-,,Tainele creaţiei”

ATRACŢIA ORIGINII

Vezi a zilei liniştire cum fiinţa ţi-o deschide?

Gândul vesel cum alungă toate grijile perfide?

-O, dar viaţa-i lungă cale, însemnată cu măsură,

Mii de generaţii, genii, mari imperii o bătură.

Şi-ncă cine poate spune, unde are să sfârşească

Când nici încă începutul nimeni nu-i să îl găsească.

Dar ce-i drept, a lumii scrieri s-au păstrat şi se tot scrie,

Căci viaţa-i descifrată clar, ca scrisul pe hârtie.

Două teorii merg astăzi paralel şi se tot ceartă:

Evoluţia pretinde c-a pătruns a vieţii artă,

Iar Creaţia divină, Sculptor sfânt, Dumnezeiesc

E izvorul vieţii noastre, de-unde legile pornesc.

Ideal ar fi, studentul, ambelor idei să deie

Deopotrivă importanţă, căci o cosmică scânteie

Poate mintea să dezgheţe, ori natura să greşească

Dar oricum, să prindem firul, căci originea-i cerească.

Aşadar, vorbind algebric, trei necunoscute fi-vor;

Firul iar o să se-ncurce, alte certuri, furtuni, vifor,

Dar, cum zice Eminescu: „Să-nvârtim spiţele roţii

Înapoi câteva veacuri”, să vedem ce ştiau morţii.

Sistematic, cronologic, pe bucăţi să iei trecutul,

Ale lumii mari muzee cercetează cu-amănuntul.

Orice semn din vremuri stinse ia-l şi cearc-a lui valoare,

În Istoria întreagă, că-i stă timpul la picioare.

Nu uita de Cartea sfântă, mult e simplă şi-aruncată,

Dar, e veche şi-ntre file-i stă Istoria curată.

Ea ne-a spus demult că-n aer Dumnezeu fixa Pământul

Noi am râs, până ştiinţa îi adeveri Cuvântul.

Ea ne spune cine suntem, noi râdem ca de-o prostie

Şi ne făloşim în creieri: „-Asta n-are cum să fie!”

„-Bine, mergem la-nceputuri, Domnul zise-n dulce har!

Înmulţiţi-vă acum, şi-nţelepţiţi-vă dar!”

Asta-i dară însăşi Legea, cumulând două segmente:

Dumnezeu când ne crease, evoluţia ne-o dete.

Dar ştia de ce spre-a vieţii izvor ne-a închis cărare

Şi se pare că de-atunci şi până astăzi bâjbâim cu întrebare!

Însă Dumnezeu ne dete duh, din Duhul Său cel veşnic,

Fapt ce nu ne va desparte, de izvorul Său cucernic.

Omenirea ţine ochii şi speranţa înspre ceruri,

Legătura ne atrage zi de zi, în mii de feluri.

DIN NEGURI

Ies din negurile sure şi din largul veşniciei

Luminoase lumi ascunse sub perdelele de nopţi,

De abia le-ajunse gândul în imensele tăriei

Unde Universul-Mumă poartă-n sân planeţii copţi!

Prin a razelor putere deseori se sparg enorme

Mase de granite roşii cu obraji ca de copile,

De-nfloresc eterna zare cu lumini ce desfac forme,

Arzătoare lumi, ce farmec basmele noastre idile.

Da, doar basm ne e viaţa, iar eternul o grădină,

Unde totul ce-o consistă, fie duh, ori fie piatră,

Deopotrivă cresc şi-n taină după dragoste suspină.

Asta e enigma mare a Creaţiunii Arta!

Însăşi moartea e o floare ce spre viaţă se tot zbate,

Adunând căderea vieţii de o toacă şi-o frământă,

Ea de n-ar fi ale vieţii cărărui ar fi secate,

Căci din moarte şi viaţă naşte lumea noastră sfântă!

Uite, vezi cum se adoră vântul cu o piatră dură,

Cum prin galaxii se-alungă meteoarele eterne?

Doar când roua ancestrală pune stropi pe arsa gură,

Ele strălucesc cu raze ce Divinul lin le cerne!

IOAN MICLĂU (Australia)

Anunțuri

%d blogeri au apreciat asta: