-Gheorghe Tomozei:,,Cimilituri”

OCOLUL PĂMÂNTULUI ÎN CINCIZECI DE CIMILITURI

gheorghe-tomozei

1.

-Acul,

săracul

ce sparge cu capul

cum îi e voia

drege cu partea

de dinapoia.

.

2.

-Apa

şi gheaţa

bagă de seamă

de le cunoaşte:

mama o naşte pe fata,

isteaţa,

iar fata o naşte

pe mamă.

.

3.

-Da’ ariciul?

El mătură priciul

şi târâie saci

încărcaţi cu araci.

.

4.

-Uite un desemn

al casei mele:

o cloşcă de lemn

şi cu puii de piele.

.

5.

-Cine să-i depene

cocoşului,

penele ţepene?

El – la trup pepene

şi la cap pieptene.

.

6.

-Corabia

e un fel de gâscă şi ea:

îşi duce burta pe apă,

uşure,

şi fulgii-i are-n pădure.

.

7.

-Stai să-ţi spui

ce e cu domnul cui:

când îşi vâră-n iarnă botul

rămâne-n toamnă cu totul.

.

8.

-Ce e fierăstrăul

ai ghicit?

E şarpele potcovit.

.

9.

-Şi bietele foarfece

sunt raţe, deoarece

se surpă malul pe unde

ciocurile vin să-şi preumble.

(Dar ce-ar fi dacă

am face foarfeca, vacă?

Cum o poţi cunoaşte?

Până nu-i bagi degetele-n ochi,

nu paşte…)

.

10.

-Fumul bătrânei case

stă-n pod şi n-are oase.

11.

-Gândul e o nuia

cât să ocoleşti moşia cu ea.

De-ţi rămâne-un vârfuleţ

le faci câinilor coteţ,

de-ţi rămâne un crâmpei

faci din el obor la miei.

.

12.

-Gheaţa din ferestre

este şi nu este:

e ţesătură neţesută,

fără bătătură bătută

şi fără urzeală,

argintie, fără beteală.

plăpândă avere,

o atingi şi piere.

năframă,

până s-o porţi se destramă –

ea e un dar calic,

apă scrisă cu frig….

.

13.

-Ce e lanul de grâu?

E un râu

cu – în loc de pietre –

paturi şi vetre,

pat de domn

somn lângă somn,

paturi aşternute

până pe sub munte.

.

14.

-Gura, oricine poate să spuie,

e o ladă de cuie.

Le baţi în plăcintă

ca-n grindă.

Dinţii sunt râşnicioară

cu apă de moară

ori fântână

cu pietricele, o mână.

Dar cântecul cum iese pe lume?

deschide gura şi vezi-l cum e.

.

15.

-Ştii ce-i hârtia

adică?

O dai de piatră

şi nu se strică,

o dai în apă

şi se despică

nu e zăpadă

şi nu e sticlă.

.

16.

-Leagănu-mi pare

că ţine suflet şi suflet n-are.

.

17.

-Ce e luleaua

pâlpâind ca steaua?

E o găinuşă

cu cenuşă-n guşă.

.

18.

-Ce e lumina? E ce priveşti

fără uşi şi fereşti

o dai afară din casă

se-ndeasă la masă

şi nu vrea să iasă.

Curge

ca o miere dulce.

peşte fără oase,

pierzi unul, prinzi şase.

.

19.

-Dar ce e luna,

vechea şi buna?

Poate fi mâţa cu potcoave

de garoafe,

jucând şindrilele

în toate zilele.

Ori inelul doamnei

în ochiul bulboanei,

ori oală unsă

după munte-ascunsă?

O prinzi în stropul de apă

şi-ţi scapă,

o culegi

şi n-o înţelegi.

Seara se năruie,

noaptea se sparge

dar, de-o visezi,

se întoarce…

.

20.

-Povestea roşului mac

e ştiută de-un veac:

oastea lui crai

stă pe-un vârf de plai.

.

21.

-Moara

e o vacă. O mulgi cu scara

şi-o împarţi cu ţara.

.

22.

-Ce eşti, ninsoare

cu soare?

Mii de păsărele-n zburare

se-aşază pe omul făr’ de

picioare

ce le mănâncă fără gură,

bucătură cu bucătură.

.

23.

-Mă căţărai

pe-un scai,

cheile le scăpai.

Asta e noaptea,

aşa-i?

.

24.

-Patru fraţi stau la un loc,

fără foc,

fără cojoc,

numai cu ceva noroc.

Într-o blană de ulucă

puii-şi creşte biata nucă.

.

25.

-Nucul e ca un

mândru păun

cu penele-n drum.

.

26.

-Ştiţi ce e un nume?

Urmă ce nu lasă urme,

străvezime

de n-o vede nime’.

Să-l auzi nu se poate

dar e-n tot şi-n toate,

mursecă fără dinţi,

e pe tine şi nu simţi…

.

27.

-Omul

E pururi ca pomul:

pom frumos

cu crengile-n jos

şi rădăcină

încolţită-n lumină.

.

28.

-Oul

e rotund ca ecoul.

Vin şi holercă

într-aceeaşi balercă.

Pe ou nu poţi să-l pui

să şază-n cui.

E-n tufă

dar nu suflă,

nu se desface

în cercuri şi doage.

E o lacră,

o deschizi şi crapă,

n-are geam măcar

că-i dat cu var.

De-l azvârli-n sus, e alb

şi-i galben, de-ţi cade-n cap…

.

29.

-Ce-i pana,

sărmana?

Nici braţ de voievod

n-o poate-arunca în pod,

n-o poate azvârli

nici Muhammad Ali…

.

30.

-Uite ce e poteca:

adeca

de la voi până la ei

tot fâşii de tei.

.

31.

-Rândunica e la cap domniţă

şi la coadă furculiţă.

.

32.

-Pana de gâscă-i bătrână:

gâsca ară,

omul mână.

.

33.

-Ce-i mai dulce din ce-i dulce

şi pe taler nu se-aduce

dar oricine poa’ să-mbuce

aromitele-i coltuce?

Somnul e, boier Niculce…

.

34.

-Sprâncenele-s două

Călugăricioare,

Amândouă dorm de-a-npicioare.

.

35.

-Stupul bate cetăţile

cu săgeţile.

.

36.

-Toiagul cel prost

are şi el rost:

ziua-i slujbaş netrebnic,

noaptea e vel-vistiernic.

.

37.

-Umbra, zăludă

şade pe apă şi nu se udă,

n-o cunoaşte

nici calul de-o paşte,

nu se strică,

nu scade sub frică,

lacătul n-o-ncuie.

E?

Ei?

Nu e?

.

38.

-Vântul e-n mână

şi e minciună,

umblă printre fagi

fără nădragi,

e iepure şchiop.

în vârf de plop…

.

39.

-Somnul

e mai dulcele

cu mereu schimbătoare feţe,

nu-l duci cu talgerul la ospeţe,

e doar părere

şi adiere.

Te zideşti în el

ca degetele-n blană de miel.

.

40.

-Ce-i inelul

luminând degeţelul?

Făt-Frumos

pe cal

de os.

.

41.

Ia să vedem, anume,

peştele cum e:

merge pe drum

dar nu e drum,

prinzi un pui

ce nu-i pui,

îi smulgi penele

dar nu-s pene, viclenele.

.

42.

-Uite smochina lui Ali-Baba

şi să vezi cum e ea:

sus piele,

jos

piele,

iar la mijloc, vere

mălai cu miere.

.

43.

-Are coadă de pisică,

dar nu e pisică

la o adică,

are mustaţă voinică

de pisică,

dar nu e pisică,

are pisicescul blănet

dar nu e pisică, repet,

e doar dumnealui, motan

cotoşman.

.

44.

-Barba lui Esop

suie-n vârf de plop.

Cine-i această minune?

Atunci să vă spun altcum

ghicitoarea de-acum:

iepuraş

şchiop

târâie

un snop.

E o veveriţă,

bade Chimiţă…

.

45.

-Cinel,

Cinel,

stă pe tine

şi nu-l vede nime’.

Stai în el

şi nu creşte de fel,

e străveziu

ca parfumele.

Chiar nu ştiaţi

ce e numele?

.

46.

-Cine cine, oare,

ca un leu cu coama-n vâltoare

şi, când se duce, ne pare

dulăul

cu coada între picioare

ce bate ograda?

Aţi înţeles: e zăpada.

.

47.

-Suie-n pod, agale,

printre caşcavale

şi prune gârlane,

n-are ciolane,

n-are ocale

şi n-are dinţi.

Fumul e,

simţi?

..

48.

-Sus

şi jos

casă cu lemn frumos:

podele

cu praf de floare pe ele,

ulcele lângă ulcele

şi-n fiecare ulcică

numai zahăr de sticlă

mestecat de-un soi de furnică,

adică

decât fluturii mai mică.

Nici cât o literă nu-i e trupul

şi luminează ca soarele,

stupul.

.

49.

-Auzi ghicitoare:

plăpânda floare

nu e nici limbă

de privighetoare

şi n-are stare

decât smuls

şi-n palmele mamei adusă.

Îţi pare c-o pui

într-un cuib de vătui…

.

50.

-Îţi merge, poete, gura,

dar spune-mi ce e cimilitura,

iubită de toţi,

de bunici şi nepoţi,

cum de-i scoţi dumneatale

argintoase paftale

de multe ocale

şi-i dezlegi fără sârg

vicleanul tâlc?

(Poetul tace,

sufletul nu şi-l desface

ca pe ceasul cu grele capace

şi-şi munceşte mintea şi gura:

„Ce e cimilitura?

ce să vă spui,

răspunsul e la-ndemâna oricui,

dar nu ştiu cum se-ntâmplă

că mie pe limbă nu-mi umblă,

dau din umeri fără putere,

gata să cad în tăcere

ca într-un lac albăstriu.

ce e cimilitura?

Nu ştiu…”)

…………………………………………..

(Extras din volumul NICHITA STĂNESCU şi GHEORGHE TOMOZEI, CARTE DE CITIRE, CARTE DE IUBIRE, Editura Facla, Timişoara, 1980)


%d blogeri au apreciat asta: