-Tudor Arghezi:,,Prisaca”

STUPUL LOR

Stupul lor de pe vâlcea

Stă păzit într-o broboadă

De trei plopi înalţi, de nea,

Pe o blană de zăpadă.

.

Prisăcarul le-a uitat

Şi-a căzut şi peste ele

Iarna, grea ca un plocat,

Cu chenar de peruzele.

.

Înăuntru însă-n stup

Lucrătoarele sunt treze

Şi, făcând un singur trup,

Nu-ncetară să lucreze.

.

Că niciuna n-a muncit

Pentru sine, ci-mpreună

Pentru stupul împlinit

Cu felii de miere bună.

ISCOADA

De cum s-a ivit lumina,

A ieşit din stup albina,

Să mai vadă isma creaţă

A-nflorit de dimineaţă?

.

Se-ngrijeşte gospodina

De-nfloreşte şi stupina,

Căci plutise văl de ceaţă,

Astă-noapte, pe verdeaţă.

.

A găsit toată grădina

Înflorită, şi verbina,

Şi s-a-ntors, după povaţă,

Cu o probă de dulceaţă.

PAZA BUNĂ

S-a întors cercetătoarea

Să le spuie la surori

Că-i deschisă toată floarea

Şi câmpia, de cu zori.

.

Şi-au plecat aproape toate

La cules, cu mii şi mii,

Lăsând vorbă la nepoate

Să-ngrijească de copii.

.

Căci muscoii şi bondarii

Şi-alte neamuri de pădure,

Pe şoptite, ca tâlharii

Umblau mierea să le-o fure.

.

Însă paza-n stupi e bună,

Că târziu, după apus,

Acolo jos, sub stupi, la lună,

Ei zăceau cu burta-n sus.

FETICA

Ce duh ai şi ce putere,

Să-mpleteşti ceară cu miere,

De la floarea din grădină,

Ostenită de albină?

Tu aduni de pe meleaguri,

Pentru stupi şi pentru faguri,

Pulberi, rouă, stropi şi leacuri,

Poate că de mii de veacuri.

Ca din lână, ca din ace,

Ţeşi reţeaua de ghioace,

De celule-n care pui

Mierea dulce şi un pui.

Scule, numere, cântare

Au spus la măsurătoare

Că-ncăperea cea mai mare

În găoacea cea mai mică

E ghiocul tău, fetică.

Eşti, pe lumea de subt cer,

Cel mai mare inginer.

Pe-ntuneric, făr’ să ştii,

Ai făcut bijuterii.

Şi minuni în toată clipa

Cu musteaţa şi aripa.

Şi, cum ştii, muncind, să taci,

Nu te lauzi cu ce faci.

TÂLHARUL PEDEPSIT

Într-o zi, prin asfinţit,

Şoaricele a-ndrăznit

Să se creadă în putere

A prăda stupul de miere.

El intrase pe furiş,

Strecurat pe urdiniş.

Se gândea că o albină-i

Slabă, mică şi puţină,

Pe când el, hoţ şi borfaş.

Lângă ea-i un uriaş.

.

Nu ştiuse că nerodul

Va da ochii cu norodul

Şi-şi pusese-n cap minciuna

Că dă-n stup de câte una.

.

Roiul, cum se l-a zărit

C-a intrat, l-a copleşit.

Socoteală să-i mai ceară?

Nu! L-au îmbrăcat cu ceară,

.

De la bot până la coadă,

Tăbărâte mii, grămadă,

Şi l-au strâns cu meşteşug,

Încuiat într-un coşciug.

.

Nu ajunge, vream să zic,

Să fii mare cu cel mic,

Că puterea se adună

Din toţi micii împreună.

MIERE ŞI CEARĂ

Fetele, albinele,

Au furat sulfinele,

Ţărâna de soare,

De pe flori uşoare,

Pulberea de lună,

De pe mătrăgună,

Scrumul de şofran,

Nea de mărghiran, -

De pe izma creaţă,

Lână de tămâie

Şi smirnă, molâie –

Soiuri de lumină

Făcută făină.

Li se-aştern ca pânzele

Toate dupăprânzele,

Şi la toate ceasurile

Trâmbele, altasurile.

.

Cred că va-ncăpea

Într-un stup şi-o stea,

Care a venit

Şi s-a rătăcit

Dintr-un roi de sus.

Şi care diseară

E miere şi ceară.

ZDREANŢĂ

L-aţi văzut cumva pe Zdreanţă,

Cel cu ochii de faianţă?

E un câine zdrenţuros

De flocos, dar e frumos.

Parcă-i strâns din petice,

Ca să-l tot împiedice.

Ferfeniţele-i atârnă

Şi pe ochi, pe nara cârnă,

Şi se-ncurcă şi descurcă,

Parcă-i scos din câlţi pe furcă.

Are însă o ureche

De pungaş, fără pereche.

.

Dă târcoale la coteţ,

Ciufulit şi-aşa lăieţ,

Aşteptând un ceas şi două

O găină s se ouă,

Care cântă cotcodace,

Proaspăt oul când şi-l face.

De când e-n gospodărie,

Multe a-nvăţat şi ştie,

Şi, pe brânci, târâş, grăpiş,

Se strecoară pe furiş,

Pune laba, ia cu botul

Şi-nghite oul cu totul.

.

„Unde-i oul?” a-ntrebat

Gospodina. „L-am mâncat!”

„Stăi niţel, că te dezvăţ,

Fără mătură şi băţ.

Te învaţă mama minte.”

ŞI i-a dat un ou fierbinte.

Dar de cum l-a îmbucat,

Zdreanţă l-a şi lepădat

Şi-a-njurat cu un lătrat.

.

Când se uită la grădină,

Cu culcuşul lui vecină,

Zice Zdreanţă-n gândul lui:

„S-a făcut a dracului”.

A FOST…

Scumpi copii, după vacanţă,

Vă mai amintiţi de Zdreanţă,

Cel cu ochii de faianţă,

Cum l-am scris şi l-aţi citit?

Câte unul, câţi aţi fost,

L-învăţa şi pe de rost.

Răsfăţat şi mult iubit,

Zdreanţă-al nostru a murit,

Rămăsese din frumosul

Prieten bum, pielea şi osul.

Îşi pierduse şi mirosul

Şi vederea, şchiopătând

Şi căzând din când în când.

Mă striga din glod şi apă

Să-l mai scot din câte-o groapă,

Aducându-şi poate-aminte

De un drum de mai-nainte,

O lua strâmb printre strujani

Dând cu botu-n bolovani

Pentru ca întâi şi-ntâi

Să-l ridic şi să-l mângâi.

.

Zdreanţă, fără să mă vadă,

Mă ştia cam prin livadă.

Sufăr de atunci cumplit

Să ştiu că Zdreanţă-a murit.

.

Plânge sufletul din mine.

Îl aştept şi nu mai vine.

.

Mai aflaţi şi nu e bine

Că ce fuse nu mai vine.

.

Vremea deapănă şi toarce

Şi ce-a fost nu mai se-ntoarce.

BĂNUŢUL

Auzise şi Dănuţ

Că un ou e cu „bănuţ”

Şi credea că oul moale-i

Puşculiţă cu parale.

Avea ca vreo şase ani

Şi visa să strângă bani,

Socotind pe uşi, cu cretă,

Cât costa o bicicletă.

.

Scormonind pe la găini,

Pe subt cloşti şi prin vecini,

A stricat, pe neştiute,

Ouă cam vreo două sute.

Dar s-a pus plângând să zbiere,

De necaz şi de durere,

Ce-a pierdut şi ce-a găsit!

Că s-a mai şi mâzgălit

Cu albuş cu gălbenuş.

De atunci şi pân-acuş,

N-a ajuns să se mai spele,

Că intrase mâzga-n piele.

A răcnit şi-a mai ţipat

Că măcar nu le-a mâncat,

Fierte, ochiuri sau răscoapte,

La cafelele cu lapte.

El crezuse, băietanul,

Că bănuţu-i gologanul

Sau un leu frumos şi nou

Pus cumva în orice ou.

Nu ştia că-i stă pe fund

Oului un gol rotund

Pentru plod şi pentru pui,

Când ia trup făptura lui.

Că subt coaja strânsă caer

Stă păstrat un pic de aer,

Ca, trezit din nesimţire,

Puiul mamii să respire.

CUIBUL

Rândunicile, păreche,

Şi-au prins cuib de casa veche.

Cât priveşte fulgii, lâna,

Are grija lor bătrâna.

.

Trage, dis-de-dimineaţă,

Din saltea ţigaie creaţă,

Şi din perina de puf

Scoate câte un zuluf.

.

În pridvor, în pălimar,

Le destramă, aşadar,

Şi, furiş, după perdea,

Vede care i le ia.

GHICITOARE

Ghicitoarea ştiu că-ţi place.

Ce-i ca un burduf de ace?

Ca un pepene cu ţepi?

Ia gândeşte-te. Pricepi?

Şi răspunde-n doi, trei timpi,

Cine are mii de ghimpi?

Cui îi ustură şoriciul?

..

N-ai ghicit că e ariciul?

ARICI, ARICI, BOGORICI

Ghem de spini şi ţepi uscate,

Stă-ntărit ca-ntr-o cetate.

Poate trece un vecin

Peste el cu carul plin,

Că nu simte nici atât

Cât l-ar gâdila pe gât.

Ca să-l scoată, ca să iasă,

Câinii-l latră. Lui nu-i pasă.

Unul, încercând un pas,

S-a ciocnit în ghimpi, la nas;

Fiindcă tontul şi netotul

Şi-a vârât în ace botul.

Dac-ar fi citit aici,

El afla ce-i un arici,

Însă câinii n-au habar

De tipar şi-abecedar.

Nesupus la gând pismaş,

Bogorici e drăgălaş

Cui ăl ia cu prietenie.

Cântă-i numai din tipsie

Şi-ţi şi joacă o chindie!

MEIUL

Când venea vreo vijelie,

Le-am dat mei pe farfurie,

Ca să nu se risipească

Hrana-n viscol, păsărească.

.

Vrăbiile, mai şirete,

Făceau semne către fete:

Să nu fie vreo capcană.

.

Vrăbioiul de-astă toamnă,

Priceput, ca mai bătrân,

Râse-n el, cu ciocu-n sân,

ŞI din pleoape, ca de gumă,

Şi din ochi clipi a glumă.

.

„Las’ că ştiu eu, vru să spuie,

Şi ce este şi ce nu e.

Omul acesta din fereastră

Este bun, că-i mama noastră.”

INIMĂ DE CÂINE

La coteţul lui Dulău,

Paznic bun şi câine rău,

Vrăbiile se adună

Să prânzească împreună.

.

Zgribulite-n pod şi-n pom,

Au văzut, ducând, pe om,

Troaca mare cu păsat

Şi Dulău a şi lătrat.

.

Uriaşul negru ştie

Că a pus tovărăşie

Şi cu vrăbioii hoţi

Mămăliga pentru toţi.

.

Şi gingaş cum nu se poate

Le-a lăsat-o jumătate.

MÂŢA

Când se scoală iese-n tindă.

De-abia-ncepe să se-ntindă

Şi-obosită de căscat

Se întoarce iar în pat.

.

Ca să doarmă şi mai bine,

Laba căpătâi şi-o ţine

Şi din vis, cum s-a adus,

Că s-a pus cu burta-n sus.

.

Dar scurteica-i ca de vată,

Cu opt nasturi e-ncheiată:

Şi dormind şi dolofani

Sug din ea cinci cotoşmani.

.

Creştetul, bălţat pieziş

Pare strâns ca-ntr-un bariş

Înnodat cu două funte:

La urechile din frunte.

.

Ea visează poate, parcă,

O plimbare într-o barcă,

Pe un luciu argintiu,

Poate chiar în Cişmigiu.

.

Că-i dă coada-n ritm târcoale,

Ca-ntr-un lac de apă moale,

Coada ei de păr de pâslă,

Bătând perna ca o vâslă.

GÂRI-GÂRI

Între oi şi-ntre măgari,

Laolaltă cu catârii,

Calcă-n pas, cu paşii rari,

Gâsca-n vârstă, Gâri-Gâri.

.

Chiar berbecii o cinstesc

Pentru tact şi cumpătare

Şi cu felu-i bătrânesc

Îi dau rang de inspectoare.

.

Are cincisprezece ani,

Şi din gloata curţii deasă

Trece mândră, prin gâscani,

Ca prin bâlci o preoteasă.

.

O saluţi, o chemi, şi vine.

Din ce-i spui şi ce-i vorbişi

Ea se uită lung la tine

Dintr-o parte şi pieziş.

.

N-a avut noroc să-nveţe

Şcoala cel puţin primară,

Că acum la bătrâneţe,

Ajungea şi profesoară.

PUI DE GREIER

Sare parcă pe jăratic

Şi-i şi lung şi e şi lat.

Capu-i pare retezat

Şi, al naibii, e simpatic.

Tânăra caricatură

E-mbrăcată ca-n nădragi,

Şi toţi fraţii lui mi-s dragi,

Numai dacă tac din gură.

.

Pe sub toate uşile

A trecut nesupărat,

Decât lung, mai mult pătrat

Şi umblând de-a buşile.

.

Când începe, să te uiţi!…

Cântă otova din drâng,

Că şi mâţele se plâng

De atâtea melodii.

IADA

Între iezii din cireadă

S-a născut de-o săptămână,

Dintr-o capră mai bătrână,

Dar zburdalnică, o iadă.

.

E bălţată-n fel de pete,

Zugrăvite ca pe var,

Când, prin vişini şi arţar,

Bate luna în părete.

.

Dar pestriţă şi bălţată,

Albă, neagră, stacojie,

S-a-ntrecut în fudulie,

Şi-i stă bine, că e fată.

.

Iar în frunte, iada mea

Poartă, brează, semn: o stea.

NEPĂSAREA

Dimineaţa, când mă scoală

Stolul, e o ciripeală.

Le strig tare, ca la şcoală.

Porţia de câte trei

Zeci de boabe-n cioc, de mei,

Le învăţ să numere,

Ele dau din umere.

De le-aş da şi carne crudă,

Nici nu vor de scris s-audă.

Vrăbioii mei sunt proşti:

Cum de-i vezi, îi şi cunoşti.

CLOCITOAREA

Omul, zici c-a născocit,

El, maşina de clocit.

Dar, pe cât mi-aduc aminte,

I-a luat cucul înainte;

Căci în tagma păsărească

Pune pe-alţii să clocească,

Hoţul, ouăle cu pui,

Ca să-i scoată cucii lui.

El pândeşte, pe furiş,

Cuiburile din frunziş;

Un minut fără dădacă,

Şi-ntr-o lipsă de oleacă

Ouă-n cuib străin şi pleacă.

Un ou ici, un ou colea,

Mai frumos nu se putea.

Cuiburile, cu chirie,

El le ia pe datorie

Şi, la şase, şapte poşti,

Face păsările cloşti.

Cât priveşte plata dreaptă,

E soroc la Moş-Aşteaptă.

Când prin pomi, când în urzici,

Ouă-n cuib la pitulici,

Care nici nu au habar

Întorcându-se-n cuibar.

Ouăle lor, cam la fel,

Se şi potrivesc niţel,

Ş-apoi gazda nu prea ştie

Nici să numere, să scrie

Pe o frunză, pe-o hârtie,

Câte ouă a lăsat

În cuibar, bob numărat.

Pitulicile, cinstite,

Rămân dară păcălite.

.

Eu aş vrea s ştiu ce zice

Amăgita pitulice,

Când bobocii ei năuci

Dau, în cuib, de pui de cuci?

BABA-N SAT

Baba-n sat face minuni,

Că descântă cu cărbuni,

Doi cărbuni şi trei minciuni.

De-orice păs, de orice doare,

De măsele, de lingoare,

E atotvindecătoare.

.

Toate poate şi le ştie,

Dând cu bobii-n farfurie.

Cu o vrajă bombănită,

Când însoară, când mărită,

Şi dezleagă şi desparte,

De aproape, de departe,

Numai pentru om sărac

N-are timp şi n-are leac.

De la el n-ai ce să iei

Nici pentru cocoaşa ei.

HOŢU’

A orbit de boală grea

Hoţu’ tatii, şi-aş fi vrut

Să-i găsesc un leac, ceva.

Nici un vraci nu l-a avut.

N-am aflat nici un spiţer,

Nici la târg, şi nici în cer.

.

De vreo şase ani sau şapte

Ochii-i zac, peceţi de noapte,

Şi-ngropat în gol cu totul

Cată cu nasul şi botul.

Uite-l, dibuie şi parcă

A zări niţel încearcă.

.

A trecut şi s-a lovit,

A lătrat. O fi simţit.

A-nţeles că pe aici

Umblă-n tufe un arici.

.

Altă dată, lângă casă,

A dat de broasca ţestoasă.

Într-o zi s-a pomenit

Ciufulit, dar mulţumit,

Că visase că bătea

Cinci dulăi şi o căţea.

El se ceartă printre stele

Şi cu nişte cucuvele.

.

Hoţu’ e căţel de treabă.

Puii cloştii îl întreabă

Cum e noaptea-n noaptea lui

Şi-l mângâie ca pe pui,

Povestind mai lămurit

Ce-au visat şi-au mai gândit.

.

Îi iubesc şi derbedeii

Din văzduhuri, porumbeii.

Prieten bun, un porumbiel

Doarme în coteţ cu el.

PIŢIGOII

Piţigoi, piţigoi,

Nu mai treci şi pe la noi?

Umbli prin copaci streini

Şi te văd pe la vecini.

Aveam două rândunele

Şi-au plecat din cuib şi ele.

Vă feriţi de prispa mea

Parcă v-am făcut ceva,

Pe când eu, mereu deştept,

Toată noaptea vă aştept,

Toată ziua, toată vara,

Să v-aud ciupind vioara.

Piţigoi, mă simt sortit

Să mă ştiu tot părăsit.

UNUI PRIETEN MIC

Cuţul negriu peste tot

Trece vama gânditor,

Cu urechile pe bot.

Cuţul este călător.

.

Să cutez ceva să-i spun?

Nu ştiu ce are să creadă.

Trebuie s fie bun:

A dat niţeluş din coadă.

.

Însă fiindcă e pe jos,

S-a uitat, nu s-a oprit,

E frumos, dar ce folos

Dacă-i aşa de grăbit?

.

Cine-o fi găsit cu cale,

Pe-nserate, de i-a scris,

Pe adresa dumisale,

Să poftească la Paris?

FETELE MELE

Au aflat fetele mele,

Când se uită prin perdele,

Cine vine şi le pune,

În fereastră, boabe bune,

Arpacaş, mălai şi mei;

Că se uită-n ochii mei,

Fără să se sperie.

Vin în stol puzderie,

Şi la geam, pe latură,

Mişunând se satură.

.

Are grijă, fiţi pe pace,

Tata mare să vă-mpace.

Că vă cumpără din piaţă,

Marţea, dis-de-dimineaţă,

Tot seminţe dulci la gust,

De fir lung cu spic îngust,

De fir gros cu ciucure,

Numai să vă bucure.

.

Însă, cum se vede treaba,

Darurile nu-s degeaba,

Că şi voi îi daţi să scrie,

Schimb şi plată, poezie.

.

El vă stă mereu de pază,

Apărate să vă vază,

Vrăbioi şi vrăbii mici,

De om rău şi de pisici.

CÂNTEC DE ADORMIT MIŢURA

Doamne, fă-i bordei în soare,

Într-un colţ de ţară veche,

Nu mai nalt decât o floare

Şi îngust cât o ureche.

.

Şi-n pridvor, un ochi de apă

Cu o luntre cât chibritul,

Ca-n crâmpeiul lui să-ncapă

Cerul tău şi nesfârşitul.

.

Dă-i un fluture blajin

Şi o broască de smarald.

Şi-n pădurea de pelin

Fă să-i stea bordeiul cald.

.

Şi mai dă-i, Doamne, vopsele

Şi hârtie chinezească

Pentru ca, mânjind cu ele,

Slava ta s-o smângălească.

.

Şi când totul va fi gata

S-o muta la ea şi tata.

(Selecţiuni din volumul: TUDOR ARGHEZI, PRISACA, Ilustraţii de Constantin Baciu. Editura Ion Creangă, Bucureşti, 1976).


%d bloggers like this: