-Flora Mărgărit STĂNESCU:,,FABULE”(II)

FABULE DE PRIN OGRADĂ

 

PUFOSUL

 

Într-o adăpătoare-n curte,

pentru păsăretul tot,

un pui galben de găină,

a căzut şi vai… e mort.

.

Nu e mort, mai ţipă încă

cerând ajutorul mamei,

ea-i departe scormoneşte,

cu toţi puişorii ei.

.

Curca din apropiere

se repede şi-l ia-n cioc,

de o aripioară-l scoate

pe pufosul cu noroc.

.

Dar se-aude gălăgia

până-n umbra nucului,

unde scormonea găina,

de pârjolul soarelui.

.

Vine-n grabă după puiul

ce căzuse-n apa-adâncă,

ocărând precum e graiul,

către curcă se avântă.

.

-Ce-ai cu puiul meu surată ?

ţi-a făcut vreun neajuns ?

dacă tu n-ai, că eşti stearpă,

îmi iei puiul pe ascuns ?

.

Stai că vine el cocoşul

şi mi-l pun eu să te bată,

îşi luă-napoi odorul,

lăsând curca cam…plouată.

.

Auzind cocoşul ţanţoş

de aşa afront curcesc,

dă el fuga cu mult patos,

-Stai să vezi ce mi-o pocesc!

.

-Hei surată ! te crezi tare ?

cum de-ai cutezat să-mi furi,

ziua în amiaza mare,

cel mai galben dintre pui ?

.

-Dar nu l-am furat măi frate,

doar l-am scos din apa mare,

se-neca sarmanul palid,

ce atâta supărare ?

 

.

Vezi mai bine şi-i păzeşte,

sunt primejdii multe aici,

printre gard te rog priveşte,

ai să vezi nişte pisici.

.

Plictisit căsca motanul

privind cearta din ogradă,

las că-l prind eu pe pufosul,

tot îmi cade el în labă.

.

Luminat cocoşul spune

cam smerit…o mulţumire,

întinde aripa a pace,

curcii plin de umilire.

.

Gaiţa de sus priveşte,

nu mai ştie ce să creadă,

-Iată un cocoş şi-o curcă,

făcând pace în ogradă !

 

(Morala: dacă se vrea….se poate)     

Flora-2011

 

FABULE MODERNE

 

 

Gâştele şi internetul

 

Capitoliul de la Roma,

au salvat cu … gălăgia,

dar acum cu internetul…

pot salva şi România.

N-are-aface, zi sau noapte,

internetul e magia,

ce ne ţine-ngemănate,

gâştele din România.

Jucărie năzdrăvană,

pentru pici şi cărunţei,

pentru gâştele din uliţi,

şi pârdalnicii atei.

Face pe seducătorul,

moş de 90 de ani,

vrea să cânte el – cocoşul,

din punguţa cu doi bani.

O gâsculiţă-ndoliată,

s-a pornit acum să plângă,

pentru vremuri de-altă dată,

pentru mintea ei natângă.                   

                                                                                                                                       

……………….

 

În ograda net-ului

 

În ogradă-i mare zarvă, printre bietele-orătănii,

gaiţa-a-stârnit furtuna şi-a fugit să-şi facă oul,

pintenatul stă să sară, la bătaie sau la vrăbii,

dincolo de gard priveşte, tot mai nedumerit omul.

.

Am să chem veterinarul, spuse el către nevastă,

aste orătănii parcă, sfinte n-au fost niciodată,

dar de câtva timp încoace, ca zăludele sunt toate,

pintenatul ăsta ţantoş, pe la toate le dă roată.

.

Nu le lasă să mănânce, nici măcar să se-odihnească,

sus pe gard stă toată ziua, numai să cucurigească,

au uitat afurisite, să clocească ouale

şi se miră că în toamnă, toate merg de-a-ndoasele.

.

Nici curcanul nu se lasă, înfoiat stă ziua-ntreagă,

curca-i mai mereu plouată, dormitează în ogradă,

gâsca se tot dă în leagăn, se preface ca n-aude,

iar găinile stau tâmpe, ca pe pintenat să-l vadă. 

                                                                                                                

………………….

 

Ca doi copii

 

Ca doi copii pe internet,

ne-am tot jucat,

tu mi-ai trimis un zâmbăreţ,

iar eu o vrăjitoare rea.

 .

Ca doi copii ne-am amuzat

şi mare haz făceam,

dar mausul nu reuşea,

să-ţi spună ce gândeam.

.

 

            Ţi-aş fi trimis un vers…de dor,

dar ştiu că eşti imun,

sunt multe cele care vor

şi-aşteaptă să le suni.

 .

O inocenţă-n asfinţit,

un dar de mare preţ,

când crezi că totu-i terminat,

şi n-ai ce să mai speri.

 .

Copilării, nimicuri afişam,

distrându-ne pe net şi,

Doamne cât de mult râdeam

şi cum te mai aştept.

 .

Dar la trei fraze ale mele,

răspunzi cu trei cuvinte,

e limpede că de…bezele,

îmi voi aduce-aminte.  

 

………………..                 

                                                               

Struguri acri

 

Îşi cerne ploaia stropii reci,

monotonia îşi târăşte paşii,

de plictiseală sau de gânduri seci,

mai scrii un vers, vizând urmaşii.

.

Şi-ar vrea moşneagul numărându-şi anii,

chiar şi în treacăt un obraz s-atingă,

dar ca avarul drămuindu-şi banii,

nu încetează de sărăcie să se plângă.

.

Ca vulpea când la struguri vrea s-ajungă,

lingându-se pe bot, zice:  sunt acri…

de-ar fi aşa, nu ar mai sta la pândă,

visând în taină numai “monştri sacri”.

Dar vreau să ştie aceia ce vânează,

că internetu-i ca un tras la sorţi,

nu sunt aceea care să culeagă,

ce altele aruncă, potcoave de cai morţi.

 

……………………                                                                                            

 

Şurubul şi piuliţa

 

Filetată şi smolită,

piuliţa s-a pornit,

pe-o alee cu şurubul,

filetat şi spilcuit.

.

Băncile rămân în urmă,

n-au articulaţii noi,

au plecat la promenadă,

fără pompa de ulei.

.

Nici o şaibă de rezervă,

nu şi-au luat ca de-obicei,

merg ţinându-se deo cheie,

scrâşnind jalnic pe alei.

                                                           

 

 

………………

FABULE ŞI POEZII AMUZANTE


Vulturul şi  codobatura

 

                            I

 

Se pare că în vremuri foarte-ndepărtate,

de unii foarte mulţi aproape-uitate,

peste păsările codrului domnea un vraci.

Treburile cârdurilor mergeau strună toate,

căci vulturul cu calm şi cu dreptate,

certa pe una, alteia-i da poveţe,

arăta fiecăreia cum să-nveţe,

că-n codru treaba trebuie împărţită,

că hrana nimănui nu-i gratuită.

.

Nori plumburii pe cer se adunară

întinse aripi mari, vulturul, vraciul

şi spre apus se îndreptă să zboare.

Rămase fără vraci o vreme, ciripiră

cum le era de altfel obiceiul,

care din ele are glasul cel mai tare,

să dirijeze păsările-n codru.

.

Dar după lungi şi aprige discuţii,

n-ajunseră la nici un rezultat.

Pe-o aripă de vânt soseşte vestea,

că din apropirere dintr-un luminiş,

codobatura-n chip de vraci soseşte.

.

În zori de zi, cu plisc plecat,

tot neamul păsăresc din lăstărişul tânăr,

dau aripa cu noul vraci, codobatura.

Aceasta…nemulţumită-n parte,

c-a trebuit să părăsească LUMINIŞUL,

c-ar trebui să ciripească … tare,

s-o poată auzi tot lăstărişul.

Fâlfâind din aripă, le trimise la treabă,

Iar ea se aşeză la umbră, pe o creangă.

 

                               II

 

Trecu o vreme pentru-acomodare,

codobatura cântărea deodată totul,

uitând că trebuie grăunţe pentru iarnă.

Un grangur, culese de prin vecini…o floare

şi o aduse-n dar codobaturii.

Aceasta mirosind gingaşa floare,

închide ochii când…balanţa scade.

O gaiţă porni atunci furtuna:

Cum? N-adună graunţe toată lumea?

Atunci de unde au graunţe pentru hrană?

Oh! Şi neamul păsăresc se face de ocară.

.

Nemulţumite se-adunară toate,

să ţină sfat în mijlocul pădurii.

Codobatura aflând cauza nemulţumirii,

ridică glasul galeş…voi sunteţi un stol mare…

iar eu … sunt numai una…

şi-apoi ce mai atâta tevatură,

pentru-o grăunţă, două…

rosti codobatura.

.

Văzând că nu-i dreptate, în mijlocul pădurii

şi-au pus prin scorburi rezerve pentru iarnă.

O rândunică în zboru-i avântat se abătuse,

prin lăstărişul tânăr şi sfatul auzise;

“Cirip, cirip! Deştepte sunteţi toate, nu zic,

dar dacă-n capul omului cât e de mare,

această dezlegare nu-şi află încă locul,

cum de-aţi crezut voi simple păsări care,

nu ştiţi decât să adunaţi cu ciocul,

s-aflaţi în codru rezolvare ? cum oare?    

 

(Morala: Nu numai în stupi sunt trântori.)

                                                                                            

 FLORA MĂRGĂRIT STĂNESCU


%d blogeri au apreciat asta: