■ Grigore Vieru:,,Doine”

DOINĂ

Lui Vasile Alecsandri

De moarte nu mă tem,

Mă tem de suferinţa mamei

De o vedea că nu-s.

De moarte nu mă tem,

Dar cine, cine, dulceo,

Iubi-te-va mai mult?

De moarte nu mă tem,

Dar cum să-mbrace sufletu-mi

Celalt, al bolţii trup?

Căci sus e nesfârşit adâncul,

Iar sufletu-mi e doară

Cât ochiul tău cel umed.

De moarte nu mă tem,

Mă tem să nu apese trupu-mi

Suflarea ce izvor.

De moarte nu mă tem,

Dar cântă pasărea pe ram

Şi lunca nu mă ştie.

ÎNCHINARE LA CÂNTECUL POPULAR

-Dealule, domn dreptule,

Mare înţeleptule!

Aur legănând în pai,

Frică tu de hoţi nu ai?!

Rupe-mi-s-ar inima

Nu că hoţii m-ar fura,

Dar că hoţii m-ar ara

Şi tot ei m-ar semăna!

-Dealule cu poamele

Şi cu sfinte mamele,

Cu izvoarele ce-adânci

Ne-au scris numele pe stânci!

FEMEIE

„Pe buzele ei calde mi se naşte sufletul”

LUCIAN BLAGA

De unde-a coborât?

Făptură nelumească!

Rouă cerească

Pe gura uscată-a

Pământului.

Stelele sus

Or fi urmele-i.

Toate cuvintele

Se topesc

În numele-i.

Mă uit la ea

Ca la noroc.

Spice de aur

În piept mi se coc.

Buzele-i, dulcele,

Îmi sunt izvoarele,

Genele-i, lungile,

Îmi seceră pâinile.

O, dorule dor,

Mare stăpânule!

PĂDURE, VERDE PĂDURE

Draga i–a fugit cu altu.

S-a ascuns în codru. Uuu!

El a smuls pădurea toată,

Însă n-a găsit-o, nu.

El a smuls pădurea toată

Şi s-o are începu.

Şi-a arat pădurea toată…

Însă n-a găsit-o, nu.

Seamănă pădurea toată,

Din grâu pâine a gătit

Şi-o corabie cioplise

Din stejarul prăvălit.

Şi-o corabie cioplise

Şi-n amurgul greu, de stânci,

A plecat pe mări, s-o uite,

Clătinat de ape-adânci.

A plecat pe mări, s-o uite, –

Dar sub lună, dar sub stea,

Răsărea la loc pădurea,

Iar corabia-nfrunzea.

PE FRUNZĂ-NCHINARE

Lui Zaharia Stancu

Doamne, ce blând munte,

Lai-lăişor!

Printre păsări multe,

Lai-lăişor!

El nu-mpărăţeşte,

Lai-lăişor,

Ci îmi părinţeşte,

Lai-lăişor.

I-auzi cum mai cântă,

Lai-lăişor,

De muma lui cea sfântă,

Lai-lăişor,

De dragă, de una,

Lai-lăişor,

Cu părul ca Luna,

Lai-lăişor,

Şi tot sună-n cale,

Lai-lăişor,

Steaua gurii sale,

Lai-lăişor!

DOINĂ

Caldă e piniştea.

Singur ca liniştea.

În jur miresmele

Plutind ca miresele.

Dulce pacoste:

Cuvânt de dragoste.

Pe verdele vântului

Sună iar gândului.

Asupra codrului

Stelele totului

Licără multului

Ca ochii mutului

Pe grâul plaiului

Când i se-ntoarnă

Pasărea graiului.

VIAŢA

Lui Tudor Gheorghe

Foicică foi de fragă,

Trăitu-mi-am viaţa-ntreagă,

Trăit-mi-am viaţa-ntreagă,

Dar ca la-nceput mi-i dragă.

Fost-am veşnic lăcomos

După tot ce mi-i frumos,

Mâine-poimâine-am să scapăt,

Frumuseţea n-are capăt.

Viaţa asta-i scurtă tare,

Cât ai mirosi o floare!

Viaţa asta nu mult ţine,

Cât te-ai apăra de-un câine!

Ba cu dor, ba mânioasă,

Viaţa totuna-i frumoasă.

Ba cu bune, ba cu rele,

S-a cam dus şi-mi este jele!

DAR VINE UN TIMP

Lui George Meniuc

Tot ce e departe de noi

Ne pare mai frumos:

Perfecţiunea, tihna, astrul luminos.

Dar vine un timp

Când şi perfecţi suntem,

Perfecţiunea atunci ne apasă

Ca un greu blestem.

Şi vine un timp

Când Luna se lasă

Chiar pe umerii noştri

Şi ca piatra ne apasă.

Şi vine o tihnă

Nesfârşit de lungă

Peste braţe şi frunte, peste pleoape,

Atunci ne-acoperim

Cu ce-avem mai frumos şi

Mai aproape:

Cu nişte ape, c-o doină,

C-un codru, c-o luncă…

(Selecţiuni din volumul antologic: GRIGORE VIERU, Rădăcina de foc. Poeme Confesiuni, Cuvânt înainte de Ioan Alexandru; Postfaţă de Victor Crăciun; Ediţie ilustrată de Sabin Bălaşa. Selecţie şi îngrijire de ediţie: Arcadie Donos, Bucureşti, UNIVERS, 1988)


%d blogeri au apreciat asta: