-Ion Barbu:,,După melci”

BIBLIOTECA LILIPUT LECTURI SUPLIMENTARE

Unchiului meu Sache Şoiculescu,

al cărui glas îl împrumut aici.

Dintr-atâţia fraţi mai mari:

Unii morţi,

Alţii plugari;

Dintr-atâţia fraţi mai mici

Prunci de treabă,

Scunzi, peltici,

Numai eu răsad mai rău

Dintr-atâţia (prin ce har?)

Mă brodisem şui, hoinar.

.

Eram mult mai prost pe-atunci…

.

Pând Păresim da prin lunci

Cu pietrişul de albine,

Ne părea la toţi mai bine:

Ţânci ursuzi,

Desculţi şi uzi

Fetişcane

(Cozi plăvane)

Înfăşate-n lungi zăvelci

O porneau în turmă bleagă

Să culeagă

Ierburi noi, crăiţe, melci…

.

Era umed în bordei…

Şi tuleam şi eu cu ei.

I

Tot aşa odată, iar,

La un sfânt prin Făurar

Ori la sfinţii Mucenici,

Târla noastră de pitici

Odihnea pe creastă, sus,

-Eu voinic prea tare nu-s.

Rupt din fugă

Subt o glugă

De aluni, pe buturugă

Odihnii

Şi eu curând…

.

Vezi, atunci mi-a dat prin gând

Că tot stând şi alergând

Jos, în vraful de foi ude

Prin lăstari şi vrejuri crude,

S-ar putea să dau de el:

Melcul prost, încetinel…

În ungher adânc, un gând

Îmi şoptea că melcul blând

Din mormânt de foi, pe-aproape,

Cheamă Omul să-l dezgroape…

.

Şi pornii la scotocit

(Cu noroc, căci l-am găsit).

Era, tot o mogâldeaţă:

Ochi de bou, dar cu albeaţă:

Între el şi cei afar’

Strejuia un zid de var.

-Ce să fac cu el aşa?

Să-l arunc nu îmi venea…

Vream să văd cum se dezghioacă

Pui molatic, din ghioacă:

Vream să văd cum iar învie

Somnoros, din colivie…

.

Şi de-a lungul, pe pământ,

M-aşezai cu-acest descânt:

-Melc, melc,

Cotobelc,

Ghem vărgat

Şi ferecat;

Lasă noaptea din găoace,

Melc nătâng, şi fă-te-încoace,

Nu e bine să te-ascunzi

Subt pereţii grei şi scunzi;

Printre vreascuri cerne soare,

Colţi de iarbă pe răzoare

Au zvâcnit, iar muguri noi

Pun pe ramură altoi.

Melc, melc,

Cotobelc,

Iarna leapădă cojoace

Şi tu singur, în găoace;

Hai ieşi,

Din cornoasele cămeşi!

Scoate patru firişoare

Străvezii, tremurătoare,

Scoate umede şi mici

Patru fire de arnici;

Şi agaţă la feştile

Ciufulite de zambile

Sau la fir de mărgărint

Înzăuatul tău argint…

.

Peste gardurile vii

Dinspre vii,

Ori de vrei şi mai la vale,

În tarlale

-Tipăreşte brâu de bale…”

.

După ce l-am descântat

L-am pus jos

Şi-am aşteptat…

.

Înserase mai de-a bine;

Crengi uscate peste mine,

Bâzâind la vântul strâmb,

Îmi ziceau răstit din drâmb…

.

Năzdrăvana de pădure

Jumulită de secure,

Scurt, furiş

Înghiţea din luminiş.

Din lemnoase văgăuni,

Căpcăuni

Îi vedeam pieziş

Cum cască

Buze searbede de iască:

.

Şi întorşi

Ochi buboşi

Înnoptau sub frunţi pestriţe

De păroase

De bărboase

Joimariţe.

.

Şi cum stau sub vânt şi frig

Strâns cârlig.

-Iscodind cu ochii treji

Mai de sus de bârnă, drumul

Unde seara ţese fumul

Multor mreji:

De sub vreascuri văzui bine

Repezită înspre mine

O guşată cu găteji.

.

Chiondorâş

Căta pe cale;

De pe şale,

Când la deal şi când la vale,

Curgeau betele târâş.

Iar din plosca ei de guşă

De mătuşă

Un tăios, un aspru: hârrşi…

.

-Plâns prelung cum scoate fiara,

Plâns dogit,

Când un şarpe-i muşcă ghiara,

Muget aspru şi lărgit

De vuia din funduri seara…

-Mi-a fost frică, şi-am fugit!

II

Toată noaptea viscoli…

Încă bine n-ajunsesem

Că porni duium, să vie

O viforniţă târzie

De Păresimi.

Vântura, stârnind gâlceavă,

Albă pleavă;

Şi cădeau şi mărunţei

Bobi de mei…

(Ningea bine, cu temei).

În bordei

Foc vârtos mânca năpraznic

Retevei.

.

Pe colină singur paznic

M-au lăsat c-un vraf de pene…

Rar, le culegeam alene:

Moşul Ene

Răzbătea de prin poiene

Să-mi dea genele prin gene.

Şi trudit,

Lângă vatră prigonit

Privegheam prelung tăciunii…

Umbre dese,

Ca păunii,

Îmi roteau pe hornul şui

Leasa ochilor verzui.

Şi-mi ziceam în gând:

.

„Dar el,

Melcul prost, încetinel?

Tremură-n ghioacă, vargă,

Nu cumva vreun vânt să-l spargă:

Roagă vântul să nu-l fure

Şi să nu mi-l biciuiască

Bărbi de muşchi, obraji de iască,

Prin pădure.

Roagă vântul să se-ndure.”

.

De la jarul străveziu,

Mai târziu,

Somnoros venii la geam.

(Era-nalt, nu ajungeam.)

Dar prin sticla petecită,

Dar prin ghiaţa încâlcită,

Fulgera sul lung de har,

Prăpădenia de-afar’ :

Podul lumii se surpase

Iar pe case,

Până sus, peste colnic,

Albicioase

Ori foioase

Cădeau cepi de arbagic.

.

Viu îmi adusei aminte

Ce-auzisem înainte,

De o noapte între toate

Urgisită,

Când, pe coate,

Guri spurcate

Suflă vânt

Să dărâme

Din pământ…

Când, pe-un sloi, rupând din pită,

Baba Dochia-nvălită

Cu opt sărici

Stă covrig,

Stă, înghite

Şi sughite

Şi se vaicără

De frig.

-Hei, e noapte-aceea poate!

.

Înapoi

La fulgii moi

Cumpenind a somn, pe coate,

Cu tot gândul, sus, la el,

Şoptii:

„Melc încetinel,

Cum n-ai vrut să ieşi mai iute”

Nici viforniţă, nici mute

Prin păduri nu te-ar fi prins…

Iar acum, când focu-i stins,

Hornul nins,

Am fi doi s-alegem pene

Şi alene

Să-l chemăm pe moşul Ene

Din poiene,

Să ne-nchidă:

Mie, gene;

Ţie,

Cornul drept,

Cel stâng,

Binişor,

Pe când se frâng

Lemne-în crâng,

Melc nătâng,

Melc nătâng!”

III

Dintre pene şi cotoare

Gata nins,

Cum mija un pic de soare

Pe întins

(În câmpie

Colilie

Războind cu lunecuşul

Din ţăpoi săltând urcuşul),

Înălţat la dâmbii prinşi

Mă-ntorsei subt aluniş…

.

Îl zării lângă culcuşu-i

De frunziş.

Era, tot, o scorojită

Limb vânătă, sucită

O nuia, ca un hengher

Îl ţinea în zgărzi de ger!

Zale reci,

Aspre benzi ce se-ntretaie,

Sus, pe vreascurile seci,

Îl prindeau:

O frunză moartă, cu păstaie.

.

Şi pe trupul lui zgârcit

M-am plecat

Şi l-am bocit!

.

-„Melc, melc, ce-ai făcut

Din somn cum te-ai desfăcut?

Ai crezut în vorba mea

Prefăcută…Ea glumea!

Ai crezut că plouă soare,

C-a dat iarbă pe răzoare,

Că alunul e un cântec…

-Astea-s vorbe şi descântec!

Trebuia să dormi ca ieri,

Surd la cânt şi îmbieri,

Să tragi alt oblon de var

Între trup şi ce-i afar -…

-Vezi?

Iesişi la un descântec;

Iarna ţi-a muşcat din pântec…

Ai pornit spre lunci şi crâng,

Dar pornişi cu cornul stâng,

Melc nătâng,

Melc nătâng!”

.

Iar când vrui să-l mai alint

Întinsei o mână-amară

De plâns mult…

şi dârdâind,

Două coarne de argint

Răsucit, se fărâmară.

Că e ciunt, nu m-am uitat…

Ci, în punga lui cu bale,

Cu-nsutite griji, pe cale

L-am purtat

Legănat:

Pungă mică de mătasă…

Iar acasă

L-am pus bine

Sus, în pod

(Tot lângă mine).

Ca să-i cânt din când în când

Fie tare

Fie-n gând:

.

„Melc, melc,

Cotobelc,

Plouă soare

Prin fâneţuri şi răzoare,

Lujerii te-aşteaptă-în crâng

Dar n-ai corn

Nici drept,

Nici stâng;

Sunt în sân la moşul Iene

Din poiene:

Cornul drept,

Cornul stâng…

.

-Iarna coarnele se frâng,

Melc nătâng,

Melc nătâng!”

(Text reprodus integral din volumul ION BARBU, POEZII, Antologie, postfaţă şi bibliografie de Dinu Flămând. Editura MINERVA, Bucureşti, 1976, În seria „Arcade”).


%d blogeri au apreciat asta: