ANA MARIA GÎBU:,,JOCURI POETICEŞTI”

LA 13 IERNI

 

 

 

alerg prin trestii-chestii

în mână cu harta

S.U.A.

(Scătrilor Urcate Alaltăieri)

am sărit din avion cu paraşuta

plecată în Rusia

ceasul ei sună tot timpul

ocupat

am invitat-o la saltul

de pe muntele de haine

când am împlinit 13 ierni

în toiul verii

n-a răspuns

fac injecţie

unui căţel de usturoi

la „Porţile de Fier”

deschise cu „Cheile Bicazului”

nu-i aşa că-s criminală?

             

         

       

…………………………

 

VIAŢĂ DE CIOCOLATĂ

 

 

 

amestec bucata

de vară

cu stropi de iarnă

torn o mână de flori

primăvăratice

peste melodia ritmată

a toamnei

tai inima aprinsă

cu rază ascuţită

din podul cu vechituri

fierb o porţie de suflet

în suc de lumină

amestec totul şi…

bonjour

viaţă de ciocolată!

 

…………………..

BEEP!

 

mănânc

topping de zâmbete

mama îmi aduce

jumătate din soare

vara

a luat la subţioară

vacanţa,

 

poate sta mai mult la noi

eu cu gaşca o aşteptăm

în gara

dintre linia 1 şi 2…

 .

are tren

la trei săptămâni lumină

îi dau beep

linia este liberă

 

 


%d blogeri au apreciat asta: