-Cezarina Adamescu:,,Frăţie neaşteptată”

FRĂŢIE NEAŞTEPTATĂ

Un dulău şi trei pisiciprietenie

Ce s-au pripăşit pe-aici

Credeţi-mă, nu-i minciună,

Duc trai bine împreună.

S-au adăpostit în scară.

El „suratelor” le cară

Multe bunătăţi de-afară

Şi se face de ocară

’N faţa neamului câinesc.

Toţi acuma clevetesc.

-Hei, cu cine te-nsoţeşti

Uiţi din care rasă eşti?

Uiţi că fraţii, unchiul tău

Ţin pisicile de rău?

Că sunt leneşe, de pică;

Vor să stea la căldurică

Nu ca noi în aspru frig

Când ne ghemuim, covrig.

Cuţu e „băiat” de treabă

Nici măcar nu le întreabă

Cum le cheamă, ce hram poartă

Sau de ce au astă soartă?

Când se-ncinge vreo hârjoană,

Mâţele o iau la goană

Şi îl părăsesc îndată.

Dup-o vreme, iar îl cată,

Fiindcă el e bodyguard

Când duşmanii, peste gard

Noaptea sar şi le atacă;

Şi e neîntrecut în joacă.

-Măi dulăi de-un neam cu mine,

Să luaţi aminte bine:

Nimeni mâţele n-atinge

Căci prietenia-nvinge

Orice mici deosebiri.

Nu sta cuţu să te miri.

Nu vedeţi c-afară-i zloată

Şi pisicile înoată

Prin zăpada cât un munte?

Cum pot gerul să-l înfrunte?

Cade urma de-ndoială

Şi fac iute învoială

Ca tuspatru s-aibă casă

La mătuşa pe terasă.

PRIETENIE

Patru mâţe şi-un dulău

(să nu-l credeţi nătărău)

Au legat prietenie

Trainică, pe veşnicie.

Fără postere, lozinci,

Să trăiască-aici, tuscinci,

Într-o scară de la bloc.

Au avut cu toţi noroc

C-au găsit un loc ferit

De zăpada ce-a răzbit

Chiar în toi de noapte rece.

Nu vrea nimenea să plece

Că nu bate vântu-aici;

Iar dulăul, ce să-i zici?

Şi-a luat asupra sa

Grija de-a le apăra.

Ele-a patru tinerele,

Două-s albe dintre ele.

Neagră-i una, dar cu pete

Şi e grasă, stă să fete.

Alta-i galbenă, vărgată,

Parcă-i zebra cea dungată.

Se cunoaşte, o frăţie

E legată ca să ţie

Nu o zi şi nu o lună.

Toată viaţa împreună.

Cuţu-ntr-una le adună

Oasele sub clar de lună

Şi le rod cu poftă mare

Înainte de culcare.

Iar acuma, mulţumiţi

Dorm grămadă, fericiţi.

Ziua, „fetele” îl spală

Într-o lume mai „normală”

Decât lumea celor mari

Cu averi şi cu dolari…

(tablou după o fotografie primită-n dar).

PUŞA ŞI BURSUC

Puşa-i altă căţeluşă,

Îi lipseşte-o urechiuşă

Parc-a fost la un război

Cu o ceată de cotoi.

E vecina lui Bursuc,

Un dulău cam hăbăuc,

Singur cuc o viaţă-ntreagă.

Cine poată să-nţeleagă?

Minte slabă, de dulău,

Nici prea bun şi nici prea rău,

Dimpotrivă, cumsecade.

Ziua-ntreagă-n curte şade

Şi vânează la albine,

Muşte, greieri şi lăcuste,

Să le prindă, să le guste.

Puşa, fire credincioasă,

Stă mai mult pe lângă masă,

Numărându-ţi bucătura.

Nici n-apuci să duci la gură

Că te fură de îndată.

Ce mai tura-vura, fată,

E niţel am pofticioasă,

Dar îi lasă, că-i miloasă,

Lui Bursuc cel dolofan

O ciozvârtă şi-un ciolan,

După cum se nimereşte.

Uite-aşa, prieteneşte!

MĂRGELUŞA

Nostimă ca o păpuşă,

E un ghem de căţeluşă.

Rasă bună, pechineză,

Şi-are-o freză….

Parc-ar fi făcută zilnic

De-o dibace coafeză.

Are părul roşcovan

Şi doi ochi de celofan,

Parcă-s două mărgeluşe

Nostime şi jucăuşe.

E eleva lui Tarzan

Cel micuţ şi dolofan

Şi-a-nvăţat de la maestru

În aproape un trimestru,

Cum se numără la zece.

Ba şi latră până-i trece

Literele: A, B, C,

După vechiul alfabet,

Dacă-i dai puţin şerbet,

Iar dacă nu-i dai nimic,

Stă pe gânduri doar un pic

Şi te mârâie: Calic!…

Mai dansează polcă, vals,

Fiindcă-i foarte înzestrată

Cu talent şi evident,

Că mănâncă îngheţată,

Cu fistic şi cu alune.

N-am ce spune,

Are numai gusturi fine!

Parcă seamănă cu tine!

ARICIUL ŞI FURNICILE

Un arici, pogonici,

Prin poieni, de-a rostogolul

A venit să-şi ia obolul

De la micile furnici.

Şi ajuns la muşuroi

Lângă-o tufă de trifoi,

Unde munca era-n toi

El le declară război

Şi ceru îndată birul;

Ba se încruntă ca zbirul

Mustăcind şi-ameninţând

Că le va mânca pe rând.

Ele-atunci din treabă-au stat

Repede făcură sfat,

Cum să scape de de-un duşman

Şi ţepos şi dolofan

Care le încurcă treaba

Şi vrea papă pe degeaba.

Dar fiind grăbite tare

S-au pus care mai de care

Să-l cutreiere pe-arici

Până l-au vârât în frici.

Juca leapşa cotoşmanul

Vrând să-şi scuture sumanul

De micuţele furnici.

Plici! Plici! Plici!

Auzeai pocnind din bici.

Când scăpă niţel din frâu

Alergă înspre pârâu

Şi cuprins de disperare

Buf! Se aruncă-n vâltoare.

Dar fiind o apă rece,

Cât pe ce să mi-l înece,

Şi cu ţepii ciuciulete

Arăta ca un scaiete.

-Ţi-a trecut, sărman arici,

Pofta de-a mânca furnici?

CINCI PISOI

Cinci pisoi are pisica,

Uite, numai atâtica.

Şi-i alintă, şi-i dezmiardă

Nu vrea ca din ochi să-i piardă,

Nici o clipă, nici o clipă

Grijulia lor mămică.

Le-a găsit, precum se pare,

Nume pentru fiecare,

Când erau doar cât un boţ

Ba le-a şi luat din moţ.

Ziţa, Motea, Timotei,

Marcu şi cu Onofrei.

Sunt maeştri-n motocei,

Şotii, pozne, ghiduşii,

Parcă poţi să te abţii?

Ziţa este graţioasă

Şi hăinuţa ei aleasă

Este albă ca zăpada.

Ea uimeşte toată strada

La plimbare când porneşte

Şi umbrela îşi roteşte

C-o distincţie-nnăscută

De prinţesă sută-n sută.

Cei din urmă patru fraţi,

Negri, roşcovani, bălţaţi,

O urmează la distanţă

Cavalerii-s cu prestanţă.

Însă, tare buclucaşi,

Ştrengărei şi cam poznaşi

Dau cu tifla lui Grivei

Învârtind un retevei

Şi scriindu-i sus, pe cuşcă:

„Nu vă speriaţi, nu muşcă!”

MELCUL

Fără casă în spinare

E lipsit de apărare.

Parcă-i neajutorat.

Să vedeţi ce s-a-ntâmplat.

Într-o zi, cam pe la prânz,

Prin poiană vine-un mânz

Pus pe joacă, nechezând,

Şi-l zări pe melc trecând.

-Unde duci tu, frăţioare,

Ditai casă în spinare?

Şi atunci, ce-i dă prin minte:

-Stai să ţi-o desprind din ţinte!

Şi crezând că-i vreo scofală

El i-o smulse c-o zăbală

Când văzu că-i dărâmată

Praf, bucată cu bucată,

Îi jură să-l răsplătească

Dându-i casă-mpărătească.

Vreascuri adună şi paie,

Frunze veştede, o claie,

Şi-i clădi, cu chiu cu vai,

Mică iesle pentru cai.

Însă melcul nici măcar

N-aruncă un ochi la dar.

Suspinând, umbla hai-hui

După căsicioara lui.

O mai drese, o zidi,

Iute-n spate-o potrivi

Şi-o porni încetinel

Cu povara după el.

Asta ştie orişicine,

Nu te poţi simţi mai bine

Şi nici traiul nu-i plăcut

Decât unde te-ai născut…

Şi-aş dori să vă mai spui:

Omu-i rege-n casa lui…

NU-I MAI BINE SĂ FII BUN?

Ce uşor e să fii mare

Printre mici vieţuitoare!

Chiar dacă tu eşti voinică,

Nu strivi nici o furnică,

Ori vreun negru gândăcel.

E un sufleţel şi el.

Cum poţi prinde-un greieraş

Şi să-l chinui ca un laş?

Se-nţelege de la sine,

Că depinde doar de tine

Viaţa lui de-aci-nainte,

Fii te rog frumos, cuminte.

Mi se pare scandalos

Să devii răutăcios,

Câte-un fluturaş să prinzi

Şi aripa să-i desprinzi.

Şi-ţi mai spun că nu-i frumos

Să fii crud şi nemilos,

C-orişicare gâză-adică

Fie mare, fie mică,

Fluture, licurici, albină,

Fiindcă nu au nici o vină.

Dar dacă la rândul tău,

Eşti lovit de-un nătărău,

Mai puternic, mai robust,

Căruia îi pare just

Să-i înfrângă pe cei mici.

Ce-ai putea atunci să zici?

Eu atât am vrut să-ţi spun:

Nu-i mai bine să fii bun?

GREIERAŞUL

Ar cam trebui schimbată

Fabula de altă dată,

Unde greieraşul Cri

N-ar mai conteni

Cu chitara, toată vara

Şi ar nimeri curând,

Să-mprumute-o boabă-două,

Niscai brânză, patru ouă

La vecina sa, furnică.

La adică, o fi dânsa cum o fi,

Hărnicuţă, lucrătoare,

Şi-n cămară strângătoare;

Însă greierul hoinar,

E-o insectă cum mai rar

Întâlneşti în astă lume.

Spune, cine-ţi cântă glume,

Cine vara te încântă

Cu arcuşul lui de har?

Ai habar?

Cine-n zarea sinilie

La visare te îmbie,

Sufletul de dor umplându-l

Şi purtându-l,

Unde nici cu gândul nu gândeşti.

Ghiceşti?

Poţi, de pildă, o viaţă-ntreagă,

Fără şagă să lucrezi,

Fără să te recreezi

Cu un cântec, poezie?

Cine ştie?

Fără-acest micuţ artist,

Nu-i aşa c-ar fi prea trist?

Greieraşul nici măcar

Nu e leneş cum s-a spus,

Ci-i pe treabă-ntruna pus.

Îi învaţă pe copii

Cântecelul Cri-Cri-Cri…

Spune-mi, dumneata îl ştii?

ŢÂNŢARUL ŞI MUSCA

Îndrăzneţ, nu prea destoinic,

Şi adeseori războinic,

Un înflăcărat ţânţar

Pe o frunză de arţar

Declară făţiş dispută

Unei muşte, cam limbută,

Care, ca să intre-n vorbă

Înşira minciuni din torbă.

Numai vrute şi nevrute:

Că suprema ei virtute

Este cinstea, bunăoară

Şi că n-ar putea, pe sfoară,

Trage nici un gândăcel.

Că-nvăţase pe la mese

Manierele alese,

Cum să fii politicoasă,

Chiar de-ţi pare plicticoasă

Societatea uneori

Şi mai simplu-ar fi să zbori.

-Fugi de-aici, rosti ţânţarul,

N-aţâţa mai tare jarul!

Unde vrei s-ajungi cu sfada?

Spui că tu cruţa-vei prada,

N-o vei sâcâi, ciupind-o,

La ureche bâzâind-o?

Nu-i vei face zile fripte

Cum se pomeneşte-n scripte?

Când vacarmul era-n toi

Aprinzându-l pe-amândoi,

Un păianjen gospodar

Care locuia-n hambar,

De sub frunze reapare,

Casa vrând să îşi repare.

Şi-ntr-o clipă-i prinse-n laţ

Devorându-i cu nesaţ.

Pânza lui servea, adică,

Drept capcană, va să zică,

Vanitoaselor insecte,

Sub diversele aspecte

Foarte-adesea sâcâitoare,

Omului dăunătoare,

Disputându-şi aspră soartă.

„Râde ciob de oală spartă!”

PISICUŢA VOIAJERĂ

O pisică, domnişoară,

Fără ca nimic s-o doară

Şi-a luat coada pe spinare

Şi-a pornit-o la plimbare

Să colinde litoralul,

Tot visând să facă plajă

Băi de soare şi nămol

Tocmai pe la Techirghiol.

Fiindcă nu erau bilete

Nici chiar locuri în cuşete,

Mâţa noastră, pe furiş

S-a suit pe-acoperiş,

Noi privelişti să admire,

Să se mire,

De natura dată-n floare.

Ce splendoare, ce splendoare!

Să priveşti din mers, de sus,

Pân’ la capătul opus,

Cum aleargă toţi copacii,

Câmpul, casele şi macii,

Păsărelele pe sârmă,

Toate rămânând în urmă.

Dar la un tunel, sărmana!

Şi-a pictat în negru blana

Şi trecând din staţie-n staţie

Din pisică albă toată,

A ajuns la destinaţie

O pisică gri, tărcată.

Drept răsplată

Că mersese clandestin.

Ce destin!

Când ajunse, era seară

Şi un motănel în gară

Spuse:

-Nu te necăji,

…”Noaptea, orice pisicuţă,

Este gri!”

CINE E BERCUŢA?

Aţi ghicit, Bercuţa

Este pisicuţa

Ce-am găsit-o afară,

Dăunăzi, spre seară

Cuc de singurică,

Tremurând de frică.

Şi-i era o foame

De-ar fi ros şi poame!

Să mă-nduplece s-o iau

Mă ruga cu: Miau, miau, miau!

Când i-am dat lăpticul

A vărsat ibricul.

Ca să-şi ispăşească

Vina pisicească

S-a-ntrecut cu zorul

Şi a lins covorul.

Şi torcând un ghem de lână

Ea m-a mângâiat pe mână.

Parcă pot s-o cert?

Mai degrab-o iert

Fiindcă că curată,

Ziulica toată,

Calcă, spală, toarce,

Până se întoarce

Oana de la şcoală.

I se-aşează-n poală

Mieunând agale:

-Ce-mi dai de mâncare?

LĂBUŞ

Nătăfleţul de Lăbuş

Ineluş-învârtecuş

Toată ziua prin ogradă

Se roteşte, se-nvârteşte

După propria lui coadă,

Să şi-o prindă, să şi-o roadă.

Dacă nu şi-o nimereşte,

Mârâie, se enervează,

Însă fapta cea mai brează

E că dumnealui cutează,

Meditând ca filozofii

Să îmi ronţăie pantofii.

Ba pofteşte şi la ghete

Să le roadă, Nătăflete!

ZBURĂTORII PESTE VALURI

Peşti ce zboară? Traşi de sfoară?

Aş! De unde? Peşti ce nu se joacă-n unde!

Sar din apă – pietre scumpe

Şi fac tumbe.

Cei mai meşteri acrobaţi

Sunt păstrăvul şi chefalul

Care zboară peste valul

Înspumat şi dantelat.

Dintre ei,

Mai zburdalnici sunt acei

Care vor să-şi prindă stele

De pe boltă drept inele.

Ăştia-s peştii rândunele!

Peşti ce zboară?

Aş!

Dacă-i văd mă înfioară!


PASĂREA CĂMILĂ

Uriaş

Însă la creier

Cât un greier,

Este struţul care-aleargă

Mai rapid decât căruţul,

Tras de-un cal de cursă lungă

Într-o stepă africană.

Credeţi că rămâne-n pană?

Cu duşmanul

Nu e chip să se lupte.

Ca să n-aibă oase rupte

El îşi vâră iute capul

Într-o dună de nisip.

Doar aleargă şi nu zboară

Şi-i considerat netot

Fiindcă-şi face de ocară

Neamul tot.

Însă pasărea-cămilă

Este omului utilă.

Vieţuind pe lângă casă

El domesticit se lasă.

Triburilor indigene

El le dăruieşte pene

De împodobit. Şi, ştii?

Îi transportă pe copii

Precum mândrii bidivii.

Şi-uite-aşa, dii, dii, pe struţ,

Dii pe struţ ca pe-un căluţ,

Dii pe struţ ca pe-o cămilă,

Am parcurs, filă cu filă!…

DOI PRIETENI

Unu-i racul Diogene,

Cu mustăţi şi cu sprâncene.

El nu stă în poloboc

Ci-ntr-o scoică la mijloc,

Cochilie-mprumutată,

Nici prea lungă, nici prea lată,

Un adevărat castel.

La fereastră, Dediţel,

Ca o floare frumuşel,

E-un mărgean dintre acei

Care-ţi apără sumanul

Când a apărut duşmanul

Cu săgeţi ce te urzică.

Diogene-i fără frică.

Amândoi, pe fundul mării,

Fiindc-au dat de gustul sării,

Ei se plimbă-ntr-o căsuţă

Dintr-o scoică nou-nouţă.

-Cum să nu te simţi bărbat

C-un prieten devotat?

Zice racul Diogene.

Caracatiţe viclene,

Să poftească. După plac,

Le venim noi doi de hac!

Uite, racul Diogene,

Şi cu dediţelul Ene,

Car-un sac de întâmplări

Auzite-n patru zări…

ŞORICELUL RONŢĂILĂ

Am un şoarece în tindă,

Se numeşte Ronţăilă.

Nu s-a-nvrednicit să-l prindă

Nici motanul Samoilă.

Fără să-l poftesc vreodată

De curând s-a instalat

Cu bagajul sub covată

Şi se plimbă-n lung şi-n lat.

E zgârcit şi pofticios.

El adună bob cu bob,

Iama dă la zahăr tos

Şi dispare în hârzob.

La slănină se întrece

Ori la caşcaval rotund.

Cât ai număra la zece

Sacilor le dă de fund.

Roade orice-i iese-n cale,

Nici măcar nu mai alege,

De la gheme la sandale

N-ai cu cine te-nţelege.

Lighioana asta mică

Toată liniştea-mi distruge

Iar de-o cert, la o adică,

Râde chiţăit şi…fuge…

AM VISAT CĂ….

Pasărea Flamingo

Trebuia să răspundă

La ghicitori.

Câinele Dingo

Umbla cu capul în nori

Şi strănuta uneori.

Un dromader îi spunea:

„Măricel!”

Iar un şoricel

Îşi pierduse-un ciorap

Tropăind trap-trap

Prin podul cu terfeloage.

Un arici venise să-l roage

Să-nceteze trap-trapul

Fiindcă-l doare capul.

Soarele hoinărea printre nori,

În galaxie se aprindeau meteori

Şi cădea uneori câte-o stea

Drept în pletele unei copile

Desprinsă din file de carte.

Pe Marte se împărţeau mărţişoare

De parcă ar fi fost sărbătoare.

Brotăcei şi brotaci

Săreau din copaci,

Un ţânţar lăutar striga:

-Cine vinde măseaua de minte

Poate înota în apă fierbinte!

Un pompier a ieşit grabnic

Din frigider

Şi un rinocer

Cu un corn a coborât din horn.

Apoi am visat o câmpie

Pe care creşteau nişte ciuperci

În zăvelci colorate

Din care m-am înfruptat

Pe săturate!…

PAZNICUL CASEI

Ineluş-învârtecuş,

Cine, ca un spiriduş,

Se învârte prin ogradă,

Curiozităţii pradă,

De cum ochii – abia mijiţi,

Cine e, ghiciţi? Ghiciţi?

Am să vă ajut un pic:

Cât un ghemotoc de mic,

Deocamdată, nu-i nimic!

Are personalitate,

O să-mi daţi curând dreptate,

El nici un străin nu lasă

Să se-apropie de casă,

Imediat anunţă: Alarmă!

Face pentru asta larmă,

Hărmălaie, tărăboi,

Parc-ar izbucni război.

Dar e foarte credincios,

Nu ca să câştige-un os,

Ci, fiindcă-i stă în fire

Imediat să dea de ştire

De vreun oaspe nepoftit.

Ei, acuma, l-aţi ghicit?

Daru-acesta al naturii,

Negru corb în cerul gurii,

Omului prieten bun,

La momentul oportun

Este câinele Lăbuş,

Un ghiduş, un spiriduş.

Să te superi, prin ogradă

Când aleargă ca un cerc

După propria lui coadă

Ce-l atrage ca o nadă?

Dacă însă n-aţi aflat,

Ăsta-i jocul preferat!

DACĂ VREI SĂ PARI CEEA CE NU EŞTI

Un dulău cam chior şi şchiop de-un picior,

Veteran pe maidan

Hotărî într-o zi să sfârşească

Viaţa câinească

Şi să se pripăşească

Într-o casă boierească.

Merse imediat la cizmar

Să-şi comande bocanci

De cincizeci de franci

Îşi confecţionă un baston

Ca să fie în ton şi-un melon

Care-i stătea pe cap

Ca un castron.

Aranjă apoi c-un ogar, cămătar,

Să-l transporte-ntr-o birjă model

Până la hotel

Unde aşteptă

Până se-nnoptă,

Un stăpân milos

Să-i ofere de ros

Până şi un os.

Dar, fie că n-avea nimeni nevoie

De un câine boier,

Ca o tristă ironie de soartă

După săptămâni petrecute la poartă,

Avu nenorocirea să-l ia un hingher.

Când ţi-ai pus în gând

Să-ţi schimbi cât de cât

Traiul şi mălaiul,

Nu numai veşmântul se leapădă,

Ci şi purtarea şi graiul,

Altfel o păţeşti,

Dacă vrei să pari

Ceea ce nu eşti….

VÂNĂTORUL ŞORICAR

Năzdrăvanul şoricar

Prinde şoareci în hambar.

Îi amuşină-ndelung

Că doar nu-i căţel nătâng.

Însă ai putea să juri

Că el are trăsături

Şi caracter de pisică.

Doar picioarele îl strică.

Scurte, mici şi depărtate

Cu lăbuţele prea late.

Şi blăniţa, aferim!

De urechi, ce să vorbim?

Parc-ar flutura în vânt.

Dar atârnă pe pământ.

De aproape-o săptămână

Stă la pândă, fire bună,

Ajutând cu tot elanul

Pe prietenul, motanul

Să deratizeze locul.

A picat pe ei norocul

Să mi-i judece, să-i certe,

Pân’ la urmă, să mi-i ierte,

Dar să plece, negreşit,

De pe unde au venit…

ŞAPTE LICURICI

Sunt o mică licurice

Am un fiu şi două fiice,

O bunică, un nepot

Ba şi-un străbunic şi tot

Nu pot zice că suntem

De ajuns, ba chiar mă tem

Că nu-i nimeni în căsuţă

Luminată şi drăguţă.

Unde noi, cu toţii şapte,

Facem zi, chiar de e noapte.

De aceea, îi poftesc,

Pe aceri care doresc

Un hatâr să-mi împlinească

Îi primim să locuiască

În salon ca musafiri,

Să ne spună povestiri

Ba să ne aducă veşti

De prin Cartea cu poveşti….

Galaţi, 17 decembrie 2008 Cezarina Adamescu

Anunțuri

%d blogeri au apreciat asta: