-,,Întâmplări cu animale”

UITE-O, NU-I!

Cu un cântecel în frunte

sus pe munte, chiar de-a buşa uneori

prin împărăţii de flori,

am ajuns, pitiş, pitiş,

prin brădet, prin aluniş,

repejor sau mai încet

în poiană-n luminiş.

.

-Nu mai mergem nici un pas!

Vreau să facem un popas,

strigă tare o fetiţă.

-Am văzut o veveriţă,

spune altul, mai cu moţ,

de răsună tot înaltul.

.

-Hai să-i dăruim alune,

nucuşoare sau chiar ghindă.

Cine ar putea s-o prindă?

Dumneaei, ca o zvârlugă

ne-a cam pus pe toţi pe fugă.

.

-Ce zburdalnică duduie!

Uite-o, nu e! Uite-o, nu e!

……………….


DOMNIŞOARA VEVERIŢA

Speriată, din tufiş

s-a ivit în poieniţă

poposind, o veveriţă.

Doi ochi mici privind cruciş.

.

Pe-orişicare fel de vreme

puştii-au învăţat s-o cheme.

Două nuci bat darabana

şi o strigă: Mariana!

.

Îi oferă-un sân de-alune,

ghindă, nucuşoare bune.

Ea le prinde, le agaţă

cu lăbuţele din faţă

.

şi ca nimeni să le fure

le ascunde în pădure.

Şi sărind apoi de sus,

a uitat unde le-a pus.

.

Vine-apoi din nou să ceară

drăgălaşa domnişoară…


%d blogeri au apreciat asta: