– Ionel Marin- „Pe aripile copilăriei” – magia şi speranţa inocentului

—Minicronică—

Apariţia unei cărţi, este oricând un motiv de bucurie, mai ales când aceasta este o scriere nu lipsită de importanţă. Autoarea, născută la Adjud, pe 11 august 1978, este proaspăt licenţiată în ştiinţele educaţiei a Universităţii Bucureşti. Cartea are106 pagini alb-negru, cu ilustraţii şi este editată de către Editura Sfântul Ierarh Nicolae, Brăila, 2010. Fiind volumul de debut al autoarei adjudene Maricica Stroia, regăsim în el magia unui început, ce se întrezăreşte prolific şi util.  Scopul declarat, de însăşi autoarea acestei cărţi, este acela de a-şi pune la dispoziţie atât sieşi, cât şi cadrelor didactice interesate de acest demers, o carte de poezii, care să inventarieze câteva dintre temele ce se regăsesc în proiectarea activităţilor de tip integrat în grădiniţele de copii. Chiar şi numai datorită acestui scop declarat, cartea este insolită prin apariţia sa, dovedind încă o dată devotamentul faţă de misiunea de dascăl şi dragostea imensă pe care autoarea o poartă copiilor.

În prezent cadru didactic titular la Grădiniţa Surlea din comuna Păuneşti, judeţul Vrancea, autoarea rescrie în paginile cărţii afecţiunea pe care o simte faţă de irezistibilul zâmbet al unui copil, de mirarea şi nedumerirea acestuia. Viziunea asupra poeziei este de o simplitate debordantă, cartea fiind scrisă cu intenţia de o oferi, în primul rând copiilor de vârstă preşcolară, posibilitatea memorării facile a acestor poezii. Ţinând cont de particularităţile de vârstă ale celor pe care îi are în vizor, Maricica Stroia încearcă şi de ce nu  chiar reuşeşte să reproducă prin poeziile sale o lume magică, o lume atractivă, ubicuitatea copilului şi a copilăriei fiind mai mult decât evidentă. Stilul, încărcat de lirism, se doreşte o elogiere a unei vârste frumoase, de care copilul să devină conştient şi responsabil.  Sunt invitaţi să călătorească “pe aripile copilăriei” atât copiii, cât şi părinţii, bunicii şi chiar educatorii lor, care să “digere” simplitatea demersului dar şi profunzimea lui, indiferent de calitatea pe care o au  în momentul lecturării.

Multe dintre poeziile prezentate în carte sunt mici antologii de sentimente şi vibraţii onirice. Unele dintre ele, cu personaje pitoreşti, subscriu fabulei care epatează prin morala plină de înţelepciune şi adevărul sintetizat în ele. Alte poezii din cuprinsul cărţii sunt veritabile poveşti în versuri, de mică întindere, dar concentrate în adevăruri universale, rostite clar şi limpede, cu o acurateţe aparte. Cartea, ca şi apariţie literară de debut, este una fără prea mari pretenţii, dar valoroasă, prin publicul ţintă căreia i se adresează şi prin conţinutul său liric. Unele dintre versificaţii, uneori intenţionat stângace, sunt menite să creeze în accepţiunea cititorului o viziune oximoronică, care încearcă parcă să reconstituie subtil şi elegant starea aceea de confuzie, în care se găseşte copilul. Mesajul cărţii nu este neapărat unul profesional ori pedagogic dar, de ce nu – unul subliminal: acela de a învăţa, de a cunoaşte, de a recunoaşte. Dintre atuurile lucrării se evidenţiază: simplitatea scrierii, facilitatea stilului(adecvat grupului ţintă), farmecul aparte al poeziilor – de multe ori cu tentă de poveste, temele abordate (facile şi practice, în acelaşi timp). Respectând tematicile impuse în pregătirea activităţilor, inclusiv a celor de tip integrat, lucrarea este un ajutor de nădejde, pentru punerea în practică a acestora. Cartea poate fi un prieten de încredere în realizarea unor subactivităţi la grupă cum ar fi: memorarea, lectura, audiţia, povestea educatoarei, educaţia plastică, educaţia moral-civică, cunoaşterea mediului, dezvoltarea limbajului şi activităţile matematice. Fiecare poezie rescrie o poveste, care-şi poate dovedi utilitatea în practica cotidiană a educatoarelor.

Deşi subtitlul cărţii, emblematic – de altfel, “Poezii tematice pentru învăţământul preşcolar”, ne duce cu gândul la o lucrare specialitate, lucrurile nu sunt deloc aşa. Prin evenimentele magice create de autoare în paginile cărţii sale, se deschide o întreagă lume, fantastică şi specială, împrumutând copiilor din sensibilitatea şi delicateţea unui om, ce se dovedeşte un profesionist în adevăratul sens al cuvântului. Urmând stilul insolit al înaintaşelor sale: Elena Farago sau Ana Blandiana, autoarea reuşeşte să transmită în puţine cuvinte, foarte multe lucruri, „condimentându-le” cu sarea şi piperul cunoaşterii şi inocenţei vârstei copilăriei. Titlul fiecărei poezii este dat într-o manieră simplistă, menite să-l facă pe copil să recunoască scopul acesteia: „Biblioteca vorbitoare”, „Atenţie cu focul!”, „Jocuri de iarnă”, „Cearta cea gustoasă”, „ Bradul de Crăciun”, „Aroma mierii”, „Lumea jucăriilor”, „Grădiniţa veseliei”, „Secretele pădurii”, „Drumul pâinii”. Scrierea este actuală, „obligând” copilul să trăiască în timpul său, într-un timp pe care îl simte şi îl recunoaşte. Stropite cu scântei, desprinse din bagheta unui magician, întâmplările din carte descriu şi împlinesc în mare parte nevoile fundamentale ale copilului de vârstă preşcolară şi nu numai: nevoia de a călători, de a experimenta, de a observa, de a-şi imagina, de a opina şi de a interveni.

Consider cartea – un demers îndrăzneţ – în crearea unor materiale proprii pentru lucrul la grupă, fără  a aduce niciun afront operelor marilor înaintaşi, demne de un loc de cinste în lectura şi cultura micilor preşcolari. Nu este nicidecum o substituire a acestor lecturi nemuritoare, ci mai curând o încercare timidă, dar sigură, de diversificare a paletei posibilităţilor de lucru. Cu certitudine lucrarea este o apariţie insolită şi curajoasă, purtând în ea amprenta tactului pedagogic, indispensabil autoarei, în postura în care se află în acest moment (acela de cadru didactic). De multe ori cartea: „învaţă”, „dă sfaturi”, „mângâie”, „alintă”, dar şi „moralizează” şi „vorbeşte” ferm şi deschis. Iată verbe, conjugate hotărât şi artistic între paginile scrierii de faţă. O consider o lectură agreabilă şi uşoară, cu un scop bine definit şi în mare parte atins, datorită armelor utilizate (rimă, ritm, culoare, emoţie, implicare, facilitate, accesibilitate, concentrare, atenţie la detaliu). Autoarea îşi încheie pledoaria într-un mod subtil şi emoţionant, cu cuvintele pline de speranţă şi încredere ale Maicii Teresa: “Nu există lucruri măreţe, făcute în educarea copiilor noştri, ci doar lucruri mici, făcute cu o dragoste imensă”. Rămâne ca această scriere să-şi dovedească eficienţa şi eficacitatea prin proba timpului şi mai ales prin prezentarea în faţa celui mai sincer şi mai „puternic” critic din istoria omenirii: copilul – dezinvoltul şi inocentul zburător „pe aripile copilăriei”

Ionel Marin, Focşani

august 2010


%d blogeri au apreciat asta: