,,POEZII ŞCOLĂREŞTI”

RAITĂ-N POD

 

 

Hârţii ce mai fac

din pod?

tot mai rod,

            tot mai rod

al paingului năvod?

.

Ia alungă-i, mâţă doamnă,

să ne pregătim de toamnă.

Pune nucile-n desagă

că se-apropie

                        nu-i şagă

frigul, bruma, vijelia

şi s-a spart bostănăria.

 

…………..

DĂ-MI O COALĂ

 

 

Dă-mi te rog frumos, o coală

că mă pregătesc de şcoală

şi-aş dori să desenez

un cocoş cu creastă frez,

o găină şi trei pui

şi-un băiat cu ochi căprui.

 

……………..

ZISU LA  TÂRLĂ

 

Cât îi lung şi lat Parisu’

nu-i pisoi cum este Zisu’.

Bagă mâţul domnişor

spaimă-n neamul rozător

care-i tare stricător.

Las’ c-o să le vin de hac

o să-i vâr pe toţi în sac

bâldâbâc îi dau pe gârlă

şi-am scăpat de ei la târlă!

 

 

 

CEZARINA ADAMESCU

22 august 2011

Anunțuri

%d blogeri au apreciat asta: