Ioan Miclău:,,Poezii”

UITE, CUM SE-NTINDE RĂUL

Printre flori adie vântul,

Vânt pribeag, rătăcitor,

Transformând mătasea ierbii

Într-un val tremurător.

Sus pe cer un nor aiurea

Mişcă umbra-i peste ape

Şi de sec, abia că poate

Câte-un strop mărunt să scape.

Dinspre munte o răcoare

Se revarsă-ncet şi rece,

Întristând mulţimi de gâze

Peste care mândră trece.

În acest decor sinistru

Greierul vroi să sară

Peste-o loază şi să-şi facă

Loc de iarnă pân-la vară.

Potârnichea sub o tufă,

Zgribulind şi flămânzită

Tocmai îl zări şi-ndată

Se gândi ca să-l înghită.

Numai că şi hoaţa vulpe

Observă mişcarea asta

Şi-ntr-o clipă se pitise

Iac-aşa vine năpasta.

Un bondoc de vânător

Stând la pândă-n liniştire,

Cum văzu codiţa vulpii

O şi prinse în ochire.

Tragedia se pornise:

Greierul căzu sub pliscul

Paserii ce-n schimb îşi trase

Peste capul său tot riscul.

Vulpii hulpave ce-ndată

O-nşfăcă în larga-i gură.

Un moment şi lunca prinde

Groaznica detunătură.

Dar…pierdutul vânător

Lunecă-n adâncul, hăul

Unei văi prăpăstioase

Uite, cum se-ntinde răul.

ZORII ZILEI

Zorii zilei când desfiră

Haina nopţii ferecate

Mierlele-n desiş se miră

Şuierând prin vreji uscate.

Însă aste vreji şi ramuri

Care-n noapte-s dezgolite

Rând pe rând s-or face daruri

Cu arginturi poleite.

Când a soarelui vii raze

Ce străbat prin neguri sure

Reflecta-va-n mii de faze

Roua-ntinsă pe pădure….

CIOARA

Vine cioara de la gârlă

Şi se-aşează pe un par

Din gâtlej lăsând arar

Câte-un croncănit amar.

Şi părea cam zgribulită

Sucea gâtul să sughită,

Căci în plisc o boabă are

S-o dea puiului mâncare.

Zboară iar, în valvârtej

Cârâind doar din gâtlej,

Căci un urâcios de pui

Îşi aşteaptă boaba lui.

Crăcănat şi ciufulit

Se bălăngănea-n picioare,

Frunzele-i ţineau răcoare

Să nu-l ardă sfântul soare.

Cioara vine-i pune-n cioc

Boaba cea vieţuitoare

Urâciosul, însă, sare,

Ca să-i şadă în spinare!

FAPTA BUNĂ

Fapta bună e fructul dulce

În grădina socială

Unde omul ca şi pomul

Întocmeşte floarea cea naţională.

Fructul e un rod de arbor,

Fie dulce, fie acră,

E-mplinirea ce aduce

A Naturii lege sacră.

Dar aleşi sunt pomii care,

Aduc fructe hrănitoare

Întocmind grădini alese

Cu arome dulcitoare.

Astfel, omului în faptă,

Stă alegerea-i, nu-n toană,

Nu în vorbărie goală

Ce-l califică, acră poamă!

CIUPERCILE

Câteva ciuperci bătrâne

Şi zbârcite şi sucite

Se jeleau una la alta

Că-s de lume ocolite!

„-Aşa vin vremile, soro!

Aprig ger, sus negru nor!”

„-Uiteee… cum mi se sucise

Minunatul meu picior!”

„Şi ce mândre şi albuţe

Noi eram cu zile-n urmă,

Păream perle prin verdeaţă,

Ca mioarele-ntr-o turmă!”

„Roua, boabe de arginturi

Punea pe a noastră frunte!”

„Azi, poftim, pân’ şi urzica

Pare că de noi se-ascunde!”

Dintre flori, un greier zice:

-„Ei, surate, surioare,

Voi pe vremile ce plângeţi,

Răspândit-a-ţi otrăvioare!”

„-N-aţi fost bune pentru hrană

Cele colorate puncte

Ce vă străluceau pe frunte

V-au oprit de a fi fructe!”

IOAN MICLĂU (Australia)

Anunțuri

%d blogeri au apreciat asta: