-,,Grădina umblătoare şi zburătoare”

– Ai aflat? Sub tufa tunsă

găseşti o grădină-ascunsă –

spune unul dintre pici,

umblând pe colo, pe ici

Hai şi noi să încercăm

sub tufă să ne băgăm,

să găsim insecte mari,

muşuroaie furnicar,

râme mici, şopârle, broaşte,

cărăbuşi şi caradaşte

Pe sub firicele mici,

sute, sute de furnici

care sapă galerii

pentru ouă mii şi mii –

să le-ascundă pe când plouă

sau când iarba e sub rouă

– Fiindcă ouăle prea mici

vor căldură, vrei să zici

– Ce fac ele-n galerii,

nu prea ştim şi nu prea ştii,

dar, când ies din ascunziş,

umblă non stop pe pietriş

sau prin ierburi, caldarâm,

nu poţi să le stai în drum

Dimineaţa când mă scol,

fac pe trotuoar un ocol,

fiindcă-o cârtiţă-a săpat

şi pământu′-a aruncat,

iar, ieşite după ploaie, râmele

prin şanţ se-ndoaie

şi se plimbă-n pielea goală –

fără fund, găsind o oală

Ba, dacă eşti mai atent,

ai să vezi şi-un codobelc

sau un limax fără casă

ce argint în urmă lasă

de nu ştii ce străluceşte,

ca-n grădina din poveste!

– Dar grădina-n care stai

are ierburi, chiar şi-un scai

ce te-a prins prieteneşte

ca să afli cine este

Tu ştiai că-i brusture,

nu scai să te usture

când te-nţeapă ţi te-agaţă,

parcă te coase cu aţă

Dacă plouă-o săptămână,

iarba-ţi creşte pân′ la mână

Dacă plouă zece zile,

pân′ la cot iarba îţi vine

şi-ai putea s-te rătăceşti

ca o gâză ce-o găseşti

stând ascunsă sub o frunză,

somnoroasă şi confuză,

fiindcă razele de soare

străluceau prea tare-n floare

Soarele de dimineaţă

e mai bun în a lor viaţă,

fiindcă-i blând şi căldicel,

chiar şi pentru-un brotocel,

mic şi verde ca o frunză

pentru gâza cea confuză

Vai, brotacul face hap!

şi-i vine gâzei de hac

Dar, pe seară,mulţumite,

c-au rămas neînghiţite,

bâzâie gâze mirate

că e vremea pe-nserate

şi nu au zburat de-ajuns

nici mai jos şi nici mai sus –

să ia mierea de pe flori,

să se-mbete de culori

Una, beată de lumină,

de la becul din grădină,

e vrăjită şi se-aşează

chiar pe bec. O mai fi trează?

Nu mai zboară, nu mai mişcă,

ţânţar mort ce nu mai pişcă

sau vreun fluture pudrat

care pudra şi-a lăsat

chiar pe bec şi prinprejur

şi-o să moară, pot să jur!

Nici nu ştie c-o să moară,

crede c-a iubit o oară

o lumină-amăgitore

dintr-o floare foarte mare

care n-are nici miros

şi i-a- ntors viaţa pe dos

Lângă scări, un cărăbuş

A rămas cu burta-n sus

şi m-aşteaptă să-l întorc

ca s-o ia din nou din loc

I-ntind mâna-n loc de aţă

şi, zburând, în păr se-agaţă

– Ah, ce treabă ai aranjat –

părul tu mi-ai încurcat!

Ciudat ştii să mulţumeşti

când în primejdie eşti!

Obosită, pe o iască,

stă comod o caradaşcă

Are foarfece la gură –

degetul ţi-l vrea friptură

Iar pe seară-un liliac,

rătăcit într-un iatac,

pe-ntuneric hoinăreşte,

liniştea nu şi-o găseşte

Invadat e de furnici,

pe sub tufe, un arici

care, ghemuit, ursuz,

stă acum cu faţa-n sus

şi furnicile, pripite,

sunt de poftă ispitite,

dar ariciul se aprinde

şi toţi ţepii şi-i întinde

devenind un ghem ţepos –

să te-nţepe pân′ la os

Hei, ia uite-n zmeuriş

stau insecte pe furiş!

şi aşteaptă să se coacă

zmeura de la răstoacă

Într-un stâlp de fier-tunel,

viespile fac un hotel

şi-i pun numele viespar,

separând al lor hotar,

dar ele hălăduiesc

tot pe unde nimeresc

Chiar acum sunt la ciuşmea,

apa picurând să bea

Să nu le declari război –

te alegi cu un buboi

şi-ai să strigi în gura mare

că te doare foarte tare

O albină din stupină

stă pe-o floare din grădină

Tu s-o laşi ca să găsească

mierea cea dumnezeiască

şi s-o bei cu lapte fiert –

să te faci copil deştept

Piciul nostru, tot hoinar,

cu o lupă-n buzunar,

se opreşte şi se-apleacă,

gâze prin lupă să treacă

şi le pune-ntr-un sertar

ca să facă insectar

E prea greu să le cunoască,

ca-n carte să le numească

şi le-mparte pe culori,

mărime sau după flori

Flori în care le găseşte

viaţa când le-o isprăveşte

O lăcustă-ndrăgăstită,

de iubire zăpăcită,

tot zboară şi tot se-ntoarce,

parc-ar vrea înfiptă-n ace,

crede puştiul cel hoinar,

vrând s-o bage-n buzunar,

dar lăcusta-ngândurată,

a zburat pe sus îndată

şi l-a privit cu dispreţ

pe puştiul cel plimbăreţ

Pe-o frunză se leagănă,

frunza care-i seamănă –

verde pal şi crud, ca ea

şi puştiul n-o mai vedea!

El acum deja visează –

cu ochi mari în ziua trează –

c-o să aibă-un insectar,

aşezat lângă ierbar,

dar bunica lui când trece

parcă-i toarnă apă rece

– Hei, băiete, nu visa –

asta e grădina mea,

nu te las să îmi omori

insectele de prin flori!

Cine vrea să le cunoască,

cu binoclu să privească

şi să-şi ia un bun rămas

de la viaţa fără ceas

unde toate se rotesc

după ceas dumnezeesc

Are grijă Cel de Sus,

ce numit este Iisus,

să le dea apărătoare

la gâzele umblătoare.

Şi vrei tu, un puşti hoinar,

să pui viaţa-n insectar!

Anunțuri

%d blogeri au apreciat asta: