,,ELEMENTE NATURALE- POVEŞTILE FOCULUI”

POVESTEA FOCULUI

 

-Cară Marea cu căldarea,

cu bidonul, cu sticluţa,

cu carafa, cu girafa,,

cu pipeta dă fuguţa

sau mai mare dandanaua

cu sacaua,

ca să mute, teleleu

Marea Neagră, ce tupeu

S-o strămute de la loc

S-o azvârle drept în foc

Fiindcă din senin, aseară

S-a iscat aşa o pară

Dintr-un stog sau dintr-o claie

Şi-a stârnit o pălălaie

Cu  steluţe de scântei

Aoleu şi vălelei!

.

Arde! Fuga, dragii mei.

Domnul Foc, Doamna Scânteie

Nu poftesc cuminţi să steie

Sar în lături, se întind

Şi suflarea o cuprind.

.

S-a dezlănţuit urgie

Un incendiu în câmpie,

Un foc mare în hambar.

Dar de unde ? N-am habar.

Frige iarba-n jur, pârlită

Frige grinda înnegrită.

.

Dar pompierul voluntar

Îl va stinge pân’ la jar

Pân’ va rămânea cenuşă

Pân’ la tocul de la uşă.

Însă nu forţa norocul

Să te joci mata cu focul!

Fiindcă-nghite-ntr-o clipită

Munca-ntreagă-agonisită.

Arde lacomă, pe loc

Lighioana zisă Foc

Tot ce-i pe pământ suflare

Daţi de-aceea ascultare

Celor mari ce vă învaţă

Cum să vă feriţi în viaţă.

.

Nu-i chibritul jucărie

Căci dezlănţuie urgie

Aducând nenorociri

Pagube, să nu te miri,

Ce arsuri şi ce dureri

Şi-alte multe neplăceri

Ne aduce imediat

Focul nesupravegheat

Fie şi numai o clipă

Dac-a fost făcut în pripă.

.

Aşadar, copii, să ştiţi

Nu e bine să glumiţi

C-o scânteie cât de mică

Şi s-aveţi de dânsa frică

Fiindcă frige, ah şi uf!

Aducând numai năduf.

 

 

…………………….

 

 

FOC LA INIMIOARĂ

 

 

 

Orice tânăr bunăoară

Are-un foc la inimioară.

Focu-acesta este viu

Chiar şi fetele îl ştiu

Nici măcar nu-l pot descrie

Te îmbată şi te-mbie

Ca o flacără nestinsă

Chiar de-i udă, chiar de-i ninsă.

Este flacăra iubirii

Născătoarea fericirii

Însă mulţi nu prea-şi dau seama

Şi-i apucă-ndată teama

Apoi vina dând pe soartă

Sting văpaia şi se ceartă

Şi sugrumă repejor

Al iubirii cald fior.

Tare-i greu apoi să tinzi

Focul să îl reaprinzi.

Inimile prea răcite

Pot fi prea uşor rănite.

De-aia-i bine cum să ştii

Focul viu să-l întreţii.

 

 

…………………..

 

 

 

FOCUL E FOLOSITOR

 

 

 

 

Însă focul, sigur are

Şi-altă întrebuinţare

Într-o mie de sectoare

Fie mic sau fie mare.

Încă din străvechi hrisoave

S-au aflat vulcani şi lave

Munţi cu foc în măruntaie

Care izbucnesc văpaie

Şi în lavă se preling

Până se răcesc, se sting.

 

.

 

Doar cu un amnar şi iască

Omu-a vrut să se-ncălzească

El frecând piatră de piatră

Focului îi face vatră

O aşa descoperire

E străveche-n omenire

Focul vrând să prelucreze

Omu-ncepe să lucreze

Şi topeşte fieru-n foc

Arme născocind pe loc

Suliţe şi iatagane

Ba şi grele buzdugane

Coifuri, zale şi armuri

În războaie cu mauri.

.

Vatră şi cuptor de copt

Pâinea împletită-n opt

Oamenilor de folos

Când aduc belşug, prinos.

.

În cămin sau în sobiţe

El aprinde luminiţe

Jar şi flăcări dogorind

Se aprind, se sting se-aprind

Când rămâne-un pic de jar

Este bun pentru grătar

Unde facem frigărui

Mititei, cârnaţi şi pui.

.

Dar nimic nu se compară

Cu lumina de afară

Dată-n stare naturală

De la Domnu-i şi-i normală

De la soarele fierbinte

Pentru trup şi pentru minte.

 

.

 

Eu vă spun, îmi place mult

Focu-n vatră când ascult

El îmi spune-n şoapte line

Că doreşte să-mi aline

Visele şi somnu-n noapte

Şi-mi arată zeci de fapte.

 

 

 

 

CEZARINA ADAMESCU

 

     

 

 

 

 

Anunțuri

%d blogeri au apreciat asta: