,,SONETE LUMINATE”

 

Eu casa am umplut-o cu lumină

 

 

                                   Eu casa am umplut-o cu lumină

                                   aşa cum umpli c-un căuş un râu;

                                   să ne albim de pulberea de tină

                                   cum dropia-n seminţele de grâu.

.

                                   Am alungat şi umbrele-nserării

                                   ce se lungeau diforme prin pereţi

                                   ne furişăm la marginea uitării

                                   ca fluturii în preajma lămpii – beţi.

.

                                   A fost o zi, o zi cu lună plină

                                   de vorbele căzute dintr-un vers;

                                   păşeam stingheră-n raiul de nevină

                                   am ezitat, apoi cuvântu-am şters.

.

                                   Cuvântu-acela magic, cu aldină,

                                   din casa scufundată-n lună plină.

 

 

..

 

                                   E un temei de rugă aşteptarea

 

 

                                   E un temei de rugă aşteptarea

                                   mijită între pleoapele de lut

                                   şi pâinea înmuiată-n vin şi sarea

                                   ne primenesc sărutul ne-nceput.

.

                                   Deşi potirul alb e pe sfârşite

                                   şi vinul vieţii-n amforă dospit

                                   tu gustă-l cu smerenie, iubite,

                                   cu gesturi simple astăzi, ca-ntr-un rit.

.

                                   Pe crestele albite de omături

                                   răsare blândă, tainica Selene

                                   şi stelele uimite dau în lături

                                   alunecând pe tâmplă şi pe gene.

.

                                   Tu scrii îngenuncheat la lumânarea

                                   şi-i un temei de rugă aşteptarea…

 

 

 

..

 

 

 

            De când te-aştept au înflorit magnolii

 

 

                       

                                   De când te-aştept au înflorit magnolii;

                                   cireşii timpurii au înflorit.

                                   Am lepădat veşminte şi orgolii

                                   când frunzele s-au prins într-un horit.

                                   .

                                   De când aştept şi versu-ţi psihedelic

                                   l-am recitit şi-l ştiu pe dinafară.

                                   Îmi susură-n ureche glas angelic

                                   şi susurul se-ntinde cât o ţară.

.

                                   Se prăbuşesc în el tăceri de-o viaţă

                                   ca pietre rezonând într-o fântână

                                   şi când mă spăl cu versul tău pe faţă

                                   eu capăt imediat puteri de zână.

.

                                   De când te-aştept în infinimea colii

                                   iubite, parcă înfloresc magnolii…

 

..

 

 

 

Prietene-aşteptările sunt demne

 

 

                                   Prietene-aşteptările sunt demne

                                   dar merită răsplata însutit:

                                   rămâne-vor mirările solemne

                                   că n-ai iubit de-ajuns, că n-am iubit.

.

                                   Se face seară-n iarbă şi în gânduri;

                                   din nou tresare steaua la apus.

                                   Îmi arginteşte luna albe rânduri

                                   şi firul vieţii deapănă pe fus.

.

                                   Din ce vorbesc, rămâne-va uitarea

                                   şi se aşterne praful în cuvânt.

                                   Pe ochii-ntredeschişi mijeşte zarea

                                   şi-un zvon de ducă-i în ecoul frânt.

.

                                   Prietene, aşteptările sunt demne.

                                   iubirea noastră scrijelă desemne…

 

 

..

 

 

Un suflet jinduit de armonie

 

 

                                   Un suflet jinduit de armonie

                                   în căutarea altui suflet sfânt

                                   ar fi în stare, dând pe veresie

                                   să-şi vândă chiar şi palma de pământ.

.

                                   Predestinat să se desfacă-n soare

                                   el caută lumina în răscruci

                                   ca floarea tresărind la prima boare

                                   ca vântul spulberând un cuib de cuci.

                                   .

                                   Revarsă, tu, un strop de armonie

                                   măcar o dată, vino în amurg,

                                   şi adu-mi un potir cu apă vie

                                   să stingi în ea lumina-n care curg.

.

                                   Aştept de-o viaţă-ntreagă să mă-mbie

                                   un suflet jinduit de armonie…

 

 

..

 

 

                                   Voi sta-n sărut ca pe-un peron de gară

 

 

 

                                   Voi sta-n sărut ca pe-un peron de gară

                                   batista fluturând ca o chemare

                                   va fi o-mbrăţişare dulce-amară

                                   că-i trenul vieţii gata de plecare…

.

                                   Şi dacă aţipi-voi, Cunegundă,

                                   pe gura ta fierbinte, răcoroasă,

                                   nu mă trezi, mai lasă-mă-o secundfă

                                   să-i simt aroma crudă şi mustoasă…

.

                                   E-o-ntoarcere în orice despărţire

                                   şi-am să te-aştept cu chipul tău pe pernă,

                                   să prelungim minutul de iubire

                                   iar contopirea va părea eternă.

.

 

                                   La ceasul când şi iarba se-nfioară

                                   voi sta-n sărut ca pe-un peron de gară…

 

..

 

                                   E-un adevăr, şi cine-ar recunoaşte?

 

 

                                   E-un adevăr, şi cine-ar recunoaşte?

                                   Şi-un inefabil ce se lasă prins:

                                   Te port în mine ca şi cum te-aş naşte

                                   şi te-aş zvârli din nou în Necuprins…

.

                                   Femeie-n trup, fecioară în cuvinte

                                   nimic nu-mi pare-a fi cu neputinţă:

                                   te zămislesc necontenit în minte

                                   ca pe-o ofrandă-adusă cu priinţă…

.

                                   Pe urma întâmplării-ntr-o pădure

                                   printre copaci de silex eu alerg

                                   şi aspru mă rănesc într-o secure

                                   de nu mai pot nici urmele să şterg.

.

                                   Mă recunoşti la cea dintâi privire:

                                   Femeie-n trup, fecioară în vorbire…

 

..

 

 

A fost aşa ca mai presus de fire

 

 

                                   A fost aşa ca mai presus de fire

                                   chemat de dulci miresme-n joc fecund

                                   iubite, să-mi devii alcătuire,

                                   miracol, împlinire şi rotund.

.

                                   Şi-ascunşi adânc în pântecele firii

                                   ca-n apa amniotică a mumei

                                   îmbrăţişaţi precum uniţi sunt mirii

                                   noi doi să dăm însufleţire humei…

.

                                   Ca naşterea cometelor în Ord

                                   aşa născum cuvintele de nuntă.

                                   Venind din cel îndepărtat fiord

                                   azi nu mai sunt deloc o rece suntă.

.

                                   Trezite-s toate, mai presus de fire,

                                   într-o temeinică şi cald-alcătuire…

                                    

 

                                  

 

N-am mai urcat de-o viaţă la Cumpăna Nedeii

.

 

                                   N-am mai urcat de-o viaţă la cumpăna Nedeii

                                   când soarele răsare de pe la asfinţit

                                   de-aceea azi mă caţăr pe culmile ideii

                                   să văd cam câte vise, avea-voi de-mplinit.

                                   .

                                   Dar sunt insomniacă, şi-n peştera Nedeii

                                   pe Obcina cea Mare, în miez de aţipire

                                   sabinele aleargă la adăpat cu mieii.

                                   Nelinişti dau în floare, la cea dintâi iubire.

.

                                   Şi-n timp ce mă-nfioară ceremonii străbune

                                   de lungi tăceri albastre, mi-e trupul răscolit.

                                   Aprind fără de iască tăciune şi cărbune

                                   şi-n ruga mea smerită, mi-e sufletul golit.

.

                                   De când te-aştept pe obcini şi gândul mi-a-nflori

                                   şi soarele răsare cam pe la asfinţit.

 

..

 

 

                                   Dar unde este-acel numit departe?

 

 

                                   Dar unde este-acel numit departe?

                                   de-l caut în deşert şi nu-l găsesc?

                                   Şi ce lumină neagră ne desparte

                                   atunci când zările abia mijesc?

.

                                   Cad flori din cer, risipă de petale

                                   ghiocul îmi vuieşte în urechi.

                                   Din crânguri se aude zvon de jale

                                   şi-un gust dulceah-amar de taine vechi.

.

                                   În ochi ţi se citeşte toată zarea;

                                   la orizont se bulucesc cocori.

                                   Uitate stepe-mbracă depărtarea

                                   sirepe intră-ntr-un covor de nori.

.

                                   Tiptil se furişează sora moarte,

                                   dar unde este-acel numit departe                   

 

 

                CEZARINA ADAMESCU                   

SFINTELE PAŞTE, 2011


%d blogeri au apreciat asta: