-„Casa de vacanţă“

CASA DE VACANŢĂ

Ia te uită, feerie!

E curat sălbăticie:

iarbă, flori printre butuci

doar ca la stăpâni uituci

Rândunele în rochiţe

albe-ntinse printre viţe

şi zorele prinse-n beţe

parcă vor să-ţi dea bineţe

Nimeni să nu-mi spună mie

că planta nu este vie

că nu simte, nu gândeşte

şi se uită şmechereşte

să se-agaţe, să se-nalţe

fără beţe, fără aţe

Dar un corcoduş răzleţ

fără sapă sau hârleţ

a crescut ca un pripor

să le vină-n ajutor

– Hei, vezi, calcă mai atent

să nu calci vreun codobelc!

Păi, la anul când vii iar

şi-ai să fii un puşti ştrengar

ai să ştii să-i spui descântec

să se umfle melcu-n pântec

şi să-l dai unei fetiţe

cu rochiţă şi fundiţe

să-l aşeze pe buştean

să mănânce leuştean

sau să îl ducă la baltă

să îl vadă cum se scaldă

Tot să stai şi să priveşti

şi să nu te mai gândeşti!

Doar să prinzi c-un aparat

tot ce-aici e fermecat:

printr-un gard cu găurele

ies flori roşii de zorele

Cum e vinul vor să-nveţe

dând butucilor bineţe

Măi, să fie! Poţi să-nveţi

dacă eşti copil isteţ

ce e prietenia-n lume

de la plante fără nume

Căci sunt multe, fără capăt

şi cu taine, ca un lacăt!

Iar tu-nveţi să te descurci –

chiar când ai părinţi uituci –

cum să-ţi vină-n ajutor

ca la plante – un frăţior!

Sau ca la pisici străine

un vecin cu gânduri bune

A crescut de sub o piatră

şi totuşi, i-aşa de ′naltă

şi mereu se semeţeşte

parcă-i floarea din poveste

Creşte-n sus printre trifoi

nalbă, troscot şi-alte foi

Cum s-o fi chemând ea oare

de-a crescut aşa de mare?

Dar o plantă mai isteaţă

care vrea să stea pe aţă

şi-a găsit în floarea ′nalta

o aţă cum nu e alta

Cu cârligele ei mici

a-mprejmuit-o, ce zici?

Lângă zidul casei chiar

rostopasca creşte iar

şi e sângele ei viu

ca un suc portocaliu

Gălbenelele, de vrei,

te lipesc chiar ca un clei

şi acum, mă rog, tu scapă

doar cu un săpun şi apă

Înspre zidul dinspre drum

te îndrepţi şi tu acum:

zmeura e-atât de ′naltă

că s-ar putea să te piardă

şi ascunse pe aici

au crescut multe urzici

ce te urzică prea tare

când nu eşti un pic mai mare

După casă, poftim, mure!

Cine poate să le fure

fără să se-nţepe bine

să se facă de ruşine?

Vişinile cad de-acuma

murind una câte una

Şi cireşe negre, mici

toate pline de furnici

Păsările bat întruna

ciocul s-a tocit de-acuma

umblând după viermişori

pentru puii carnivori

Azi te speli de dimineaţă

cu roua care te-ngheaţă

şi vrei soarele urcuş

s-o-ncălzească niţeluş

Stropi de rouă ca un cânt

se-nveşmântă-n soare sfânt

se-oglindesc în iarba moale

şi îţi intră în sandale!

Ieri, când încă mai trăia

subţire ca o nuia

dar cu frunze şi flori multe

şi cârlige cam mărunte,

tot mai sus se ridica

sufletul ţi-l încânta

floarea prinsă printre lemne

şi-adusă de vânt, pesemne

Dar azi zace la pământ

nu mai e spre cer un cânt

A tăiat-o cu o coasă

azi, o mână nemiloasă

ca să fie curtea veche

o curte fără pereche

A intrat fără de veste

un bărbat ca din poveste

cu nas strâmb şi el cam şui

şi acuma floarea nu-i!

Pe trotuar când vrei să treci

o mulţime de poteci

dar când te-apropii mai bine

vezi că-s trenuri fără şine

Fugi încolo, fugi încoace

parc-ar ţese fără ace

fără ace, fără fire

când le vezi, nu-ţi vii în fire:

nu-s trenuri pentru pitici

sunt puzderii de furnici!

Cum să treci să nu le calci

chiar de-ai vrea să te descalţi?…

Şi-atunci iei cana cu apă –

nu le-ntrebi dacă se-adapă –

şi-o arunci în sus ca rouă

să creadă ele că plouă

Şi-apoi liber drumu-ţi lasă

şi treci mândru, nici că-ţi pasă

Tu te crezi stăpân acum

pe trotuar, grădini şi drum

şi-ai ieşit puţin la poartă

să-ţi arăţi această soartă

de puternic printre pici

chiar de sunt numai furnici

Dar deodată ţipi ca-n cor:

– Ajutor, c-acuma mor!

M-a-nţepat ceva la deget!

şi tot fugi, fără de preget

– Ce-i atâta zarvă-aici?

Asta-i plată de furnici!

Te-ai crezut tu împărat

dar ele s-au răzbunat

Fie ele cât de mici

dar au mintea ca un brici

Nu-i uşor ca să te lupţi

mici ,dar multe, nu le-nfrunţi

Dar la vara viitoare

ai să fii puţin mai mare

şi-ai să ştii să ocoleşti

trenul fără de fereşti

Mintea când e sclipitoare

pe cel mic îl face mare –

zice mama şi te pupă

iar apoi ţi-aduce supă

O pisică, uite-o , vine

cu un şoricel, în fine!

A tot stat tip-til la pândă

deşi nu era flămândă –

tot lingându-se pe bot

a băut lăpticul tot –

dar oricum, o fripturică

nu e rea la o adică

Şi e ditamai motanul!

şi-o mai creşte pân′ la anul

N-o să poţi să-l mai ridici

când vei mai veni pe-aici

Dar acum e timpul, dragă,

să plecaţi, o zi întreagă

ai tot stat şi te-ai uimit

şi ziua s-a isprăvit!

– Să plecăm acum cu tata

fiindcă e maşina gata

are cheia în contact

ne primeşte dintr-un salt

Într-o clipă-i sus pe creastă

Şi cu ochii de fereastră

casa voastră râde iară:

-Vino mai în primăvară

ca să sapi pe la răzoare

să faci o grădină stas

întocmai ca la oraş!

OLGA ALEXANDRA DIACONU

Anunțuri

%d blogeri au apreciat asta: