Aurel Anghel:,,Drumul frunzei”

Ieşită dintr-un mugure la începutul primăverii, era tare neastâmpărată.

Cum pornea un vânticel era gata.

Începea să tremure într-un fel anume, îi plăcea să-i stea împotrivă şi orice mişcare din preajmă, era pentru ea o mare bucurie.

Numai că într-o zi, jocul ei se dovedi mai puţin norocos. Un vârtej se iscă din senin şi începu a roti totul cu o putere neobişnuită.

Celelalte frunze se lipiră una de alta, încercând să recompună ghiocul din care ieşiseră.

Frunza jucăuşă încercă şi de data aceasta să se pună împotrivă.

Simţi că o sufocă şi ieşi din îmbrăţişare, cu şi mai multă putere. După o clipă, simţi că e pierdută. Se desprinse de ramură şi nimeri chiar în mijlocul uriaşului vârtej.

Se trezi în câteva clipe în înaltul cerului, răsucită şi învârtită bezmetic. Vârtejul se mai încolăci de câteva ori, fuiorul de praf şi iarba şi frunzele uscate îşi schimbară brusc direcţia.

Frunza rămase sus de tot, undeva în largul zării. Un curent de aer rece o legănă o vreme şi când se dezmetici de tot, începu să se învârtă şi ea. Nu avu putere să se opună şi căzu pe pământ.

A doua zi, bunicul găsi în grădină, între două straturi de morcovi, o frunză de stejar. Ioana luă frunza de jos şi întrebă mirată:

– De unde a venit aici această frunză de stejar, bunicule? Pădurea de stejari Fulga era cam la 15 km. depărtare de satul lor.

-Mai ţii minte, Ioana, vârtejul de ieri? Uite, draga bunicului, aşa e şi un copil care nu se ţine strâns de familia lui. E ca o frunză, pe care vârtejul vieţii o ia şi o duce departe…

Ioana căzu pe gânduri, apoi rosti cuvintele ei preferate:

”Familia este cel mai important lucru de pe lume”.

AUREL ANGHEL

15 ianuarie 2005, Buzău

Anunțuri

%d blogeri au apreciat asta: