Cezarina Adamescu:,,Bună ziua, limba română”
JOCUL OMONIMELOR
Pot să vă fac o destăinuire?
Tot am chef de tăifăsuire;
Aşa că veniţi iute
Împrejurul acestui fotoliu comod
Şi-o să aflaţi, sigur, un mod
De-a scăpa de plictiseală
Când afară nu-i vreme
De hoinăreală.
.
Am să vă învăţ un joc
Care se joacă stând pe loc
Oriunde vreţi voi,
Pe fotoliu, pe covor,
Pe iarbă, în şură,
Sau pur şi simplu în pridvor.
.
Iată: se propune un cuvânt
Cum ar fi de pildă: VÂNT,
Iar tu, ce mă asculţi
Trebuie să descifrezi înţelesul,
Mai pe scurt, să sugerezi
Şi să faci cum face vântul
Răscolind întreg pământul
Primăvara pe câmpii.
Sau să şuieri şi să fluieri
Când se-apropie îngheţul.
Asta într-un timp record.
De acord?
.
Însă uneori există
Înţelesuri, două-trei,
Sau mai multe, dacă vrei,
Le încerci atunci pe toate
Pe gândite,
Jumătate pe ghicite,
Dar prin semne,
Nu prin vorbe sau desemne.
.
Să luăm cuvântul TOC.
Foloseşti la scris un toc,
La pantof ai înc-un toc,
Toc la un pistol de joc,
Uşa care înc-un toc.
Ochelarii se-odihnesc
Tot în toc când nu citesc.
.
Tu dezvoltă mai departe,
Tot cu-acelaşi nume, adică,
OMONIME, va să zică.
.
Jocul are şi-un revers,
Poţi să-l joci în sens invers:
Dacă un copil sau doi
Sugerează astfel gândul,
Ceilalţi găsesc cuvântul
Potrivit şi cu temei.
Hai încearcă, dacă vrei.
.
Eu îţi spun: aşa un joc
Nu-i plictisitor deloc…
Nici nu e costisitor
Şi se joacă-aşa uşor.
E un fel de jucărie,
Într-o casă de…hârtie…
………………………..
CERCEI DE VORBE
De prin sarici, de prin torbe
Vă ofer cerce de vorbe,
Să le puneţi la ureche
Ca pe vişine – pereche.
.
Vă mai scot din pălărie:
Minunată jucărie:
ALFABETUL ROMÂNESC,
Taina lui v-o desluşesc
Să deprindeţi pe-ndelete
LITERELE-n cete-cete
Şi VOCALE şi CONSOANE
O duzină de bomboane
Pentru când vă va fi foame
De lumină şi de har,
Preţios, de suflet dar,
Ce ni l-au lăsat părinţii
După iscusinţa minţii….
……………………….
CASTEL DE CUVINTE
Mi-am făcut din cuvinte un joc
Pe care pot singur să-l joc.
Pe foaie, verbal sau în minte
Ridic un castel de cuvinte.
.
Deasupra hârtiei mă leg
Şarade, enigme dezleg.
Cuvântu-l alin, îl dezmierd
Fără teama, vreodată că-l pierd.
.
N-am nevoie de bani sau merinde
Pentru jocul cel plin de cuvinte.
Uşi, ferestre din ele clădesc,
Dreg şi stric până ce nimeresc.
.
Când socot că e gata, m-aşez
Pardoseala încep să-i pictez.
Un perete arată cam şui,
Pe deasupra mai am şi-un cucui.
.
Câteodată mă simt ispitit
Cu un deget să-l fac năruit.
Nouă vorbe încurc de necaz
De cuvinte într-una fac haz.
.
Divulg un mister şi o linişte
În castel am iarăşi nelinişte.
Tot aşa eu înnod şi deznod
Pun cuvintele pe calapod.
Şi gândesc că am mare noroc
Fiindcă ştiu un asemenea joc…
…………………………………………….
CEZARINA ADAMESCU
24 octombrie 2009
Trackback this post