,,Poeme de bun rămas”

Ilustraţie din volumul Cezarina Adamescu, „Ultima logodnă”,

angela-zainea

Editura Arionda, Galaţi, 2008.

Autoarea ilustraţiei: Angela Cioltan-Zainea

POATE

Te-ascunde-n pădure, răcoare,

Tu fugi de soare, ninsoare,

Naşte iarbă, renaşte,

Tu paşte, cerbule, paşte!

Toarce-te ceaţă-n fuioare,

Veniţi miori şi mioare

În zori de zi, la izvoare!

Liliacule, îmbată-mă iar

Cu armonia ta de vioară!

Mai vreau o amiază, o seară,

Mai aştept o noapte stelară,

Un salcâm, un castan,

O ploaie albastră…

Deschide-te, veche fereastră,

Poate… e ultima oară!

.

MOMENTE CARDINALE

Pierdută, uitată, o cheie.

Oglindă întoarsă spre EST.

Polen presărat pe-o alee,

Un vag peisaj campest.

.

O lună ce doarme-n fântână,

Sub casă, un şarpe tăcut.

O stea aşternută pe mână,

Sub deal, o cetate de lut.

.

Iarba, născândă sub boare,

O ploaie de maci în amurg.

O umbră de nuc sub care

În vis nechează un murg.

.

Iubiri îngropate-n durere,

Vioara, un ultim acord.

Cuprind…necuprinsa TĂCERE.

Privirea întoarsă spre NORD.

.

AM PLECAT

Am plecat din oraşul în care

Teii dormeau legănaţi de parfum,

Am lăsat fluviul de ceaţă şi fum

Rostogolind leneşe valuri spre mare.

.

Am fugit din oraşul în care

Locuiai pe o stradă cândva, undeva,

Orologiul cetăţii în noapte cânta

Un vals legănat trezit din uitare.

.

Am părăsit oraşul în care

Sub ei, rătăcind, se-aşternea umbra ta.

Orologiul cetăţii în noapte-TĂCEA.

Aluneca fluviul de fum către MARE.

.

CEASUL

Nemişcat, ascultam ceasul casei, atent

La foşnetul orelor în zbor nicăieri.

Ninsori de secunde peste mine se-aştern,

Nu pot să privesc decât azi către ieri.

.

Adorm peste nori păsări albe, de vis,

Vântul de seară se-anină prin plopi.

Astrul coboară peste ziuă pieziş,

Se izvodesc pentru ceaţă roiuri de stropi.

.

Unde e luna? Şi stelele…unde?

Să-mi dărui o noapte, o clipă măcar!

Visul mă cheamă, un frig mă pătrunde.

Ceasul bate mai rar…tot mai rar…

.

APROPIEREA

Uitând dimineţile

Ne oprim, adăstând, în pragul

Îndelungatei înserări.

Căutăm un vis ascuns într-o cupă

De mac, de fum, de pelin,

O voce care să ne şoptească: rămâi…

Păianjenul întunericului urcă agale

Spre asfinţituri demult uitate.

Lumina se destramă în frunze,

Nisipul se adânceşte sub paşi nevăzuţi.

Tot mai îndepărtat,

Ţărmul unei mări, stins albastră,

Din ce în ce mai abstractă,

Topeşte orizontul,

În violet, în violet.

.

Paşii!

Nu se mai aud paşii,

Nici fluturii!

Cu glas rugător,

Ca o mângâiere de mamă

Ne cheamă, ne cheamă cenuşa….

.

REVĂRSĂRI

Toamna desfrunzeşte

Pădurea de cuvinte

Prea multe, prea grele.

Peste iarnă creşte un cais

Cu rădăcina în soare

Şi crengile pe pământ,

Revărsând

Mireasma luminii.

.

Şi iată o ploaie cu izvoarele în albastru

Şi pletele revărsate în grâu.

Un lujer creşte cu rădăcina în stele

Şi floarea în visele mele.

.

Creşte o noapte cu întunecimea în taină

Şi aştrii în cântecul poetului singur.

Un plâns cu chemarea în mereu

Şi aşteptarea în niciodată.

.

O CHEMARE

A fost scurtă zi

Între întuneric şi noapte,

Abia învăţasem sensul „a fi”

Între vorbe şi fapte.

.

Alergam pe ţărmul de mare,

În nisip numărând

Şi în Calea de Lapte

Atomii din univers.

.

Ascultam tainicul foşnet de sare…

De-l înţelegeam, devenea vers.

Fu…adiere de vânt?

Sau doar o chemare?

.

Nu mai ştiu de era cânt

Sau poate… tăcere…

Sau ţipătul pruncului când

Zămislit fu în durere.

Se numi piatră, deveni pom,

Pasăre în înalt,

Pe Pământ…OM.

.

NEROSTITE CUVINTE

Poate-i prea târziu această noapte,

Sau dimineaţa va fi prea devreme.

Pe cerul nostru pâlpâie, încă necoapte,

Stelele. Şi axa timpului geme.

Cine ştie, vreo nechemată uimire

Înclina-va clepsidra pe-orizontală,

Alungând clipele spre nemurire,

Din zăpada înfiripând vreo petală.

Oricum, îmbrăţişaţi, adormi-vom cuminte

Pe-un aşternut de nerostite cuvinte.

.

SEMN DE MAI

Noaptea de mai cerne

Parfum de pelin şi de tei.

Pe urme de lei,

Cu pasul felin,

Luna aşterne

Amprente de ceară.

.

Steaua polar

În ochiul de lup scânteie.

Paşti cerbul stelar

Calea Lactee.

.

Lângă pădure de pin

Pune semn de herald

Şarpele. Cu ochii rubin,

Învăluit în smarald.

.

Chemat să tacă, să moară,

Încolăcind piatra lunară.

.

CERBUL DIN VIS

Alunecă ziua încet

Între albastru şi violet.

Peste nori de cenuşă curg

Păsări mari, în amurg.

.

Florile de salcâm plâng

Peste iarba rece din crâng.

Castanul aprinde spre cer

Candelabre de alb şi mister.

.

Undeva, departe mai cad

Fluturi de chihlimbar şi de jad.

Frunza de plop înfioară

TĂCEREA, ca o şoaptă fugară

Tresărind din somn o mioară.

.

Salcia se apleacă spre apă

Unde cerbul din vis se adapă.

Trează pasărea nopţii priveşte

Cu ochi de rubin luna ce creşte.

………………….

ANGELA CIOLTAN ZAINEA

Galaţi, 21 ianuarie 2009

(Selecţie din volumul colectiv de versuri: „Călătorie de vis”, Editura Pax Aura Mundi, Galaţi, 2006)

DATE DESPRE AUTOARE:

Poetă, prozatoare, traducătoare şi ilustratoare de cărţi, în special pentru copii, Angela Cioltan-Zainea s-a născut la Iaşi în urmă cu 70 de ani.

A absolvit Facultatea de Ştiinţe Naturale şi a profesat ca biolog. Traducătoare în şi din limba engleză, cu o activitate bogată în ceea ce priveşte ilustraţia de carte, în special de carte pentru copii.

Ultima carte tradusă este: Ionel Marin. „Inima – stea în devenire”, Ediţia a II-a. The Heart – Becoming Star, împreună cu Lucia-Luminiţa Ciucă, Editura Olimpias, Galaţi, 2008.

A ilustrat cel puţin 30 de volume de versuri.

Cărţile ilustrate de această autoare se găsesc pretutindeni în ţară şi în paginile revistelor ARP.


%d blogeri au apreciat asta: