□ Ioan Miclău:,,Ce ne poate spune un proverb”

De data aceasta am ales proverbul cel mai popular, cel mai cunoscut şi zilnic pronunţat: „Tot ce e prea mult, nu foloseşte”. Totuşi, nimeni nu-l respectă în viaţa de zi cu zi, în orice domeniu l-am experimenta.

Aşa, bunăoară, nici hrana prea multă nu foloseşte sănătăţii, nici vorbele prea multe nu folosesc adevărului, nici dorinţa prea mare de bani nu foloseşte fericirii, nici prea multe minciuni nu aduc calm şi ascultare în popor etc. etc.

Dacă-l verificăm în domeniul averilor şi bogăţiilor, acolo unde omul nu are margini şi control asupra flămânzeniei sale, proverbul îl poate detaşa din umanitate şi îl aşează iar în lumea animalelor din care s-a emancipat, nedezminţindu-şi, dară, sorgintea sălbăticiei.

Totuşi, îmi cer scuze atunci când vorbesc despre lumea Necuvântătoarelor, deoarece la ele observăm naturalul legităţii lor ca fiinţe, întocmai şi neschimbat. Un bou setos, venind la jgheab, îşi va împinge coarnele înainte, ameninţătoare, gest recunoscut de celelalte animale a fi sincer şi hotărât, neprefăcut.

Boul va sorbi atâta apă cât să-i astâmpere setea, nu mai mult, apoi se va aşeza liniştit în cireadă, fără a împunge pe nimeni. Şi nici simţul sexual, în afara speciei sale, animalul nu va manifesta. Omul va veni zâmbind în toate direcţiile, din creierul superior va scoate (fiind cuvântător) idei şi vorbe de înaltă morală, toţi îl vor crede până la proba contrarie, a demagogiei, când „cuvântătorul nostru”, tacticos, va fugi cu banii societăţii, cu ai băncii, cu ai investitorilor, etc.

Dar să nu ne îndepărtăm de proverb. Indiferent de izvorul îmbogăţirii, prea multul nu foloseşte la nimic altceva decât a lipsi pe alţii din jur de strictul necesar supravieţuirii lor. Aici trebuie înţeles adevărul din acest proverb universal.

Oricum, cea mai neagră cale de a câştiga averi este de a fugi de muncă, dar a culege roadele altora, ceea ce este o rădăcină speculativ de impresari ce-şi folosesc studiile în direcţii greşite, de înşelăciuni.

Iată câte ne poate sugera un asemenea proverb, cules din înţelepciunea folclorică şi preluat, după cum se vede, şi de ştiinţele de azi: medicina, economia, dreptul, filozofia, psihologia, politica, geografia etc., dar foarte schingiuit în realitatea practică.

Se verifică acest proverb şi în literatură, aglomerări de nonsensuri, ce cuprind maculatură multă, de care cititorul nu numai că nu are chef să se prindă, dar nici să-şi arunce banii în vânt.

Deci, tot din prea mult, se pierde şi autorul romanelor, pe când, de exemplu, Baltagul lui Mihail Sadoveanu, roman capodoperă, adună esenţa temei într-o formă cât mai directă, nepărăsind hotarele narative, aşa, aiurea, numai să fie cu file multe cartea.

Deci, nu aduce nici un folos întinderea unei cărţi, în care stă mort fiorul aşteptat de cititor.

Deci, „Tot ce e prea mult, nu foloseşte!”

(Fragment din volumul IOAN MICLĂU, SCRIERI ÎN PROZĂ, VOL. II, Bârda, Editura „Cuget Românesc”, 2007, p.13-14).

Anunțuri

%d blogeri au apreciat asta: