-,,Poezii”

Doar un gând…

„Cineva” spunea „undeva” că oamenii ar trebui să se nască bătrâni şi să întinerească treptat până s-ar muta la Domnul… copii. Ar avea astfel şansa de a trăi şi de a se bucura cu „mintea cea de pe urmă” de întreaga existenţă pământească.

Atunci când suntem copii, ne grăbim să creştem şi, prinşi de iureşul existenţial, uităm uneori să ne bucurăm de copilărie. Dar, în nemărginita-I bunătate, Domnul, ne mai dă o şansă…atunci când devenim părinţi. Aceea de a retrăi copilăria alături de „minunatele daruri” ale Sale…copiii noştri.

Iar când conştientizezi toate acestea, nu mai poţi rata „şansa”! Retrăieşti bucuria de a „primi” jucării (gândindu-te la potenţiala joacă atunci când le cumperi), de a te întoarce în lumea basmelor ( când nu poţi rezista atunci când auzi:” Te rooog !!! Mai citeşte-mi o poveste! Una şi gata!”) şi, nu în ultimul rând, lăcrimând de mila „Căţeluşului şchiop” sau a „Gândăcelului” când încerci să-l introduci, pe dragul de copil, în lumea poeziei…

Eu mă număr printre norocoşi! Am primit şansa şi nu vreau, cu nici un chip, să o pierd! Am încercat să înţeleg cât pot de bine lumea copilului meu şi să-l fac să zâmbească sau să mediteze atunci când este cazul.

Versurile mele „au sperat” să poată crea „timpi” (petrecuţi de părinţi alături de copiii lor) şi să educe subtil pentru că, experienţa anilor de predare mi-a demonstrat că vorba bună, zâmbetul şi multă, multă dragoste, sunt cele care îi formează pe viitorii adulţi, echilibraţi, sensibili şi nu în ultimul rând cu dragoste faţă de Dumnezeu şi de semeni…

Norocoasa – Camelia Ciobotaru, născută la data de 07.08.1967, în comuna

Moviliţa din jud. Vrancea;

– absolventă a Facultăţii de Litere şi Ştiinţe, din cadrul Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi;

– în prezent, profesor de religie la Colegiului Naţional „Al. I. Cuza” din Focşani ( a cărui elevă am fost în perioada 1981-1985 ).

1 iunie 2007 -debut literar cu volumul „Copilăria ca o poveste” – Poezii pentru copii mici, copii mai mari şi pentru cei care au ascunsă copilăria în buzunar –

LICURICIUL M-A-NVĂŢAT

Am prins ieri un licurici

Şi l-am pus într-o cutie,

Ca să-mi fie… far în noapte,

Sau lămpiţă pentru carte.

Licuriciul s-a-ntristat,

Sub capac s-a aşezat,

“Beculeţele” şi-a stins

Şi mi-a spus cu glas şoptit:

Pui de om cu râs zglobiu,

Far nu pot acum să-ţi fiu,

Căci luminile-mi s-aprind,

Numai când sunt fericit.

Fii deci bun şi mă strecoară,

Pe o frunză-ncet, afară,

Şi-ţi promit că-n miez de noapte,

De lumină-o să ai parte.”

I-am dat drumul din cutie,

Şi-a venit cu fraţi…o mie!

Ei mi-au fost blând far în noapte

Şi lămpiţă pentru carte.

“Pui” fiind, am învăţat,

Că în viaţă-i important,

Să trăieşti în libertate,

De eşti om, sau vietate.

ŞTRENGARUL

Se tot plimbă prin ogradă,

Lumea-ntreagă vrând să vadă,

Pui gălbui ieşiţi din ou.

Totul pentru ei e nou!

Unul este mai poznaş!

Cel micuţ, cu gât golaş,

Care-aleargă singurel,

Căutând un gândăcel.

Nu prea ştie cum arată!

De aceea, cu o piatră

Se tot luptă ne-ncetat!

Dar…nu-i bună de mâncat!

Dintr-un colţ îi sare-n faţă,

Cam cât el, o broască hoaţă.

O fi un gandac verzui?

Sau de raţă-o fi un pui?

Dar tresare speriat

Şi aleargă-mpiedicat,

Când broscuţa strigă: Oac!

Ce o fi? Nu spune: Mac!

Stă ascuns dup-un umbrar,

Regretând cu vai şi-amar,

Că de fraţi s-a-ndepărtat.

Drumul… sigur l-a uitat!

Tare-i greu să fii “ pui mic”!

Chiar de eşti… ştrengar un pic!

ŞTIRE FALSĂ

Ca o piatră de smarald,

Ce e drept… cam colţuroasă,

Stă broscuţa cea râioasă,

Cocoţată pe un gard.

A aflat, dintr-o revistă,

„Broscărimea”, mi se pare,

Că de stă mai mult la soare,

Se transformă-ntr-o…artistă!

Stă tăcută şi aşteaptă

Să se-ntâmple…o minune!

Cine oare-i poate spune

Fapta că nu-i înţeleaptă?

Minunea nu s-a-ntâmplat!

Falsă-i ştirea, clar se vede!

Iar broscuţa noastră verde,

S-a ales…cu-n cap umflat!

Acum plânge şi suspină,

Îndoind de zor revista.

Şi, storcând încet batista,

Se întoarce…în mocirlă…

FURNICA ASTRONAUT

O furnică-a hotărât,

Să devină astronaut!

A auzit că pe alte planete,

Furnicile sunt mai cochete!

Nu robotesc ziua toată ,

Nici haine cernite nu poartă,

Boabe mai mari decât ele nu cară,

An după an, vară de vară.

Şi-a dat demisia din muşuroi

Şi şi-a luat “La revedere!” apoi,

De la suratele toate,

Care o privesc mirate,

Cum stă cocoţată pe o păpădie,

Cu rucsac şi pălărie,

Aşteptând vântul să bată,

Spre planeta mult visată!…

PEDEAPSA MORARULUI ZGÂRCIT

Din blană gri, un ghem micuţ,

Cam cât o nucă şi jumate,

Şi-a meşterit un colţ drăguţ,

În hambarul mare, cel din spate,

Al unui morar cam zgârcit

Care, tot ce-i mai bun acolo ţine,

Ca nu cumva vreun prădător, mai iscusit,

Să-i rupă sacii şi să-l facă de ruşine.

Avea şi un motan morarul,

Ca pază bună pentru saci,

Iar într-un colţ de curte sta ogarul,

Ne-având nimic în blid! Ca la săraci!

În total erau…trei lighioane!

Ce-n mod normal mult s-ar fi duşmănit,

Dar înfrăţiţi acum …de foame,

Să-l pedepseacă pe morar, au hotărât.

Cei doi mai mici, au dezlegat ogarul

Şi l-au rugat de pază ca să stea,

Şi să-i anunţe de cumva morarul,

Ar vrea să dea vreo raită prin averea sa.

Apoi chemat-au dintre cunoştinţe,

Pe cele pricepute la gătit,

Ce-o zi întreagă-au meşterit plăcinte,

Pentru poporul, din ogradă, hămesit.

Şi dacă sunt bucate-i veselie!

Din curţi vecine-ndată-au poposit

Prieteni, rude, muzicanţi, vecine,

Şi-un mare tămbălău toţi au pornit!

Nicicând n-a fost atâta prietenie

Între cei ce de veacuri s-au urât

Şi, pentru a nu fi doar foc de paie,

Un act comun au întocmit.

Au parafat, ca veşnică ţidulă,

Şi peste ani să fie înfrăţiţi,

Întodeauna toţi să se opună,

Stăpânilor haini şi-aşa zgîrciţi.

Mult s-a mai necăjit morarul,

Când sacii, găuriţi şi i-a găsit!

A alungat pisoiul şi a bătut ogarul.

Doar şorecele a rămas nepedepsit!

E curtea goală-acum şi fără viaţă!

Hambarul?… E la fel de plin şi de bogat!

Dar ce folos cu-aşa o viaţă ?

Morarul n-a-nţeles nimic! Nu s-a schimbat!

Cât despre cele… lighioane pomenite,

Pisoi şi şoarec şi ogar,

Sunt acum mult mai mulţumite,

În curtea simplă-a unui om sărman,

Ce le-a primit cu braţele deschise

Şi din puţinul lui le-a omenit,

Fără-a lega ogarul şi pe motan a-l bate.

Iar şoricelu-i … cel mai îndrăgit!

MINUNILE ZBURĂTOARE

Privesc mii de flori, în zare,

Dar că zboară mi se pare…

De tulpină s-au desprins

Şi plutesc încet, ca-n vis?

Sunt imagini… uimitoare!

Soarele, din raze, pare

C-a făcut steluţe mii,

Să-i încânte pe copii.

Le pictează tot mereu,

Din culori de curcubeu,

C-o pensulă fermecată,

Să încânte lumea toată.

Nu mă dumiresc şi pace!

Dar priveliştea îmi place!

Tot alerg şi-ncerc să prind,

Cu mânuţa să cuprind,

O steluţă lucitoare,

Sau floare cu aripioare.

-Mami! Mami, unde eşti?

Parcă suntem în poveşti!

-Fluturaşi sunt, dragul meu,

Şi ei zboară tot mereu.

Dacă-i prinzi în palma ta,

Nu vor mai putea zbura!

Şi când stam mai încurcat,

Pe năsuc s-a aşezat,

Mic şi blând un fluturaş,

Cu privire de poznaş.

Nu-i steluţă şi nici floare!

E-o minune zburătoare,

Creată de Dumnezeu,

Să ne-ncânte tot mereu.

O FURNICĂ

Pe un colţ de foaie, mică,

Îţi apare… o furnică!

Rătăcită şi stingheră,

Pe câmpia ca de nea,

Pare-un strop din călimară

Ce să scrie-ar încerca.

Este triiistă furnicuţa!

N-a găsit nimic în cale

Şi nu poate, sărăcuţa,

Fără-o boabă în spinare,

Să se-ntoarcă la surate.

Ar fi mare, mare jale!

Că la muşuroi, se ştie,

Din senin s-a abătut,

Un potop de apă…Multă!

Şi cămările-a umplut!

Tot ce-au strâns întreaga vară,

Dintr-o dată-a dispărut!

Iar acum s-a rătăcit

Pe o foaie de hârtie!

Şi se teme, că nu ştie

Dacă cel care-o priveşte,

Este bun să o ajute,

Sau e rău şi-o oropseşte.

De-i cumva pe foaia ta,

Copil drag, să fii cu minte!

O fărâmă de-i vei da,

Sigur te va ţine minte!

Pentru tine-i un nimic,

Pentru ea…înseamnă viaţă!

Fii dar bun şi generos

Şi îndrum-o către casă!

„GENERALUL”

De sub pătura de nea

Care glia încălzeşte,

Blând, firav şi alb ca ea,

Ghiocelu-n zări priveşte.

Este mic şi zgribulit,

Dar continuu „clopoţeşte”:

-Primăvara a sosit

şi zăpada-ncet topeşte!

Dar în jur, omătul greu

Să-l audă, nu prea pare!

Iar din cerul mohorât

Cade… încă o ninsoare!

Câmpul doarme liniştit…

A greşit cumva momentul?

Este cam neliniştit!

Unde-i oare regimentul

De soldaţi cu cască albă

Şi cu săbii de verdeaţă,

Care-n glie, dimineaţă,

Îi şopteau că-l vor urma?

Dintre nori, o rază mică,

S-a îndrăgostit subit,

De firava creatură

Care-abia a răsărit.

Îl prezintă la surate

Şi în juru-i roată fac!

Iar încet, pe ne-aşteptate,

Neaua, s-a schimbat… în „lac”!

Bucuros, nevoie mare,

El, cu raza s-a-nsoţit!

Cuprinzând-o-ntre petale,

Clopoţeşte-nsufleţit:

-Hai” soldaţi”! Ieşiţi la soare!

Primăvara a sosit!

DAR DE ZIUA MAMEI

Mami! Azi, de zi ta,

Ţin soarele-n palma mea!

Şi din raze am să fac

Pentru tine…un hamac!



Îl voi aşeza în casă,

Numindu-te-mpărăteasă!

Şi-am să-ţi prind în păr cunună,

Din steluţe şi din lună.

Iară din iubirea mea,

Am să-ţi fac, mami, perdea!

Somnul să îţi ocrotească,

Sufletul să-ţi odihnească!

MAMA SPUNE… PUIUL ZICE…

Mama spune: – Hai la masă!

Puiul zice: – Nu-s acasă!

Mama spune: – Bea lăptic!

Puiul zice: – Nici un pic!

Mama spune; – Dormi! Să creşti!

Puiul zice: – Vreau poveşti!

Mama spune: – Somn uşor!

Puiul zice: – Nu mi-e somn!

Mama spune:- Fii cuminte!

Puiul zice: – Cin’ mă prinde!

Mama spune: – Cuuum te cresc!!!

Puiul zice: – TE IUBESC!

OUĂLE ŞI CURCUBEUL

Făcând doar un scurt popas,

La noi în sufragerie,

Curcubeul a rămas

Captiv… într-o farfurie!

Ouăle ce-au aşteptat,

Ca broscuţele la soare,

Să devină „ou bronzat,”

I-au furat câte-o culoare.

Minunate, toate sunt!

Diamante sclipitoare!

Fără să spun vreun cuvânt,

Fac un plan de evadare.

Curcubeul este sfânt!

Moştenit de-ntreg pământul!

Semn al Domnului cuvânt

Şi-al iubirii legământul.

Să-l păstrez nu m-am gândit,

Pentru mine, nicio clipă!

Prin urmare am ciocnit

Ouăle, în mare pripă.

Şi ca să nu fiu certat

Pentru-atâtea ouă sparte,

Eu „Hristos a înviat!”

Spun la fiecare-n parte!

ESTIVALĂ

Într-o lacrimă de rouă

şi-a făcut culcuş o rază

Sclipind cald spre bucuria

ochiului care viază

Pe un spic o buburuză

puiu-şi învaţă să zboare

Buburuzul mişc-o frunză

sperând să facă răcoare

Sub un fir de păpădie

o furnică iar visează

Iar la umbră greieruşul

chitara îşi acordează

Pe alt fir de iarbă-un flutur

a încremenit se pare

Şi nu zboară nici de-l scutur…

cred că se visează floare

Prin frunzişul ce se scurge

de căldură-nspre pământ

Cânt-un firicel de apă

povestindu-le de vânt

De arşiţă-a-ncremenit

chiar şi soarele pe cer

Şi priveşte lung, tăcut,

visându-se… pompier…

HOŢI DE RAZE

Azi, soarele obosit,

Cu nori negri s-a-nvelit

Şi s-a supărat pe toţi

Că suntem de raze hoţi.

Ieri, un băieţel drăguţ,

Din ele-a făcut căluţ,

Iar în joacă, o fetiţă,

Le-a prins funde pe rochiţă.

Chiar şi micul licurici

Din raze-a furat sclipici.

Numai eu n-am mai găsit!

Azi… soarele-i obosit!

DOAR UN NAS ŞI O GURIŢĂ

Cu penelu-i fermecat
Crivăţul, din miazănoapte,
Suflă flori, nenumărate,
Pe ferestrele din sat,


Doar un nas şi o guriţă
Se opun cu-nverşunare,
Iar mânuţa de fetiţă
Strică-a gerului lucrare.


Suflă gerul! Şi fetiţa!
El se-ncruntă! Ea-i zâmbeşte!
Iar cu nasul şi guriţa
Supărarea îi topeşte!

OMUL DE ZĂPADĂ

Am furat, azi, din cămară,

Doi cărbuni, un dop şi-o oală.

Aaa! Şi-un morcov am luat!

Dar de foame…l-am mâncat.

Din zăpadă, am făcut,

Un om mic şi cam urât.

Nici un băţ nu am avut,

Din el braţ să-i fi făcut.

Omul însă mi-a zâmbit,

Şi mi-a spus încet, şoptit,

Că m-aşteaptă să mai cresc,

Mai frumos să-l potrivesc.

M-A-NTREBAT UN FLUTURAŞ

“Ce e Iarna?” mă întreabă,
Plutind lin, un fluturaş.
I-a spus lui, un om de treabă,
Că iarna, pe la oraş,

Vin doar fluturi albi de nea
Ce se-aşază peste tot
Şi, oricât ar încerca,
Iar să zboare… nu mai pot!

Mii de fluturi el cunoaşte!
Dar de ei n-a auzit!…
Cum îi poate recunoaşte?
Unde s-au adăpostit?

Nu-nţelege ce e Iarna,
Nici n-a auzit de Ger!…
L-am luat încet, în palmă,
Şi l-am dus… la frigider!

A-nţeles acum ce-i frigul
Şi „zăpadă” a văzut!
Tare vesel e drăguţul,
Că el vara s-a născut,

Să se bucure de soare,
De nectarul florilor,
Şi-are mândre aripioare
Spre-ncântarea tuturor!

EU

Bucheţele de steluţe,

Strâns legate de mânuţe

Într-o horă lucitoare,

În ghirlanda cea mai mare,

Hotărât-au să danseze,

Bradul să îl lumineze

Cu lumini de curcubeu.

Lângă brad?!…sunt numai eu

Şi-o mulţime de pachete,

Pregătite să aştepte

Semnatari, cu mic cu mare,

În ziua de sărbătoare

Conţinutul să golească,

Darurile să-şi găsească.

Sunt tentat, vă spun cinstit,

Toate eu să le deschid.

Şi cum toţi din casă dorm,

Prinşi în lumea viselor,

Am scris, fără de regrete,

Etichete pe pachete.

Litere neştiind multe

Şi ca să nu se confunde,

Pe toate am scris cu greu,

Mare,clar şi simplu…EU!

DRAGULE MOŞ CRĂCIUN!

Poezii fără număr

Rostit-au copiii,

Veacuri de-a rândul,

Zâmbind lângă brad,

Împărtăşindu-ţi,

O mie de gânduri

Şi de speranţe

Moşule drag!

Din sacul cel mare,

Ca din jobenul

Unui iscusit mag,

Împarţi bucurie

Şi faci să învie,

Şi cel mai tainic

Vis, desenat

Cu rânduri stângace,

Pe o hârtie

Uşor strecurată

Într-un plic netimbrat,

Şi adresat,în taină,

Doar ţie, Moşule drag!

E iarăşi Crăciunul

Cu aura-i sfântă!

Şi iar ne zâmbeşti

Ghiduş de sub brad!

Cu voci tremurânde,

Îţi răsplătim dărnicia,

Cântându-ţi colinde,

Moşule drag!

CHIRIAŞUL

Într-un colţ, un greieruş,

Sprijinindu-se-n arcuş

Mă întreabă, într-o doară,

De cumva e primăvară!

– Chiar acuş?

S-a ascuns, în miez de iarnă,

Într-un buzunar la haină,

Iar chiria a plătit…

Cu-n cântat necontenit.

– Pâââân’ la vară?

Când l-am acceptat, în fine,

Vrea să plece de la mine!

De aceea tot întreabă.

I s-a făcut dor de iarbă!

– Şi de cântece… divine!

IARNA

Cotropită prin răzoare

De surata-i mai haină,

Toamna-şi lasă haina fină,

În culori nenumărate.

Doar pe-alocuri, stau uitate,

Pe crenguţe şi prin glod,

Triste mărturii de rod

Şi-amintiri nenumărate.

Cu privirile-i de ceaţă,

Stăpânire pune Iarna,

Şi-şi întinde mândră haina,

De zăpadă şi de gheaţă.

Suflă Crivăţul fierbinte!

Totu-n cale pârjoleşte!

Iarna mândră lung priveşte…

„Nimeni nu-mi va sta-nainte!”

Se înşeală „draga” iarnă!

De copii… ea a uitat!

Şi de zborul ne-ncetat,

A săniilor pe zăpadă.

Iureş, zarvă, bucurie,

Bulgări, oameni de zăpadă!

Crivăţul? Nu par să-l vadă!

Pentru ei? …E feerie!

RAIUL CÂINILOR

E dimineaţă. Gerul arde crunt!

Şi aerul parcă-a-ncetat să mai respire!

Doar lâng-un gard, un ghem micuţ,

Scânceşte neîncetat între suspine.

Un pui de blană, învelit în fulgi

Şi-n ţurţuri lungi de promoroacă,

Visează la hăinuţe lungi,

Sperând că iarna o să treacă.

Spre prânz, trecând prin dreptul lui

Un puşti, c-un strop mai mare decât ghemul,

În grabă l-a ascuns în vesta lui,

Luptându-se cu frigul şi cu gerul.

Ascuns în casă, sub calorifer,

Căţelu-şi spunea cu uimire,

Privind la păturica de sub el,

„Desigur, Raiul câinilor, nu-i nălucire!”

SUPĂRAREA MOŞULUI

Moşu’-apare-n miez de noapte,

Din ceruri îndepărtate,

Să împartă bunătăţi,

Iar pe-alocuri… câte-un băţ!

Este taaare necăjit!…

Multe ghete a găsit,

Murdare şi ne-ngrijite,

Prin unghere rătăcite.

Cei ce-au fost mai „ocupaţi”,

Grabnic trebuie-nvăţaţi,

Ghetuţele să-şi aşeze,

Pe Moşu’ să-l îmbuneze.

Altfel va fi nevoit,

Dragul Moş, şi-aşa grăbit,

Doar vărguţe să împartă.

Făr-un strop de ciocolată!

-Moşule ! Tu… iartă-i azi!

Şi… nu-ţi fie cu necaz,

la anul care vine,

Te-or primi cum se cuvine!

GÂNDURI PENTRU MOŞ NICOLAE

Ghetuţele mele, curate,

Sunt la uşă-aliniate.

Stau cuminţi pe prima treaptă

Şi pe Moşu’ îl aşteaptă.

I-am scris Moşului o scrisorică,

Despre-o nuieluşă mică,

Atârnată de un an,

De un cui, lângă tavan.

De ea nu am trebuinţă

De când merg la grădiniţă,

Sunt cuminte, ordonat,

Pe nimeni n-am supărat.

Eu vreau doar o ciocolată!

Nici prea mare, nici prea mică.!

Pentru mine-o jumătate,

Cealaltă… la păpuşică!

PEISAJ DE IARNĂ

Prin aer zboară picuri înfloriţi

Şi-un vânticel îi suflă în troiene,

Copii sunt atât de fericiţi!

Nu par de Iarnă a se teme!

Aleargă veseli şi zglobii.

E lumea lor fără de temeri!

Prin aer zboară picuri înfloriţi,

Şi-un vânticel îi suflă în troiene.

Este şi soarele-ntr-un colţ de cer,

Dar sigur este doar… pentru decor,

Căci într-un colţ, suflat de Ger,

A îngheţat un vrăbior!

Cum să-l ajute sfaturi cer

Copiii, roată facând întrebători,

Este şi soarele-ntr-un colţ de cer,

Dar sigur este doar… pentru decor!

ZGRIBULITA

O vrabie zgribulită,

Pe-o crenguţă dezgolită,

Penele îşi ciuguleşte

Căci de hrană nu găseşte.

Satul este doar albeaţă.

Zâna iernii, cea semeaţă,

Totu-n jur a îngheţat!

Nici o frunză n-a lăsat!

Vrăbiuţa-i supărată

Rău, pe iarna îmbufnată!

Prima fiind pentru ea,

Nu credea să fie-aşa.

Doar din când în când găseşte

Firmituri, ca în poveste,

Presărate, vezi tu bine,

De un copilaş ca tine.

Veselă le ciuguleşte,

Şi ciripind, mulţumeşte.

Necăjiiită e acum!

Pare-un şomoiog de fum!

De ea puiu-o fi uitat?

Sau este din sat plecat?

De cumva o vezi, copile,

Poţi să faci şi tu un bine.

Dă-i puţin din hrana ta

Şi astfel o poţi salva!

Pentru tine ea va spune

Domnului, doar vorbe bune.

Iară El va fi cu tine,

Îndrumându-te spre bine!

Povestea unui strop de ploaie

Căzut din cer în pragul serii,

O floare mică m-a aflat

Şi m-a ascuns, de vântul verii,

Până ce noaptea a plecat.

Era frumoasă mica floare!

Şi-aş fi rămas la nesfârşit

Ascuns aşa, între petele,

De mica floare-ndrăgostit.

Dar soarele a prins să ardă…

Şi fost-am astfel ofilit,

Plutind apoi în mici fărâme

De nimeni văzut sau simţit.

Doar Vântul pare să mă ştie

Şi suferinţa să-mi priceapă,

Că nu mai sunt un strop, în floare,

Ci-s doar în zbor…vapori de apă!

M-a liniştit făcându-mi cunoştinţă

Cu Gerul, care va să vie

Schimbându-mă într-o „steluţă”

Iubită de copii pentru vecie…

PRIMUL MEU TABLOU

Îmi zâmbeau, dintr-un tablou,

Două linguri şi un ou.

Aaa! Şi-o farfurie goală,

Stând capac peste o oală.

Tot privind, m-am întristat!

De ce pâine a uitat

Pictorul să zugrăvească

Pe măsuţa cea frumoasă?

Nu e unt, nici prăjitură…

Asta nu e hrană bună!

Fără fructe!? Fără lapte!?

Aşa chiar nu se mai poate!

Culori, apă, un penel

Şi-un pahar mai mititel,

Repede am pregătit

Şi tablou-am isprăvit!

Acum masa-i încărcată!

Cu de toate aranjată!

Şi pentru c-am tot poftit,

Din tablou am coborât,

Şi-am pictat, pe lângă el,

Fructe multe, fel şi fel!

Prăjituri cu ciocolată

Şi-o clătită… cât o roată!

„Opera” e terminată…!

Mama va fi supărată?

Sau poate va accepta,

Clătita s-o-mpart cu ea!?

SPIC

Pitulându-se în cuşcă

Şi făcându-se covrig,

Cu blăniţa-i gălbioară,

Ce nu-i ţine-acum de frig,

Căţeluşul meu cel mic

Care, taaare mă iubeşte,

Botezat, în taină, Spic,

De toţi acum se fereşte.

Astă noapte-a hoinărit,

Fără ştire prin tot satul

Şi s-a-ntors cam pricăjit.

Sigur s-a bătut cu altul!

Acum este speriat!

Să se liniştească!? Pace!

Tremură neîncetat

Şi boticul nu-i mai tace.

Drept urmare, am cerut,

Explicându-le şi lor,

Aprobarea să îl mut,

La mine în dormitor…

Dar părinţi-au refuzat,

Invocââând… mii de pretexte!

Eu, sunt tare supărat!

Spic?… Tresare fără veste!

Ca prieten bun ce-i sunt,

Am găsit o rezolvare!

Bagajul mi l-am făcut.

Mă mut eu… în cuşca-i mare!

MICUL MAGIGIAN

Într-o geantă părăsită

Pe un raft în debara,

Am ascuns, în mare taină,

Toată recuzita mea.

Un creion, pentru baghetă,

Flori, pahare, o perdea

Şi-o cutie mai cochetă

Ce-n joben se va schimba.

Hotărârea…e luată!

O să fiu…magician!

Doar… cînd totul va fi gata.

Mai exact… peste un an!

Atunci voi merge la şcoală

Şi vreau să fiu pregătit.

De grea cartea o să-mi pară,

O magie-am gândit.

Voi ascunde în joben

Tot ce greu îmi va părea,

Iar bagheta, vezi tu bine,

Toate le va rezolva!

Pân-atunci doar o problemă

Ar mai fi de rezolvat.

Asistenta mea, bagheta,

Se va pune pe-nvăţat!

Chiar eu, zilnic, prin urmare,

Lecţii îi predau de zor,

Iar bagheta mea, se pare,

Că-i un elev silitor.

Ştie acum să citească,

Desenează binişor,

Îi place să socotească

Şi să cânte-ncetişor.

Acum sunt în siguranţă!

Şcoala? Poate-oricând să vină!

Căci magia… este gata!

Bagheta? O strâng în mână!

CÎMPUL CU „SORI”

Am văzut un câmp cu sori !

Nu copile, sunt doar flori !

Dar au raze lucitoare !?

Pui iubit, sunt doar petale !

Am văzut şi nori verzui !?

Sunt doar frunze, dragă pui !

Dar erau pe bolţi cereşti !

Trebuie doar să mai creşti !

– Au un nume ? Poţi să-mi spui ?

– Sunt… florile soarelui !

RUGĂ

În zori de viaţă crudă

Păcatul mă priveşte,

Gândirea-mi nouă, pură,

Perfid o urmăreşte.

Nu-i place rugăciunea,

Nici pavăza iubirii,

Şoptindu-mi amăgirea

Şi pervertirea firii.

O luptă neştiută,

Îmi năpădeşte firea,

Insist în rugăciune,

Mai tare-i pervertirea,

Căci vine cu-argumente

Din lumea cea văzută,

Umbrind minuni mărite

Din lumea nevăzută.

Şi-mi amăgeşte ziua,

Şi noaptea-mi amăgeşte,

Iar sufletul, ca neaua,

Simt că mi-l pângăreşte.

Invoc în rugăciune

Şi îngeri buni şi sfinţi,

Şi-i chem la plecăciune

Pe dragii de părinţi,

Să-mi stea mereu aproape,

Cu ruga lor fierbinte,

Curs să nu dau ispitei…

Ajută-mi Doamne Sfinte!

Sunt…U N I C…

( dedicată copiilor cu deficiente de auz )

Frumoasă eşti copilărie

Chiar de eşti „ prea tăcută ” pentru mine…

Dar mai frumos mi-e jocul îngeresc

Pentru că nu pot azi, prin vorbe, să jignesc…

Şi chiar de par mai diferit ca altul,

La fel de-aproape ni-i Înaltul…

Iar cel ce vrea cu-adevărat să mă cunoască,

Îmi va citi-n privirea-mi îngerească

Şi vorbe… şi dorinţe… şi durereri…

Şi ce simt azi… şi ce-am trăit mai ieri…

Şi-i mulţumesc lui Dumnezeu că braţe mi-a lăsat

Atunci, când graiu-n ceruri „mi-a uitat”,

Să pot părinţii-n braţe să mi-i strâng

Şi să-i iubesc atunci când plâng

Gândindu-se, că poate-i vina lor…

Şi nu-mi pot fi mereu de ajutor.

Să le pot şterge lacrima uşor

Şi să le desenez, încetişor,

O inimă , o floare şi un flutur’ mic

înţeleagă că de fap… eu sunt …U N I C…

MÂNCAM GUTUI CU TATA…

Mâncam gutuie cu tata …

O felie mie,

Apoi lui o felie.

Gutuia semăna cu o lună,

Nouă …

Şi ne plăcea tare mult nouă!

O felie şi încă una,

“Luna” se schimba întotdeauna.

De la lună plină la crai nou

Şi până la eclipsă totală.

Gutuie după gutuie ,

Până rămânea farfuria goală.

Într-o toamnă, gutuia a rămas netăiată.

Şi m-am ales… cu o “eclipsă totală de tată”!

Nu am mai mâncat gutui împreună niciodată…

Sunt convinsă… că este doar un joc!

Piesele dispar şi apar apoi în alt loc.

Tata!?… s-a ascuns după soare,

Ca un fluture după o floare…

Şi mă aşteaptă,

Cu un ciob de sticlă afumată,

Să-l descopăr şi să-l invit, încă o dată,

La o gutuie.

O felie lui,

Apoi mie o felie…

CÂND ÎNGERII ÎŢI SPUN…

Când îngerii îţi spun să fii mai bun,
Copile, tu ascultă tot ce-ţi spun!
Aruncă supărări fără de rost
Şi-ntoarce-te, copile, la ce-ai fost!

Când îngerii îţi spun să faci mai mult,
Copile, tu ascultă-a lor cuvânt!
Alungă lenea şi vorbirea rea,
Şi-nalţă-te copile-n calea ta!

Când îngerii îţi spun să fii mai iubitor,
Copile, tu întreabă-te: Ce vor?
Şi-nvaţă de la ei şi din iubirea lor,
Să dăruieşti mai mult şi să fii răbdător!

Când îngerii îţi spun să fii mai credincios,
Copile, află al credinţei rost!
Şi spune demn, ca un adevărat creştin,
Că rostul nostru-n viaţă e…să ne mântuim!

Anunțuri

%d blogeri au apreciat asta: