►Cezarina Adamescu:,,La bazarul cu poveşti”

Dragi copii,

Priviţi atent fetiţa din fotografie! Vă place? O cheamă Oana.

Este aidoma vouă, îi plac mult poveştile. Acum se află într-un bazar cu jucării şi s-a oprit la rafturile pline cu poveşti şi poezii fermecate. Ea nu a mai avut răbdare până acasă şi s-a aşezat pe podea, ca să răsfoiască şi să citească o carte care a atras-o cel mai mult.

La fel face de fiecare dată când intră în bazar. Nu se mai satură de poveşti, le devorează pur şi simplu. Dar nu numai atât. Le desenează. Le recompune. Astfel colaborează ea cu scriitorii. Şi imaginaţia ei, uneori, întrece fantezia autorilor.

Să ne apropiem de ea încetişor şi să vedem ce carte citeşte.

SPRE BAZARUL CU POVEŞTI

Spre bazarul cu poveşti

Trec trăsuri şi trec caleşti,

Prin păduri de-argint şi-aramă

Unde cerul e-o năframă

Iar un şipot de izvoare

Te îmbie la răcoare.

Se înalţă pân’ la stele

Fermecatele castele

Cu-mpăraţi, cu-mpărătese

Îmbrăcaţi în straie-alese

Şi năstruşnici, mândri cai

Întrecându-se-n alai.

Vin şi zânele frumoase,

Vin şi vrăjitoare rele

Ce-au încălecat pe mături

Sau pe lujere de scai.

Dar şi fete îndrăzneţe,

Dar şi curajoşi feciori

Îţi arată drumu-ndată

Înspre Ţara fermecată.

Unde Visul cu soţia sa

Frumoasa Fantezia,

Şi cu sora lor de suflet

Şi de dor, Închipuirea

Îţi strecoară-n gând mistere,

Gingăşie, frumuseţe

Şi cu toate-ţi dau bineţe.

-Hai cu mine draga mea,

Să călătorim spre ea.

Şi dacă ne-om rătăci

Visul va zburătăci.

Ca să ne întoarcem teferi

Ne-or călăuzi Luceferi.

-Hai cu mine, băieţaş,

Năzdrăvan şi drăgălaş,

Fiindcă Ţara, doar se ştie,

Este în Copilărie.

Dar o poţi găsi uşor

Pe aripa unui Dor…

BINELE MEREU ÎNVINGE

Ai putea şi tu să fii

Un erou din basme, ştii?

Nu-i uşor, nici greu nu este

Să faci parte din poveste.

Pentru-aceasta, fapte bune

Cine ştie să adune

Are cel mai bun motiv

Chiar eroul pozitiv

Să devină, arătos,

Ca viteazul Făt-Frumos.

Dar dacă o să dorească,

Dinadins să lenevească

Sau pe cei din jur să mintă

El va deveni o ţintă

Pentru râsul tuturor.

Dacă-i neascultător,

Pus pe sfadă tot mereu

O să semene c-un Zmeu.

Doar de dumneata depinde

Cum şi încotro va tinde

Firea-ţi de acum-nainte,

De-o să fii sau nu cuminte.

Însă ştie orişicine,

Între Rău şi între Bine

Când întrecerea se-ncinge

BINELE mereu învinge.

MAGICIANUL

Are-un coif cam lunguieţ

Şi o mantie de preţ

Unde-a presărat – albaştri

O puzderie de aştri.

Şi de miercuri până luni

Se ocupă de…minuni.

Vâră luna într-un cufăr

Şi ascunde-n sân un nufăr.

Fur-apoi un pumn de stele

Să le poarte drept inele.

Nici nu-i trebuie rachetă

Ci încalecă-o baghetă

Care-l suie şi-l coboară

Pe o fermecată scară.

De la Venus pân’ la Marte

Doar un pas îl mai desparte

Şi ajunge pe Saturn

Unde stăpâneşte-un turn.

Cu fierturi din alambic

Te preface în pitic

Şi de nu-i dai ascultare

Nu creşti niciodată mare.

Aţi ghicit, desigur, toţi,

Dragi copii şi dragi nepoţi

Că Magicianul este

Personaj dintr-o poveste….

CUM SĂ DESENEZ MAI BINE

Am visat că desenam.

Era vară, era toamnă? Habar n-am.

Pe o vreme aşa şi-aşa.

Se făcea,

Că pe vrafuri de hârtie

Aşterneam cu fantezie

Schiţe multe din creion.

Când deodată, fără prea multă zăbavă,

Mi-am dat seama de ispravă:

În miraculosul vis

Figurinele alene,

Din tablouri şi desene

Începeau să prindă viaţă

Ca din abur, ca din ceaţă.

Dar fiinţe sau obiecte,

Dacă nu erau corecte

Se trezeau din foaia mea

Şi în viaţă tot aşa.

Astfel că pisoiul, bietul

Miorlăia că n-are coadă.

Unde-i câinele să-l vadă?

O maşină n-avea roţi.

Mai urneşte-o dacă poţi!

Pasărea nu avea cioc,

Vatra nici un pic de foc,

Rândunica n-avea frac

Şi-o petală, roşul mac.

Eu atunci m-am alarmat,

Cine-i oare vinovat?

Doar creionul,

Sau şi mâna care i-a ţinut isonul?

Bine-ar fi să-ncheie pace,

De minune să se-mpace,

Şi să mă înveţe-n fine,

Cum să desenez mai bine.

LA TEATRUL DE PĂPUŞI

Unu, doi, trei patru,

Hai să facem un teatru.

Un teatru de păpuşi.

Când? Curând. Acuşi, acuşi…

Iute-un loc să căutaţi

Şi o scenă să-njghebaţi.

Nu aici, şi nu aici;

Hai în CRÂNGUL CU PITICI,

Cu PITICI ŞI CU BUNICI!…

Să legăm un pled de doi

Copăcei dar mai de soi,

Astfel, scena este gata.

Cu biletele şi plata

O să-l punem pe Bursuc.

Tot stă singur ca un cuc.

Drept cortină un cearşaf,

Asta-i grija lui Pif-Paf.

Însă cine sunt artiştii,

De pe scenă, specialiştii?

Ursuleţul cel de pluş,

Căţeluşul şchiop, Lăbuş,

Vreo trei-patru iepurei,

Pisicuţa lui Andrei.

Păpuşica noastră, Ada

Este Albă ca Zăpada

Şi am unele indicii

Că pitici sunt chiar… bunicii.

Nu e nici un fel de chin

găseşti un Arlechin.

L-am aflat, nu-ţi fie frică,

Dumnealui, Hopa Mitică,

Dânsul, orişicum l-aşezi

În picioare ai să-l vezi.

Dar de ce merg toţi deodată

Ca pe catalige, tată?

Toţi piticii, se-nţelege

Vor misterul să-l dezlege:

Pe sub scenă la pitici

Nimerise un arici

Pe când jocul era-n toi

Şi iscase tărăboi…

LA BAZARUL CELOR MICI

La bazarul celor mici

O armată de pitici.

Nu mai prididesc uitatul

Şi mirarea şi-ntrebatul.

-Straşnic! Ia te uită, phiii!

Un noian de jucării.

Printre ei o vânzătoare

Foarte binevoitoare,

Să-şi aleagă – îi invită

Jucăria favorită:

Trenuleţe sau maşini

Prevăzute cu lumini,

Trotinete, biciclete

Pentru băieţei şi fete,

Vaporaşe, bărci şi mingi;

(Parcă poţi să nu le-atingi?)

Elefanţi cu trompa lungă.

Oare banii-or să-ţi ajungă?

(Scotoceşti în buzunar).

Fiindc-ai să devii şcolar,

Te-ai ales c-un singur dar:

Un ghiozdan cu-abecedar!

MICĂ LECŢIE MUZICALĂ

Azi făcând un scurt ocol

Am găsit o CHEIE SOL

Şi-am cântat încet o GAMĂ.

Nimeni n-a băgat de seamă,

Ce concert!

La desert, ca privilegiu,

Bunul meu mi-a fredonat

Un SOLFEGIU,

Însă nu prea reuşit

Că era cam răguşit.

Dar m-a emoţionat.

Iar bunica m-a-nvăţat

Un ARPEGIU:

Patru NOTE MUZICALE

Urcă-agale pe o SCARĂ,

Dar sărind două-trei TREPTE,

Drept e – fără nici un ACCIDENT

Că se deplasează lent.

Până sus, se-ARMONIZEAZĂ excelent!

Iar la-ntors, ca şi la dus,

De VALSEAZĂ pe silabe,

Şi creează o micuţă MELODIE

Drăgălaşă şi zglobie.

Vrei să ţi-o prezint şi ţie?

Bine, fie!

Iau o pauză de-un TON

Ca să dau un telefon,

Că doar nu-s copil AFON

Şi te-nvăţ pe dinafară,

Până seară, ce mai,

Într-un timp record.

De ACORD?

PAUL BUF!

N-are anul, dar flăcău

Mai voinic precum e dânsul,

Nu găseşti să dai cu banul!

Se numeşte Paul Buf!

Toţi oftează cu năduf,

Ori de câte ori prin casă

Se împiedică şi cade.

Nici o clipă, nici o clipă,

Dânsul locului nu şade.

E nerăbdător din fire,

Plimbă ochii cu uimire,

Peste tot în jur şi-ar vrea,

Lumea toată dintr-o dată

Să o poată cerceta.

Buf! El sare dintre perne

(dintre pernele cu puf!)

Mai de-a buşilea, pieziş,

Înc-un pic, târâş-grăpiş,

Se strecoară pe furiş,

În grădină prin lucerne.

Se împiedică şi buf!

Parc-ar fi un pămătuf,

Ghemotoc cu picioruşe

Făr’ astâmpăr, jucăuşe.

Parcă-noată în nisip sau prin vată,

Nu e chip să-l porţi opri.

Nici pisica, nici bunica,

Nici căţelul,

Ori Chiţache, şoricelul,

Nu-l pot însă domoli

Sau împiedica din tumbe.

E-un supliciu. E un chin,

Căci micuţul Arlechin

Umblă iama peste tot,

În genunchi, ba chiar şi-n cot.

Se trudeşte,

Foloseşte toată forţa

Voiniceşte,

Să se-nalţe pe picioare.

Nu scânceşte, nici nu-l doare

Chiar atunci când se loveşte

De vreo mobilă prin casă

De vreun scaun pe terasă.

De-l aşezi să stea comod

În pătuc, băiat cuminte,

Protestează: Nu, nu, nu!

Pasămite, vrea de-acu’

Dumnealui să meargă singur

Pe picioare

Căci deja se crede mare.

Şi cu unicul lui dinte

Îţi zâmbeşte

Şi-uite-aşa te cucereşte.

(Râzi de el, dar fără rost,

Că şi tu la fel ai fost!)

DORINŢĂ

Mă întrebi, mămică,

Ce să-mi dăruieşti?

Vreau o cărticică

Plină cu poveşti.

Dacă ţi se pare

C-o să-ţi cer mereu,

Nu e supărare,

O s-o scriu chiar eu.

Fără vreo tocmeală

Să-mi aduci stilou,

Un caiet mai nou

Şi un strop, cerneală.

Şi-ai să vezi, matale,

Făr’ să prinzi de veste,

Cum îşi află cale

Din nimicpoveste.

Iar când va fi gata,

I-o citesc bunicii

Ţie şi lui tata

Iar apoi, pisicii…

IRINEL ŞI AZOREL

Am o carte de citire

De la sora mea, Ancuţa

Şi când am răgaz, fuguţa,

Joaca las, să nu vă mire,

Şi învăţ să buchisesc

Alfabetul românesc.

Când mă-mpotmolesc niţel

Mă ajută Azorel

Care-i un elev cu toane,

Se încruntă la consoane,

Se zbârleşte la vocale,

Parcă nu fac trei parale!

Dă din coadă cu mirare

La un sem de întrebare,

Scoate fel de fel de-ovaţii,

Lătrături şi exclamaţii

Pe trei tonuri: Ham! Ha! Ham!

Le învaţă? Habar n-am!

Uneori îmi dă de furcă,

Literele îmi încurcă.

Şi-a vârât în cap, ştrengarul

Să îmi roadă-abecedarul.

-Fugi de-aici, căţel obraznic,

Nu te înfrupta la praznic!

Zic atuncea, furioasă,

Asta-i treabă serioasă!

DE-A ŞCOALA

-Vreţi să ne jucăm de-a şcoala

Cu Onuţa şi cu Lala?

Cătălina-i profesoară

Fiindcă-i cea mai mărişoară.

-Hai, copii, poftiţi în clasă,

Strigă Oana, mai zeloasă,

Căci sunase clopoţelul.

-Are voie şi căţelul?

Spune cam timid Arvinte.

-Numai dacă e cuminte.

Îşi aduc şi jucării

Să ia loc lângă copii.

Strigă catalogul Lina:

Nu lipseşte decât Gina

Care a plecat la gară

Că-i soseşte de la ţară

Frăţiorul ei cel mic

Care-i ca şi voi, pitic.

Lecţia dintâi: Citire,

Dezvoltare de vorbire.

Spune iute, Marinică:

Râu, răţuşcă, rămurică”.

Fiindcă e un pic peltic,

Ia să-l ajutăm un pic!

-Bine, treci acum la loc,

Pune mâna pe un toc,

Şi să-mi scrii fără dictare

Ce faci tu-n vacanţa mare?

-Scriu, citesc, mă joc, fac sport

Şi învăţ cum să mă port

Cu cei mari, cu cei mai mici,

Îi ajut şi pe bunici.

Uneori la ştrand eu duc

Toată Ceata lui Papuc…

BĂIATUL ŞI LICURICIUL

Se lăsase ghem de noapte

Şi-mprejur,

Nici ţipenie de şoapte.

Valentin întârziase

Cu jucatul pe un deal.

Pironit de-un ulm, un cal,

Tocmai ca o arătare,

aştepta tăcut stăpânul,

mestecându-şi galeş, fânul.

Dinspre zare, nici o boare,

Nici o frunză mişcătoare

Şi lumină, nici atât.

Întuneric absolut.

„Dacă drumul am pierdut”?

Şi-auzi deodată gândul,

Imediat, înspăimântându-l.

Cum să fac s-ajung acasă,

Prin pădurea asta deasă, de arbuşti,

Când din fiecare pom

Câte-o umbră sare: ţuşti!

Repezindu-se la om.

Tot atunci, un licurici,

O steluţă prin urzici,

Strecură lumină nouă

Printre boabele de rouă

Ale ierbii.

Ce noroc! Să apară la soroc!

Te încumeţi, albă – neaua,

S-o culegi în palmă, poţi?

Ca şi când ai vrea ca steaua

S-o ascunzi în sân de hoţi!

Valentin îngenunchease,

Iarba pipăind uşor,

Şi-l simţi cu trupul firav,

O insectă cenuşie,

Stând cu felinarul jilav

Într-a ierbii-mpărăţie.

Ghem feeric de lumină

În imensitatea nopţii,

O fâşie, o eşarfă, murmurând o melodie,

Din a ierbii dulce harpă.

-Sunt un licur-licurici,

Ghem de fum cu ochii mici.

Dară tu, băiat ştrengar,

Cum te-ai rătăcit pe-aici,

Ai habar?

Hai acasă, băieţel.

Prin Împărăţia Ierbii,

Că ţi-oi lumina cărarea,

Unde ciutele şi cerbii

Vin pe rând şi se adapă

Din izvor cu vie apă.

Haide, vii?

Sau nici nu ştii

Care-i drumu-adevărat?

Nu-i nimica, fii bărbat!

Am aici un felinar

Ca o floare de lumină,

Felinar de pădurar,

Ce te-o duce prin răscruce,

Chiar la tine în grădină.

Şi aşa, îmbărbătându-l

Şi scoţându-l la liman

Prin urzici şi iarbă deasă

Îl conduse până-acasă.

Iar povestea asta mică

Mi-a şoptit-o o furnică

Şi v-am povestit-o toată

Fiindcă e adevărată.

O-NTÂMPLARE DINTR-O NOAPTE

Dintr-o scundă policioară,

Plină ochi de cărţi de basme

Într-o noapte se-ntrupară

Toţi eroii de fantasme,

Populând sufrageria,

Ba şi dormitorul mic,

Unde tocmai aţipise

Valentin, un puşti şăgalnic,

Binevoitor din fire,

Însă leneş la citire.

Cum spuneam adineauri,

Năvăliseră spre zori:

Lupi şi vulpi şi iepuri mici,

Zâne bune şi pitici,

Feţi Frumoşi, balauri, zmei,

Urşi polari, elefănţei,

Ilenuţa Cosânzeana,

Vrăjitoarele viclene

Călărind diverse cioturi

Ba chiar unele, pe mături.

La un unanim îndemn,

Prinse-a glăsui un urs:

-Socotesc că e nedemn,

Că în vara ce s-a scurs,

Nici măcar nu m-a privit,

Dară să mă fi citit?

Dimpotrivă, merge vestea

C-a uitat demult povestea.

Nu-mi zici mie Ursul Fram

De n-o spune: Habar n-am!

-E de necrezut, vă spun,

Stau în raft şi mă supun,

Umilinţei şi uitării,

Spuse-atunci Crăiasa Mării,

Dintr-un basm citit demult.

Am răbdare şi ascult

Lecţiile cum îşi face

Şi-apoi fuge să se joace.

Nu-mi aruncă o privire.

Cum atunci să nu vă mire?

Astfel că se duse vestea

Personajelor acestea,

Ce oftau, nemulţumite

Că-s pe rafturi, părăsite.

Când vacarmul era-n toi

Ne-am trezit din somn şi noi

Chiar la timp să punem stop

La al cărţilor galop.

Le-am convins şi la sfârşit,

Le-am promis ca negreşit,

Băieţelul va citi,

Cel puţin un basm pe zi…

SURPRIZA

O după amiază-ntreagă

Stă Lizuca noastră dragă,

Scrie şi nimic nu-i place,

Gângureşte şi-apoi tace.

După câteva minute

Şterge totul guma, iute,

Se înverşunează iară

Tot aşa, până spre seară,

Şterge, scrie, se încurcă,

Rândurile-i dau de furcă.

Are-o taină, nimănuia,

Nu i-o spune, nici lui Gruia,

Motănelul favorit.

Dar cui scrie, aţi ghicit?

Să trimită un răvaş

Poate vreunui băieţaş,

Vreunei fete, se-nţelege,

Ori vecine, ori colege?

Eu v-aş spune, fiindcă ştiu,

Însă nu aş vrea să fiu

Pârâcios, să stric surpriza

Pregătită de Luiza.

Bine, fie! Nu regret.

Dar să ştiţi că e secret.

Mâine-i Mărţişor, se ştie,

Şi compune-o poezie

De iubire – mărturie

Mamei ei – cu bucurie,

Să-i arate c-o stimează

Şi POETA se semnează.

DOUĂ JUCĂRII DE GUMĂ

Un căţel de cauciuc

A intrat într-un bucluc.

Într-o zi a vrut, ştrengarul

Să se-nfrunte cu măgarul

Tot din cauciuc şi el

Care ţiuia cu zel

Ihu-hu! Şi I-ha-ha!

Sunt puternic, zău aşa!

Un pisic, n-avu de treabă

Şi văzându-l, îl întreabă:

-Spui că eşti cel mai deştept

Dintre jucării? Accept!

Însă-i de ajuns un cui

Rătăcit pe drum, hai-hui,

Te dezumflă imediat.

Sfada se ţinea în curte

Unde cu lătraturi scurte

Şi nervoase, un dulău,

Renumit, un câine rău,

Imediat, ca să-i împace

Colţii îi vârî rapace

În veşmântul lor de gumă

Socotind că face-o glumă.

Două pocnete deodată

Răsunară-n curtea toată

Şi-amândouă de-o măsură

Jucăriile căzură

Şi pe loc s-au dezumflat.

Asta-i tot ce am aflat

De la păsări, din ogradă,

Cine-ar fi putut să creadă?

JOCURI, JOCURI,

Voica face iar pe doica

La păpuşa ei Agruşa.

Ionuţ s-a suit într-un pătuţ

Să se joace c-un căluţ.

Sevastiţa,

Cheamă-ntruna gărgăriţa

Să se-aşeze pe rochiţa

Ei cea nouă cu buline.

Iat-o, a venit, în fine,

Iară Luşa

Îmblânzeşte căţeluşa.

Mimi plânge şi se frânge

Că s-a-mbolnăvit purcelul

Iar Sebastian scânceşte

Fiindcă-l doare degeţelul

Prins aseară într-un cleşte

Meşterind o bicicletă

Cu prietenul lui, Gelu.

Gina tace, stă pe ace,

Cine poate s-o împace?

Dumitrel, cât e el de mititel

S-a suit pe-o buturugă

Şi de-acolo, o zvârlugă!

A ţinut-o într-o fugă,

Până-n Crâng pe-o potecuţă

Să culeag-o ciupercuţă.

Auraş sare ca un greieraş.

Şi Arghire-n loc de cal

Călăreşte-un băţ subţire.

Numai Oana,

Stă degeaba, năzdrăvana,

Nu participă deloc

La vreun joc

Lângă ceilalţi copii.

Parcă nu-i cu mintea trează,

Stă întruna şi visează!…

Galaţi, 18 decembrie 2008 Cezarina Adamescu

Anunțuri

%d blogeri au apreciat asta: