-,,Izbânzile minţii”

SCARA MINŢII!

Neştiută ar fi lumea

Omul de n-ar fi s-o ştie

Frumuseţi, iubiri aiurea,

Negăsite-ar fi să fie!

Omu-i geniul naturii,

Rază-n infinit şi mare

Ca un Phoenix ce de-a pururi,

Naşte din granit şi zare.

Secoli mari, cu minţi şi genii

Se tot trec spre infinit,

O plimbare de imperii

Ce-s închise-ntr-un circuit!

Calea-i însă cu victorii

Sau cu-nfrângeri presărată;

Omenirea-i când în glorii,

Când în lacrimi aruncată!

Noi, sperând pe muchea gropii,

Visăm aripi îngereşti

Şi-nălţându-ne ca plopii

Dorim stelele cereşti!

E VEŞNICĂ UNDA

E veşnică unda, izvorul tot tânăr,

Din creştet de munte încet se prelinge,

Şi-n vale crescând al undelor număr,

Cu spuma duioasă se strânge.

Dar cine-i bătrân şi cine e tânăr?

Aici filozoful gândirea şi-o frânge,

Căci nu bătrâneţea cu-al anilor număr,

E ceea ce-n suflet pun moartea ce-nvinge.

Nici greul vieţii şi-al trudelor număr

Ruptura de sursa divină ne stinge

Şi dragul pierdut de-a fi tânăr,

Pe-acestea tu, suflet le plânge!

Veşnicia e spuma luminii,

Materia val de izvor,

Unirea înmugură crinii

Deci n-am nici o şansă să mor…

Anunțuri

%d blogeri au apreciat asta: