,,Dragii noştri bunicuţi”

MOŞ LALEA

Aş dori măcar un pic

Să devin aşa bunic.

Am chelie, am hârtie

Mai scriu câte-o poezie.

Alergat-am pe câmpie

Meşter şi la călărie.

Eu luam calul din zbor

Călăream cu el pe-un nor

Care-acoperea câmpi

Adumbrind chiar poezia

Aşa iute alerga.

Uneori mă şi trântea.

Mă trezeam ca din visare

În braţe la tata mare.

Chiar de el acum mi-e dor

Că mă legăna uşor.

Cu blândeţe mă certa

Şi-mi zicea, « tu-ţi ceara ta »

Singura înjurătură

Ce-o scăpa moşul pe gură.

Hai acasă, măi, Burică.

Dragul nostru, Aurică !

Ia colea, dădea un semn.

Vedeam lingura de lemn,

Învartea cu ea-n ulcică

Mesteca la smantânică.

-Ia şi mâncă, nu uita:

Călăria-i treaba grea.

Să fii mare, să mai creşti,

Mai apoi să călăreşti.

Calul este om cuminte

Este blând, dar ţine minte :

Pe spinare când te simte

Dintr-o dată calul ştie

De eşti om sau jucărie.

A crezut că eşti din lemn ;

Astăzi el ţi-a dat un semn.

Mâine dacă-l călăreşti

Tot mai rău o s-o păţeşti.

AUREL ANGHEL

15/01/2009 10:42 Buzau


%d blogeri au apreciat asta: