-,,Ciudăţenii în natură”


CIUDĂŢENII ÎN NATURĂ -poezii interactive

DOCTORUL PĂDURII

Cioc, în trunchiul de stejar

Cioc, în ramura de fag,

Cioc, cioc, cioc! Se-aude clar

Cine s-a oprit în prag?

Este doctorul pădurii.

Stetoscopu-l ţine grav.

Gâzele şoptesc speriate :

Oare-i vreun copac bolnav?

Cineva în uşă bate :

Cioc, cioc, cioc! Se-aude clar.

Cine-atât de învăţat e

Să consulte un stejar?

Chiar de-i multă hărmălaie

Cioc, cioc, cioc se-aude, taci!

Cioc meticulos ascultă

Precum cel mai vrednic vraci.

O FLOARE ALBĂ

În zori

O floare albă s-a trezit

Şi somnoroasă prinde să-şi deschidă

Spre soare delicatele petale.

În jur,

De strajă stau cu feţe grave

La datorie – firele de iarbă.

O floare şi-a-mbrăcat lumină nouă

Cu ochii umeziţi de blânda rouă,

Din lujer cu mirare se mlădie

Văzând cum zboară-n vânt o păpădie.

Şopteşte-apoi zefirului timidă :

-Un fluturaş mi-a spus că o să plouă.

Aşa umbrelă să-mi aduci şi mie!

ÎMPĂRĂŢIA PEŞTILOR

Ia priveşte ce mai peşti!

O scrumbie

Şi-a pus bluză albăstrie.

Dumnealui, dragonul mării

A cam dat de gustul sării.

Un lipan mai dolofan

E-n dispută cu un crap

Şi-l goneşte-acum la trap

Pentru-o coadă de plătică

Nici prea mare, nici prea mică.

În tricou de marinar

Zebra e un peşte rar.

Un căluţ de mare, ah,

Cu şalăul joacă şah.

Înotând ca o felină,

O pisică balerină

Se loveşte de un pici,

Peştele numit arici.

Ca un domn, bătrânul somn

Brusc s-a hotărât să fie

Cavaler cu o hamsie.

Ea timidă şi năucă

Înghiţită e de-o ştiucă.

Stau travrizii şi guvizii

Pe un chei făcând pe ghizii.

Pleacă-ndată să se culce,

Peştii cei de apă dulce,

Cei de mare, sub vapoare

Ies îndată la plimbare.

În oglindă, roşioara,

Potrivind pălărioara,

Se suceşte, se-nvârteşte,

Tare-i bine să fii peşte!

CE PRIETEN GROZAV E DELFINUL!

De mirare ochii fac roată

Când privesc un delfin cum înoată

În bazinul numit delfinariu

La Constanţa, pe lângă acvariu.

Săritura prin cercuri de foc

E spectaculoasă ca joc.

Toţi copiii, cu prietenie

Îl aplaudă şi îl îmbie

facă şi vreo ghiduşie.

Cu mingea atunci el jonglează

Ca la fotbal, cu botul pasează

Plonjând imediat în bazin.

Ce prieten grozav e-un delfin!

Călăuză atentă pe mare

La prora îndată apare

Salută c-un salt marinarul

Ghidându-i cărarea ca farul.

El sunete scoate-ascuţite

În limbile toate vestite

Ades el salvează de înec

Trăgându-l pe om la edec

Ba chiar împingându-l cu botul

La ţărmuri precum caşalotul

Scurtând oboseala şi chinul

Ce prieten grozav e delfinul!

Aşa mamifer e cam rar

Adus de natură în dar

Îl chem aşadar când mi-e dor

Să-mi dea imediat ajutor!

CIUDĂŢENII ÎN NATURĂ

Multe ciudăţenii sunt

Pretutindeni pe pământ!

Lângă fluviul Amazon

Anaconda stă pe tron

Şi se simte-n siguranţă

Fiindcă-i şarpe cu prestanţă.

O făptură foarte sobră

Este veninoasa cobră;

Ochelarii nu şi-i scoate

Dacă doarme ori e noapte.

Câinele care nu latră

Se numeşte Dingo, iată.

Pasărea care nu zboară

Este kiwi, bunăoară.

Te cuprinde-un soi de milă

Când priveşti la o cămilă

Care este, lucru cert

O corabie-n deşert!

ALTE CIUDĂŢENII

În natură de ţi-e dat

Să străbaţi în lung şi-n lat

Aer, apă sau uscat,

Afli tot ce n-ai aflat.

Hipocampul e un cal

Care-aleargă pe un val.

Din mulţimea interlopă

De cornute, cerbi şi ciute

Se distinge-o antilopă.

Fără vreo exagerare

Prima e la alergare.

Racul merge îndărăt

Dacă vreţi vă şi arăt.

Mamiferul acesta mare

E-o balenă-notătoare.

Imitând după ureche

Orice sunet, aşadar,

Este dăruit cu har

Vorbăreţul…papagal.

Salturi pe-o distanţă lungă

Face cangurul sprinţar

Şi îşi ţine într-o pungă

Puiul ca-ntr-un buzunar.

Din Ecuator la Pol

Dacă veţi călători

Pas cu pas veţi întâlni

Ciudăţenii şi mai şi…

CIUDĂŢENII ŞI MAI ŞI…

Cine-i ursul de zăpadă

Pilotând pe-al gheţii bord?

Fram e! Cine vrea să-l vadă,

Îl poftesc la Polul Nord.

Un înotător vestit,

Ca să pară mai integru

Pinguinu-i travestit

Totdeauna-n fracul negru.

Lumea ar putea să creadă

Dacă ar privi-n desen

Că-i un cerb chiar de zăpadă.

Eu vă spun că este ren.

Astfel, vietăţi ciudate

Toate-n specia firească

Într-un ritm fără egal

Au menirea să-ntregească

Echilibrul natural.

Însă dacă sunt pe cale

Să dispară-atunci, fireşte,

Omul bun le ocroteşte-n

Rezervaţii naturale.

FIECARE-N CASA LUI

Domnul melc şi doamna melcă

Fiecare-n casa lui

Codobelc şi codobelcă

s-au gândit să crească pui.

Au destule dependinţe,

Balconaşe, hol, cămări,

Dar în unele privinţe

-mi-a şoptit o albă floare-

locuinţa lor va fi

sigur neîncăpătoare

pentru când vor fi să iasă

melcuşori din cochilie

să se joace pân’ la Paşte

cu drăguţii pui de broaşte

şi corniţele să-şi scoată

ca să-şi plimbe ochii roată

peste nuferii din baltă!

PIT

Un nagâţ, pe nume Pit

Tare e nefericit

Fiindcă de vreo două zile

Un băiat numit Vasile

l-a închis într-un hambar,

fără a avea habar

cum că fraţii lui cei buni

vor zbura spre alte lumi.

De atunci, rămas tăcut,

Buimăcit şi cam năuc,

Nevoit să-şi uite zborul

Soarelui să-i ducă dorul.

Dragi copii, nagâţul Pit

Tare e nefericit!

CĂRĂBUŞUL

Cărăbuşul cărăuş

Cară lemne pe-un urcuş.

Tocmai traverseaz-o punte

Să-şi clădească sus, la munte,

O colibă pentru iarnă

Fiindcă a pornit să cearnă

Din văzduh o ploaie rece.

De primejdii multe trece.

Ce povară, ce urcuş,

s-a făcut alunecuş.

Toamna s-a-ntrecut cu gluma

Şi-a trimis solie – bruma.

Bate-un cui, cioc-boc şi iată

El acoperişul gată.

Uşa-nchide-ncet, încet

Şi dă ultimul concert.

Obosit şi somnoros

Lasă violina jos,

Somnul iernii să-l răpună.

Noapte lungă,

Noapte bună!

GREIERAŞUL ŢÂR-ŢÂREL

Am de ieri un mic chiriaş.

Ţâr-Ţârel, un greieraş.

Locuieşte în pridvor

Şi ţâr-ţârâie de zor.

Nu mă pot nici odihni,

Dar nici scrie sau citi.

Mi-a venit în gând să-l rog

Să-l provoc la dialog :

-Unde-ai învăţat să cânţi

cu atâta fantezie?

Spune-mi, unde-i spiriduşul

Ce-ţi insuflă-atâta har?

La orchestra din hambar?

-Nu e greu, da-i foarte trist

să fii un cri-cri solist.

-Cri, i-am zis atuncci încet,

vrei să facem un duet?

-Ţâr, ţâr, ţâr,

-Tra,la-la! Si-mi-la-re-sol-di-fa!

Împreună vom cânta

Până şi ceilalţi copii

Or să-nveţe „Cri-cri-cri!”

IARNA PE DUNĂRE

Dunăre, ce singurică

Ai rămas, nu-ţi este frică

De îngheţuri, vânt şi noapte,

Crengi trosnite, umbre, şoapte?

Nici ţipenie pe maluri…

Unde-s falnicele valuri

Netezind nisipul ud?

S-au refugiat spre sud.

Unde-s albii pescăruşi,

Cormoranii, unde-s duşi?

Dar locuitorii tăi,

Crăpuşteni, bibani, şalăi,

Rase mici sau mari de peşti,

Racii înzestraţi cu cleşti?

S-au ascuns, s-au culcuşit,

Dorm acum e negreşit

În cotloane căptuşite

De cu toamnă pregătite.

BROTACUL ÎŞI SCHIMBĂ PIELEA

Cucurigu şi cotcodac

Cotcodăcea un brotac

Vrând să-l imite, ce tupeu!

Pe chiar Pintenogu Gogu

Mai marele peste găini

Din poiata unor vecini.

-Ce, eu nu pot cotcodăci?

Sau cucurigăi? Ia nu mă mai cicăli.

Se răsuci şi se umflă în guşă

De parcă ar fi fost pişcat de-o căpuşă.

Ai să vezi câte puicuţe, grăsuţe

Se vor îmbulzi

Să-mi aducă râme şi viermişori

De la ciocul unor puişori…

Şi-atunci, ce să mai muncesc,

Să mă spetesc,

Să vânez ţânţari armăsari

Şi muşte ce zboară

Ca evadate din cuşte

Să caute huşte de ciorbă

Şi după aste fapte

Cad secerate muştele-n lapte?

Ce atâta vorbă?

Haideţi la taica, puicuţe,

Nu fiţi prostuţe,

Orăcăi râiosul brotac

Crezând că-l imită pe Pintenog

Sau pe Cotcodac.

Când vorbeşti alte limbi

Vezi ca nu cumva

Şi pielea să-ţi schimbi.

Degeaba te lingi pe bot

Că te înghite o barză

Cu fulgi cu tot!

Cu piele adică,

Dacă nu laşi gura mai mică…

PESCARII LUI PEŞTE

Mămăliga e pe ducă

Pluta trage-ncet la ştiucă.

Apa curge ca năucă

Primăvara-i hăbăucă.

Te apuci de un (mu)ştiuc

Însă eu pe unde-apuc?

Să mă duc, să mă tot duc

Drept în Ţara lui Papuc.

Vreau şi eu doar un chitic

(ce-i un peştişor mai mic)

dar îmi poate-ndeplini

trei dorinţe, cred c-o ştii.

Căci în orişice poveşti

El e rege printre peşti.

Aş fi foarte fericit

Şi c-un peştişor sfrijit.

Să-i înfig cârligu-n coadă

Că doar pescuiesc în cadă.

Ori în coadă, ori în bot

Ştiuca are-un bot de-un cot.

(Că doar n-o fi caşalot!)

pus la sare la popotă

şi mâncat într-o rulotă,

ori prăjit la cherhana.

De-i baboi, l-oi împăna

Cu piper şi cu boia

Şi căţei de usturoi

Când e primăvara-n toi

Să ne înfruptăm şi noi.

Ori îl frig pe un grătar

Şi-l înfulec cu muştar

Presărând enibahar.

Dar milos cum sunt, mai bine

Îi dau drumu-n ape line

Neamul lui să nu-l jelească.

Are dreptul să trăiască

E făptură şi, cred eu

E creat de Dumnezeu.

Nu ştiu dacă am să pot

Să ajung şi eu săp-not

Până hăt, spre estuar

Barem să miros măcar

Saramura de baboi

Cu mujdei de usturoi.

Mămăliga-i aburindă;

Undiţa mi-agăţ în tindă.

Mârliţa şi caşalotul

Nu-şi arată însă botul.

Uite cotul, nu e cotul!

Dar se vede feribotul.

Hai să facem o plimbare

Fiindcă e nămiaza mare

Şi noi tot n-am prins nimica.

Până nu ne-apucă frica.

Să ne-ntoarcem iar la mal

Pe spinarea unui val

Că am pescuit cu sârg

Peşte congelat din târg!

NUNTĂ-N POENIŢĂ

O rădaşcă dă fuguţa

Să-şi ascută forfecuţa

Fiindcă are de cusut.

-Merg şi eu să o ajut,

la croit, la înseilat

până nu s-a înserat.

Dânsa e croitoreasă,

Face rochie aleasă

Din mătasea unei broaşte

Fiindcă mâine-i Sfântul paşte.

Şi o coase fin, vezi bine

Doar cu ace de albine,

Iar din raze ea brodează

Până scapătă de-amiază,

Floricele de sulfină

Ce-s scăldate în lumină.

Dintr-o aţă cum e liţa

Ţese voal păienjeniţa

Ca un tul şi ca o boare

De se vede tot în zare.

Să se ştie, pe răzoare

Ce-i în zare-i de vânzare.

Dintr-un guguloi sunt scoase

Alte fire de mătase.

Le-au ţesut în mediul ud

Viermişorii de agud.

Vor servi ca trenă lungă

În poveste să ajungă.

Şi mireasa, luminiţa

Licărind în poieniţa

Înflorită-n luna mai

e-nsoţită de alai.

-Vrei să fii chiar tu mireasă

să-ţi comanzi rochiţă-aleasă,

strălucind cum alta nu-i,

ca şi floarea soarelui?

UN COCOŞ ARHEOLOG

Să vă spun ce-am mai păţit

Dăunăzi, am răguşit,

Din rărunchi când l-am strigat

Pe faimosul Pintenat,

Cocurigu cel moţat.

Dar el scurmă şi tot scurmă

Zici c-ar căuta o urmă.

Poate o vestigie,

Poate o efigie

Dintr-o epocă pierdută,

Puişorii îl ajută.

S-a făcut arheolog

Poate paleontolog,

Cocoşelul pintenog.

Când găseşte-un ciob de oală

Dânsul toată lumea scoală

Până te cuprinde frigu’

De atâta „Cucurigu!”

Ba găsit-a şi-o mărgică

Precum puica babei, cică,

De-a cotcodăcit pe plaur

Ca pentru un ou de aur.

Şi-uite-aşa, găinărimea,

Boboceii şi puştimea

Caută cu ciocuţele

Prin gunoaiele răzleţe.

FORFECARUL

Cu mustaţa unui rac

Poţi să coşi mata un frac

Şi cu foarfecele sale

Să croieşti vreo trei sandale.

Dar să nu te potriveşti

Tu cu ascuţiţii cleşti

Că sunt iuţi precum un brici

Vai de bietul domn Arici

Că îi taie ácele

Nasul şi cojoacele

De rămâne pricăjit

Ca o perie, ciuntit.

Cu mişcări în patru timpi

E-o castană fără ghimpi!

-Racule, mai ţine-ţi cleştii

fiindcă rostu-l strici poveştii!

Nu mai forfeca din ei

c-o să-ţi dau vreo şapte lei

paralei şi foarte grei

cumpără-ţi ce vrei cu ei!

AUREL

Parcă-i tufă de scaieţi

Umblătoare pe cărare

Sau – de mărăcini – puieţi

Ce ciudată arătare!

C-un botic cam ascuţit

Şi doi ochi rotunzi, mărgele

E ariciul, Aurel e,

Mă şi mir că n-aţi ghicit.

Tocmai într-o veche târlă

Auzise c-o şopârlă

Se-ascunsese în ocol

Dar găsise locul gol,

Căci trecuse Ziua Crucii.

Când şopârlele şi şerpii

Apucaţi ca habaucii

Fug la rădăcina ierbii –

Şi se-ascund într-un culcuş

Mai călduţ decât afară

Parcă-n pat de rumeguş

Până către primăvară.

Lucrul acesta de mirare

Se numeşte hibernare.

Parcă l-a lovit cu biciul

Peste ţepii lui de pui

De-a rămas flămând ariciul

Şi-a plecat aşa, hai-hui…

LIBELULA

E bijuterie oare,

Sau o mică zburătoare

Ce se-nvârte-atât de iute

Fără nimeni s-o ajute,

Cu motoarele pornite

Zumzăite, bâzâite.

Pleoape n-are, nici sprâncene,

Ci doar două lungi antene.

Astfel, ochii ei cam trişti

Totdeauna par deschişi.

Are-abia întrezărite

Patru aripi ascuţite

Străvezii şi subţirele

Că te poţi vedea prin ele.

Cap rotund, catifelat,

Parcă-i bobocel umflat.

Trupul verde, subţirel

Hai să-l trecem prin inel!

Ineluş învârtecuş,

Parcă-i desenat în tuş.

Patru picioruşe are

Toate patru sunt sprinţare,

Unul de-altul şi le freacă

De necaz şi greu să-i treacă.

E atât de diafană

c-ar fi bună leac de rană.

Iat-o pe o campanulă

Pe duduia libelulă.

Haideţi pe spinarea ei,

Să zburăm, copiii mei,

Fiindcă fără vreun fason

Se preface-n avion.

Fără ca să tragi de sfori

Poţi pe ea înalt să zbori

Până dincolo de nori

Sau pe arc de curcubeu

Ca pe şeaua unui zmeu!

CANARUL ŞI SCATIUL

Ce catastrofă

Se poate isca într-o strofă!

N-aveţi habar.

Un canar bea apă din cană

Şi-a căzut de pe buză

Lăsând păsărimea mofluză.

Burzuluit un cocostârc

(un fel de cocoş jumătate stârc)

uluit de propria îndrăzneală

asumându-şi riscul

l-a scos cu pliscul

şi l-a atârnat la uscat.

Scatiul vecin

Care atât aştepta cel puţin,

Se-ntreba :

Cu atâţia bani în buzunar

Acest canar

n-a luat lecţii de-not?

Socot c-a greşit

Şi negreşit,

Îi voi da eu

Pe un leu.

Aşa s-a pus pe capul bietului canar

Abia zvântat şi speriat

Să-l dăscălească.

-Şi eu am înotat în jacuzzi.

Dacă nu vrei să-ţi uzi costumaţia nouă,

Înoată pe rouă,

Sau chiar pe nisip

Fără să scoţi un „cirip!”

Alftel nu-i chip

Să rămâi ca mine, uscat.

Bruscat,

Canarul făcu

În aer o piruetă

De parcă s-ar fi învârtit

Pe-o giruetă

Şi zise cu oarecare etichetă :

-Poate nu ştiţi, dar eu experimentez

o nouă metodă

subacvatică de respirat : spiralat.

Lumea s-a mirat

Să mă vadă murat,

Dar ştiinţa,

Cum puteţi să vă închipuiţi,

Cere riscuri şi (aste)riscuri

Care sunt asumate în totalitate

De cercetători, cu sau fără cercei,

Care sunt totuşi luptători,

Fie ei lupi, fie vânători.

Discuţia se-ncheie neaşteptat

c-un flueirat.

De canar, de scatiu?

Iaca, poţi să mă tai

Că nu ştiu…


%d blogeri au apreciat asta: