-Cezarina ADAMESCU recomandă un tânăr poet: George GÎTLAN

CONDEIE TINERE

Universul liric al acestui tânăr poet se concentrează în jurul (cum este şi firesc) ideii de iubire, uneori împărtăşită, alteori nu. Dar şi ideea de zbor îi este proprie. Aspiraţia către înalt îl situează  deja, deasupra, gata să decoleze, migălindu-şi aripile.

O necontenită ardere, o foame de viaţă,  „de verde”, nestăvilită, un poet care caută, nu doar coaja, învelişul, ci seva care menţine viaţa.

Mijloacele de expresie, deşi încă nu sunt  destul de conturate ori   pregnante, poetul încearcă într-un  stil propriu  de exprimare, să redea chip sentimentelor sale, filtrate prin propria sensibilitate. Ceea ce nu e tocmai uşor, mai ales la început de drum.

George Gîtlan îşi caută un ton distinct pentru exprimarea prinosului de har dăruit de Dumnezeu, potrivit arderilor sale lăuntrice.  Citeşte enorm, este interesat de tot ce se scrie, cultivă Poezia  ca modus vivendi şi nu superficial. Suntem convinşi că, decantându-şi fiorii lirici, înlăturând ceea ce este de prisos,  lăstărind şi copilind răsadurile plantate deja în pământ bun, (şi mă refer aici la  unele cuvinte care nu exprimă nimic, sau semnifică  foarte puţin),  va putea deveni un poet remarcabil.  A publicat pe unele reţele literare, alături de alţi tineri ori de condeie redutabile. Se remarcă poemele: „Gânduri tinere”; Oameni fără mâini”; „Moartea unui colţ de stea”; „Simţiri”; Revelaţie”. Prin diverse jocuri de cuvinte, prin metafore spontane, inedite, prin distilare continuă, va ajunge la esenţa a ceea ce se cheamă POEZIE  în adevăratul înţeles al cuvântului. Exemplificăm cu câteva versuri din poemul: „Şi stăm”: eu stau şi văd / cum mă deşir / cum mă dezleg / şi mă deznod / de toată viaţa / cu suflet şir”. Da, şi sufletul poate fi un şir de legări şi dezlegări, de  „noduri şi semne” aşa cum a spus Nichita Stănescu.

Şi în alt poem: „odată… / am spart în ochi / un colţ de stea / sângera atâta lumină /
o baltă de strălucire / se scurse din ea / de parcă / aş fi tăiat luna” (Moartea unui colţ de stea).

A prinde marea în căuşul palmelor, a o „strecura printre degete / desărând-o într-un sărut” iar cu „dulcele rămas” să-ţi stăvileşti „nestinsa sete de iubire”, (Simţiri) mi se pare că nu e la îndemâna oricui.  Aceasta numai Poetul o poate. Şi mai poate încă să cuprindă înlăuntrul său, „incandescentă vrere / de trupul tău aburind / a pâine sufletului înfometat de tine” (Simţiri).
Poetul are şi respirări în spirit de haiku, miniaturi nipone de genul: „o lacrimă
se transformă / în  stea / de la un ochi / la celălalt”
– chiar dacă nu respectă întrutotul canoanele tradiţionalei poezii japoneze. (Criogena).

Iată şi o revelaţie cât se poate de edificatoare pentru el ca persoană: „văd îngeri / în chip de om / aripi / turnate în crom / blestemaţi / să nu zboare / de a zeilor / suflare / să umble / pe pământ / cu călcâie sângerând / a mirare / dor de zbor / înecând” (Revelaţie). Călcâiele sângerând a mirare – iată o sintagmă care nu e la îndemâna oricui şi ne îndreptăţeşte să sperăm în  evoluţia fericită a acestui tânăr. Cu toate acestea, nu le-aş spune „Revelaţii” ci, mai curând inspiraţii,  viziuni poetice.

În ochii iubitei, „luceafărul păleşte / iar luna ruşinată / lumina-n şoapta nopţii / îşi tace”. (Anotimp al vieţii mele). Luna ruşinată, îşi tace lumina iar luceafărul păleşte. Ce dovadă mai mare de iubire pentru poet?
Nu avem decât să-i  dorim  inspiraţie, zbor înalt şi drept, şi să-l asigurăm că  îi vom urmări evoluţia.

CEZARINA ADAMESCU

VISE  DE  PRIMĂVARĂ

întinde-ţi
ramurile către mine
.
cu mugurii
hrăneşte-mi
foamea de verde
potoleşte-mi setea
nestăvilită de tine
când mă aduci
la trunchiul tău
lăstar să fiu
din seva ta să gust
încă un mâine.

VISUL UNEI NOPŢI DE IARNĂ

am lăsat
porţile deschise
tu vino doar
intră
în cetatea albă
cu turnuri ninse
acolo unde
scaun domnesc
te aşteaptă
regină să-mi fii
doamnă
a inimii mele
peste noapte
şi zi
tu intră

ŞI STĂM…

tu stai şi tragi
de-un capăt, aţa.
eu stau şi văd
cum mă deşir
cum mă dezleg
şi mă deznod
de toată viaţa
cu suflet şir

SOMN DE VIS

năvod de stele
noaptea întinde,
peste cerul
marii nemărginit,
şi-n ava-i înnădită
mă cuprinde,
un somn de vis
din doruri plămădit,
iar ochii larg
deschişi îmi sunt,
sunt treaz deşi…
eu totodată dorm,
şi-n colţ de ochi,
o lacrimă a tresărit,
să curgă-n
visul meu de somn

OAMENI FĂRĂ MÂINI

spune-mi
ce să-ţi dau
să-ţi mai fac
să nu plângi
ochi nebun
chiar nu vezi
n-are nimeni
o mână
pentru lacrima
ta
.
striveşte-o
între pleoape
acum
.
sunt toţi
nişte ciungi
în lacrima ta
întreagă

PLÂNG

tăcut
din gânduri
strâng
la piept
pe umărul tău mort
un dor
de veşnicie
poate atunci
n-o să mai plâng
de-acolo
dintre stele
neliniştea întreagă
o frâng
în clipa
morţii mele.

GÂNDURI  TINERE

sunt un om
ca mulţi alţii
pic de viaţă
strop mă scurg
cu sine rătăcesc
prin constelaţii
şi văd atâţia îngeri
care plâng
.
prinşi
în pereţii catedralelor
închişi în rama
sfintelor icoane
privaţi
de misticul lor zbor
de zei cu raţiuni
profane
.
al căror joc
în doi
de-a soarta nemiloasă
naşte-ucide
îngerii din noi
cu dragostea lor
mincinoasă.

MOARTEA UNUI COLŢ DE STEA

odată…
am spart în ochi
un colţ de stea
sângera atâta lumină
o baltă de strălucire
se scurse din ea
de parcă
aş fi tăiat luna
.
în urma sa
o galaxie de stele
o plângeau
.
de atunci mi-am spus
că n-am să mai sparg niciodată
colţuri de stele în ochi

SIMŢIRI

uneori am senzaţia
că poţi cuprinde marea întreagă
în căuşul palmelor tale
că o poţi strecura printre degete
desărând-o într-un sărut
din care îmi dai să sorb dulcele rămas
nestinsa sete de iubire
să-mi stăvilesc
.
alteori am impresia că în mâinile tale
poţi ascunde pământul, că îl frămânţi
îmbogăţindu-l cu lacrimile tale
dospindu-l la căldura adâncilor simţiri
înfierbântate de dorinţă
.
incandescentă vrere
de trupul tău aburind
a pâine sufletului înfometat de tine

ANOTIMP AL VIEŢII MELE

în ochii tăi
luceafărul păleşte
iar luna ruşinată
lumină-n şoapta nopţii
îşi tace
.
tac şi eu
în admiraţie căzut
cu pământul în genunchi
mă înrădăcinez
la picioarele tale
.
într-un zâmbet
mă-ncălzeşte
şi-n ochii tăi frumoşi
voi înflori

CRIOGENA

înveleşte-mă
cu aripa ta
sunt gol
şi mi-e rece
e atâta frig
în afară
pe cât îmi era
de cald
înăuntrul tău
.
o lacrimă
se transformă
în  stea
de la un ochi
la celălalt

REVELAŢIE

văd îngeri
în chip de om
aripi
turnate în crom
blestemaţi
să nu zboare
de a zeilor
suflare
să umble
pe pământ
cu călcâie sângerând
a mirare
dor de zbor
înecând

INCOMPLET

Doamne…
sunt un infirm
fără coasta mea
tu m-ai făcut întreg
ai rupt apoi
os din oasele mele
şi mi-ai reîntregit
existenţa cu ea
să fiu al ei
iar ea a mea
şi împreună
una cu tine

pentru ce m-ai schilodit?
Dumnezeul meu!

LUMINĂ COAPTĂ

tăcut
mi te cobor
din cerul
gândurilor mele
surd
în ploi
de stele
căzătoare
te culeg
în visul meu
lumină coaptă
fruct interzis
al nopţilor albastre
dulcea mea …
amară

EPILOG

eşti rece iubito
ochii-ţi sunt stinşi
apus ţi-e zâmbetul
şi buzele-ţi dorm
undeva sărutul viu
sfârşeşte pierdut
rătăcind într-un vis
amorţire în somn.

GEORGE GÎTLAN

( POEZIILE AU FOST PRLUCRATE ÎN CENACLUL CARTEA TINERILOR SCRIITORI, SUB ÎNDRUMAREA ADEI CHIFOR )

Anunțuri

%d blogeri au apreciat asta: