-,,Poezii de acasă”

MELANCOLIE

Burniţa noaptea pe sat

Rumegă boii luceferi ,

Doru-i pe uliţi plecat ,

Somnu-i de miere-n cei teferi.

Trece prin visu-mi un car ,

Boii au ciucuri în coarne ,

Scârţâie drumul amar ,

Vrând inapoi să-l întoarne.

Grele poveri de iubiri ,

Puse-s în saci de uitare ,

Macină mori amintiri

Vraja îmi umple pahare.

Osia carului greu

Ţine pe ea veşnicia ,

Colo de-a pururi mi-s eu

Noaptea visându-mi pruncia.

AMARĂ SOARTĂ

Aşa se ştiu din fragedă pruncie

Ţăranii mei crucificaţi pe glie ,

Nedezlipiţi de veşnica ţărână ,

Cu vremurile merge-or , mână-n mână .

Sub vânt , sub ploi , pe arşiţă , în soare

Mereu cea noapte prinsu-i-a-n picioare

Trudind din greu l-amară-mbucatură

Să-mi aibă nesătulă , ştirba gura .

Oricate socoteli dacă şi-or face

În suflete nu-i încă bună pace ,

Mereu îndatoraţi în toamna-mi iasă

Ţinând cu greu cei prunci şi a lor casă .

Când a-mpărţit norocul hâda soartă

Pe ei mi i-a uitat afar’ la poartă

Iar ce-a rămas la urmă , nenorocul

Li s-a-mpărţit ca dar , aşa cu totul

El talpa ţării , rob de începuturi

Doar cea speranţă-l ţine-n anotimpuri

Că poate s-ondura cel Dumnezeu

Să-i ia arsura sufletului greu

Să-i dea şi lui puţină fericire

Spălându-i faţa plânsă în iubire

S-apuce la belsug şi-ndestulare

Ca mult prea grea i-a fost , povara mare .

ASPRĂ PALMĂ DE ŢĂRAN

Cea aspra palma,tăbăcită

De coada sapei ori corman

E semn de soartă chinuită

A vieţii sale de ţăran.

Cu EA mi-a răsturnat hotarul,

Cu EA făcut-a nouă casă ,

Şi semnul crucii în altarul

Biserici,cu-a lui mireasă

Cu EA şi-a mângâiat copiii

Şi boii lui, cei buni de muncă

Şi strâns-a mijlocul Mării

La joc în sat, în fân, pe luncă

Cu EA şi-a apărat moşia

În cele groaznice războaie,

Cu Ea mi-a-nviorat câmpia

Şi cântul drag, din vechi cimpoaie

Cu EA facut-a toate cele

În lumea care i-a fost dată,

Iar când s-a ridicat la stele

A fost icoana, sărutată

În palma ta, ţăran român

Stă cel trecut şi amintirea,

Iar tot ce ai făcut rămân

Să iţi slăvească nemurirea.

ÎN UMBRA CÂMPIEI

E arsă câmpia în soare de-amiază

Iar seceta-ntinsă e boala şi piază

La vremi ce-o să-mi vină de rău şi urgie

Lasând truditorul în grea sărăcie .

Cea roada şi munca în van e pierdută

Rămasă-i speranţa , cărare bătută

Că poate la anul mai bine le fie ,

Şi-o-ntoarce Măritul , un ochi spre câmpie .

Legaţi sunt de glie , deodata cu veacul

A lor mântuire îi bobul şi sacul

Nădejde-ai în Domnul şi-n marea-i putere

Că El dătător îi , de patimi şi-avere

Ei doar îmi sunt robii sub vremuri şi vreme ,

Târziu mi se culcă , se scoală devreme ,

Amaru li-n spate , o lacrima-i faţa ,

Şi umbra câmpiei , îmi fac toata viaţa .

În arsul câmpiei se scurg generaţii ,

În viforul iernii născuţi îmi sunt alţii ,

În colbul speranţei viaţa se-ngână

Mereu în visare , la ziua mai bună .

STĂPANUL DE GRÂNE

Înlănţuie visu-mi ca viţa de vie

Cea slabă speranţă născută-n câmpie

Ca toamna ce vine s-aducă-ndesate

Dorinţi împlinite , poveri de bucate .

Că truda prea multă mi-a fost peste vară

Din geana de ziua , în dunga de seară

În arşiţa mare , în vânturi şi ploaie

În ruga fierbinte , pe Domnul să-nmoaie .

Că viaţa la ţara nu-i dulce poveste

Ci munca-n robie ce nu conteneşte

E crucea pe care ţăranul o poartă

Din cruda pruncie , primită ca soartă .

Din spicele tale cununa de laur

Pe frunte ţi-oi pune şi chipu-ţi de aur

Statuie l-oi face şi tot nu-i destulă ,

Mărirea ce-o meriţi , cu asta măsură .

De-aceea-n altare de suflet te-oi pune

Pe tine ţărane , stăpânul de grâne ,

La tine mărite mă rog de iertare

Că slabe cuvinte ţi-aduc închinare .

SĂRMANUL

Truditul născător de pâine

‘Namiază copt de sfântul soare

Hodină câtă-n lan de grâne

Şi-o dungă slabă de răcoare

Îi stors de munca-nrobitoare ,

De soarta grea ce-o duce-n spate ,

De ploi , de vânt şi de ninsoare ,

De boli , necaz , de tot şi toate .

Îi zboară gândul către toamnă ,

La slaba roadă ce s-arată

La fân puţin şi acră poamă ,

La datoria adunată .

La prunci mărunţi trecuţi de-o schioapă

Ce multe n-au şi iarna vine ,

La viaţa lui , căscată groapă

Ce mi-l pândeşte şi pe sine .

Şi nu-i o rază de speranţă ,

Şi nici o geană de lumină ,

Stă viaţa lui în fir de aţă

Prea grea , necoaptă şi puţină .

La Domnul cere-o îndurare

Că-i jos acum , căzut în tină ,

La Maica încă îmbunare

Pentru ai săi , că-s fără vină .

O face El cum o socoate

Să-i răsplătească azi căinţa,

Că-i bun , milos şi încă poate

Să-i mai aline suferinţa .

El ce să-i deie pentru asta

Că n-are nici cât să-i ajungă ,

Prescura face-i-o nevasta

Din grâul nou şi-un ban din pungă ,

Or pune-n sfânta sărbătoare

Ca să se spele de păcat

La ce-a biserică-n altare

Lângă icoana de-nchinat.

MOŞTENITA AVERE

Sunt huma Ardealului meu românesc

Născut pe o vatră străbuna

Din vrerea şi legea ACELUI ceresc

Ce vrut-a aici să mă pună .

Mi-e satul cuibarul în care-am crescut

Cu mintea visând în afară ,

Aici învăţat-am la toate-nceput

C-un popa şi-un dascăl de ţară .

Averea puţină ce-am strâns-o-n desagă

E aur primit mostenire ,

Mi-ajunge s-o cheltui o viaţa întreagă

Şi încă s-o las nepieire

Că ea e DUREREA acestui pământ ,

SPERANŢA ce moare şi-nvie ,

DREPTATEA de care mereu e flămând

Ţăranul ce-asudă pe glie

Ne tragem tăria pe care-o-nmiim

Lăsând veşniciei o urmă ,

Din vatra şi neamul ce încă-l iubim

Şi care se-nvăluie-n brumă

Vremelnic prin viaţa la cruce de timp

Pripon eu am fost de uitare

M-oi duce de-acuma, că-i vânt anotimp

Pe ceea ne-ntoarsă cărare .

Rămâne-or uitării mai toate ce-s bune

Ce noua ne fost-au putere ,

Iar cei ce s-or naşte , vor trece prin lume

Lipsiţi de a ţării avere .

ACASĂ

Cu toţi visăm să fim acasă

Sub nuc umbros , la cină-n tindă

Cu cei batrâni scăpaţi de coasă

Lasaţi insemn , ca vechea grindă .

De-om asculta , ne-or spune dară

Tot ce-au păţit de când ne-am dus ,

Şi-or plânge viaţa lor amară

Că-i rău pe jos , mai bine-i sus.

Că nu-i mai cum a fost odată

Când erau tineri în putere ,

Şi-aveau la muncă , cea rasplată

De gând curat ,întru avere .

Azi prea s-au săturat de rele

Tot mestecând la vremi nebune ,

Sperând mereu , în toate cele

C-or prinde timpuri şi mai bune .

Acum , la tineri sănătate

Le dee Domnul să le-ajungă ,

Şi ani destui să-i ducă-n spate

Că viaţa-i grea , dacă-i prea lungă .

În rest , în satul neschimbat

Îmi curge viaţa rea şi bună ,

Şi-n timpul cela mestecat

Tot cresc dureri şi mi se-adună .

SFINŢI BĂTRÂNI

Voi sfinţi bătrâni ce staţi nălţare

Cu ochii stinşi întunecaţi

V-am pus un muc de lumânare

Să vă treziţi , să-mi înviati .

În candela turnat-am miere

S-aveţi dulceaţa în privire,

Iar la picioare , în durere

Tămâie ars-am , din iubire .

Puţină smirnă , de-mbunare ,

Ulei de mir şi lămâiţă ,

Parfum în seu de lumânare

Şi toata via mea credinţă .

La voi venit-au rânduri , rânduri ,

De nenumiţi să se-nfioare ,

Nevoi vă spună şi în gânduri

Au stat mereu în aşteptare .

Cerut-au boabe de speranţă

La munţii lor de suferinţă ,

Voinţa i-a ţinut în viaţă

Şi a-ntărit a lor credinţă .

Mai faceţi dară cea dreptate

La ceia mulţi nenorocoşi ,

Şi-mi-arătaţi n-a-voastre fapte

Că-mi sunteţi buni şi-ncă miloşi .

Că prea v-aţi învechit în veacuri

În afumatele altare ,

De nu-mi mai sunteţi sfinte leacuri

Şi nu dati sorţii alinare .

E vremea dară de-nnoire

Şi-n lumea voastr înţeleaptă

Destul mi-aţi stat în amorţire

Faceţi-mi lumea mai curată .

LOC DE ÎNCEPUT

Tu satule , buric de lume

Şi-a vieţii lungă rădăcină ,

Icoana ta cu cele bune

Pornita-i raza de lumină .

La multi eşti drum de începuturi

Şi neamu-ntins pe-a ta cărare ,

Strămoşii fost-au nalte scuturi

Să facă vieţii înaltare .

Iar azi de sunt pe-a mea cărare

Şi drept am stat pe calea vieţii ,

E ca puterea ta cea mare

M-a întărit în faţa sorţi .


%d blogeri au apreciat asta: