-Elena Buică:,,Din folclorul pământului nord-american: HALLOWEEN”

Un vânt vrăjmaş a măturat totul din calea lui în câteva zile, dar în ziua când copiii trebuiau să se bucure de sărbătoarea Halloween-ului, a înţeles şi el să se retragă şi  să dea copiilor un bun prilej de pentru colindul pe la case. Seara asta frumoasă şi calmă m-a scos şi pe mine afară din casă cu darurile pentru colindători. S-au perindat prin faţa mea zeci de costumaţii, fiecare întruchipând un “personaj” născut dintr-o poveste, inclusiv Dracula cel românesc, dar şi al lor prin prezenţa vie. Mi s-au perindat prin minte o mulţime de legende, până când am ajuns la povestirile cu stafii dintr-o lume în care au bântuit mai intens, în Carolina de Sud, vizitată de noi nu demult, dar şi în Georgia, vecina ei mai la sud.

O mulţime de insuliţe de mărimi diferite se înşiră paralel cu ţărmul la oceanul Atlantic în acest stat american. Cu un teren mlăştinos, rău mirositor, cu aerul fierbinte şi umed aproape irespirabil, cu primejdiile infecţiilor date de mulţimea insectelor fac viaţa foarte greu de suportat aici. În schimb, terenul este bun pentru cultivarea orezului. Puţini oameni albi se încumetau să îşi ducă existenţa în asemenea condiţii, aşa că, în secolul trecut, au fost aduşi sclavi din Africa pentru această muncă.E Buica Halloween

Peste o sută de insuliţe, numite insulele mării (Sea Islands) se înşiră de-a lungul ţărmului.

Sclavii izolaţi aici, cu o cultură redusă, fără dreptul la şcoală, au dat naştere unui folclor foarte bogat, unele povestiri parcă tocmai bune pentru povestit în ziua Halloween-ului. Poveştile lor au câte un punct de plecare real, asemenea legendelor noastre, în care ni se povesteşte cum a luat naştere un obiect sau o fiinţă. Am auzit atunci mai multe poveşti de care mi-am amintit acum.

Într-una din insule, există un loc asemenea unui mormânt pe care nu creşte niciun fir de iarbă  şi la fel pe spaţiul care-l înconjoară. Vorbind de acele vremuri când nu era abolită sclavia, se spune că, pe o insulă mai mare pe care locuiau şi câteva  familii de albi, unul dintre stăpânii de sclavi a adus aici o învăţătoare pentru cei câţiva copii ai albilor. Tânăra învăţătoare lucra dimineaţa cu copiii albi şi în timpul liber mergea printre negri şi îi mai învăţa şi pe ei câte ceva din buchiile cărţilor. Avea un copil drag, inteligent şi dornic să înveţe, Joshua, care venea mereu la ea şi îi punea întrebări. Stăpânilor nu le prea plăcea asta pentru că se temeau de o răscoală, se temeau că sclavii negri vor ridica pretenţii. Ea şi-a continuat calea chiar împotriva lor. Într-o zi, însă, la o altă plantaţie sclavii s-au răsculat şi l-au omorât pe stăpânul plantaţiei. Ceilalţi albi au pornit în grup să bată sau să omoare orice sclav negru vedeau în faţa ochilor. Din nefericire Joshua le-a apărut în faţă şi l-au lovit în cap cu un ciomag. A murit pe loc. Tânăra învăţătoare l-a plâns în taină multă vreme. Într-o zi când se plimba prin pădure, a văzut că o pasăre neagră, un corb, se aşeză în faţa ei. Şi-a închipuit că este Joshua şi a început să vorbească cu el. După plecarea copiilor de la şcoală, pasărea a început să vină la fereastra şcolii, acolo unde locuia şi învăţătoarea. Se aşeza pe fereastră şi învăţătoarea îi citea poveşti. Un copil s-a întors la şcoală fiindcă îşi uitase ceva. A văzut scena, a povestit ce a văzut şi lumea a început să o urmărească. Stăpânul sclavilor a declarat-o nebună şi a omorât-o, a aruncat-o într-o margine de drum şi a interzis îngroparea ei. Totuşi, cineva a înfruntat interdicţia şi a îngropat-o. Mormântul are doar o inscripţie simplă: Aici zace o învăţătoare iubită. Dar locul acela în formă de mormânt este marcat într-un mod ciudat. Nu creşte nimic pe el şi nici în jurul lui ca ars de un foc puternic. Acolo unde nu este lumină  a sufletului şi minţii, nu creşte nimic.

Vizitatorii acestui loc pleacă impresionaţi de povestea tinerei învăţătoare şi de înţelesurile adânci ale acestei  întâmplări.

O altă povestire în care se oglindeşte şi viaţa inumană pe care o duceau sclavii pe acele plantaţii, vorbeşte despre soarta altei fete. Aceasta, a fost adusă în casa stăpânului pentru a munci în gospodăria plină de copii. Îndură siluinţa stăpânului numai cu gândul de a nu ajunge pe plantaţii. După ce au mai trecut anii, îşi dă seama că stăpânul o va înlocui cu altă fată mai tânără. Se gândeşte la o stratagemă ca să îl determine pe stăpân să aibă nevoie de ea. Într-o zi aniversară, picură în mâncare puţină otravă de oleandru  –

şi ca o paranteză – Oleandru

– ce minunaţi oleandri am văzut când m-am aflat pe acele locuri.

A pus atât cât să li se facă rău şi ea având antidotul să le redea sănătatea. Astfel, credea ea că stăpânul se va simţi îndatorat faţă de ea că i-a salvat pe toţi de la moarte. Dar a greşit doza şi au murit cu toţii. A fost şi ea pedepsită cu moartea.

Peste ani, casa în care s-a petrecut această dramă a devenit motel. Turiştii care se abat pe aici spun că în timpul nopţii bântuie stafii. Circulă chiar şi unele fotografii în care au fost surprinse asemenea arătări.

CasaAceastă fotografie a fost făcută de cineva care pretinde că nu era nimeni acolo când a făcut poza. Şi totuşi, la developare se observă umbra unei persoane care stă între cele două clădiri, la al treilea stâlp din stânga. Aceasta ar fi presupusa stafie a tinerei sclave. O vedeţi?

O altă povestire cu final optimist, dar cu un conţinut straniu, vorbeşte despre o posibilă reîncarnare. Un om avea un câine pe care îl iubea ca pe o fiinţă omenească. Copilul lui, un băiat, suferea că tatăl său îşi petrecea mai mult timp cu câinele decât cu el. A plâns, s-a revoltat, dar nu s-a petrecut nicio schimbare în atitudinea tatălui. După un timp, câinele s-a îmbolnăvit şi a murit. Copilul, acum ajuns un adolescent, s-a bucurat că tatăl său se va ocupa mai mult de el. Dar nu s-a întâmplat aşa. Tatăl nu-şi putea găsi liniştea din cauza pierderii câinelui.  Băiatul a observat că tatăl său doarme având în pat alături de el o cutie, pe locul unde dormea câinele. A aflat că acolo era  urna cu cenuşă a acestuia. Plin de revoltă şi de ură, a luat cutia şi a îngropat-o la rădăcina unui copac în pădure. Tatăl l-a pedepsit cu mare asprime. L-a bătut până când băiatul a căpătat un fel de năuceală. A recunoscut că a îngropat cutia în pădure, dar nu mai cunoaşte copacul. Tatăl l-a pus să sape întruna la rădăcina multor copaci, dar nu a mai găsit copacul. După un timp, băiatul a plecat de acasă. A fost la şcoli mai înalte, apoi s-a şi însurat. Dar i-a mers rău pe toate planurile şi chiar i s-a destrămat familia. Părinţii i-au murit, dar el era distant de acuma şi nu a fost nici măcar la înmormântările lor. După un timp a fost chemat la casa părintească, acum pustie şi pe cale de a fi dărâmată, să îşi ia de acolo ceva lucruri daca i-ar fi fost de trebuinţă. S-a dus şi nu l-a interesat nimic. Erau acolo câteva sticle cu băutură. A băut zdravan, în amintirea copilăriei nefericite (aşa o considera el din cauza lipsei de atenţie pentru el a tatălui) până a fost doborât de alcool. A visat că a venit câinele şi că îl trage pe jos şi îl duce în pădure. În timpul  coşmarului, se ciupea ca să se trezească. Când câinele l-a dus în faţa unui anume copac, s-a ciupit din nou, mai tare. S-a trezit, dar nu era în pat, cum ar fi gândit, ci în padure, iar câinele nu era cu el. Era o lumină mare în jurul lui. Atunci a observat că în spatele lui arde casa. Şi-a dat seama că n-ar fi putut să se salveze din cauza gradului înaintat de băutură, şi câinele care l-a tras afară în somn, era câinele tatălui său. Sau stafia lui?! Uitându-se împrejur, a recunoscut pomul unde îngropase urna cu cenuşa câinelui, a scos-o şi s-a dus a doua zi şi a îngropat-o în groapa unde era tatăl lui înmormântat. De atunci, viaţa lui s-a schimbat şi totul i-a mers bine. S-a recăsătorit şi a avut o viaţă frumoasă în noua sa famile. Şi-a dat seama că doar oferind tu primul dragoste, înţelegere şi iertare celor din jur, primeşti şi tu acestea în schimb.

Sunt fantezii ale minţii omeneşti, îmi ziceam în seara de Halloween, gândindu-mă la aceste poveşti şi admirând costumele copiilor în timp ce le împărţeam darurile. Desigur, sunt fantezii, dar chiar din toate astea, nimic n-ar putea fi şi adevărat? Unde ar putea fi şi cum am putea fixa această graniţă atât de mişcătoare între adevăr şi imaginaţie? Dacă ea ar fi mai clară, nu am sărbători Halloween, nu-i aşa? Şi poate marea zestre de povestiri pe această temă ar fi mult mai searbădă.  Fără fantezii, lumea ar fi mai urâtă decât arătările ce mi s-au perindat în această seara prin faţa ochilor.

Elena Buică – Toronto

Anunțuri

%d blogeri au apreciat asta: