– Aurel Anghel:,,Copile, te roagă”

ZIUA ZILEI – VA SPUNE CUVÂNT

Mărirea lui Dumnezeu cerurile o povestesc

Şi tot ce vedem, LUCRAREA mâinilor lui o slăvesc.

Ziua, zilei va spune Cuvânt

Noaptea, nopţii va povesti pe cer, pe pământ.

Nu sunt graiuri să nu poată spune

De la Răsărit până la Soare Apune

Cuvântul lui  AJUNS la marginea lumii cuvintelor

Soarele în locaşul lui ştie de lucrarea mâinilor, sfintelor,

Mâini care au făcut toate aceste lucrări

Munţi, dealuri, păduri, întinsele mări.

Din istovul Lui toate au ieşit

Şi peste tot locul s-au răspândit.

Legea Domnului este fără prihană

Şi pentru sufletul tău, copile, e hrană.

Fără ea n-ai fi fost, nu poţi fi

Nici o clipită, nici măcar o zi.

Dreptatea Domnului veseleşte inima

Porunca lui  măreşte Lumina.

Frica Domnului este curată

Ca şi roua de pe flori, de albină luată.

Copile, te roagă şi nu uita

Cât de curată e credinţa ta.

Tu n-ai apucat prea mult să greşeşti

Şi nici cât cei mari să păcătuieşti,

Roagă-te TU, prin inima ta

Pe păcătoşii cei mari Dumnezeu va ierta.

36.COPILE, TU VEI MOŞTENI PĂMÂNTUL

Psalmul 36

Cei ce viclenesc, ca iarba se vor trece;

Viclenesc la gândul rău că totul trece

Şi nu vede Domnul fărădelegea lor.

E prea departe, e dincolo de nor…

Copile, nu uita, Domnul locuieşte pământul;

El ne iartă pe toţi, ne dă cuvântul

El primeşte visul curat al inimii tale

El acoperă sufletul cu petale…

Floarea Credinţei ţi-o pune la piept

Cu ea vei fi curat şi deştept

Vei fi blând, vei moşteni pământul;

Floarea Credinţei este cuvântul:

”Mai bun e puţinul celui drept

Decât bogăţia destulă a celui deştept”.

Domnul ştie calea celor fără prihană.

Lor le trimite cereasca Lui mană

Când vremea foametei usucă speranţa.

Domnul din praf şi uscăciune porneşte iar viaţa.

Ascultă la mine copile,

”Că tânăr am fost şi am îmbătrânit

Şi n-am văzut pe cel drept părăsit”.

Ascultă şi învaţă Cuvântul.

Prin el tu vei cuceri pământul.

Hârşova 11 06 2006

ROUA SE ASCUNDE-N NOI

Scriu cu bobul de rouă pe foaia albă, scriu un text ca o rouă,

Scriu rouă să rămână scris. A venit primăvara.

Prima dimineaţă cu bobiţe de rouă.

Scriu:

Plâng trandafirii timpurii.

Mi-e dor de ploi, de amintirile târzii

De roua glasurilor de copii

Roua, unul din marile daruri cereşti,

Pentru cei care văd lacrimile îngerilor,

Lacrimile mamei, lacrimile copilului necăjit şi roua din zori…

CÂND PLÂNGE MAMA

Cu lacrimi de rouă

Nu plouă, nu plouă

E secetă mare

Usucă vântul

Tot ce stă în picioare.

Nu plânge ,măicuţă

Opreşte.

Îngerul de sus priveşte.

Câmpia uscată

Deodată

Acoperă cerul cu nori

Bate gongul cel mare

Fulgerul taie cerul în două.

Nu plânge mamă

Plouă

Picături de ploaie cu rouă.

De dimineaţă

Câmpia ascunsă în ceaţă

se spală pe faţă

Cu lacrimi de rouă.

22.03.2007 10:31:16 Buzău

PRIVEŞTE ÎNĂUNTRUL TĂU

Şi vei gasi mai întâi un copil

Părăsit de tine fără un cuvânt

De bun rămas.

Vei mai gasi acolo bucurii netraite

Şi tristeţi risipite

Ca roua acestei dimineţi de octombrie

Dând să se facă bruma

Acolo vei gasi un mugure nerodit

Prima iubire

Doar de tine ştiută

Doar de tine necrescută

Floare neînflorită

În veci copil nenăscut.

Priveşte înauntrul tău

Şi te vei bucura

Că te-ai întors înapoi

Măcar o singură dată.

Ai văzut prima zi

Cu traista de gât

Ducând la şcoala tăbliţa şi condei

Tremurand ca o pasare prinsă în colivie.

Vei vedea o clipa chipul mamei

Luminat de o undă

A bucuriei

Că puiul ei începe un drum.

Priveşte adanc înauntrul tău

Şi te vei mira

Câte lumini şi umbre

Compun clipa ta de viaţă,

Acum când te-ai trezit bătrân

Şi înca n-ai rostit

Cele mai simple cuvinte :

MULTUMESC ŢIE DOAMNE,

CĂ M-AI ÎNTORS ÎNAUNTRUL MEU

Unde copilul

Părăsit fără bunul rămas

Erai chiar TU.

15/10/2008 08:12

PSALM CU UN POMIŞOR

Simt azi o unduire ce vine de departe,

E îngerul de pază ori nesimţita moarte

Doar Tu, ştii Doamne, unduirea

Ce mi-a învolburat din zori privirea.

Azi soarele e doar o pată

Dintr-o poveste cu a fost odată

Când totu-n jur era un haos

Clipă divină, fără de repaus,

Când ai oprit o clipă timpul din stihii

Să pui la colţul lumi noi tării

Să faci o geană de lumină

Să ne arăţi o casă cu grădină.

Şi pune,Doamne lângă ea

Un pomişor din mila ta

Să vadă Moartea că nu sunt

Eu singur pe acest pământ.

13:06:47 Buzău

CĂUTĂRI

M-am căutat de mic

Şi m-am găsit

În mine, rătăcit,

Prin iarba gândului pitit,

Cuvânt lătrând pe dinăuntrul meu

Fricos am fost de câini mereu

Dar şi de oameni, cel mai rău….

De cei ce musca pe la spate

De cei care le ştiu pe toate.

M-am căutat pe dinafară

În zile lungi, în nopţi de vară,

Pitit la umbra unui licurici

În casa părăsită de bunici

Pitiţi demult pe sub pământ

La umbra unui sfânt Cuvânt.

M-am căutat în via lui Ghioc

Nimic n-am mai găsit la loc.

Lângă fântâna lui Motoi

Şi încă nu am dat de voi.

Părinţi şi fraţi pitiţi în cer

La umbra marelui mister.

Fii blând, copile, liniştit

Un glas de înger mi-a şoptit

Stai liniştit, copilul meu,

De toate-acestea ştie Dumnezeu.

20 martie 2004 Buzău

COPILE, NU UITA

Cei ce viclenesc , ca iarba se vor trece

Viclenesc la gândul rău că totul trece

Şi  nu vede Domnul fărădelegea lor

E prea departe, e dincolo de nor…

Copile, nu uita , Domnul locuieşte pământul

El NE iartă pe toţi, NE dă cuvântul.

El primeşte visul curat al inimii tale

El acoperă sufletul cu petale…

Floarea Credinţei ţi-o pune la piept

Cu ea vei curat şi deştept

Vei fi blând, vei  moşteni pământul.

Floarea Credinţei este cuvântul:”

“Mai bun e puţinul celui drept

Decât bogăţia destulă a celui deştept”.

Domnul ştie calea celor fără prihană

Lor Le trimite cereasca Lui mană

Când vremea foametei usucă speranţa

Domnul din praf şi uscăciune porneşte iar viaţa.

Ascultă la mine copile,

“Că tânăr am fost şi am îmbătrânit

Şi  n-am văzut pe cel drept părăsit”.

Ascultă şi învaţă Cuvântul

Prin el TU vei cuceri pământul.

BUNICA

Bunica mea se ruga,

Murmura rugăciuni

Cu ochii spre lună, spre o stea

Care era doar a mea.

Călătorea atât de departe

Trecea de atâtea ori peste moarte

Şi se întorcea dintre stele

Să lumineze cu ele

Rugăciunile mele.

Acum ea se roagă în flori

Plâns de rouă în zori

Fără ştiinţă de carte

Fără frică de moarte

Năvăleşte din stele şi flori

Chipul mamei mele în zori.

Rostesc, Doamne şi eu rugăciune

până steaua mea va apune.

CREDINŢA

Credinţa doar naşte credinţă

Să ştii, copilul meu, şi nu-i cu uşurinţă

Trudeşte zi de zi şi nu uita de rugăciune

Nici când răsare soarele şi nici când el apune.

Credinţa se adună-ncet

Cum strângi cu dragoste buchet

Pe plaiul din Bisoca pentru Ea

Care ţi-a dat viaţă şi e mama ta.

Acum de mamă eşti departe

Te afli-n Campus, scrii o carte.

Păstrează floarea dragostei, copile,

Vei fi acasă în trei zile.

Credinţa este floare dragă,

Cu ea vei reuşi o viaţă-ntreagă.

Prin ea vei izbuti, copilul meu,

Te va iubi în orice clipă Dumnezeu.

DOR

N-am mai trecut demult pe-acasă

Şi mă tem

Că am uitat  chipul tău ,

Mamă frumoasă.

Aleargă uliţele satului

La întrecere cu vântul

Unui februarie primăvăratic.

Caut urmele tale.

În gând găsesc doar cuvântul.

Te caut şi te strig:

Mamă, mamăăă,

Te văd, ţi-a crescut o aripă

Vai, Doamne, mi-e teamă

Aripa mamei mă-ndeamnă.

Apuc să rostesc rugăciunea:

“Amestecă, Doamne lutul cu ploi,

Adu măcar cuvântul de-al ei înapoi,

Dă-ne din nou primăvară.

Binecuvintează gândul şi lutul

Întoarce spre noi

Începutul.

EROII

Eroii n-au mai apucat să plângă

S-au închinat cu mâna stângă

În dreapta  ţineau dragostea de ţară,

Au apucat doar să se-nchine şi să moară.

Azi trupul lor, ascuns pe sub pământ

Este-n istorie Cuvânt

De rugăciune şi iubire pentru ţară

Ei au ştiut doar să se-nchine şi să moară.

Cu gândul la copii şi la părinţi

Au murmurat Cuvântul către sfinţi

Simţind că nu e  rană să te doară

Mai tare decât dragostea de ţară.

Eroii noştri dorm cuminţi

Cu gândul la copii şi la părinţi.

Eroii nu mai au nevoi

Eroii ne mai au pe noi.

Cât mai trăim să nu-i uităm

Un semn de dragoste  le  dăm.

Eroii nu mai au nevoi

Eroi ne mai au pe noi.

Cât mai suntem, câţi mai trăim

Cu dragoste de ei să ne-amintim.

Eroii noştri dorm cuminţi

Cu gândul la copii şi la părinţi

Te roagă şi tu, copilul meu,

Pe tine te ascultă primul,

Dumnezeu.

ÎNVĂŢĂTURI

Firul de mohor

M-a luminat

Cum să acopăr câmpia,

Cum să caut în iarbă

Poezia.

Macul din lan

M-a dădăcit an de an

Vară de vară,

Cum să adun literă cu literă

Snopul uriaş cât câmpia

Să colorez cu roşul lui

Poezia.

Pălămida m-a sfătuit

Să învelesc puf cu puf câmpia

Să pitesc în uşorul  ei

Poezia.

Cicoarea mi-a arătat

Cum curge din cer

Vară de vară

Culoarea albastră

Îmbrăţişând toată câmpia,

Cum să iubesc şi să pier

În braţele ei…

Peste tot

Poezia.

Bunica m-a dus

la Altar

M-a învăţat să fac prima cruce

Un preot bătrân

cu mult har

mi-a picurat

Sfânta împărtăşanie.

Şi tot acolo am luat

Prima Sfântă Grijanie.

Rescrisă   19.11.2007 Buzau

PRIMĂVARA

cine sunt eu?

dincolo de marginea rotundă

a cerului şi a câmpiei din mine…

câmpia bătută de nebunia vântului

spălată de ploi

îngheţată de furtuni de zăpadă

cine să vadă

această câmpie ascunsă

în fiecare din noi?

Mă pitesc,

stau ascuns într-o bortă,

hârcoig.

Sap galerii

să ies afară.

Nori grei năpustesc în mine

potopul

diluvii

astup

cu fire de rugăciuni

găurile din mine

prin gurile galeriilor

ar mai putea să mă scoată afară?

Rădăcinile copacilor,

păduri crescute în jos

mă înfăşoară.

Jungla  îndeseşte,

teama  înteţeşte.

Sap galerie,

sap albii de râuri

trag înăuntru rime

poezii banale.

Poezia spicelor,

a florilor de grâu

rămâne afară…

Rădăcinile mă-nfăşoară.

ronţăi un spic

crescut din picioare

ceva înăuntru mă doare.

Bobul de grâu

alergă afară

se întoarce la mine

se face pernă

la căpătâi Carte de rugăciune..

Rima dintâi

mă doboară.

Mai întâi mă doare ideea

bobului în sine

cuvântul bob.

Dau să scap, nu mai pot

pământul îngheţat peste tot

bobul măşcat e fierbinte.

Capul pe el

cât mai cuminte.

Oare cine mă minte

că într-o zi voi ieşi afară?

Îngerul meu ivit

din somnul adânc m-a trezit

să  recit

poem dăruit

în clipa tăcerii

din Sfânta dimineaţă a Învierii

Copiii mei, este iar primăvară.

MAMEI MELE

Doamne, mama n-a avut

aripi

Să ajungă până la cer…

A coborât în pământ

Cu un singur Cuvânt.

Neavând aripi, să vină-napoi

Gătită cu  dureri

A uitat şi  de noi

N-o mai udă nici ploi

N-o mai bate nici vânt

N-o mai doare un singur cuvânt.

Ascultă, Doamne, ruga mea

Şi rosteşte măcar un cuvânt pentru ea.


%d blogeri au apreciat asta: