-Cornel C. COSTEA:,,Poemele primăverii”

ANOTIMPURI

Sunt Primăveri ce-aduc un dor de împlinire

Ascuns în întuneric, dar plin de strălucire

Veghează în tăcere, fiind sigur că-ntr-o zi

A sa lumină sfântă ne va dezvălui

Că Verile sunt trepte spre Infinit şi mare

Ce ne îndeamnă-n pace să căutăm în soare

A dragostei făclie de-a pururi neatinsă

De umbrele-ndoielii şi care e nestinsă

Chiar dacă înspre Toamnă călătorim cu toţii

Şi uneori visăm să trecem pragul porţii

Ce e mereu deschisă, dar care pentru noi

E încă zăvorâtă cu gânduri de noroi.

Iar Iernile-s prilejuri de-a ne-ntâlni în taină

Cu întreg Universul, cântând aceeaşi doină

Şi retrezesc în inimi lumina regăsirii

Ce ne călăuzeşte pe calea fericirii.

Lechinţa, 6 februarie 2003

–––––––

SINELE

Se-ntoarce primăvara din lungu-i drum prin lume

Cu inima curată şi cu petale-n păr,

Înmiresmând făptura naturii care spune

Că tocmai Frumuseţea e luată în răspăr

De cei ce nu vibrează la armonii uitate,

Dar regăsite-n Sine de cel viteaz şi pur

Şi revărsate-n taină prin locuri neumblate

Străluminând biserici şi tot ce e în jur.

E Sinele scânteia ce din adânc tresare

Şi se hrăneşte-adesea cu fructe fără preţ

Şi cu licori sublime ce sunt spre desfătare

Atunci când Fericirea nu-i luată în dispreţ.

Suntem cu toţii vii, acum şi-ntotdeauna,

Învăluiţi în straie de diafane zori

Ce ne trezesc în suflet dorinţa de-a fi una

Cu Dumnezeu cel Veşnic, aici, dar şi în nori.

Ne trebuie doar forţa de-a spinteca orgolii,

Nefericite gânduri, iluzii fără sens,

Şi de-a lăsa lumina pe care-o-mpart copiii

S-ajungă neoprită chiar şi-ntr-un singur vers.

Cluj-Napoca, 13 martie 2005

––––––––––

ÎNDEMN

E-o binecuvântare când dragostea atinge

Cu aripile sale minunile din noi

Şi când din al ei caier nălţa-vom printre aştri

Coloane de lumină ce înfloresc în doi.

Ai ochi de serafimi şi zâmbet de magnolii

Cu care cucereşti un univers pierdut,

Dar regăsit în nopţi de foc, fără orgolii,

Şi în duminici duse înspre necunoscut.

Să fii mereu frumoasă şi-o rază a iubirii

Să îţi arate-n taină cărarea spre Divin

Şi să sădeşti în inimi seminţe de senin

Pentru-a urca-mpreună pe culmea fericirii.

Cluj-Napoca, 23 iunie 2005

–––––––––-

VOI

elevilor mei

Voi ştiţi că lumea noastră nu este un hazard,

Deşi de multe ori trăind pe-acest Pământ

Vedem cum fără veste se risipesc şi ard

Nenumărate vise sub cerul din mormânt.

Voi vreţi să fiţi aproape de câmpul plin cu flori

Scăldate la amiază în razele de soare

Şi mângâiate seara de mâini crescute-n nori

Din picături de rouă desprinse dintr-o mare.

E marea vieţii-n care sunteţi o orhidee

Învăluită-n ceaţa din valea unui munte

Şi admirată-n taină mai mult ca o idee

Născută peste noapte sub o înaltă frunte.

Puteţi iubi o clipă, dar şi o primăvară,

Şi vă puteţi încrede în oameni ce visează

Că îngeri de lumină există şi coboară

Din necuprinse sfere de unde ne veghează.

Vă-ndemn s-atingeţi zilnic a sufletului fiinţă

Cu aripile voastre întoarse spre zenit

Ce nu se vor topi, dacă a voastră voinţă

Va fi mereu aceeaşi cu-a Celui Nesfârşit.

Cluj-Napoca, 31 martie 2006

–––––––––-

SUFLET DE MAI

O perdea de nouri s-a pornit la drum

Vrând s-ascundă astrul ce voios atinge

Cu-ale sale aripi de lumini şi fum

Câmpuri presărate cu bujori şi îngeri.

Sunt bujori ce astăzi se trezesc la viaţă

Şi ne-ncântă-n taină cu-ale lor petale,

Nestemate roşii revărsate-n ceaţa

Inimilor prinse în plăceri astrale.

Sunt şi îngeri care ne-nsoţesc în lupta

Plină de primejdii, dacă nu simţim

C-am învins, deja, mai presus de fapta

De a ne cunoaşte şi a şti să fim

Fii ai bucuriei şi-ai naturii care

Ne arată zilnic unde ne aflăm

Pe ce treaptă-a scării care duce-n soare

Sau în iadu-n care nu vrem să cădem.

Şi bujori, şi oameni, şi făpturi celeste

Trebuie s-aprindă focul din priviri

Pentru-a fi în preajma magicelor creste

Ce pot fi atinse de paşi ce nasc iubiri.

Şieu-Sfântu, 20 mai 2006

–––––––––––––

SUNTEM

Tăcutele raze printre crengi se strecoară

Spre lumea terestră cu flori de cireş

Născute din seva unui ceas ce măsoară

Frânturi din clepsidra întinsului şes.

Călcăm pe alei ce ne-ntâmpină-n noapte

Cu strofe crescute din umbre de stea

Ce trec neschimbate prin muguri de şoapte

Spre ziua trezită în inimi de nea.

Te-ntreb, a câta oară, de ce nu poţi răspunde

La-a mea întrebare rostită demult,

Când doar Infinitul în haine de gală

Sorbea din lumina născutului prunc.

Suntem doar simpli oameni, sau suntem nemurirea

Sădită în pământul eternului mormânt?

În care zace-n tihnă, uitându-şi veşnicia

Al nostru suflet prins în neguri de cuvânt.


Suntem şi cer, şi mare, şi dincolo de ele,

Suntem cuvânt şi suflet, şi dincolo de trup,

Suntem Eternitatea de dincolo de stele

Ce arde nevăzută în noi şi în văzduh.

Cluj-Napoca, 17 aprilie 2006

––––––––––

COLIND

Fă, Doamne, din mine-o stâncă

Să trăiesc în pacea-adâncă

A munţilor ce-şi  ‘nalţă fruntea

Spre locul unde-aşteaptă luntrea

Vegheată de doi îngeri trimişi de Tine, Doamne,

Să colinde prin lume cu ale Tale haine

De Lună şi de Soare, de Diamant şi Vers,

Ducând cu ei Lumina în Micul Univers…

………………………………………………………………..

Fă, Doamne, din mine-un brad

Să iubesc, şi să nu ard,

Să-mpletesc visul cu mierea,

Să colind cum Ţi-o fi vrerea

Prin cătune fermecate, pe hotare-nveşmântate

Cu petale de argint ce lucesc în răsărit

Şi s-ajung la Tine-n gând

Tu să râzi, iar eu să plâng…

Fă-mă, Doamne, un colind

Peste munţi şi văi plutind,

Peste ape curgătoare,

Inima-mi s-ajungă Soare.

–––––––––––––

CORNEL C. COSTEA –  Cluj-Napoca

Lechinţa, 25 decembrie 2006


%d blogeri au apreciat asta: