-,,File de istorie”

STRIGĂ STRĂMOŞII

De-a istoriei suspine strig strămoşii azi în ceruri,

Peste noi adunând focul şi a iernilor mari geruri,

Vin năvalnicele valuri, când pe vânturi, când pe ape,

Din adânc icnind, Pământul parc-ar vrea şi el să crape.

„Cât amar şi câtă trudă ştiţi voi oare c-am purtat

Să lăsăm viitorimii loc şi trai mai minunat?

Degerând, flămânzi în lupte, pierzând sângele curat,

V-am pus temelia şcolii, dar puţini aţi învăţat!”

Decebal vă cere seamă, iar Traian îşi ceartă Roma,

Aţi ajuns pigmei la cuget, dragostei pierzând aroma!

Otrăvit-aţi codrii, râuri, cu-ale voastre vagi stiinţi –

Ascultaţi, vă strig’ strămoşii: „Nu sunteţi deloc cuminţi!”…

Strigă Basarab şi Dragoş cu bun duh al lui Hristos:

„Deşteptează-te Române, nu visa fără folos!”

Oare ţi-ai uitat mândria şi viteaza ta chemare,

Cum din codrii tăi cei veşnici răsuna pe-ntinsa zare?

Mircea, Ştefan, asprul Ţepeş şi Mihai, pe cal în spume,

Vin prin valurile vremii cu-al lor steag cinstit de lume;

Horia şi Iancu-n bucium foiesc Munţii Apuseni,

Nelăsând străbuna vatră la veneticii mireni.

Pe când voi, viitorimea, sfârtecaţi pacea-n politici

Cu grămada de partide ce-aduc sterpele lor critici;

Ridicaţi pulberi şi ceruri, pierzând aerul frăţiei,

Ce strămoşii îl zidiră scut şi leagăn, României!

Întrebat-aţi voi Poporul, ce în cugetul lui are

Şi ce cale-i potrivită spre continua-nălţare?

Ori, bezmetici de mărire, nu vedeţi acea-ntristare,

Ce în inimile multe sună a înmormântare?

Din voi trage-se poporul? Ori voi sunteţi din popor,

Cu o droaie sfântă să zoriţi spre viitor?

Vă mai zguduie în sânge dorul Neamului străbun

De-a vedea Românul mare, neplecat la umilinţa celor ce supun?

Voi vă supuneţi la alţii, ce-s străini de-a noastre vise,

Parcă ei au fost fondorii cronicelor noastre scrise,

Ce ne-arată obiceiul, portul, limba din vechime,

Năzuinţele şi vatra şi-a Românului mărime.

Dar luaţi Letopiseţii ăstui Neam ce îl distrugeţi

Mai amarnic ca duşmanii despre care vă tot plângeţi!

Ridicaţi un suflet mare, cârma Ţării să o ţie,

Cel puţin ca să rămâneţi c-o fărâmă de mândrie!

ZORI DE ZI

Dintr-un vârf de munte pe-altul, dimineaţa-şi leagă zorii

Iar pe-un plai , gură de rai, sună clopotul Miorii

Şi-l aud de-aici, din lume, pun urechea la pământ,

Aud buciumul lui Horea, al lui Iancu aprig cânt.

Aud clipătul ce-l face unda de izvor când pică

După-o stâncă mai naltă, dedesubt, pe-alta mai mică;

Se încheagă-n melodie, pe care o pun în vers;

Iar pe-a viselor cărare eu prin aripi vultureşti,

Străbătând cu gândul vesel locurile strămoşeşti,

Aud Neamul cum suspină, cugetând spre împlinire,

Cu puternica voinţă în a inimii simţire.

IOAN MICLĂU

(Australia)

Anunțuri

%d blogeri au apreciat asta: