind-o. Frunza ramane putin pe loc si, privindu-si parul, isi dadu seama ca imbatranise…dar, deodata, isi aminti de copacul ei.!
A intrebat stolurile, dar ele se grabeau. A intrebat raul, dar raul era inghetat. Apoi s-a dus in padure si padurea a adus din nou vantul. El a dus-o undeva departe, intr-o imensitate alba: taramul dintre toamna si vis.
Plangand, ea ramase dezamagita. Dar, deodata, o voce o chema; avea nevoie de ea…
A cautat peste tot, si gasi, gasi…copacul ei.
Fericita se zgribuli la radacina lui, pentru ca sa reinvie, la primavara, prin mugurii mici, prin verdele crud, primavaratic…

Ca un ecou…
(poezie scrisa la 9 ani)

Din clocoteala fulgilor de nea
Tu vii ca un ecou inzapezit
Dispari ca toate stelele cazute pe pamant
Faci un ocol,
si iar te-ntorci la mine
Si-apoi zburam in ceruri line
Ca-ntr-o poveste nemaipomenita.

C-un zvon de balalaica insotiti
In secoli de iubire ne-ndreptam
Ca dorurile ce n-au marginire
Destinul tuturor iubitilor urmam.

Vis de codru
(poezie din adolescenta)

Un lung ecou ma cheama iar
Pe-aceeasi piatra din padure
Tu alegeai doar chihlimbar
Eu alergam prin frunze sure…

Erai din vis o clipa dulce
Cu pletele-ti reflexe rare
Iar vantul se grabea sa-si culce
Un cantec leganat de zare…

Radeai in freamatul padurii
Fiorul vantului chemandu-l
Si cand mi-am lepadat condurii
Tu erai cantecul, eu…vantul.

Iolanda Scripca/ San Diego


%d blogeri au apreciat asta: