-Adrian Botez:,,Munţii cei de leac si cimiliturile bunicii”

…Dar, dacă întrebaţi sufletul meu (direct şi fără fasoane…!), vă muţumesc pentru „nostalgiile bucovinene„, aduse prin istetzele şi artisticele cimilituri culese „de la fatza locului”…

De fiecare dată, dovediţi a avea stiinţa „atingerii” sufletului meu, în partea lui cea mai adâncă şi dureroasă…De ce dureroasă? Pentru ca doar o dată pe an am vremea necesară de a mă întoarce în munţii mei, să-mi mai văd mama (cât încă mai trăieşte) şi muntii-cei-de-leac, care, în repetate rânduri, m-au vindecat de bolile trupului şi de cele ale minţii şi sufletului…

…Dureroasă, pentru că văd, an de an, cum decade moral, „dulcea Bucovină” (evident, aici trebuie să mă menţin lucid: ea nu decade moral la nivel de munţi şi de mănăstiri, ci doar la nivelul mentalităţii/sufletului oamenilor „încinşi” în hora dracului…! Hora Mamonei câştigului bănesc…

În tare puţine sate, mai ales în cele mai „aburcate” în susul munţilor, s-au mai păstrat seninătatea, generozitatea, lumina orbitoare a sufletului deschis şi a limbii ne-izmenite…!!!).

…În aceste cimilituri, pe care noi, copiii locului (… în special, cu un văr de-al meu, cu care am crescut dimpreună, precum cu un frate, în pătutzul bunicilor…”mămutzei” şi „tătutzei”, cum le spuneam noi, cei doi veri, cu părinţii prea grăbiţi de vremuri şi greutatea serviciilor lor extra-supra-conştiincioase, de la oraş…), ni le spuneam fie pe toloacă, atunci când ne săturam (temporar…) de joacă, fie noaptea, pe sub „chilota” din odaia de culcare a bunicilor, care se străduiau să ne menţină…”cuminţi” şi pregătiţi de „însomnare”…

Şi, când „mămutza” bunica vedea că nu răzbeşte cu noi, apoi se ducea la lampa cu petrol [eu am apucat să-mi fac temele şi la… opaitz…!!!], o aprindea (spre bolboroselile din celalalt pat, obosite, dar aprige, ale bunicului…), şi se apuca, numai de-a naibii, să ne spună EA, de-acu, povesti, şi snoave, şi cimilituri…de care noi n-aveam habar, dar pe care, din gura ei, le ascultam cu gurile (noastre) căscate, ceva de speriat, mai s-o-nghiţim, de pofta povestitului…

Şi n-aveam nici radio, şi n-aveam nici televizor ori Internet… – ci doar o bunică deşteaptă (…cu numai două clase primare, dar care ştia Eminescu, Coşbuc ori Goga – pe de rost!) şi nişte minţi şi suflete tare setoase de ascultare şi imaginare…!!!

Asta le lipseşte „intelevizoraţilor” şi „internetizaţilor” tineri de azi..

…Ei, gata cu amintirile, ca v-am făcut capul toacă!…”Din mine iese miere,/Din mine iese venin,/Eu sunt de mângâiere,/Eu sunt şi de suspin„…

Câtă poezie zguduitoare, într-o umilă cimilitură despre…albină…

ADRIAN BOTEZ


%d blogeri au apreciat asta: