-Mariana Voica Grecu:,,Doinele sunt viaţa mea”

Dragi copii, ascultaţi povestea unei cântăreţe de doine şi balade.

Mă numesc Mariana Voica şi m-am născut în Galaţi în luna cea mai frumoasă a anului: luna mai, anul 1956. Sunt fiica Dunării şi am copilărit pe malul stâng al fluviului, unde casa părintească există şi acum, casă veche de peste un veac. Ea a scăpat ca prin urechile acului de buldozerele regimului trecut, spre bucuria părinţilor şi a noastră, a copiilor.

Copilăria mea nu a fost îndestulătoare fiindcă am fost unsprezece copii la părinţi şi numai tata aducea bani în casă. Mama mea, Zoiţa se ocupa de creşterea şi educarea noastră. Marcel Grecu, a muncit din greu la Căile Ferate pentru a ne ridica pe toţi, copăcel în ograda lui.

Încă de pe când am început să merg pe picioare, mi-a plăcut să ascult muzică, aşa cum îmi spunea tatăl meu. Din amintirile lui, am înţeles că abia stăteam în picioare şi-mi plăcea să mă legăn în ritmul muzicii şi, lucru şi mai interesant, să bat ritmul cu picioruşul.

Am iubit de când mă ştiu muzica, în toate genurile ei, dar în special, folclorul autentic, muzica clasică, uşoară, romanţa. De asemenea, iubesc poezia şi teatrul.

În casa noastră exista, graţie talentului şi pasiunii tatălui meu, gramofon, patefoane, aparat de radio cu pick-up. Tata cânta foarte bine la acordeon şi era chemat în mahala sau împrejur să cânte la toate evenimentele vieţii: la naştere, la botez, la nunţi şi la înmormântări. Ştia să cânte de toate. Şi avea har înnăscut. Cânta şi din gură, la fel de frumos, cu o voce timbrată, caldă. Avea în repertoriu cuplete muzicale vesele, arii din opere şi operete, melodii populare, uşoare şi romanţe, vechi cântece lăutăreşti, balade şi doine.

Şi mama avea o voce frumoasă, o auzeam adeseori fredonând melodii vechi, atunci când trebăluia prin gospodărie.

Deşi am moştenit talentul şi înzestrarea tatălui meu, nu am reuşit să intru ÎN LUMEA MUZICII în adevăratul sens al cuvântului pentru că nu au fost posibilităţi şi nici nu a avut cine să se ocupe de mine în acest sens.

De copil mi-am dorit să ajung pe scenă, a fost visul meu. Să fiu solistă de muzică. Nici o zi nu am încetat să cânt, în orice împrejurare.

Pot spune că viaţa mea s-a derulat pe note muzicale, deşi nu întotdeauna a fost lină. Dar pe toate le-am trecut, cu ajutorul prietenei mele cele mai fidele: MUZICA.

Prima mea ieşire pe scenă a avut loc la şcoală. Eram în clasa a III-a şi urma să fiu pionieră. Atunci am interpretat piesa: „Ghiocel din deal adus” a doamnei Irina Loghin. Îmi amintesc că am fost încurajată de învăţătoarea mea, doamna Hontaru. Am primit atunci primele aplauze şi am fost foarte emoţionată. Aveam obrajii roşii, simţeam că mă prăbuşesc sub privirile colegilor mei din şcoală şi ale doamnei directoare Pupăză.

Dar şi până în acel moment al „debutului” meu pe scena şcolii, ne jucam în curtea casei noastre „de-a artiştii”. Organizam câte un spectacol de muzică şi poezie, avându-i ca invitaţi pe toţi copiii din mahalaua pescărească de pe Faleza Dunării. Cortina era improvizată din cearşafurile şi cuverturile mamei prinse de o sfoară întinsă bine între doi pruni.

Aşa cum am spus, suntem o familie numeroasă şi în general, am fost copii cuminţi, ne-am ascultat părinţii şi nu ieşeam din cuvântul lor. Ne-au dat o educaţie simplă şi sănătoasă. Şi mai ales creştinească.

Mai târziu am terminat studiile liceale, apoi am urmat alte cursuri post-liceale de contabilitate şi operator pe calculator. Astăzi îmi desfăşor activitatea ca administrator-contabil-casier în cadrul Primăriei.

Pe la vârsta de 17 ani, am participat la concursul pentru ocuparea postului de solist-vocal în orchestra „Rapsodia Dunării”. Din comisie făcea parte marele violonist Ionel Budişteanu.

Pe la 20 de ani m-am căsătorit, am muncit şi mi-am crescut cei cinci copii cu care m-a dăruit Dumnezeu.

Nu lipseam însă din sălile de spectacol, atunci când era vorba de muzică şi poezie şi când veneau solişti profesionişti de muzică populară, în chip deosebit, Irina Loghin.

Tot la un spectacol organizat de Centrul Cultural „Dunărea de Jos”, în sala Teatrului Dramatic „Fani Tardini”, l-am cunoscut pe solistul de muzică populară Aurică Totolici şi, după o discuţie legată de muzică, m­-a determinat să mă înscriu la secţia canto popular a centrului cultural. Am dat examen şi am reuşit cu bine. Am absolvit cu brio.

Şcoala aceasta a fost un vis mai vechi al meu.

Eu cred în Dumnezeu şi mai cred că aşa a trebuit să fie.

Am făcut toate eforturile să-mi urmez visul.

Am debutat ca solistă de muzică populară la TV Expres Galaţi în emisiunea intitulată „Pe cărarea dorului”, realizator fiind, acelaşi domn Aurică Totolici. Deviza lui este: „Dragostea de muzică nu cunoaşte vârstă iar harul vine de la Dumnezeu”.

Am mai cântat la TV Favorit în emisiunea realizată de Silviana Riciu, la OTV sau la DDTV, în emisiunea realizată de Marin Cornea.

Cred şi acum cu convingere că am fost îngăduită pe pământ, să trec prin toate greutăţile vieţii, cu cântecul pe buze, să lupt cu soarta şi să cânt, să cânt…

Mulţumesc bunului Dumnezeu pentru harul pe care mi l-a dăruit, pentru că mi-a pus în piept o inimă cu care să iubesc lumea înconjurătoare.

În prezent am realizat două CD-uri cu melodii populare şi al treilea este în pregătire.

Alături de cei cinci copii ai mei: Ciprian, Bogdan, Viorel, Paul şi Giovanna-Maria – eu aşez muzica, pentru că acestea toate, constituie viaţa mea.

Consider că muzica este abecedarul spiritului românesc.

Şi fără ea, românul n-ar fi român.

De aceea, sunt hotărâtă să cânt până în ultima clipă a vieţii mele.

Talentul şi harul l-am transmis fiicei mele, în vârstă de 12 ani, care este elevă la Şcoala de Muzică „Dimitrie Cuclin” la clasa de flaut şi vioară. Şi ea îmi moşteneşte vocea.

Eu sper că într-o zi, Giovanna Maria îmi va continua visul, ducându-l la desăvârşire, aşa cum am continuat eu visul tatălui meu.

Pentru că, aşa e în viaţă: ne împlinim prin copii care ne duc mesajul sufletesc mai departe.

Galaţi, 9 octombrie 2008

Mariana Voica Grecu


%d blogeri au apreciat asta: